EFECT NEGATIV - Presedintele UNBR, Gheorghe Florea, despre retinerea avocatei Violeta Oancea: ”Orice retinere a unui avocat si orice informatie publica despre fapte penale care ar fi savarsite de un avocat afecteaza, evident, prestigiul si increderea cetatenilor in profesia de avocat!”
In ultima vreme, din ce in ce mai multi avocati sunt pusi sub invinuire sau sunt retinuti pentru diverse fapte de coruptie sau pentru acuzatii ce tin de infractiuni care s-au savarsit in legatura cu profesia. Mai mult, numele avocatilor saltati de procurori devin din ce in ce mai grele ca pozitie in ierarhia barourilor. Retinerea de catre DIICOT Buzau a avocatei Violeta Oancea, membru in comisia de cenzori a Baroului Bucuresti, nu este deloc de bun augur pentru lumea avocaturii. Impotriva acesteia a fost pusa in miscare actiunea penala, procurorii solicitand arestarea ei pentru spalare de bani si alte infractiuni legate de crima organizata. Lumeajustitiei.ro a incercat sa obtina o declaratie din partea decanului Ilie Iordachescu de la Baroul Bucuresti, dar acesta nu a mai fost de gasit, lasandu-si telefonul mobil la serviciu. Din acest motiv, l-am contactat pe presedintele Uniunii Nationale a Barourilor din Romania avocatul Gheorghe Florea (foto), care a aflat de la Lumeajustitiei.ro de aceasta retinere facuta de DIICOT.
Avocatul Florea: „Pana la o pronuntare definitiva, corpul de avocati nu are reactie...”
Presedintele UNBR Gheorghe Florea ne-a declarat, dupa ce a ascultat stirea despre retinerea avocatei Violeta Oancea din comisia de cenzori a Baroului Bucuresti: ”Orice retinere a unui avocat si orice informatie publica despre fapte penale care ar fi fost savarsite de un avocat afecteaza, evident, prestigiul si increderea cetatenilor in profesia de avocat. Dar, exista o prezumtie de nevinovatie in care avocatii cred in toate apararile pe care le fac pentru cei care le apara. In virtutea acesteia, pana la o pronuntare definitiva, corpul de avocati nu are reactie decat in ipoteza in care, savarsindu-se infractiuni flagrante, in circumstante concrete, poate fi luata masura suspendarii provizorii din exercitiul profesiei, daca actiunea penala a fost pusa in miscare. Baroul e singurul competent ca prin Consiliul lui sa ia sau sa nu ia o asemenea masura”.
Ca urmare a calitatii de inculpat pe care avocata Violeta Oancea o are in acest dosar instrumentat de DIICOT, Baroul Bucuresti va fi obligat sa ia masura suspendarii acesteia pana ce in cauza va fi luata o hotarare definitiva.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# BERCEA MONDIAL: ,,e manevra lu frații miei........,, 29 November 2012 17:26 0
# puputache 29 November 2012 17:44 +1
# Al. I. Cuza 29 November 2012 18:52 +2
# SPDD 29 November 2012 19:10 +6
# puputache 29 November 2012 20:04 +4
# Pol 30 November 2012 08:27 -1
# eu 30 November 2012 13:36 0
# INGO 29 November 2012 21:53 0
# Hahahahaha..... 30 November 2012 08:33 0
# indigo 2 December 2012 23:10 -1
Citeza pe INGO
# SPDD 29 November 2012 21:54 +3
# moromet kermitescu 30 November 2012 10:42 0
# eu 30 November 2012 13:34 0
# zimbrul 30 November 2012 22:14 -2
# ciuciu 30 November 2012 23:02 +1
# Buzduganul si stema de pe zimbru 2 December 2012 08:19 -1
# Coruptie! 15 December 2012 05:56 0
# Florin 10 February 2013 06:29 0