26 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Diversiunea anti-SRS

Scris de: Sorin ROSCA-STANESCU | pdf | print

22 November 2019 13:34
Vizualizari: 4939

Dupa 28 de ani, o uriasa diversiune montata impotriva mea de catre Virgil Magureanu, directorul de atunci a Serviciului Roman de Informatii, este demontata. Tot de catre un om de baza al institutiei.


Ieri, generalul Aurel I. Rogojan impreuna cu Dan Andronic au lansat un volum care, cu certitudine, ramane printre cele mai importante lucrari de referinta dedicate seviciilor secrete. In aceasta lucrare, intitulata “Puterea umbrei”, generalul Rogojan, om cu o indelungata experienta in domeniu, atat in ceea ce priveste vechea Securitate, cat si in ceea ce priveste noua Securitate, care a detinut in permanenta pozitii in epicentrul activitatilor, face numeroase dezvaluiri, care, am convingerea, vor fi preluate de cronicarii istoriei recente. Intre aceste dezvaluiri este si una care ma priveste direct.

Generalul Rogojan descrie motivele care l-au determinat pe Virgin Magureanu sa monteze diversiunea conform careia eu a fost informator al Securitatii ca politie politica, un statut nerecunoscut niciodata de CNSAS. Este relatat si modul in care a procedat. Sunt evaluate si consecintele prin care viata mea a fost pusa in pericol, dar au fost compromise si activitati ale statului roman, privitoare la siguranta nationala. Reiese cat se poate de limpede un fapt pe care l-am sustinut mereu si anume ca nu a existat nicio componenta de politie politica, de turnatorie, de compromitere a unor colegi de redactie, a unor intelectuali romani, a unor romani de orice fel pe parcursul colaborarii mele cu Brigada Antiterorista, colaborare incheiata in 1984.

Intr-o ampla prefata a lucrarii, prefata care are aproape 50 de pagini, maestrul Ion Cristoiu relateaza in ce circumstante, pornind chiar de la scandalul declansat de Virgil Magureanu, mi-a oferit pozitia de redactor sef adjunct si comenteaza la randul sau intr-un capitol distinct aceasta dezvaluire a generalului Aurel I. Rogojan. Postez in cele ce urmeaza atat referirile lui Ion Cristoiu, cat si fragmente din aceasta dezvaluire a lui Aurel I. Rogojan. Cu precizarea amara ca niciodata un colaborator al unei Brigazi Antiteroriste nu are posibilitatea de a se apara eficient de acuzatii abjecte, preluate ulterior si de doi presedinti ai Romaniei, Ion Iliescu si Traian Basescu, fara a-si desconspira propria activitate, aducand astfel prejudicii luptei impotriva terorismului.


Prefata lui Ion Cristoiu - Publicarea dosarului de la Securitate al lui Sorin Rosca Stanescu.


Lucrurile au stat asa din punct de vedere public. Sorin Rosca Stanescu lucra la Romania libera. Ziarul lui Petre Mihai Bacanu se afla in prima linie a razboiului dus de presa independenta impotriva regimului Iliescu. In chip firesc, razboiul cuprindea si lupta impotriva SRI-ului condus de Virgil Magureanu. Ulterior, Virgil Magureanu a ales Schimbarea si, in consecinta, a trecut de partea lui Emil Constantinescu in batalia acestuia cu Ion Iliescu. In 1992, cand se desfasoara actiunea impotriva lui Sorin Rosca Stanescu, conduceam saptaminalul Expres Magazin. Dupa publicarea dosarului in presa, lui Sorin Rosca Stanescu i se interzice accesul in redactia ziarului Romania libera. M-am grabit sa anunt pe prima pagina a revistei ca i-am adresat lui Sorin Rosca Stanescu invitatia de a lucra in redactia noastra, ca redactor sef adjunct. Aurel Rogojan dezvaluie, in premiera, ca la vremea publicarii dosarului, Sorin Rosca Stanescu avea un trecut de om infiltrat in mediile teroriste. Publicarea dosarului i-a pus lui SRS viata in primejdie. Dar mai ales a deconspirat o Operatiune deosebit de importanta.

Am citit dezvaluirile lui Aurel Rogojan si ca Istoric al Clipei, interesat in postdecembrism de a descoperi adevarul dincolo de faptele si evenimentele traite si analizate ca ziarist.

 

Fragment 1


Razboiul lui Virgil Magureanu cu Sorin Rosca Stanescu si generalul Gheorghe Dan


D.A.: Cum va amintiti celebrul caz „Terasa Anda“?

A.R.: Ne-am mai referit la acest caz. In definitiv, cazul „Terasa Anda“ s-a consumat in spatiul public, dar cineva i-a trimis acolo pe cei care au iscat scandalul, interesat de compromiterea lui Virgil Magureanu, negandindu-se ca prejudiciaza nu doar Serviciul, ci si imaginea presedintelui Iliescu. S-a zis ca i-a trimis Danut, dar si filorii aveau o parte de vina, in sensul neinstruirii, al lipsei procedurilor pentru astfel de situatii.

D.A.: Danut, adica generalul Dan Gheorghe, la acel moment comandantul U.M. 0215, serviciul de informatii al Ministerului de Interne?

A.R.: Asa se spunea, nu l-am intrebat niciodata, dupa ce a plecat din S.R.I. nu l-am revazut decat peste multi ani, cand era director executiv la firma NIRO.

D.A.: El avea un razboi cu Virgil Magureanu.

A.R.: Un razboi foarte interesant.

D.A.: Si care pleaca de la deconspirarea lui Sorin Rosca Stanescu si a lui Florin Gabriel Marculescu, prin publicarea dosarelor din arhiva Securitatii.

A.R.: Pleaca si de acolo. Eu am incercat atunci sa-i tin partea lui Sorin Rosca Stanescu si am vorbit cu Dan Gheorghe. Sorin Rosca Stanescu inainte de 1989 a avut contacte informative in mediul relational al unor membri marcanti ai periculoaselor organizatii teroriste din R.F. Germania („Rote Armee Fraktion“ sau Grupul „Baader-Meinhof“, „Miscarea 2 iunie“) si Italia („Brigate Rosse“).

D.A.: El este omul despre care vorbiti in episodul cu scrisorile-capcana? La un moment dat, povestiti ca exista un palestinian care urma sa puna niste scrisori cu material exploziv la comunitatea evreiasca, inclusiv lui Moses Rosen.

A.R.: Episodul asta nu-l stiu sau nu mi-l mai amintesc. Moses Rosen mai avea si obiceiul sa lanseze alerte de securitate, sa testeze reactia antiterorista. Unde a fost redactor Sorin Rosca Stanescu, la revista „Amfiteatru“?

D.A.: La „Amfiteatru“, la „Viata Studenteasca“, la „Informaţia Bucurestiului“, devenita „Libertatea“ dupa decembrie ’89, apoi la „Romania libera“, dar si la Cristoiu, la „Evenimentul zilei“, si la „Ziua“, cotidian pe care l-a infiintat.

A.R.: Retin ca Sorin Rosca Stanescu a fost parca la o rubrica pe zona externa, care implica legaturi cu asociatiile studentilor din alte tari. Pe filiera asta, el a prezentat interes operativ, estimandu-i-se un potential informativ in medii din Germania si Italia. Cel putin asa il prezentau documentele operative existente in dosarul pe care dorea sa-l dea publicitatii Virgil Magureanu. I-am spus lui Dan Gheorghe ca, pe ceea ce rezulta din dosar, omul devenea practic o tinta, putea chiar sa fie lichidat. I s-a pus viata in pericol pentru mofturile lui Virgil Magureanu. Dan Gheorghe realizase foarte bine pericolul.

D.A.: Si atunci, de ce i-a dat Virgil Magureanu dosarul in presa?

A.R.: Dan Gheorghe nu i-a predat dosarul. A refuzat si a fost transferat. Ceea ce s-a publicat din dosar a fost pus la dispozitie de cei care i-au urmat lui Dan Gheorghe. Si nu au dat decat acele piese ale dosarului care sa-l compromita, chipurile, pe Sorin Rosca Stanescu. Din maniera in care Sorin s-a pozitionat, mi-a fost evident ca nu cunostea intreg contextul colaborarii sale, care nu i-a fost prezentat, din ratiuni de secretizare.

Dan Gheorghe mai are un episod cu Magureanu. A refuzat, in iunie 1990, sa trimita formatiunea de interventie antiterorista la Televiziune, ordin ce-i fusese dat cu scop precis. Nu l-a executat.

 

Fragment 2

 

D.A.: Dar, din ceea ce imi spuneti, Sorin Rosca Stanescu reprezenta altceva decat un informator obisnuit, era un colaborator al Brigazii Antitero. In mod normal, trebuia protejat de S.R.I., nu deconspirat, pentru ca adusese informatii importante.

A.R.: Virgil Magureanu a jucat cum a vrut. N-a dorit sa inteleaga. El a vazut in Sorin Rosca Stanescu un dusman personal. Dar Sorin Rosca Stanescu, in ceea ce spunea atunci despre Virgil Magureanu, avea dreptate. El prinsese firul preocuparilor si naravurilor sale cu totul in afara fisei postului directorului S.R.I.

D.A.: Sorin Rosca Stanescu incepuse sa faca valuri cu organizatia „Patriot“, poate ca de acolo era suspiciunea unui joc operativ cu americanii.

A.R.: O diversiune! Rusii erau mai mult interesati decat americanii in realizarea obiectivelor organizatiei „Patriot“. Cu rarisime exceptii, rusii si-au marsrutizat „agentura disidenta“ sa se puna la dispozitia noilor tutori ai Romaniei. La fel au procedat si puterile occidentale aliate cu U.R.S.S. dupa ocupatia militara sovietica a Romaniei, cand au recomandat chiar si agentilor de mare anvergura sa colaboreze cu reprezentantii puterii sovietice.

Dar, sa revin. Dan Gheorghe a fost debarcat, a plecat si seful Serviciului Informativ, colonelul Kilin, care avea dosarul Sorin Rosca Stanescu si ramane la comanda gruparii informative antiteroriste colonelul Valeriu Corsatea, fost coleg cu Cornel Biris si cu Cornel Nemetzi la unitatea D.I.E. „Fantome“. Colonelul Corsatea, realizand contextul si oportunitatile, a dat liber pentru publicare dosarului lui Sorin Rosca Stanescu. Dan Gheorghe a incercat altceva, a spus nu, domnule director, aici este un raport cu toata istoria acestui caz si eu va rog sa-mi permiteti sa am o intalnire cu el si sa lamuresc niste lucruri, poate reusesc chiar sa-l repun in pozitie activa si sa-l trimitem cu sarcini in exterior.

D.A.: Adica, sa-l influenteze.

A.R.: Civilizat, omeneste. Nu a fost de acord Virgil Magureanu. In disperare de cauza, dupa ce s-a intamplat ce s-a intamplat cu el, apare un ziar, „Universul Bucurestilor“, in care incepe Sorin Rosca Stanescu sa devina mancator de securisti. Pe cine gaseste el primul securist de terorizat mediatic?

D.A.: Pe Dan Gheorghe.

A.R.: Nu, pe mine, pe Aurel I. Rogojan. Ca sunt acolo, omul lui Iulian Vlad adus ca mana dreapta a lui Virgil Magureanu. Ceea ce nu corespundea realitatii. Doi prim-adjuncti si un adjunct ai directorului sunt cei care m-au asumat si m-au sustinut, inclusiv fata de Vasile Ionel si de Ion Iliescu, cand presa ma adusese in atentia publica.

De buna credinta, eram gata cu un articol pregatit sa-l public pe canalele pe care aveam acces: „S.O.S. – Viata ziaristului Sorin Rosca Stanescu in pericol!“, unde explicam ce-a insemnat de fapt sa ai un agent de contact cu cele mai periculoase organizatii ale euroterorismului si ce crima se face impotriva principiilor muncii cu agentii care-si risca viata in misiuni nobile, de catre oameni ignobili. Atunci, in sinea mea, mi-am zis ca eu ma zbat, il sustin pe Dan Gheorghe, il capacitez, Dan Gheorghe se duce si-l refuza pe Virgil Magureanu, iar Sorin Rosca Stanescu m-a gasit pe mine drept tinta. Si n-am mai dat curs acelui articol-apel. De fapt, prima tentativa de a-l publica a esuat, fiind refuzat pe motiv ca nu merita publicat daca nu-l semnez cu numele real. M-am catranit, fiindca a fost unul dintre primele articole prin care au inceput atacurile la adresa mea. Apoi, m-am imunizat. in „Romania libera“, Petre Mihai Bacanu, la un moment dat, aproape saptamanal, punea intr-o caseta, pe stanga paginii, intrebarea: „Ce mai face Aurel Rogojan?“. Cu timpul, ma ingrijora cand nu mai eram luat in seama.

D.A.: Revenim la misiunea informativa pe care a avut-o S.R.S. Ma intereseaza personal, pentru ca am lucrat cu el, cred ca merita o reabilitare dupa operatiunea de compromitere. Cum ajunsese Sorin Rosca Stanescu sa aiba asemenea contacte, la nivelul organizatiilor teroriste?

A.R.: Probabil, pe zona legaturilor dintre asociatiile studentesti.

D.A.: Cineva mi-a povestit...

A.R.: Eu nu vreau sa-l suspectez pe Sorin Rosca Stanescu ca nu le-a avut sau le-a inventat acele contacte, dar eu stiu ca le-a avut si ca a fost inclusiv printre cei care au documentat jurnalistic, de data aceasta, prin 1994, prezenta pe teritoriul Romaniei a unei membre a organizatiei teroriste „Baader-Meinhof“. Erau informatii obtinute si de Sorin Rosca Stanescu, nu neaparat din contactarea ei, dar, oricum, din mediile in care a fost.

D.A.: Cineva, erau colegi de facultate, a povestit un episod din anii ’80, in care Sorin Rosca Stanescu era in tramvai şi intr-o geanta avea un pistol. Este posibila o intamplare care sa aiba credibilitate? Mi s-a parut ciudat pentru ca era destul de complicat sa umbli cu pistol in perioada lui Ceausescu.

A.R.: Nu as da crezare...

D.A.: Deci, ori s-a jucat, ori era o minciuna. Dar, totusi, vorbim despre o ilegalitate flagranta, in conditiile in care directorul S.R.I. face public dosarul unui fost colaborator. Nu trebuie judecata in acesti parametri?

A.R.: La nivelul intregii structuri de comanda, nimeni, in afara de Dan Gheorghe, nu s-a opus. Apoi a inceput o campanie a lui Sorin Rosca Stanescu impotriva lui Dan Gheorghe. Acesta spunea, ce ma fac, se lamenta ca a inceput o campanie murdara si fara nicio corespondenta cu realitatea. I-am spus: „Calca-ti pe suflet, fa ceva si iesi la o intalnire cu el“. „Aurica, 'comisare Maigret', cum pot eu sa-l intalnesc, cum pot eu sa ma cobor la...“ „Fa lucrul asta!“, am insistat. Candva, imi spune: „Te-am ascultat. Ne-am plimbat cateva ore prin Cismigiu si ne-am lamurit“.

D.A.: Imi puteti spune, ca sa tragem o concluzie, ca Sorin Rosca Stanescu n-a facut un gest oarecare, de informator aflat in presa comunista, ci a fost un colaborator al Brigazii Antitero, ca nu si-a turnat colegii?

A.R.: Din ceea ce am putut vedea, inclusiv din documentele publicate, asta era realitatea. Nu cunosc tot dosarul, nu stiu ce continea mapa anexa a dosarului, unde era obligatoriu sa se afle notele informative olografe, daca a transmis informatii in aceasta forma, caci nu era imperativ, putea doar sa relateze, situatie in care ofiterul intocmea raport informativ. El a fost cu pielea la saramura, legat de cele mai ale dracului organizatii antiteroriste din anii ’70...

D.A.: Organizatii studentesti.

A.R.: Cu aderenta in mediile tineretului nonconformist. Uniunea Internationala a Studentilor, unde a fost reprezentant la Praga, din partea Romaniei, si Ion Iliescu, ca miscare studenteasca internationala fusese initiata si acaparata de Moscova. Si, de fapt, Federatia Internationala a Sindicatelor, a Femeilor etc., etc. erau „organizatii de front“, pe care le gasim in „manualele“ K.G.B.-ului.

Sursa: corectnews.com

Comentarii

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 22.12.2024 – S-a aflat noul ministru al Justitiei

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva