Dosarul formelor fara fond

E greu sa scrii istorie dupa dosarele de la CNSAS. Riscul cel mai mare, in acest caz, este acela de preluare fara o analiza critica a documentului, caz in care aceasta istorie risca sa fie scrisa dupa partitura Securitatii. E si cel mai recent caz trimis in instanta de catre Consiliu, cel al lui Mugur Isarescu, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei.

Departe de mine gindul de a contesta justetea majoritatii actiunilor Consiliului National pentru Studierea Securitatii, institutie la nasterea careia am contribuit, atit prin implicarea mea (in calitatea de consilier al regretatului Constantin Ticu Dumitrescu) la redactarea ”Legii Ticu” (Legea 187 din 12 decembrie 1999) , dar si ulterior, in 2006, intr-o situatie de criza, pentru ca legea nu mai corespundea principiilor europene ale drepturilor si libertatilor fundamentale, am operat noi modificari. Era inca totusi prea devreme si nu ne racordasem pe deplin acestor norme. Dealtfel, in 31 ianuarie 2008 Curtea Constitutionala, prin decizia 51 a declarat neconstitutionale atit reglementarile legii, cit si completarile si modificarile operate. Atunci, am initiat in calitate de consilier de stat pe probleme de siguranta nationala Ordonanta de urgenta care in 3 martie 2008 a salvat practic institutia, stabilind practic cadrul legal actual al functionarii CNSAS. Am aparat din rasputeri institutia, de a carei soarta m-am simtit intodeauna legat si ma simt responsabil, in toate imprejurarile in care a fost atacata public sau privat, am fost si sint unul dintre beneficiarii sai, in calitate de cercetator acreditat, prin accesul in conditiile legii pe care mi l-au facilitat angajatii ei, cu amabilitate si profesionalism, la dosarele fostei Securitati – pentru ca, desi cu un doctorat in istoria Securitatii sustinut la Universitatea Bucuresti in 2002, tema nu a incetat vreo clipa sa ma preocupe.

Dar am si criticat-o, atunci cind am sesizat derapaje, nu atit ale institutiei, cit ale unora dintre angajati ori colaboratori. Ma refer aici la faptul ca s-a aratat, mai ales intr-o perioada de inceput, o prea mare apetenta pentru obtinerea unui succes facil de imagine, prin publicitarea unor ”scandaluri”, a unor ”cazuri” gen ”colaborarea cu Securitatea” a lui X sau Y. Au fost vizate personalitati ale culturii romane, precum Stefan Augustin Doinas, Adrian Marino, Dinu C. Gurescu si altii, mai nou ”colaborarea” (total nedovedita) a lui Ioan Aurel Pop, presedintele Academiei. Din pacate, s-a consumat mai putina energie pentru cercetarea Securitatii in sine, pentru a strapunge zidul de tacere si taina care inconjoara inca multe din aspectele sistemului de functionare si organziare al politiei politice comuniste din Romania si indeosebi pentru a stabili identitatea si biografiile fostelor ei cadre. Riscul si tentatiile CNSAS-ului sint legate inca de aceasta tendita de ”tabloidizare” a Securitatii, in scopul unor ”lovituri de imagine”. Asta, ca sa nu mai spunem despre raspunsul la ”comenzi” politice (totusi, Colegiul CNSAS e stabilit in larga majoritate politic), vizibil mai ales in cazul lipsei unor investigatii altfel decit formale, cu privire la trecutul de colaborator al Securitatii al fostului presedinte Basescu, demult banuit si numai de curind dovedit, prin probele furnizate de dosare, chiar daca acesta nu e inca definitiv stabilit printr-o decizie a instantei.

Ce are CNSAS cu Isarescu?

Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii a trimis in 15 iunie a.c. catre Curtea de Apel Bucuresti o ”Actiune in constatare” a calitatii de colaborator al Securitatii a lui Isarescu, in baza unei Note in constatare, semnata de Razvan Popa, directorul Directiei de Investigatii. Acte procedurale altfel legale si firesti ale institutiei, dar de asta data, dupa parerea mea, lipsite de un fundament serios. Actiunea in instanta reia toate datele continute in Nota de constatare, care e o nota interna validata astfel prin vot, exprimat asupra ei de majoritatea membrilor Colegiului. Nu mai exprim aici opiniile mele legate de ”dedesubturile” acestei actiuni de compromitere a guvernatorului Bancii Nationale, pe care le-am pus intr-un articol anterior publicat de MEDIAFAX atit in sarcina unor interese politice, in care atit liberalii, cit si social-democratii si-au dat mina pentru a-l ”debarca” pe Mugur Isarescu, cit si a unor animozitati personale, pe care le manifesta fata de el persoane cu o oarecare influenta, precum Lucian Isar, Daniel Zamfir sau Gheorghe Piperea. De la ultimii doi a venit Legea 161, cu ”dedicatie” pentru Mugur Isarescu, fapt notoriu in spatiul public, care a dus la ”reverificarea” guvernatorului BNR la CNSAS. De altfel, de la Piperea, presedinte al Asociatiei ”Parakletos” (”Sfetnicul”). a pornit, dupa adoptarea legii, si cererea de verificare in arhiva Securitatii a guvernatorului, soldata cu ”Nota de constatare” discutata in sedinta Colegiului CNSAS din 9 iunie 2020.

Consiliul are datoria legala de a raspunde unei asemenea cereri, dar mi-a parut evident ca a facut-o cu exces de zel si tendentiozitate. Am aratat atunci ca, de fapt, aceasta nota reia practic continutul unui articol publicat pe site-ul PressOne, in 12 martie 2017 de jurnalista de investigatii Emilia Sercan, care a cercetat ”dosarul de obiectiv” de la Insitutul de Economie Mondiala si am numit aceasta actiune a CNSAS drept o ”ciorba reincalzita”. O analiza a continutului formal al incriminarilor aduse de CNSAS, prin ”Actiunea in constatare” trimisa catre sectia de contencios a Curtii de Apel nu-mi schimba opinia. Cum nu o face nici cea de fond. Dimpotriva.

Pe un ton sententios, in actiunea CNSAS catre instanta se reiau datele din nota de constatare, insa in cu totul alta ”prezentare” care o denatureaza in continut si o infasoara intr-un ambalaj menit sa impresioneze un necunoscator al arhivelor Securitatii, printr-o insiruire de date culese din dosare, care se sfirsesc cu afirmatia ca ”a colaborat cu organele de securitate, transmitindu-le informatii sub nume conspirativ”, inca din 1979. Totul ar fi in buna regula pina aici, dar nu e de fapt. Se incearca prezentarea lui Mugur Isarescu drept o ”sursa cu vechime” a Securitatii, printr-o mentionare a tuturor raporturilor lui cu ofiterul de securitate de la locul de munca, omitindu-se doua aspecte: mai intii, caracterul special al acestuia si apoi caracterul specific pe care il prezenta, in cadrul Securitatii, colaborarea ei cu un membru de partid. O sa incep cu cel de-al doilea aspect.

De la ”Investigatii” a plecat ”persoana de sprijin” si a ajuns la instanta ”informator”

CNSAS nu numai ca nu aduce vreo lamurire necesara oricarei instante care nu are de unde sa cunoasca practicile Securitatii, circumstantele si imprejurarile in care aceasta a actionat, dar foloseste formulari neconforme cu documentele pe care isi bazeaza actiunea, pentru a o influenta in defavoarea ”inculpatului”. Prezentind o lunga insiruire de documente, in principal evidente ale retelei informative si note, actiunea inaintata de Consiliu conchide ca, ”asa cum rezulta din Nota de constatare (a Directiei de investigatii – n.n,), dl. Mugur Isarescu a activat ca informator (sublinierea mea) in perioada 1979-1989”. Numai ca in Nota de constatare invocata nu se spune nimic despre ”informator”, ci despre ”persoana de sprijin”, ceea ce e altceva, iar cei de la CNSAS cunosc acest lucru. ”Informator” suna insa mai incriminant. E o eroare materiala care, din capul locului, ar putea lovi de nulitate actiunea in instanta decisa de Colegiu. Pentru ca, intre ”informator” si ”persoana de sprijin”, asa cum apare Isarescu in Nota de constatare discutata si aprobata de fapt de acesta pentru a fi trimisa in instanta, exista deosebiri sensibile (angajatii institutiei trebuie sa stie acest lucru, iar daca nu o stiu, n-au ce cauta acolo).

Dar ”Actiunea in constatare” trimisa in instanta de CNSAS cultiva aceasta serioasa confuzie. In acceptul Securitatii si in conformitate cu reglementarile interne ale acesteia, intre ”informator” si ”persoana de sprijin” exista diferente pe care aceasta le marca in mod clar. De pilda, in ”Instructiunile privind activitatea de creare si folosire a retelei informative a aparatului de Securitate” cu nr. nr. D – 00180, elaborate in 1987 si transmise Inspectoratelor judetene de Securitate sub forma de brosura cu mentiunea „Strict secret”, fiind prelucrate de conducerea acestora cu structurile operative ale Departamentului Securitatii Statului, definitia informatorului este stabilita la Art. 5, iar cea a ”persoanei de sprijin” la Art.6. Distinctia era valabila si inainte de aceasta data, incepind din 1967, de la crearea Consiliului Securitatii Statului, cum a fost re-denumit aparatul de securitate, la intrarea lui sub un riguros control de partid.

In acceptul Securitatii si in conformitate cu reglementarile interne ale acesteia, ”informatorul este persoana cu posibilitati de informare si calitati personale adecvate, care, sub indrumarea nemijlocita a ofiterului de Securitate, cauta in mod activ si culege sistematic informatii despre persoane si fapte ce fac obiectivul urmaririi informative ori indeplineste alte sarcini de cunoastere, prevenire si contracarare a activitatilor de natura sa afecteze securitatea statului”. Informatorii sint folositi ”prioritar in combinatii informative si alte masuri ofensive intreprinse pentru descoperirea, prevenirea si lichidarea infractiunilor” contra securitatii statului, pentru ”cunoasterea si zadarnicirea actiunilor dusmanoase” impotriva regimului. Se mai arata ca atunci ”cind un informator nu mai are posibilitati de a culege informatii in problemele pentru care a fost recrutat, poate fi mentinut in retea in calitate de persoana de sprijin”.

Aceasta din urma e definita la Art. 6 drept ”persoana care, pe baza instructajului general facut de cadrele de Securitate conform planurilor de cautare a informatiilor” se foloseste ”cu precadere pentru obtinerea informatiilor de prima sesizare despre orice fapte, situatii sau imprejurari care intereseaza securitatea statului. Persoanele de sprijin se -folosesc indeosebi pentru asigurarea securitatii obiectivelor economice (mai ales in dispecerate si puncte de comanda, precum si in alte locuri importante sau vulnerabile), pentru cunoasterea situatiei operative in zonele obiectivelor (…) precum si pentru acoperirea informativa a diferitelor colectivitati”. In concret, persoana de sprijin nu era instruita de organele de securitate in activitatea de culegere de date si informatii, in mentinerea unei legaturi secrete cu un ofiter de informatii, in studierea, culegerea si transmiterea de informatii catre ofiterul de legatura si nici in ceea ce priveste masurile de protectie a informatiilor, inclusiv de protectie personala, a activitatii si a intalnirilor secrete. Bunaoara, intalnirile organelor de securitate cu persoana de sprijin nu aveau niciodata loc in “case de lucru” sau “case conspirative” (conditie obligatorie pentru a delimita activitatea informatorului /colaboratorului fata de cea a persoanei de sprijin) ci se putea desfasura oriunde, inclusiv in biroul ofiterului acoperit care activa in biroul de cadre (de personal). Definitoriu pentru activitatea persoanei de sprijin este sintagma “informatii de prima sesizare” din care rezulta ca informatiile obtinute de la persoana de sprijin erau folosite intotdeauna in completarea informatiilor provenite de la reteaua informativa. E cu totul altceva, parca. Dar dadea mai bine, in actiunea CNSAS, ca de la Directia de Investigatii si pina la instanta, guvernatorul Bancii Nationale sa apara drept informator, eticheta in mod aproape neconditionat infamanta, fata de ”persoana de sprijin”, ceea ce suna (si e!) mult mai benign si necesita informatii suplimentare.

Pe de alta parte, incepind din 1967, o hotarire a Prezidiului Permanent si apoi tradusa intr-una a Consiliului de Ministri, din 13 septembrie 1967 interzicea Securitatii sa ancheteze ori sa recruteze in reteaua informativa membrii de partid, fara acceptul organelor de partid. Ajuns la putere, Ceausescu a aflat cu stupoare ca, in trecut, Securitatea il urmarise atit pe el, cit si pe alti membri ai Comitetului Central. Furios la culme, el exprima la sedinta pregatitoare a Plenarei CC din 22-25 aprilie 1968 in acesti termeni: ”Securitatea a fost un cal naravas, pe care nimeni n-a stiut sa-l calareasca”. De notorietate este cazul colonelului doctor Sechter, medicul personal al cuplului Ceausescu care, urmare a incercarii de recrutare, prin santaj, de catre generalul de securitate Plesita, s-a sinucis in anul 1971. De atunci incolo, s-a instituit controlul riguros asupra actiunilor ei, exercitat prin organele de partid, despre care vorbeam. In aceste conditii, un membru de partid, cum Isarescu era in 1979, cind apare ”recrutat”, nu putea sa fie decit cel mult ”persoana de sprijin” si nu informator. Chiar daca ”da mai bine la instanta”, acesta e un fals material usor de sesizat, o diferenta intre documentul Directiei de investigatii si ceea ce a ajuns la instanta, de natura sa agraveze situatia guvernatorului Bancii Nationale. Pentru ca nu e adevarat, din capul locului!

Mugur Isarescu nu a ”activat ca informator” in nicio perioada, la Institutul de Economie Mondiala

Sint informatii pe care nu numai ca oricum Colegiul CNSAS nu le ofera instantei, care ar urma sa decida ”in orb”, dar face in mod voit un fals, creind o confuzie voita intre ”informator” si persoana de sprijin”, doua categorii total diferite si incalcind astfel nu numai propria lege, ci si legea penala. Astfel incit dorinta de a se arata mai ”catolici decit papa”, si de a-l infunda pe Isarescu, de oriunde ar fi venit ”porunca” (se pare ca foarte de sus, de vreme ce atita exces de zel) s-ar putea, in cele din urma, sa-i coste scump pe membrii Colegiului. Pina una-alta, risca doar sa se faca de ris. Cum, veti vedea miine.

sursa: Mediafax