psdolt
25 November 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

psdolt psdolt psd

FUGA DE RASPUNDERE – Consiliul General al Municipiului Bucuresti vrea sa isi abroge o hotarare de expropriere din 2010, care a produs efecte, dupa ce a fost chemat in judecata la TMB pentru obligarea punerii ei in aplicare. Valoarea exproprierilor pentru care timp de trei ani au fost afectate peste 42 de hectare este de 36 milioane euro (Documente)

Scris de: L.J. | pdf | print

26 February 2014 18:50
Vizualizari: 6246

 

Scandal la Consiliul General al Municipiului Bucuresti. Pe ordinea de zi a sedintei de joi 27 februarie 2014 apare la punctul 18 un „proiect de hotarare pentru abrogarea Hotararii CGMB nr. 311/17.11.2010 privind declansarea procedurilor de exproprierea pentru imobilele proprietate privata situate pe amplasamentul lucrarii de utilitate publica 'Largire Sos. Fabrica de Glucoza intre Calea Floreasca si Sos. Petricani'”. Substratul acestei initiative este inca necunoscut, dar scopul este evident: fuga de raspundere a Consiliului General al Municipiului Bucuresti de consecintele pe care le-a provocat prin emiterea Hotararii CGMB nr. 311/17.11.2010. Mai precis pentru neplata a peste 36 de milioane de euro, in termen de 90 de zile de la emiterea acestei hotarari, catre zecile de proprietari de pe Sos. Fabrica de Glucoza, carora in urma cu circa trei ani le-au fost blocate proprietatile in vederea largirii soselei. Desi nu a avut loc o blocare fizica a proprietatilor, prin schimbarea PUZ-ului si declansarea procedurilor de expropriere pentru circa 42 de hectare, zecile de proprietari nu au mai putut sa construiasca nimic pe zona afectata de proiect, nici sa le vanda avand aceasta problema nerezolvata, fiind evident prejudiciati de actul administrativ emis de CGMB. De altfel, prin PUZ s-a schimbat si regimul juridic al terenului.


Un act administrativ care a produs efecte, nu poate fi abrogat pentru a scapa, retroactiv, de raspunderea pentru prejudiciile produse

Prin Hotararea nr. 311/17.11.2010, CGMB a aprobat „declansarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privata situate pe amplasamentul lucrarii de utilitate publica Largire Soseaua Fabrica de Glucoza”, din sectorul 1 al Capitalei, a aprobat „justa despagubire” pentru imobilele in suprafata de circa 42 de hectare, la preturi situate intre 200 si 620 euro/m.p., in valoare totala de 38,2 milioane euro, precum si virarea in termen de 90 de zile a acestei sumein vederea efectuarii despagubirilor in cadrul procedurilor de expropriere”.

Au trecut aproape trei ani de la aceasta decizie, si lucrarile nu au inceput, dar nici exproprierile dispuse nu s-au efectuat, perioada care a produs prejudicii proprietarilor de pe cele 42 de hectare, care nu au mai putut construi si nici vinde in conditiile neclarificarii regimului terenurilor.

Incercarile proprietarilor de a obtine un raspuns lamuritor pentru taraganarea situatiei s-au lovit de un zid de netrecut.

La data de 30.01.2014, unul dintre zecile de proprietari a introdus la Tribunalul Bucuresti – Sectia a II-a Contencios administrativ o actiune pe obligatia de aface, prin care a solicitat ca paratele Consiliul General al Municipiului Bucuresti si Primarul General al Capitalei sa fie obligate la respectarea si punerea in aplicare a Hotararii CGMB nr. 311/17.11.2010, cu obligarea la penalitati de 1000 lei zi/intarziere de la ramanerea definitiva si irevocabila a hotararii instantei.

Desi inca nu a avut loc niciun termen de judecata, brusc, pe ordinea de zi a sedintei de joi 27 februarie 2014 a CGMB a aparut la punctul 18 un „proiect de hotarare pentru abrogarea Hotararii CGMB nr. 311/17.11.2010...

O masura de abrogare a unui act administrativ, care a produs efecte, apare din capul locului ca o fuga de raspundere, retroactiva, pentru pagubele produse de institutia publica care a emis acest act. De asemenea, avem informatii ca aceasta initiativa de abrogare a fost introdusa pe sest, in sensul ca proprietarii celor 42 de hectare si publicul nici macar nu au fost instiintati, potrivit obligatiilor de transparenta decizionala. Nici macar la aceasta ora proprietarii nu stiu cine din CGMB si pentru ce motive a initiat proiectul de abrogare al hotararii.

Potrivit legilor in vigoare, abrogarea unui act administrativ, care a produs consecinte juridice, nu poate fi dispusa decat de o autoritate superioara sau de catre instanta de judecata.

Vom reveni pe acest subiect.

* Cititi aici Hotararea CGMB nr. 311/17.11.2010 privind declansarea procedurilor de expropriere

* Cititi aici Ordinea de zi a sedintei CGMB din 27 februarie 2014

Comentarii

# Dorulet date 26 February 2014 21:05 +3

Poate ne spune ceva dom Giugulea despre manevra asta, ca el e tartorul in consiliu   :-*

# Oglinda oglijoara ,cine-i cel mai pprooost din tara ? date 27 February 2014 07:16 +1

Este intre dumneavoastra un cititor suficient de inteligent incat SA BANUIASCA MACAR CAT DE PPROOST ,DE LICHEA SI DE SPAGAR ESTE ACEST PERSONAJ ? TAC-SU SI MA-SA AU FOST GENERALI DE SECURITATE VENIT PE TANCURILE RUSESTI ,odata cu ana pauker Prostul asta din propozitie n-a luat in viata lui la scoala o nota pe bune, el a luat note ca fiu de generali de securitate. Asa a ajuns ditai prof univ si conducator de doctorate, dar care nu stie bine sa scrie si sa citeasca, care A OMORAT OAMENI si PENTRU APENDICITA. Asa cum a declarat singur : ”zic colegii mei ca am omorat oameni pentru apendicita –pai daca are viata are, daca n-are n-are !!!” Era si spiritual ani malul ! Ca sa nu mai omoare oameni ta-su generalul de securitate l-a facut director de spital.

# Oglinda oglijoara ,spune cine-i cel mai pprooost din tara ? date 27 February 2014 07:20 +1

Se lauda ca a facut lux in spital ,dar cati stiu ca pentru spitalul lui Ilici dadea FONDURI MAI MARI DECAT PENTRU MINICIPIUL TARGU JIU. Booou sa fii si cu un munte de bani poti sa faci lux intr-un spital ! Lucrarile lui “stiintifice “sunt plagiate,sau este trecut si el in lista de autori, Poceste cuvintele sa zica lumea ca face pe smecheru, dar animalul nu stie nici sa vorbeasca corect romaneste! Sunteti multumiti de prestatia prostului ? Uitati de ura fata de basescu ,ganditi-va la voi si la viitorul copiilor vostri . Ati avea incredere sa va conduca acest martzafoi ?

# Oglinda oglijoara ,spune cine-i cel mai pprooost din tara ? date 27 February 2014 07:23 0

pamflet preluat de pe net din 2009

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 21.11.2024 – ICCJ a lamurit cum ramane cu Sosoaca (Document)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva