Judecatorul Alinel Bodnar (foto) de la Tribunalul Bucuresti acuza ca Guvernul – atat ca putere executiva, cat si ca parte a puterii legislative, in calitate de legiuitor delegat – a comis o grava ingerinta in actul de justitie cand a emis Ordonanta de Urgenta nr. 62/2024, care obliga toate instantele din Romania sa suspende procesele pe drepturi salariale in cazul in sesizarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru dezlegari de drept in aceasta materie.

Lumea Justitiei prezinta incheierea din 12 septembrie 2024, prin care magistratul TMB a sesizat din oficiu Curtea de Justitie a Uniunii Europene, solicitand ca CJUE sa precizeze daca OUG 62/2024 incalca sau nu Tratatul privind Functionarea UE (TFUE).

Dupa cum v-am aratat cand am publicat minuta din dosarul nr. 34786/3/2023 privind sesizarea CJUE, judecatorul Bodnar a dat de inteles ca ordonanta „diminueaza capacitatea judecatorilor investiti cu dosarele respective de a solutiona cauzele in mod autonom exclusiv” (click aici pentru a citi).

Dupa cum veti citi, magistratul TMB subliniaza ca emiterea unei asemenea ordonante reprezinta „un mod inadmisibil de ingerinta a puterii executive in actul de justitie”.

Totodata, Alinel Bodnar atrage atentia asupra discriminarii pe care o creeaza OUG 62/2024. Mai precis, judecatorul explica faptul ca ordonanta „transforma o procedura facultativa intr-o procedura obligatorie doar in cazul anumitor proceduri judiciare si nu este aplicabila tuturor persoanelor care sesizeaza instantele judecatoresti”.

Ciolacu, taxat pentru declaratia cu „tribunalele satesti”

Nu este uitat nici premierul Marcel Ciolacu, cu binecunoscuta sa declaratie privind „tribunalele satesti”. Amintim ca seful Executivului a facut aceasta afirmatie incercand sa explice de ce a emis Ordonanta 62/2024, prin care a centralizat toate dosarele cu drepturi salariale la ICCJ (click aici pentru a citi).

Cu referire la aceasta iesire a prim-ministrului, judecatorul TMB Alinel Bodnar arata ca Ciolacu „ignorandu-se principiile elementare de organizare si competentele instantelor de judecata stabilite prin lege si Constitutia Romaniei”.

In acelasi context, concentrarea dosarelor cu drepturi salariale din intreaga tara doar la Inalta Curte de Casatie si Justitie va aglomera excesiv instanta suprema si va duce la neincrederea romanilor in sistemul de justitie, prin crearea impresiei ca doar judecatorii ICCJ sunt suficient de pregatiti, incat sa solutioneze astfel de cauze.

Prezentam principalele pasaje din incheierea Tribunalului Bucuresti:

„IV.Motivele care au determinat instanta sa formuleze cererea de decizie preliminara

1.Astfel cum a retinut Inalta Curte de Casatie si Justitie in Decizia nr. 70/2023 – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1112 din 11 decembrie 2023, referitor la procedura reglementata de art. 519 din Codul de procedura civila, la care face implicit trimitere si Ordonanta de urgenta nr. 62/2024 (pronuntarea unei hotarari prin care sa se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizata):

'in procesul de interpretare si aplicare a normelor legale de a caror lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei, rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie ramane unul exceptional si subsecvent, el putand fi ingaduit numai atunci cand, in mod real, o chestiune de drept determinanta pentru solutionarea pe fond a cauzei nu apare ca fiind, prin raportare la dispozitiile legale din care aceasta deriva sau in care este continuta, indeajuns de clara, generand dificultati veritabile de intelegere a ei si, din acest motiv, avand vocatia de a conduce la o jurisprudenta neunitara' (paragraful 51).

Instanta suprema nu are prerogativa de a se substitui judecatorilor cauzei in dezlegarea tuturor problemelor de drept cu care se confrunta, cata vreme acestea nu sunt caracterizate de o dificultate reala.

Mai mult, prevederile art. 519 din Codul de procedura civila instituie o procedura facultativa, care da libertatea judecatorului cauzei de a aprecia asupra dificultatii problemei de drept si a gestiona procesul in functie de situatia de fapt concreta.

Dispozitiile art. 519 din Codul de procedura civila dispun ca doar ultima instanta investita cu solutionarea unei pricini poate sesiza Inalta Curte de Casatie si Justitie in cazul evidentierii unei chestiuni de drept, care este noua, care nu face obiectul unui recurs in interesul legii si de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei respective, iar aceste dispozitii sunt aplicabile tuturor persoanelor.

Ordonanta de urgenta in discutie transforma o procedura facultativa intr-o procedura obligatorie doar in cazul anumitor proceduri judiciare si nu este aplicabila tuturor persoanelor care sesizeaza instantele judecatoresti. Potrivit Codului de procedura civila, nu este obligatorie sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru pronuntarea unei hotarari prealabile decat atunci cand instanta investita ultima cu solutionarea pricinii apreciaza ca este necesar, existand nelamuriri cu privire la prevederi emise de o alta autoritate. Dispozitiile contestate obliga insa instanta sesizata, chiar daca nu ar exista nelamuriri cu privire la fondul pricinii, sa sesizeze Inalta Curte de Casatie si Justitie, care va fi obligata sa ii spuna cum sa procedeze in acel litigiu in care s-a facut sesizarea.

Prin adoptarea Ordonantei de urgenta nr. 62/2024, se intervine si asupra notiunii juridice de 'chestiune de drept' la care se refera art. 519 din Codul de procedura civila, care nefiind definita de lege, a fost necesar sa fie clarificata pe cale jurisprudentiala, pentru a se putea asigura o delimitare riguroasa intre, pe de o parte, analiza si interpretarea de principiu care pot fi date unor reglementari legale in cadrul mecanismului de unificare a practicii judiciare si, pe de alta parte, judecata concreta si punctuala care trebuie facuta de instantele judecatoresti – potrivit competentelor lor legale, intre care se numara interpretarea si aplicarea legii – care au a se pronunta in mod inerent si asupra chestiunilor de drept care au legatura cu situatiile litigioase care le sunt deduse spre solutionare. Utilitatea si necesitatea unei astfel de delimitari rezida chiar din scopul procedurii reglementate prin art. 519 din Codul de procedura civila, anume acela de a fi un mecanism judiciar ce trebuie utilizat drept instrument juridic de unificare a jurispudentei, iar nu ca un instrument care sa permita instantelor delegarea atributiilor privind interpretarea si aplicarea legii catre Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

De asemenea, prin instituirea obligativitatii completului de judecata de a sesiza Inalta Curte de Casatie si Justitie si de a se dispune suspendarea tuturor cauzelor aflate pe rolul instantelor din tara, nu se lasa posibilitatea judecatorului de a trece prin filtrul propriei gandiri modalitatea de rezolvare a problemei de drept si adaptarea acesteia cauzei cu care a fost investit.

Or, in Hotararea Curtii (Marea Camera) din data de 11 iulie 2024, citata mai sus, EU:C:2024:594 s-a retinut la paragraful 57:

'O 'instanta constituita prin lege' se caracterizeaza prin rolul sau jurisdictional, si anume acela de a solutiona, pe baza unor norme de drept si in urma unei proceduri organizate, orice chestiune care intra in competenta sa. Aceasta trebuie, asadar, pe langa independenta si impartialitatea membrilor sai, sa indeplineasca si alte conditii, in special pe cea referitoare la existenta unor garantii oferite de procedura urmata in fata sa (a se vedea in acest sens Curtea EDO, 22 iunie 2000, Coëme si altii impotriva Belgiei, CE:ECHR:2000:0622JUD003249296, §99)'.

In Decizia nr. 11/2018, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, paragr. 39-42, s-a retinut ca: 'Totodata, pentru a evita transformarea mecanismului procedural reglementat prin art. 519 din Codul de procedura civila intr-o cauza nejustificata de prelungire a procedurii judiciare si pentru a nu se deturna aceasta procedura de la scopul sau firesc, acela al unificarii practicii judiciare prin rezolvarea de catre instanta suprema a unei chestiuni de drept de care depinde solutionarea pe fond a cauzei, instanta de trimitere trebuie sa arate in incheierea de sesizare care este problema de drept punctuala care necesita cu pregnanta a fi lamurita si in ce consta dificultatea de interpretare, in masura sa reclame interventia instantei supreme in scopul rezolvarii de principiu a chestiunii de drept'.

In jurisprudenta instantei supreme s-a mai retinut ca 'Simpla dilema cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru initierea acestui mecanism de unificare jurisprudentiala, considerandu-se imperios necesar ca punctul de vedere al instantei de trimitere sa cuprinda o argumentare temeinica asupra admisibilitatii sesizarii, nu numai sub aspectul conditiilor de procedura, cat mai ales asupra circumstantierii conditiei privind ivirea unei chestiuni de drept de a carei lamurire depinde solutionarea pe fond a cauzei' (...)'.

De asemenea, s-a retinut in jurisprudenta ca: 'Procedura sesizarii instantei supreme cu dezlegarea unei chestiuni de drept se circumscrie unui incident procedural ivit in cursul unui proces aflat in desfasurare, al carui obiect presupune interpretarea unor norme de drept indoielnice, lacunare sau neclare care sunt determinante pentru solutionarea pe fond a cauzei, iar finalitatea acestui demers consta in impiedicarea aparitiei unei jurisprudente neunitare, iar nu in insesi interpretarea si aplicarea legii in scopul solutionarii respectivei cauze, atribut ce intra si trebuie sa ramana in sfera de competenta a instantei de judecata. Pentru a fi vorba de o veritabila problema de drept, trebuie ca norma disputata sa fie indoielnica, imperfecta, lacunara sau neclara. In consecinta, chestiunea de drept supusa dezbaterii trebuie sa fie una serioasa, legata de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauza ca acest text este incomplet, fie pentru ca nu este corelat cu alte dispozitii legale, fie pentru ca se pune problema ca nu ar mai fi in vigoare (...)'.

In aceste conditii, Tribunalul Bucuresti retine ca toate aceste dezlegari ale instantei supreme asupra admisibilitatii unei atare sesizari raman fara obiect in situatia in care judecatorul este obligat ca in orice situatie in care intalneste o problema de drept conform Ordonantei de urgenta nr. 62/2024 sa sesizeze Inalta Curte de Casatie si Justitie si sa suspende cauza pana la rezolvarea acesteia.

2.Ordonanta de urgenta incalca principiile referitoare la valorile statului de drept si principiul separatiei puterilor in stat, dispozitiile ordonantei de urgenta reprezentand un mod inadmisibil de ingerinta a puterii executive in actul de justitie.

Prin neindicarea vreunui motiv suficient si obiectiv pentru care doar in cazul anumitor proceduri judiciare s-ar impune modificarile preconizate, fara impunerea unor conditii sau termene clare si precise, in care dispozitiile ordonantei de urgenta s-ar aplica, legiuitorul constituie in fapt o instanta speciala la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie doar in cazul anumitor proceduri judiciare, cu trimitere evidenta la drepturile salariale solicitate in instanta de o larga categorie de bugetari, inclusiv magistrati si personal auxiliar. Intr-un stat de drept consolidat, o astfel de reglementare exceptionala, aplicabila doar unor litigii, nu trebuie sa existe, fiind inadmisibila, reglementarea exceptiei fiind contrara principiilor statului de drept si separatiei puterilor in stat.

Pentru asigurarea echilibrului intre puterea judecatoreasca si cea legislativa, legile adoptate nu trebuie sa impiedice ori sa temporizeze infaptuirea actului de justitie, ci, dimpotriva, trebuie sa-i asigure judecatorului independenta aplicarii dreptului in fiecare dosar cu care este investit, luandu-se in considerare ca autoritatea judecatoreasca se exercita printr-un sistem de instante a caror organizare este prevazuta prin lege, fiindu-le delimitate in mod riguros competentele, pentru a li se asigura astfel autonomia functionala, iar independenta depinde si de posibilitatea functionarii acestor instante intr-un mod autonom.

Din preambulul ordonantei de urgenta reiese cu suficienta claritate ca puterea legislativa afecteaza independenta autoritatii judecatoresti, implicandu-se in administrarea si chiar solutionarea cauzelor. Justificarea adoptarii unui act normativ pe considerentul ca practica judiciara neunitara poate avea un impact negativ asupra bugetului general consolidat si stabilitatii socio-economice sugereaza dorinta autorului ordonantei de urgenta ca procedura preconizata de unificare a practicii judiciare sa aiba rezultate favorabile bugetului de stat. Astfel, presupunerea ca solutiile de unificare a practicii vor fi favorabile bugetului de stat demonstreaza ca legiuitorul are o anumita asteptare cu privire la rezultatele procedurii de unificare, ceea ce denota si faptul ca intelege si recunoaste implicit drepturile pe care le au categoriile profesionale indicate in cuprinsul ordonantei de urgenta.

In aceasta privinta, inclusiv in comunicarea publica a prim-ministrului Romaniei, respectiv in cadrul emisiunii TV 'Punctul culminant', din data de 03.09.2024, (https://www.youtube.com/watch?v=MF52LQnDHAs, minutele 15:50 – 17:30), s-a afirmat ca 'toate spetele care privesc salarizarea s-au mutat la Inalta Curte', catalogand celelalte instante ca 'tribunal satesc', ignorandu-se principiile elementare de organizare si competentele instantelor de judecata stabilite prin lege si Constitutia Romaniei, concluzia retinuta fiind aceea ca ulterior adoptarii Ordonantei de urgenta nr. 62/2024 'judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie nu isi permit sa faca asa ceva'.

Ordonanta de urgenta este de natura a nesocoti independenta justitiei, deoarece contine in chiar argumentarea adoptarii ei imperativul ca hotararile judecatoresti de unificare a practicii judiciare sa fie aliniate cu interesele financiare ale statului. In sine, aceasta este o prevedere suplimentara fata de dispozitiile legale in materie de salarizare, care presupune o cenzura a solutiei judecatoresti din perspectiva unei parti a procesului, respectiv o institutie sau autoritate ce administreaza fonduri publice.

In acelasi timp, normele internationale stipuleaza ca judecatorii trebuie sa fie liberi de orice influenta nejustificata, directa sau indirecta, iar orice obligativitate impusa de puterea legislativa sau executiva in procesele judiciare constituie o incalcare a acestor principii.

Art. 2 din 'Principiile fundamentale ale independentei sistemului judiciar', redactate de Organizatia Natiunilor Unite in 1985, stipuleaza ca 'sistemul judiciar va decide in problemele care ii sunt inaintate impartial, pe baza faptelor si in conformitate cu legea, fara vreo restrictie, influenta incorecta, sugestie, presiune, amenintare sau interferenta, directa sau indirecta, din orice parte sau pentru orice motiv'. De asemenea, conform art. 8, judecatorii 'se vor comporta intotdeauna de asa masura incat sa pastreze prestanta postului lor si impartialitatea si independenta sistemului judiciar'. Totodata, in Recomandarea nr. R (94) 12 privind independenta, eficienta si rolul judecatorilor (Principiul I.2.d), Comitetul de Ministri al Consiliului Europei a stabilit ca 'Judecatorii trebuie sa aiba libertate neingradita pentru a lua hotararile impartial, in conformitate cu constiinta lor si cu interpretarea pe care o dau faptelor, respectand regulile relevante stabilite de lege'.

Prin extinderea sferelor de competenta numai asupra unor categorii de litigii, asa cum dispune ordonanta de urgenta, se deschide calea catre o aparenta influentare politica a sistemului judiciar, pentru ca doar in cazul unor litigii in care instantele judecatoresti competente au constatat grave incoerente legislative se reglementeaza o solutie exceptionala. In acest fel, instantele judecatoresti vor fi percepute ca fiind sub influenta puterii executive / legislative sau ca fiind supuse directivelor politice, iar increderea publicului in justitie este grav afectata, ceea ce are consecinte negative asupra statului de drept si a democratiei in ansamblu. Or, este esential ca puterile legislativa, executiva si judecatoreasca sa ramana separate si sa isi respecte reciproc independenta si autonomia, pentru a asigura buna functionare a sistemului democratic si pentru a proteja drepturile si libertatile fundamentale ale tuturor persoanelor.

In cadrul unui sistem democratic, puterea legislativa este responsabila cu elaborarea si adoptarea legilor, in timp ce puterea judiciara are rolul de a interpreta si aplica aceste legi in solutionarea litigiilor si in administrarea justitiei. Odata ce puterea legislativa isi depaseste atributiile si se implica direct in procesul de solutionare a unor tipuri de litigii sau in administrarea sistemului judiciar, se creeaza un dezechilibru periculos care submineaza independenta si impartialitatea justitiei.

Interferenta puterii legislative in domeniul judiciar este una dintre cele mai grave incalcari ale principiului separatiei puterilor in stat. Acest principiu, fundamental pentru functionarea unei democratii, presupune ca fiecare ramura a statului democratic trebuie sa aiba propriile sale responsabilitati si sa fie independenta de celelalte doua ramuri, pentru a asigura echilibrul si contrabalansarea puterilor.

Obligativitatea completurilor de judecata de a solicita Inaltei Curti de Casatie si Justitie pronuntarea unei hotarari prealabile privind chestiuni de drept nesolutionate anterior, doar in cazul anumitor litigii, incalca principiul independentei judecatorilor, deoarece limiteaza capacitatea instantei competente de a solutiona cauzele in mod autonom.

Judecatorii trebuie sa aiba libertatea de a interpreta si aplica legea fara interferente exterioare, iar impunerea unei proceduri obligatorii de sesizare a Inaltei Curti de Casatie si Justitie submineaza aceasta independenta.

De asemenea, art.2 alin.(3) impune o suspendare automata a cauzelor similare, ceea ce interfereaza direct cu independenta judecatorilor de a gestiona propriile dosare. Acestia sunt obligati sa suspende cauzele, indiferent de specificul fiecarei situatii, ceea ce contravine principiului independentei.

3.Tribunalul Bucuresti mai retine ca actul normativ are efecte negative si in privinta echitatii procesului, din perspectiva art. 6 din Conventia europeana a drepturilor omului si art. 47 din Carta.

Justitiabilii ar putea percepe aceste masuri ca fiind prezumate a fi solutionate in favoarea administratiei si ca un indiciu ca judecatorii de instanta inferioara nu pot beneficia de increderea publica necesara pentru a lua decizii pe cont propriu, ceea ce submineaza increderea publicului in sistemul judiciar. In plus, se creeaza un precedent periculos de centralizare excesiva a jurisprudentei si uniformizare fortata a interpretarii legii in anumite categorii de litigii. Insa orice incercare de a standardiza fortat interpretarea juridica in cazul unor anumite tipuri de litigii, prin mijloace legislative exceptionale, constituie o interferenta nepermisa in activitatea judiciara. Instituirea unor mecanisme destinate sa asigure coerenta jurisprudentei nu poate fi realizata cu incalcarea accesului la o instanta judecatoreasca independenta si impartiala, constituita prin lege.

Mai mult, suspendarea automata a unui numar mare de cauze similare duce la acumularea unui stoc de dosare considerabil in instante, complicand si mai mult gestionarea eficienta a dosarelor si prelungind durata procedurilor judiciare. Acest lucru contravine scopului declarat de eficientizare a actului de justitie. Art. 2 alin. (2) din ordonanta de urgenta prevede ca incheierea de sesizare trebuie comunicata si celorlalte instante competente, care trebuie sa informeze judecatorii din sectiile corespunzatoare, iar aceasta dispozitie implica masuri administrative suplimentare care creeaza presiuni asupra instantelor inferioare.

4.Existenta unor divergente de jurisprudenta nu este un motiv rezonabil pentru adoptarea ordonantei de urgenta si nu se poate confunda numarul mare al dosarelor aflate pe rolul instantelor, cu existenta unor divergente de jurisprudenta.

Divergentele de jurisprudenta sunt inerente oricarui sistem judiciar care se bazeaza pe un ansamblu de instante de fond avand competenta teritoriala. Acest aspect a fost retinut de Curtea EDO in cauza Teodor impotriva Romaniei (cererea nr. 46878/06, paragraf 52), cand s-a subliniat si faptul ca astfel de divergente pot aparea, de asemenea, in cadrul aceleiasi instante si nu se poate considera ca acest lucru in sine este contrar Conventiei.

In aceasta privinta, legislatia din Romania cuprinde suficiente mecanisme de unificare a practicii judiciare, prevazute de Codul de procedura civila sau penala, unde sunt reglementate dispozitii generale care prevad sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu rezolvarea unor probleme de drept (hotarare prealabila) sau unificarea practicii judiciare in cazul pronuntarii unor hotarari contradictorii (recurs in interesul legii) numai dupa ce se constata ca problema pusa in discutie este dificila, noua si doar daca indeplineste anumite conditii de admisibilitate, iar suspendarea cauzelor similare aflare pe rolul instantelor este facultativa.

In Raportul privind independenta sistemului judiciar – Partea I: Independenta judecatorilor, adoptat de Comisia de la Venetia in cadrul celei de-a 82-a sesiuni plenare (Venetia, 12 – 13 martie 2010) se arata urmatoarele:

'68. Tema independentei interne in cadrul puterii judecatoresti a primit mai putina atentie in textele internationale decat cea a independentei externe. Cu toate acestea, pare la fel de importanta. In anumite constitutii se statueaza ca 'judecatorii se supun numai legii'. Acest principiu ii protejeaza pe judecatori in primul rand de influente externe nepotrivite. In acelasi timp, principiul este aplicabil si in interiorul puterii judecatoresti. Organizarea ierarhica a justitiei, in sensul unei subordonari a judecatorilor fata de presedintii de instante sau fata de instantele superioare in procesul de solutionare a cauzelor, ar fi o incalcare evidenta a acestui principiu.

69. Considerentele de baza sunt clar stabilite de CCJE:

'64. Ideea fundamentala este aceea ca judecatorul, in exercitarea atributiilor sale, nu este angajatul nimanui; acesta este detinatorul unei functii de stat. El este astfel in slujba legii si este raspunzator numai in fata acesteia. Este axiomatic faptul ca in solutionarea unei cauze, un judecator nu actioneaza la ordinele sau instructiunile nici unui tert din interiorul sau din exteriorul sistemului judiciar.

66. CCJE subliniaza riscul potential pe care ierarhia judiciara interna il poate avea asupra independentei judecatorilor. Acesta afirma ca independenta puterii judecatoresti presupune nu doar libertatea fata de influentele externe nepotrivite, ci si libertatea fata de influentele nepotrivite care ar putea rezulta in anumite situatii din atitudinea altor judecatori. 'Judecatorii trebuie sa beneficieze de libertate neingradita pentru a solutiona cauzele impartial, potrivit convingerilor lor si a propriului mod de interpretare a faptelor si in conformitate cu prevederile legale in vigoare." (Recomandarea nr. R (94) 12, Principiul I (2)(d)). Aceasta se refera la judecatori individual. Ceea ce nu exclud doctrinele precum cea a precedentului juridic existenta in tarile cu sistem de common-law (este vorba de obligatia unui judecator de la o jurisdictie de grad inferior de a respecta o hotarare anterioara a unei instante de grad superior in ceea ce priveste interpretarea legii incidente in cauza ulterioara)'.

70. Adoptarea de catre instanta suprema sau alte instante superioare a unor ghiduri de practica obligatorii pentru jurisdictiile inferioare, situatia intalnita in cateva tari post-sovietice, ridica probleme in aceasta privinta.

71. Comisia de la Venetia a sustinut continuu principiul independentei individuale a fiecarui judecator:

'In cele din urma, investirea Curtii Supreme cu competenta de a exercita atributia de supraveghere a activitatilor instantelor de drept comun (articolul 51, paragraful 1) ar parea sa fie contrara principiului independentei acestor din urma. Desi Curtea Suprema trebuie sa aiba puterea de a anula sau modifica hotararile instantelor de rang inferior, aceasta nu trebuie sa le supravegheze activitatea'. (CDL-INF(1997)6 la art. 6).

'Intr-un sistem care are la baza independenta judiciara, instantele superioare asigura coerenta jurisprudentei pe intreg teritoriul tarii prin hotararile pronuntate de acestea in cauze individuale. Instantele inferioare, fara a fi tinute in mod formal sa respecte precedentele judiciare in tarile cu sistem de drept continental, spre deosebire de situatia din tarile cu sistem common-law, tind sa se conformeze la principiile enuntate in cuprinsul deciziilor instantelor superioare pentru a evita ca hotararile lor sa fie anulate in caile de atac. Mai mult, norme procedurale speciale pot asigura coerenta dintre diferitele nivele ale sistemului de instante. Proiectul de fata se distanteaza fundamental fata de acest principiu. Acesta acorda Curtii Supreme (art. 51.2.6 si 7) si, in conditii mai restrictive, Plenului Curtilor Supreme Specializate (art. 50.1) posibilitatea de a adresa instantelor de rang inferior 'recomandari/explicatii' in probleme de aplicare a legislatiei. Acest sistem nu este de natura sa favorizeze aparitia unei puteri judecatoresti cu adevarat independente in Ucraina, ba mai mult implica riscul ca judecatorii sa se comporte ca functionarii publici, care primesc ordine de la superiorii lor. Un alt exemplu al abordarii ierarhice in proiect il reprezinta puterile extinse ale Sefului Curtii Supreme (art. 59). Acesta pare ca exercita aceste atributii extrem de importante in mod individual, fara sa consulte Plenul sau Colegiul de conducere'. (CDL-INF(2000)5 sectiunea intitulata 'Infiintarea unui sistem de instante strict ierarhizat').

'Independenta judiciara inseamna nu numai independenta puterii judecatoresti in ansamblul sau fata de celelalte puteri ale statului, dar priveste si aspectul 'intern'. Fiecare judecator, indiferent care este pozitia sa in sistem, exercita aceeasi autoritate de judecata. Prin urmare, in solutionarea unei cauze, acesta trebuie sa fie independent si fata de ceilalti judecatori, si de presedintele de instanta sau de celelalte instante (cum sunt, de pilda, instantele de apel sau celelalte instante superioare). Se discuta, de altfel, din ce in ce mai mult despre independenta 'interna' a sistemului judiciar. Cea mai buna garantie pentru independenta puterii judecatoresti, atat cea 'interna' cat si cea 'externa', poate fi oferita de un Consiliu Judiciar, astfel cum statueaza cele mai importante documente internationale pe tema independentei judiciare'. (CDL(2007)003 la art. 61).

72. Rezumand, Comisia de la Venetia subliniaza ca in virtutea principiului independentei judiciare interne, independenta individuala a fiecarui judecator este incompatibila cu o relatie de subordonare a judecatorilor in exercitarea activitatilor jurisdictionale'.

De asemenea, prin Opinia nr. 1050/2021 privind modificarea legii privind organizarea si administratia instantarilor si legii privind statutul juridic si remunerarea judecatorilor adoptata de Parlamentul Ungariei, CDL-AD(2021)036, Comisia de la Venetia a stabilit urmatoarele:

'In acest sens, Comisia de la Venetia considera ca nici cerinta ca instantele ordinare sa respecte hotararile de tip anterioare ale Curiei si sa isi justifice decizia de a nu urma aceste hotarari, nu pune nicio problema.

41. Acestea fiind spuse, este important de subliniat ca orice competenta unificatoare a Curiei trebuie sa respecte principiile fundamentale ale separatiei puterilor. Cu siguranta nu ar trebui sa fie de competenta exclusiva a presedintelui unei instante sa selecteze domeniile in care jurisprudenta ar trebui unificata intr-un mod autorizat. In plus, chiar si dupa decizia de unificare a Curiei, toate instantele si judecatorii trebuie sa ramana competente/competenti sa-si evalueze cazurile in mod independent si impartial si sa distinga cazurile noi de interpretarea anterioara unificata a Curiei. Cu alte cuvinte, daca cauzele ulterioare sunt suficient de diferite, judecatorii trebuie sa poata decide in mod diferit, independent si impartial.

42. Comisia de la Venetia saluta modificarile in masura in care inlatura posibilitatea publicarii hotararilor si deciziilor principale si interzic publicarea rezolutiilor privind interpretarea legii, in numele organelor judiciare sau a reuniunilor functionarilor sau judecatorilor judiciari. Cu toate acestea, Comisia constata, dupa cum a confirmat Curia in cadrul sedintelor online, ca persista posibilitatea adoptarii unor decizii de uniformizare in chestiuni de principiu in scopul aprofundarii interpretarii legii. Aceste hotarari, care sunt obligatorii pentru toate instantele, nu sunt legate de un anumit caz si pot fi initiate de presedintii instantelor de judecata sau de conducatorii colegiului curtii de apel si ai instantei generale, care au indatorirea de a controla si supravegheaza instantele si interpretarea lor a legii.

43. Din motivele prezentate mai sus, Comisia de la Venetia recomanda eliminarea posibilitatii de a adopta astfel de decizii de uniformitate autorizate'.

'[...] Independenta judiciara interna impune ca judecatorii sa fie liberi de instructiuni sau presiuni din partea colegilor lor judecatori si fata de superiorii lor judiciari. Solicitarea de instructiuni in cauze individuale de la judecatorii de la instanta superioara, care ar hotari in calea de atac, priveaza partile de un control independent asupra hotararii, incalcandu-le dreptul de acces la instanta […]. O astfel de practica (inclusiv darea de instructiuni) nu este doar ineficienta (un nivel de jurisdictie este, de facto, eliminat), ci incalca si drepturile omului. Aceasta practica, daca va continua, ar trebui abordata prin mijloace disciplinare impotriva judecatorilor care iau parte'. (...)

'[…] [I]n timp ce o autoritate judiciara suprema, cum ar fi Curtea Suprema, joaca in general un rol cheie intr-o tara, asigurand, printre altele, securitate juridica, previzibilitate si uniformitate in interpretarea si aplicarea legii, aceasta nu ar trebui sa supravegheze instantele inferioare si nici sa emita orientari, directive sau explicatii sau rezolutii obligatorii pentru judecatori. Prin urmare, articolul 96 alin. 2, astfel cum a fost modificat, permitand Curtii Supreme sa ofere «explicatii» obligatorii, ar trebui eliminat.

In acelasi timp, acest lucru nu inseamna ca judecatorii din instantele inferioare pot pur si simplu sa ignore hotararile Curtii Supreme. Prin intermediul cailor de atac, Curtea Suprema se va asigura ca interpretarea pe care a dat-o legii prevaleaza. Cu toate acestea, judecatorii din instantele inferioare ar trebui sa aiba posibilitatea sa distinga cauzele lor de cauzele anterioare si sa fie in masura sa prezinte noi argumente, care apoi sa fie evaluate in judecarea caii de atac'. (...)

5.Ordonanta de urgenta nr. 62/2024 a fost adoptata domeniul organizarii judiciare, desi prin Hotararea Curtii Constitutionale a Romaniei nr. 2 din 27 iunie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.803 din 3 octombrie 2019, au fost confirmate rezultatele referendumului national din data de 26 mai 2019, poporul exprimandu-se, printre altele, in sensul ca este de acord cu interzicerea adoptarii de catre Guvern a ordonantelor de urgenta in domeniul organizarii judiciare. Chiar daca efectele unui referendum consultativ sunt de natura politica, nu juridica, [par.48], iar 'rezultatul referendumului consultativ ofera doar o orientare politica in privinta problemelor de interes national care au format obiectul consultarii. […] referendumul consultativ […] indiferent de intrebarile supuse poporului si tematica acestuia, ramane o consultare cu efecte politice' [par.52], declansarea referendumului consultativ, intrebarile adresate poporului de catre Presedinte, valorificarea raspunsurilor primite de catre autoritatile publice sunt subsumate unui efect politic care, la randul sau, produce consecinte in planul raspunderii politice a actorilor institutionali implicati, iar nu in planul raspunderii juridice a acestora [par.73], totusi, Guvernul trebuia sa se limiteze exclusiv la obligatia de loialitate constitutionala si, cel mult, sa propuna Parlamentului un astfel de act normativ.

V. Necesitatea aplicarii procedurii accelerate

Ordonanta de urgenta nr. 62/2024 are efecte negative asupra desfasurarii proceselor intr-un termen rezonabil, in conditiile in care art. 2 alin. (3) din ordonanta de urgenta prevede obligatia suspendarii de drept a tuturor cauzelor similare, aflate pe rolul instantelor judecatoresti, pana la pronuntarea hotararii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept, fara nicio exceptie, indiferent de specificul fiecarei situatii.

In ceea ce priveste impactul actului normativ asupra sistemului de justitie, suspendarea automata a unui numar mare de cauze similare duce la acumularea unui stoc de dosare considerabil in instante, complicand si mai mult gestionarea eficienta a dosarelor si prelungind durata procedurilor judiciare, ceea ce contravine scopului declarat de eficientizare a actului de justitie. In aceasta privinta, art. 2 alin. (2) din ordonanta de urgenta dispune ca incheierea de sesizare trebuie comunicata si celorlalte instante competente, care trebuie sa informeze judecatorii din sectiile corespunzatoare, dispozitia implicand masuri administrative suplimentare care creeaza presiuni asupra instantelor inferioare.

Totodata, la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie exista riscul ingreunarii sau chiar blocarii activitatii din cauza numeroaselor sesizari care trebuie sa fie facute de instantele competente, avand in vedere specificul fiecarei cereri de chemare in judecata si al capetelor de cerere formulate, precum si dinamica schimbarilor legislative, care ar putea impune pronuntarea unei solutii asupra unei chestiuni de drept in conditiile art. 2 alin. (1) din Ordonanta de urgenta nr. 62/2024.

Prin urmare, Tribunalul Bucuresti considera necesara aplicarea dispozitiilor referitoare la procedura preliminara accelerata, prevazute de articolul 23a din Statutul Curtii de Justitie a Uniunii Europene si articolul 133 din Regulamentul de procedura al Curtii, deoarece este vorba de stabilirea unor drepturi salariale, litigii care sunt in general judecate de urgenta si cu precadere. Prin urmare, perioada necesara parcurgerii mecanismului trimiterii preliminare prevazut la articolul 267 TFUE nu trebuie sa fie privita de parti, la nivelul aparentei, drept o cauza de incertitudine cu privire la eficienta sau efectivitatea remediului judiciar pe care il urmaresc. De asemenea, problema de drept este una importanta, deoarece intrebarile vizeaza chestiuni ce tin de organizarea si functionarea unui sistem judiciar, avand relevanta in privinta oricarui stat membru.

In acest context, este necesara adresarea unei intrebari preliminare catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene, in temeiul art. 267 din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene:

'Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE (cu referire la articolul 2 TUE si art. 47 din Carta drepturilor fundamentale) trebuie interpretat in sensul ca principiul independentei judecatorilor se opune unei reglementari nationale care instituie obligatia completurilor de judecata care solutioneaza procesele privind stabilirea si/sau plata drepturilor salariale sau de natura salariala ale personalului platit din fonduri publice, sa solicite Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in toate cauzele pe care le au de decis, pronuntarea unei hotarari prealabile privind chestiuni de drept nesolutionate anterior de instanta suprema, diminuand in acest fel capacitatea judecatorilor investiti cu dosarele respective de a solutiona cauzele in mod autonom exclusiv pe considerentul ca practica judiciara neunitara poate avea un impact negativ asupra bugetului general consolidat si stabilitatii socio-economice a tarii?'

Constatand ca sunt incidente prevederile art. 412 alin. (1) pct. 7 C.proc.civ. judecarea cauzei va fi suspendata, pana la pronuntarea hotararii preliminare de catre Curtea de Justitie a Uniunii Europene”.

* Cititi aici intreaga incheiere prin care TMB a sesizat CJUE