Inalta Curte si-a tradat cetatenii pentru noua Securitate. Mii de procese trebuie anulate
Suntem mai rau ca pe vremea lui Ceausescu. Nici in vremurile cele mai negre ale comunismului nimeni nu a indraznit sa semneze, la vedere sau in ascuns, vreun contract intre instanta suprema, parchetul general si Securitate. Aparentele trebuiau salvate.
Desecretizarea Protocolului de Cooperare intre SRI, PICCJ si ICCJ pentru indeplinirea sarcinilor ce le revin in domeniul securitatii nationale, semnat in vara anului 2009 intre directorul SRI George Maior, procurorul general Laura Kovesi si presedintele ICCJ Nicolae Popa (omul zice ca altcineva a semnat in locul lui pentru ca la data semnarii nu mai era in functie – deci atentie, putem asista la un fals al Sistemului), scoate la iveala faptul ca independenta justitiei a fost aruncata la cos cu buna stiinta, iar instanta suprema s-a vandut noii Securitati. De fapt, i-a vandut pe cetatenii care ii platesc regeste pe judecatori, aruncandu-i pe mana procurorilor si agentilor SRI, care tocmai perfectasera printr-un alt protocol abuziv, un program de colaborare comuna pentru declansarea unei vanatori nationale impotriva politicienilor, oamenilor de afaceri, trusturilor de presa, magistratilor, politistilor, medicilor, profesorilor si alte categorii sociale, totul impachetat frumos sub eticheta asa-zisei “lupte anticoruptie”.
Grozavia Protocolului SRI – PICCJ – ICCJ sta tocmai in ideea de contract scris intre judecator, procuror si sereist. Cetatenii care credeau ca mergeau la o judecata dreapta, in care judecatorul va tine cont ca nu sunt probe impotriva lui, se trezeau vanduti si bagati in interceptari, daca nu chiar condamnati la inchisoare de judecatori care au renuntat in mod deliberat la independenta lor. Care au incalcat flagrant art. 7 din Legea 303/2004, care prevede ca judecatorilor si procurorilor le este interzisa colaborarea cu serviciile de informatii sub sanctiunea pierderii functiei detinute. Justitiabilul credea ca il judeca un judecator independent si cand colo judecatorul era pe mana cu SRI si procurorii, prin contract. E clar de ce numai la categoria mandate pe siguranta nationala, din 3000-4000 de cereri ale SRI pe an, nu se respingea niciuna.
Aparitia publica a Protocolului SRI – PICCJ – ICCJ arunca in aer toate mandatele de interceptare emise de ICCJ pentru SRI, via PICCJ. Toate aceste mandate sunt nule, iar toate probele obtinute in baza lor si folosite in dosare sunt nule. Toate aceste procese sunt nule. Pentru ca judecatorii nu au fost independenti. Si nici impartiali.
Sa vedeti ce val de actiuni si plangeri penale se va isca in toata tara impotriva magistratilor implicati in aceste dosare! Sa vedeti cate cereri de repunere pe rol, revizuiri si plangeri penale ori actiuni civile de dezdaunare se vor porni! S-a mers mult prea departe!
Potrivit art. 6 din CEDO: “Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil, in mod public si in termen rezonabil, de catre o instanta independenta si impartiala...” Prevederi similare exista si in procedura penala si cea civila din dreptul intern.
Aici e calcaiul lui Ahile: Protocolul SRI – PICCJ – ICCJ a incalcat ideea de instanta independenta si impartiala. Ceea ce face ca toate procesele penale instrumentate in baza acestui protocol sa fie procese in care s-a incalcat flagrant dreptul la un proces echitabil. Toate actele sunt nule! Judecatorii nu au fost independenti pentru ca ei au semnat contract de colaborare cu acuzarea si agentii serviciilor secrete care culegeau probe folosite in acuzare.
Protocolul SRI – PICCJ – ICCJ va fi imediat adus la cunostinta judecatorilor de la CEDO care, la fel ca in cazul conditiilor inumane de detentie din penitenciare, vor elabora proceduri standard, rapide, fara a mai fi nevoie de prea multe dovezi si vor da castig de cauza tuturor celor care nu au avut parte de o instanta independenta, pentru violarea dreptului la un proces echitabil.
Ca sa dam un exemplu de data recenta, cu relevanta fata de incalcarea dreptului la o instanta independenta, in litigiul civil cu sefa DNA, noi jurnalistii de la Lumeajustitiei.ro si Antena 3 am sesizat in luna martie 2018 faptul ca nu am avut parte de o instanta independenta la Curtea de Apel Ploiesti, deoarece la ultimul termen DNA a trimis o adresa la dosar in care a cerut copierea intregului dosar civil aflat pe rolul Curtii de Apel Ploiesti, pe motiv ca instrumenteaza un dosar penal impotriva judecatorilor. O actiune clara de intimidare in urma careia sefa DNA a obtinut daune morale de 300.000 lei. Prin Hotararea CSM nr. 435 din 19 aprilie 2018, irevocabila, s-a admis sesizarea noastra si s-a constatat ca instanta nu a fost independenta. Recursul declarat la ICCJ impotriva deciziei prin care i s-au bagat 300.000 lei in buzunar lui Kovesi urmeaza sa fie admis tocmai pentru ca s-a incalcat dreptul la o instanta independenta si impartiala.
Am dat acest exemplu pentru ca este foarte importanta in speta Protocolului SRI – PICCJ – ICCJ motivarea Hotararii CSM nr. 435 din 19 aprilie 2018, din care citez:
“Justitia, in statul de drept, este socotita o putere pe langa celelalte puteri ale statului (art. 21 si art. 124 din Constitutia Romaniei) fiind necesara asigurarea anumitor garantii pentru mentinerea premiselor independentei si impartialitatii magistratului. Principiile independentei si impartialitatii magistratilor sunt consfintite de art. 124 alin. 3 din Constitutie, art. 3 alin. 1 din Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, precum si de art. 3 alin. 2 din Codul deontologic al judecatorilor si procurorilor.
Principiile fundamentale referitoare la independenta magistratului adoptate la Milano in anul 1985 si confirmate de Adunarea Generala a ONU, precizeaza la art. 1 ca: 'independenta magistraturii trebuie garantata de stat si enuntata in Constitutie sau alta lege nationala, iar toate institutiile guvernamentale sau altele trebuie sa o respecte'. In cadrul acelorasi principii, la art. 2 se mentioneaza ca: 'sistemul juridic va decide in problemele care ii sunt inaintate IMPARTIAL, pe baza faptelor si in conformitate cu legea, fara vreo restrictie, INFLUENTA INCORECTA, SUGESTIE, presiune, amenintare sau INTERFERENTA, directa sau indirecta, in orice parte si pentru orice motiv'.
Independenta nu este un privilegiu in interesul propriu al magistratilor, ci in interesul statului de drept si al celor care cauta si doresc infaptuirea justitiei. Aceasta ii este conferita magistratului in vederea protectiei drepturilor persoanelor care apeleaza la justitie pentru a beneficia de un act de dreptate si consta in responsabilitatea magistratului in a convinge, nu prin forta principiului autoritatii, ci a argumentelor rationale, temeinice, acestea constituind astfel un mijloc de a asigura si pastra increderea publicului in sistemul judiciar (…)
Prin raportare la factorii de presiune ce o pot influenta, independenta a fost definita ca fiind capacitatea magistratului de a decide masuri, conform legii, fara nicio interventie sau influenta externa, capacitatea de a constientiza factorii externi ce influenteaza sau creaza aparenta unei influente, precum si capacitatea de a respinge factorii de natura externa ce influenteaza sau creeaza aparenta unei influente.
Independenta judecatorului este o conditie obligatorie pentru existenta statului de drept si garantia fundamentala a unui proces echitabil. Aceasta independenta nu este insa o prerogativa sau un privilegiu in interes propriu al judecatorului, ci in interesul statului de drept si a celor pentru care se infaptuieste justitia, ca serviciu public.
Independenta judecatorului este esentiala pentru garantarea egalitatii partilor in fata instantelor si asigurarea unui tratament nediscriminatoriu al acestora.”
Aveti motivarea Hotararii CSM atasata integral la finalul acestui editorial...
Prin urmare, este evident ca judecatorii ICCJ au mictionat de buna voie pe propria independenta! S-au facut partasi cu noua Securitate. Unii chiar au semnat angajamente! Te ia ameteala cand vezi cum au putut sa semneze de pilda fostii vicepresedinti ai ICCJ Rodica Aida Popa sau Ionut Matei cu titulatura “seful Structurii de Securitate” - (vezi facsimil) Va dati seama la ce aberatie de titulaturi securistice s-a ajuns in timpul “statului mafiot” infiintat si recunoscut ca atare de tatucul lui Traian Basescu?
Cum naiba sa mai aiba cineva parte de un proces penal echitabil la ICCJ cand judecatorul era mana in mana, pe baza de protocol (contract) cu PICCJ (acuzarea) si agentii SRI care faceau probe ori care cereau sa li se elibererze autorizatii de interceptare? O tovarasie care a incalcat statul de drept, separatia functiilor judiciare si l-a facut pe cetatean victima sigura a unui sistem care nu ii garanta drepturile ci il vana. Judecatorii ICCJ au devenit, vorba fostei sefe a ICCJ Livia Stanciu “partenerii de nadejde ai DNA”. Si ai SRI fara indoiala!
Ce e de facut, la o prima analiza, in fata acestei cumplite realitati?
- cereri urgente de repunere pe rol pentru cauzele aflate in pronuntare in care s-a lucrat pe protocol, in vederea elucidarii efectelor protocolului asupra dreptului la un proces echitabil;
- cereri de reviziuire in cauzele in care s-au dat deja condamnari, in vederea anularii probelor si hotararilor de condamnare;
- actiuni civile de daune, contra statului roman, prin Ministerul Finantelor, pentru cei vatamati de actiunile judiciare derulate in baza acestui protocol;
- plangeri penale impotriva semnatarilor protocolului si a celor care au lucrat pe acest protocol;
Evident, functie de specificul fiecarui caz in parte pot exista si alte variante de actiune judiciara.
Important este sa ne aparam drepturile! Fostii securisti din vreme lui Ceausescu au fost iertati pentru abuzurile lor. Au fost iertati de lustratie! Daca nici de aceasta data societatea civila nu va actiona in forta impotriva noii Securitati, asemenea fenomene extrem de nocive se vor repeta pentru ca din pacate Romania nu a dus niciodata lipsa de lichele si tradatori!
PS - Protocolul SRI – PICCJ – ICCJ este in continuare activ. Nimeni nu l-a denuntat! Revoltator, ii lipsesc si actele aditionale mentionate in cuprinsul sau. Ce ne ascunde oare marea desecretizare?
* Cititi aici integral Hotararea Plenului CSM nr. 435 din 19 aprilie 2018
* Cititi aici Protocolul de Cooperare intre SRI, PICCJ si ICCJ
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# DOREL 18 June 2018 15:48 +14
# Sorin 18 June 2018 15:50 +12
# elena din costa rica este o victima a conspirationistilor ? 18 June 2018 16:50 -2
# luisa 19 June 2018 18:09 +2
# scarbita 18 June 2018 17:59 +14
# Gilu 19 June 2018 20:10 +1
# Visana 19 June 2018 23:35 +3
# cunoasterea scurteaza ciclurile economice Kondratiev ? 20 June 2018 12:25 0
# cetatenii sunt tradati mai demult... cam dupa 1990 20 June 2018 14:48 +1
# Dan 20 June 2018 16:40 +3