FRATIA MAGISTRATILOR – Procuroarea Paula Tanase, de la Parchetul Tribunalului Galati, s-a luptat cu degeaba cu „morile de vant” din PICCJ in dosarul 294/P/2008 privind locuintele sociale date peste lege unor procurori, judecatori si politisti judiciaristi. Procurorul sef Marius Iacob a pecetluit un NUP mare cat capul Elodiei (Lista faptuitorilor si Rezolutia PICCJ)
In 2007, ancheta declansata de procuroarea Paula Tanase, in perioada in care era procuror la Parchetul de pe langa Judecatoria Galati, viza o suita de judecatori, procurori si politisti judiciaristi care au primit de la Primaria Galati locuinte sociale, dar care facusera declaratii in fals sau prin omisiune ca mai primisera dupa 1 ianuarie 1990 locuinte din fondul locativ de stat. In acest dosar, toti magistratii si politistii asupra carora planau acuzatii de fals in declaratii au fost facuti scapati, desi existau date certe ca ei au beneficiat de locuinte sociale desi mai avusesera locuinte proprietate pe care unii le vandusera, dar dadusera declaratii pe proprie raspundere ca nu au mai detinut nicio proprietate.
Extrem de important este si faptul ca dupa ce dosarul de care se ocupa procurorul Paula Tanase a ajuns pe la DNA-structura centrala, sub pretextul unei anchete privind scurgerea de informatii din acest dosar, datele privind magistratii suspectati ca au incalcat legea, aflate in evidenta fiscala a Directiei de fiscalitate Braila au fost parolate. Azi va prezentam lista celor fata de care procurorul Paula Tanase facuse verificari si demarase ancheta, precum si modul in care a fost pus ”capacul” pe acest dosar, de la nivelul Parchetului Inaltei Curti, in timpul mandatului Laurei Codruta Kovesi.
Lista celor 21 de magistrati si politisti aflati in vizorul anchetei procurorului Paula Tanase
Lumeajustitiei.ro publica lista celor care s-au aflat in vizorul procurorului Paula Tanase, dar care au primit la „calup„ solutia de neincepere a urmaririi penale la PICCJ sau DNA. Unii dintre acestia au primit NUP chiar de la Parchetul Inaltei Curti de la procurorul Dumitru Cismaru de la Sectia de urmarire penala si criminalistica a PICCJ, solutie mentinuta si de catre seful acestuia, procurorul sef Marius Iacob. In dosarul 294/P/2008, se aflau sub ancheta situatiile locative ale unor magistrati cu nume grele din sistemul judiciar, printre care si unul care lucra in Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Este vorba de Gheorghe Draghici. Asadar, colegii din Parchetul General au pus ”batista pe tambal” in acest dosar si pentru a-l ajuta pe Draghici, fara o minima verificare a actelor procedurale din acest dosar. Iata cine sunt magistratii care se aflau in vizorul procurorului Paula Tanase atunci cand aceasta a deschis dosarul sus-mentionat:
- Enciu Gabriel- procuror general adjunct la Parchetul Curtii de Apel Galati
- Enciu Elena- procuror sectie judiciara la PCA Galati
- Luparu Virgil – procuror PCA Galati, fost procuror DNA-STA Galati, in prezent procuror sef sectie urmarire penala la PCA Galati
- Luparu Carmen – procuror la PCA Galati
- Leau Sorin- fost prim-procuror la Parchetul Judecatoriei
Tg.Bujor, procuror la Parchetul Tribunalului Galati si procuror DIICOT ST Galati
- Leau Dorina – fost prim=-procuror adjunct la Parchetul de pe langa Tribunalul Galati, procuror sef sectie judiciara PT Galati
- Gurzu (fosta Radulea) Mihaela – procuror la Parchetul de pe langa Tribunalul Galati
- Rosca Costache Caloenescu – fost prim-procuror la Parchetul Judecatoriei Galati, prim-procuror la Ramnicu Sarat
- Baciu Dumitru – prim procuror la Parchetul Judecatoriei Tg.Bujor
- Ghena Mariana – fosta presedinta a Curtii de Apel Galati, in prezent judecator la Sectia penala a ICCJ
- Dorin (fosta Vlad) Rodica – judecator la Curtea de Apel Galati, sora lui Vlad Iulia, comisiar sef la Serviciul Teritorial Anticoruptie Galati
- Romila Elena- judecator la Curtea de Apel Galati
- Vrabie (fosta Pisu) Valentina – judecator la Curtea de Apel Galati, presedinte la sectia comerciala
- Florea Robert George – judecator la Judecatoria Galati, promovat in 2011 la Tribunalul Galati
- Mortu Eugen – judecator la Tribunalul Galati
- Meleaca Florin – vicepresedinte la Tribunalul Galati
- Savin Alina Liliana – judecator la Curte a de Apel Galati
- Sandu Adriana – avocat la Baroul Galati, fiica de judecator la Curtea de Apel Galati
- Vlad Iulian – comisiar sef la DNA, Serviciul Teritorial Galati
- Pufu Gheoghe – comisar sef IPJ Galati
- Hontaru Mihai – comisar sef DNA- STA Galati- Compartiment Protectie Interna, in prezent sef la Sectia 1 Politie Galati
Pentru niciunul dintre acestia anchetele nu au fost duse pana la capat pentru a se descoperi vinovatiile, pentru a se verifica daca acesti magistrati au facut fals in declaratii atunci cand au dat acele declaratii pe proprie raspundere ca nu au detinut si nu detin o locuinta din fondul locativ de stat dupa 1 ianuarie 1990, daca au existat complicitati sau participatie improprie la savarsirea unor infractiuni de catre functionari din Primaria Galati sau daca a existat vreun abuz din partea acelor functionari. Totul a fost acoperit rapid.
In 26 februarie 2009, prin Ordonanta data de procurorul Dumitru Cismaru de la Sectia de urmarire penala si crimnalistica din cadrul PICCJ, care a examinat dosarul 294/P/2008 in urma mai multor reclamati depuse chiar de procurorul Paula Tanase de la Galati, a dat NUP pentru patru judecatori ai Curtii de Apel Galati, Romila Elena, Dorin(Vlad) Rodica, Ghena Mariana, Bacsin Simona, doi procurori de la Parchetul Curtii de Apel Galati , Enciu Gabriel si Luparu Virgil si Draghici Gheorghe, procuror care era coleg cu Cismaru la PICCJ-Sectia de urmarire penala. Procurorul Cismaru nu s-a ostenit deloc sa ajunga la o concluzie care sa-i spele pe toti cei implicati in dosar, aratand pe doar trei pagini ca ”declaratiile celor care au beneficiat de locuintele sociale au fost solicitate in mod corect si obtinute in conditiile dispozitiilor legale in materie si ca inselaciunea nu exista in materialitate a ei. Procurorul Cismaru a adaugat ca cei care au avut astfel de locuinte sociale au platiti totusi o chirie obisnuita si nu una subventionata pentru ca s-a schimbat acordarea statutului de locuinta sociala de catre Consiliul Local Galati si ca ”rezulta, in mod clar, ca nu s-a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos material injust si nici nu s-a pricinut o paguba, in conditiile in care s-a stabilit ca nici mijlocul fraudulos nu exista”. Cu toate acestea, la dosar existau dovezi clare ca cei care au primit locuinta sociala au mintit cand au facut declaratia pe proprie raspundere ca nu au detinut si nu detin alte locuinte din fondul locativ de stat dupa 1 ianuarie 1990. Exista o singura exceptie, cea a judecatoarei Mariana Ghena de la Inalta Curte de Casatie si Justitie care, la acea vreme, a declarat ca ”nu detine” la acel moment o locuinta din fondul locativ de stat, dar si aici exista mai multe chestiuni suspecte, pentru ca cei care i-au primit declaratia la dosarul de la Primaria Galati trebuiau sa constate ca nu era data conform Legii Locuintei. Ca sa nu mai punem faptul ca nimeni, daramite un judecator, nu se poate prevala de necunoasterea legii!
De la procurorul sef Iacob, ”binecuvantarea NUP-ului”!
La doar o luna dupa ce procurorul Cismaru a dat acest NUP, seful acestuia, Marius Iacob a confirmat solutia lui Cismaru, intrucat procurorul Paula Tanase formulase plangere impotriva acesteia. In Rezolutia nr.2611/1465/II/data de procurorul sef Marius Iacob la data de 26 martie 2009, acesta sustine aceleasi concluzii ale subalternului, tot pe trei file, si arata ca „referitor la faptele savarsite de catre ceilalti magistrati de la Parchetul de pe langa Tribunalul Galati, respectiv Tribunalul Galati, politisti si salariati ai altor institutii (sanitare, de invatamant etc) de pe raza judetului Galati, s-a constatat ca acestea sunt separate si distincte neexistand nicio legatura cu faptele savarsite de magistratii Romila Elena, Dorin (Vlad) Rodica, Ghena Mariana, Bacsin Simona, Enciu Gabriel, Luparu Virgil si Draghici Gheorghe, motiv pentru care in mod corect s-a dispus disjungerea si declinarea cauzei de solutionare in favoarea Parchetului de pe langa Curtea de Apel Galati”. Drept urmare, solutia de NUP a procurorului Cismaru a fost catalogata de seful Iacob drept ”legala si temeinica”.
*Cititi aici Ordonanta de NUP emisa de procurorul Dumitru Cismaru de la PICCJ
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# gogu 8 October 2012 16:42 +13
# arhanghel 8 October 2012 18:14 +4
# elena 8 October 2012 19:00 +5
# elena 8 October 2012 19:03 +5
# Justitie la justitie !!!! 8 October 2012 19:12 +3
# tanase p. 8 October 2012 19:16 -3
# Celeritate 8 October 2012 19:49 +4
# galatean 9 October 2012 17:36 +1
# tanase p. continuare 8 October 2012 19:18 -3
# Hortensia Papagal Iacobescu 8 October 2012 20:50 +2
# va urma 9 October 2012 07:24 +2
# va urma 9 October 2012 07:50 +2
# ASOCIAŢIA VICTIMELOR MAGISTRAŢILOR DIN ROMÂNIA(A.V.M.R.) 9 October 2012 12:39 +4
# Teorii conspirationiste vs. Procuror incapabil 9 October 2012 12:44 +2
# Teorii conspirationiste vs. Procuror incapabil (continuare) 9 October 2012 12:45 -3
# Teorii conspirationiste vs.Procuror incapabil (ultima parte) 9 October 2012 12:48 -1
# paula cea mica 10 October 2012 19:18 0
# PreaHahaitul 9 October 2012 13:03 +5
# liber-cugetatorul 9 October 2012 13:29 +1
# vitanis 9 October 2012 14:36 +2
# pentru savin 9 October 2012 14:47 +1
# sau 9 October 2012 14:51 +3