A agitat serios spiritele in randul judecatorilor sesizarea formulata la Inspectia Judiciara de Procurorul General al Romaniei Alex Florenta (foto) impotriva judecatorilor Lavina Nusa Apostu si Constantin Nita de la Curtea de Apel Ploiesti in legatura cu modul in care acestia au eliberat din arest preventiv trei inculpati acuzati de omor (click aici pentru a citi). Este corecta si legala sesizarea sefului PICCJ sau ea depaseste limitele admise in conditiile in care vizeaza o solutie dipusa de judecatori? Acestea sunt intrebarile in jurul carora se poarta in aceste momente dezbaterea in randul magistratilor. Daca sesizarea lui Florenta este sau nu admisibila, acest lucru va stabili Inspectia Judiciara, in prima faza, apoi Sectia pentru judecatori a CSM in materie disciplinara si in final Inalta Curte, daca va fi cazul. Cu certitudine insa, cazul in care a avut loc demersul lui Alex Florenta ridica anumite semne de intrebare, din punctul nostru de vedere. Semne de intrebare care privesc indulgenta de care judecatorii Lavinia Apostu si Constantin Nita (la adresa carora nu facem vreo acuzatie) au dat dovada fata de cei trei inculpati pentru omor pe care i-au eliberat din arest preventiv, dupa ce aceiasi judecatori, cu mai putin de trei luni inainte, sustineau ca respectivii inculpati nu pot fi eliberati din arest din cauza pericolului pe care il reprezinta.

Lumea Justitiei publica in exclusivitate atat motivele pentru care cei trei inculpati au fost tinuti in arest preventiv de catre judecatorii Lavinia Apostu si Constantin Nita, cat si motivele pentru care cei trei inculpati au fost eliberati dupa nici trei luni de arest preventiv. Asta in conditiile in care erau acuzati de omor, iar pentru fapte infinit mai putin grave – precum infractiuni de coruptie – au existat perioade de detentie preventiva care s-au intins chiar si pe jumatate de an (a se vedea, spre exemplu, cazul judecatoarei Ana Maria Chirila de la Tribunalul Suceava).

Apostu si Nitu, in februarie 2024: “Arestul preventiv este proportional cu gravitatea presupusei acuzatii adusa inculpatilor, iar pe de alta parte circumstantele personale ale acestora vor fi avute in vedere cu ocazia judecarii dosarului pe fond, in acest moment procesual, ele neconstituind un temei pentru inlocuirea privarii de libertate”

Cei trei inculpati de omor au fost arestati preventiv in 12 februarie 2024 de Tribunalul Dambovita. Impotriva masurii cei trei barbati au facut contestatie, actiunea lor fiind solutionata de judecatorii Lavinia Apostu si Constantin Nita de la Curtea de Apel Ploiesti. In 20 februarie 2024, judecatorii Apostu si Nita au respins contestatia inculpatilor, mentinand arestul preventiv cu explicatia ca nicio alta masura preventiva nu se poate dispune, avand in vedere pericolul reprezentat de acestia si riscul periclitarii anchetei, iar circumstantele personale nu pot fi luate in considerare.

Iata cum au motivat judecatorii Lavinia Apostu si Constantin Nita de la Curtea de Apel Ploiesti mentinerea in arest a celor trei inculpati pentru omor:

”Fata de imprejurarea ca urmarirea penala este in curs de derulare, lasarea inculpatilor in arest la domiciliu sau sub control judiciar, este in masura sa confirme pericolul periclitarii anchetei si a ordinii publice prin adoptarea unor asemenea masuri mai permisive.

Nimic nu va impiedica instanta de fond sau chiar pe cea de solutionare a contestatiei, ca dupa administrarea probelor, pentru a nu se prelungi durata rezonabila a arestarii, sa dispuna inlocuirea privarii de libertate cu o alta masura, mai putin restrictiva de drepturi, in privinta inculpatului.

Nu in ultimul rand, completul de judecatori de drepturi si libertati retine prin prisma deciziei CEDO 'N contra Austriei' din 27 iunie 1968 ca la luarea arestarii preventive, magistratii nu trebuie sa se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci si la alte circumstante, in special cu privire la caracterul persoanei in cauza, la moralitatea, domiciliul, profesia, resursele materiale, legaturile cu familia. Atat prin referire la continutul acestei decizii, cat si a celei pronuntate in cauza Dolgova c. Rusiei din 2 martie 2006 si Scundeanu c.Romaniei din februarie 2010, Curtea invedereaza ca in privinta inculpatului sunt intrunite cerintele vizate si temeiul de arestare reglementat de art.223 alin. 2 NCPP, impunandu-se luarea masurii arestarii preventive fata de acesta, astfel ca solutia primei instante nu este temeinica, deoarece plasandu-l in arest la domiciliu, acesta ar avea posibilitatea sa continue activitatea infractionala de care este suspicionat in prezent, martorii invederand ca inculpatul are o fire violenta pe fondul consumului de alcool.

Tot in privinta pericolului pentru ordinea publica, trebuie precizat ca in dreptul national sunt prevazute pedepse de peste 10 ani inchisoare pentru infractiunea de omor, deci, prin gravitatea deosebita si prin reactia particulara a opiniei publice, faptele de natura celor retinute in sarcina inculpatului, sunt considerate ca suscita o tulburare a societatii, asa incat se justifica o detentie preventiva.

Aceste imprejurari sunt apreciate de catre completul de drepturi si libertati, ca fiind de natura a tulbura opinia publica si de a-i afecta grav increderea intr-un sistem real de valori, generand atitudini de temere la adresa organelor statului chemate sa protejeze ordinea sociala, fiind intrunite cerintele art. 223 alin. 2 NCPP si impunandu-se luarea masurii arestarii preventive fata de inculpatul F.V..

Potrivit art. 223 alin. 2 NCPP, completul de drepturi si libertati nu apreciaza ca oportuna luarea la acest moment procesual a altei masuri preventive, mai putin restrictive de libertate, in mod alternativ, cele prevazute de art. 214, 218 NCPP (controlul judiciar si arestul la domiciliu), intrucat in cauza urmeaza a fi efectuate investigatii complexe pentru verificarea tuturor conditiilor in care a fost savarsita pretinsa infractiune.

Completul de judecatori de drepturi si libertati considera ca in baza art. 202 NCPP, pentru desfasurarea in conditii corespunzatoare a procesului penal si pentru o buna administrare a justitiei, pentru a se impiedica sustragerea inculpatilor de la urmarire penala, este oportuna la acest moment procesual luarea arestarii preventive, subzistand temeiurile invocate de procuror si retinute ca atare de catre judecatorul de la instanta de fond, precum si cele expuse in precedent.

Lasarea in libertate a inculpatilor, ar potenta starea de neincredere a opiniei publice, cu privire la modul in care organele judiciare aplica legea si protejeaza respectarea valorilor sociale, care reglementeaza buna si corecta desfasurare a actului de justitie.

Probatoriul administrat in cauza pana in acest moment procesual, in faza de urmarire penala, demonstreaza ca temeiurile faptice invocate de procurori pentru luarea masurii arestarii preventive a inculpatului continua sa subziste, astfel ca solutia judecatorului de drepturi si libertati de la Tribunalul Dambovita este legala si temeinica.

Nu in ultimul rand, completul de judecatori de drepturi si libertati de la Curte, retine ca arestul preventiv este proportional cu gravitatea presupusei acuzatii adusa inculpatilor Marin Laurentiu, Marin Louis Justin si Marin George Armando de catre procuror si este totodata necesar pentru realizarea scopului urmarit prin dispunerea sa, iar pe de alta parte circumstantele personale ale acestora vor fi avute in vedere cu ocazia judecarii dosarului pe fond, in acest moment procesual, ele neconstituind un temei pentru inlocuirea privarii de libertate cu arestul la domiciliu sau controlul judiciar asa cum a solicitat inculpatii prin aparatori”.

Apostu si Nitu, in mai 2024: “Masurile preventive dispuse initial nu mai sunt necesare in vederea bunei desfasurari a procesului penal, neexistand probe sau indicii ca inculpatii s-ar sustrage de la urmarirea penala sau de la judecata sau ca ar pregati savarsirea unei alte infractiuni”

La nici trei luni de la acest moment, judecatorii Lavinia Apostu si Constantin Nita de la Curtea de Apel Ploiesti au fost investiti cu o noua cerere formulata de cei trei inculpati. Este vorba despre o contestatie formulata de acestia impotriva incheierii Tribunalului Dambovita prin care fusese prelungit mandatul de arestare preventiva. Ei bine, de data aceasta, in 13 mai 2024, judecatorii Lavinia Apostu si Constantin Nita de la Curtea de Apel Ploiesti au avut o cu totul alta opinie fata de februarie 2024. Mai exact, cei doi judecatori au stabilit ca nu exista probe sau indicii ca inculpatii s-ar sustrage de la urmarirea penala sau de la judecata sau ca ar pregati savarsirea unei alte infractiuni, nefiind indicate temeiuri noi care sa atraga oportunitatea prelungirii acestor masuri. In acelasi timp, desi in incheierea din februarie 2024 judecatorii Apostu si Nita sustineau ca circumstantele personale ale inculpatilor vor fi avute in vedere cu ocazia judecarii dosarului pe fond, ele neconstituind un temei pentru inlocuirea privarii de libertate, in incheierea din mai 2024 aceiasi judecatori precizeaza ca inculpatii nu sunt cunoscuti cu antecedente penale, au domiciliu stabil, beneficiaza de suportul familiei.

Iata motivele pentru care judecatorii Lavinia Apostu si Constantin Nita de la Curtea de Apel Ploiesti au dispus eliberarea celor trei inculpati din arest preventiv:

“Curtea (completul de judecatori de drepturi si libertati) apreciaza ca in mod legal si temeinic s-a dispus luarea fata de contestatorii-inculpati a masurii arestarii preventive, la momentul discutarii propunerii de luare a masurii preventive privative de liberate, si ulterior, cu ocazia prelungirii acestei masuri, fiind indeplinite conditiile stabilite de art. 223 alin.2 C.proc.pen., pana la acest moment procesual nefiind identificate imprejurari care sa atraga incidenta vreunuia dintre cazurile prevazute de art. 16 C.proc.pen. si care ar impiedica exercitarea in continuare a actiunii penale fata de inculpati

In hotararea Murray contra Marii Britanii, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat ca daca sinceritatea si temeinicia unei banuieli constituiau elementele indispensabile ale rezonabilitatii sale, aceasta banuiala nu putea privita ca una rezonabila decat cu conditia ca ea sa fie bazata pe fapte sau informatii, care ar stabili o legatura obiectiva intre suspect si infractiunea presupusa. In consecinta, nicio privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuitie, o simpla asociere de idei sau de prejudecati (etnice, religioase sau de alta natura), indiferent de valoarea lor, in calitate de indiciu al participarii unei persoane la comiterea unei infractiuni.

Retine, totusi Curtea, ca faptele probatorii care ar putea da nastere unei banuieli legitime nu trebuie sa fie de acelasi nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (cauza Calejja contra Maltei), astfel ca, la acest moment procesual, in raport de ansamblul probator administrat se poate constata existenta acestei suspiciuni rezonabile cu privire la faptele imputate inculpatilor.

In pofida acestor imprejurari, prin raportare la persoanele inculpatilor, care nu sunt cunoscuti cu antecedente penale, dar si la stadiul activitatii de urmarire penala, dupa cum s-a invocat de catre aparare, Curtea retine ca, prin raportare la dispozitiile art. 202 alin.1 C.proc.pen., masurile preventive dispuse initial nu mai sunt necesare in vederea bunei desfasurari a procesului penal, neexistand probe sau indicii ca inculpatii s-ar sustrage de la urmarirea penala sau de la judecata sau ca ar pregati savarsirea unei alte infractiuni, nefiind indicate temeiuri noi care sa atraga oportunitatea prelungirii acestor masuri.

De asemenea, in acord cu aspectele invocate de aparare, Curtea retine ca simpla banuiala de participare la savarsirea altor infractiuni, ori simpla temere de recidiva, nu legitimeaza prin ea insasi mentinerea starii de detentie preventiva (a se vedea in acest sens jurisprudenta CEDO in cauza Tomasi/France seria A nr. 241 – A/27.08.1992; precum si cauza nr. 225/17.03.1997), astfel ca argumentele judecatorului de drepturi si libertati de la instanta de fond in acest sens nu pot fi avute in vedere.

Raportat la imprejurarile si modul de desfasurare a activitatii infractionale imputate, dar si la persoanele inculpatilor, cu siguranta gravitatea faptelor nu poate constitui singurul temei de apreciere a pericolului social pentru ordinea publica. Astfel cum s-a statuat constant in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, masura arestarii preventive este o masura exceptionala, astfel ca luarea sau prelungirea acestei masuri trebuie dispusa doar in cazuri temeinic justificate. Prezervarea ordinii publice este apreciata insa ca un element pertinent si suficient pentru privarea de libertate a unei persoane, daca se bazeaza pe fapte de natura sa arate ca eliberarea respectivei persoane ar tulbura in mod real ordinea publica.

In aprecierea necesitatii privarii de libertate in continuare a inculpatilor, Curtea are in vedere notiunea de pericol concret pentru ordinea publica, aceasta desemnand o stare si nu un fapt ce ar putea periclita in viitor, dupa punerea in libertate, normala desfasurare a unui segment de relatii sociale protejate in cadrul ordinii publice, in speta cele privind respectarea dreptului la viata, integritate fizica si sanatate a persoanelor.

Raportat la imprejurarile si modul de desfasurare a presupusei activitati infractionale, fara a omite din vedere stadiul derularii actelor de urmarire penala, astfel cum rezulta din cuprinsul referatului ce contine propunerea de prelungire a masurilor preventive, la acest moment procesual, dupa trecerea perioadei initiale de aproximativ 60 de zile de la data luarii arestarii preventive in cauza fata de inculpati, Curtea considera ca gravitatea faptelor si limitele de pedeapsa prevazute de lege nu pot constitui singurele temeiuri de apreciere a pericolului social pentru ordinea publica.

In acord cu jurisprudenta instantei europene in materie, Curtea retine ca este necesar ca detentia sa fie justificata intr-un caz concret numai atunci cand exista indicii clare ale unui interes public care, in pofida prezumtiei de nevinovatie, prevaleaza asupra principiului respectarii libertatii individuale impusa de articolul 5 din Conventie. In acest sens, tinand cont de principiul prezumtiei de nevinovatie, instantele urmeaza sa examineze toate circumstantele de natura sa confirme sau sa infirme existenta unui interes public care sa justifice o derogare de la regula prevazuta la articolul 5 si sa le includa in deciziile sale referitoare la demersuri de eliberare din detentie. (Buzadji c. Moldovei [MC], §§ 89-91; McKay c. Regatului Unit [MC], §§ 41-43).

Jurisprudenta Curtii a identificat patru temeiuri principale prin care punerea in libertate ar putea fi refuzata, si anume cand acuzatul, daca fiind lasat in libertate, ar prezenta: a) riscul sustragerii; b) riscul prejudicierii unei bune administrari a justitiei, c) riscul comiterii altor infractiuni; d)riscul tulburarii ordinii publice (Buzadji c. Moldovei [MC], § 88; Tiron c. Romaniei, § 37; Smirnova c. Rusiei, § 59; Piruzyan c. Armeniei, § 94).

Existenta unor astfel de riscuri trebuie sa fie stabilita in mod corespunzator, iar motivarea autoritatilor in acest sens nu poate fi abstracta, generica sau stereotipica (Merabishvili c. Georgiei [MC], § 222).

Aplicand aceste principii prezentei cauze dedusa analizei completului de judecatori, se retine ca, la acest moment procesual, nu se poate aprecia existenta unui pericol in continuare actual asupra ordinii publice, apreciindu-se ca prelungirea arestarii preventive nu are caracter proportional si necesar fata de argumentele expuse in precedent, constatandu-se ca nu a fost identificat, in cazul niciunuia dintre inculpati, riscul de a se sustrage, de a prejudicia buna administrare a justitiei, de a comite alte infractiuni ori de a tulbura ordinea publica.

Mai retine Curtea faptul ca, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in jurisprudenta sa constanta, a aratat ca in examinarea posibilitatii luarii unor masuri alternative, care sa conduca la eliberarea persoanei, dar si sa asigure prezentarea sa la proces, instantele trebuie sa ia in considerare nu doar factorii care ar conduce la mentinerea starii de detentie, ci si factorii care ar impune eliberarea: faptul ca persoana arestata are o locuinta permanenta, o familie stabila si legaturi sociale puternice, lipsa cazierului, starea de sanatate, etc. (Curtea Europeana a Drepturilor Omului, cauza Vafiadis contra Greciei, hotararea din 02 iulie 2009; cauza Moiseyev contra Rusiei, hotararea din 09 octombrie 2008; Nerattini contra Greciei, hotararea din 18 decembrie 2008; Khudobin contra Rusiei, hotararea din 26 octombrie 2006).

In aceasta ordine de idei, astfel cum a evidentiat anterior, completul de judecatori constata ca inculpatii nu sunt cunoscuti cu antecedente penale, ca au domicilii stabile si ca beneficiaza de suportul familiei.

Cu toate acestea, la acest moment procesual, data fiind amplitudinea activitatii infractionale imputate inculpatilor, presupusa implicare a acestora in savarsirea faptelor descrise in actul de inculpare si repercursiunile actiunilor imputate acestora, in considerarea numeroaselor imprejurari care trebuie a fi decelate de catre organele de urmarire penala, dar si fata de caracterul continuat al activitatii cercetate, Curtea apreciaza ca se poate dispune inlocuirea masurii arestarii preventive dispusa initial cu masura arestarii preventive (n.r. - arest la domiciliu).

Astfel, cu privire la inculpatii Marin Laurentiu, Marin Louis Justin si Marin George Armando, la acest moment procesual, Curtea nu mai constata existenta unor motive suficiente care sa justifice privarea de libertate prin prelungirea masurii arestului preventiv, simpla mentinere a temeiurilor de fapt ale arestarii initiale referitoare la suspiciunea comiterii faptelor de care sunt acuzati (pe care se intemeiaza sustinerile parchetului de prelungire a masurii arestului preventiv, identice fata de referatul privind propunerea de luare a masurii arestarii) prin raportare la periculozitatea sociala concreta a acestora nefiind apta sa justifice in sine continuarea arestarii preventive, cu atat mai mult cu cat exista indicatori ai necesitatii prelungirii activitatilor de urmarire penala, neputandu-se stabili ca inculpatii ar putea ingreuna aceasta activitate.

Completul de judecatori de drepturi si libertati considera ca, la acest moment procesual, impunerea unor masuri preventive asimilate celei privative de libertate inculpatilor si stabilirea, pe langa obligatia prevazuta de art. 221 alin. (1) Cod de procedura penala, a interdictiilor stipulate de art. 221 alin.2 Cod de procedura penala (sa se prezinte in fata organului de urmarire penala si a judecatorului de drepturi si libertati, a judecatorului de camera preliminara sau a instantei de judecata ori de cate ori sunt chemati si sa nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu martorii din cauza) este apta sa asigure buna desfasurare a procesului penal.

Asadar, analizand imprejurarile concrete ale cauzei, durata masurii arestarii preventive si faptul ca sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 218 C.proc.pen. pentru a fi dispusa masura arestului la domiciliu, Curtea apreciaza ca, la acest moment, nu se mai impune prelungirea starii de detentie a inculpatilor, dar ca este imperativa supravegherea acestora de catre autoritatile competente, scopul masurii preventive putand fi realizat printr-o alta masura preventiva mai putin restrictiva care sa inlocuiasca masura arestului preventiv, dar care este apta sa asigure indeplinirea scopului urmarit de dispozitiile art. 202 alin.1 C.proc.pen.

Masurile si obligatiile ce urmeaza a fi dispuse sunt de natura a conduce la indeplinirea scopului masurilor preventive, respectiv buna desfasurare a procesului penal si la asigurarea indepartarii inculpatilor de mediul in care se presupune ca ar fi fost comisa activitatea infractionala imputata”.