CEDO a sanctionat unul dintre cele mai grave abuzuri comise de DNA in ultimii ani. Este vorba despre dosarul in care patru politisti de frontiera au fost trimisi in judecata pentru o pretinsa luare de mita de 700 de dolari de la niste cetateni turci, fara a exista insa probe, ci doar inscenari si falsuri. Cauza, care ii priveste pe ofiterii de politie Guiu Lucian Catalin, Micu Iustin Robertino, Barbor Bogdan si Grama Danut Ion, a fost finalizata in 2010 cu rechizitoriul semnat de procurorul Gheorghe Bocsan de la DNA, plecat intre timp de la Directia lui Kovesi, si confirmat de fostul sef al Sectiei I DNA, vestitul Lucian Papici (foto 1). Toti cei patru politisti au fost retinuti, condamnati in 2011 la cate 2 si 3 ani de inchisoare cu suspendare de judecatorul Dumitru Mirancea de la Curtea de Apel Bucuresti, fost procuror, dar in cele din urma achitati in 2013 de Inalta Curte de Casatie si Justitie, pentru ca nu exista probe, iar fapta nu a fost comisa de inculpati. Iata ca acum, Curtea Europeana a Drepturilor Omului scoate la lumina noi abuzuri comise in acest dosar.

Politistul Iustin Robertino Micu a castigat procesul deschis la CEDO impotriva statului roman. Curtea de la Strasbourg a decis marti, 13 ianuarie 2015, ca in cazul acestuia au fost incalcate art. 3, art. 5 si art. 13 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Iata ce prevad articolele din Conventie incalcate in cauza Iustin Robertino Micu vs. Romania:

Art. 3 - Interzicerea torturii

"Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante".

Art. 5 - Dreptul la libertate si la siguranta

"1. Orice persoana are dreptul la libertate si la siguranta. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu exceptia urmatoarelor cazuri si potrivit cailor legale: (...)

b. daca a facut obiectul unei arestari sau detineri legale pentru nerespectarea unei hotarari pronuntate de un tribunal, conform legii, ori in vederea garantarii executarii unei obligatii prevazute de lege;

c. daca a fost arestat sau retinut in vederea aducerii sale in fata autoritatii judiciare competente, atunci cand exista motive verosimile de a se banui ca a savarsit o infractiune sau cand exista motive temeinice ale necesitatii de a-l impiedica sa savarseasca o infractiune sau sa fuga dupa savarsirea acesteia (...)".

Art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv

"Orice persoana, ale carei drepturi si libertati recunoscute de prezenta Conventie au fost incalcate, are dreptul de a se adresa efectiv unei instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale".

Incalcarile constatate de CEDO au fost intocmai cele reclamate de ofiter

Iustin Roberto Micu (45 ani) s-a adresat Curtii Europene a Drepturilor Omului inainte ca el si ceilalti trei inculpati din dosar sa fie achitati de Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru lipsa de probe. In paralel cu plangerile de abuz in serviciu formulate in tara impotriva procurorilor de caz - plangeri respinse, de altfel -, ofiterul de politie de frontiera a inregistrat la Strasbourg, la 22 iunie 2011, o cerere in care a reclamat nu mai putin de trei incalcari ale drepturilor fundamentale ale omului. Raportat la Art. 3 din Conventie, care interzice tratamentele inumane sau degradante, ofiterul a acuzat ca in timpul cat a fost privat de libertate, desi suferea de diabet, nu i s-a oferit hrana, iar administrarea insulinei i-a fost permisa cu intarziere. De asemenea, a invocat incalcarea Art. 5 paragraful (1) literele b) si c), care protejeaza dreptul la libertate si la siguranta, reclamand ca a fost privat de liberatate in mod ilegal. In fine, sub aspectul Art. 13 din Conventie, a pretins ca nu a avut acces la un recurs efectiv.

Curtea de la Strasbourg a declarat admisibile toate cele trei capete de cerere si a constatat tot atatea incalcari ale Conventiei.  

Prezentam concluzia CEDO cu privire la incalcarea Art. 3 din Conventie (motivarea pe larg in paragrafele 64-76 din Hotarare):

"Date fiind insuficienta si natura contradictorie a dovezilor disponibile, Curtea nu poate face presupuneri cu privire la cauzele exacte ale conditiei psihice a reclamantului in seara de 9 martie 2010 sau pentru a stabili in ce masura propriul sau comportament - esecul de a-l informa pe ofiterul de politie despre boala de care sufera si despre nevoia de tratament cu insulina in momentul cand au parasit locul sau de munca - a contribuit decisiv la aceasta conditie. Totusi, avand in vedere natura bolii reclamantului si absenta oricaror dovezi concludente prezentate de Guvern care sa probeze ca reclamantului i s-a oferit hrana anterior orei 22, Curtea considera ca acest factor pare sa fi afectat conditia psihica a reclamantului.

In aceste circumstante, inclusiv boala reclamantului, Curtea constata ca tratamentul la care a fost supus reclamantul in ziua de 9 martie 2010 inainte de a fi retinut a depasit suferinta inerenta si inevitabila cauzata de procedurile legale si de interogatoriul desfasurate in cazul sau.

Rezulta ca a existat o incalcare a Articolului 3 din Conventie".

Prezentam pasaje din motivarea CEDO cu privire la incalcarea Art. 5 din Conventie (paragrafele 85-97 din Hotarare):

"In cazul de fata, avand in vedere pozitiile contradictorii ale partilor, Curtea considera ca este necesar a se stabili perioada de timp care trebuie luata in considerare. Curtea noteaza ca, potrivit documentelor furnizate de parti, reclamantul a parasit locul de munca, insotit de cei doi ofiteri de politie investiti cu aplicarea mandatului de aducere, la ora 8.40 dimineata si ca a fost retinut la ora 9.15 seara. In aceste conditii, in ciuda pozitiilor exprimate de parti, Curtea stabileste ca ingradirile de libertate reclamate au inceput la ora 8.40 dimineata pe 9 martie 2010 si au incetat la ora 9.15 in seara aceleiasi zile.

In continuare, Curtea observa ca Guvernul a sustinut ca reclamantul i-a insotit de bunavoie pe ofiterii de politie la sediul DNA si ca acestia nu au folosit forta impotriva sa. In acest sens, Curtea noteaza ca reclamantul a fost pazit constant de ofiterii de politie si ca nu exista nicio dovada la dosar care sa sugereze ca reclamantului i s-ar fi permis sa plece dupa bunul plac sau ca ar fi fost informat ca ar avea aceasta posibilitate. De asemenea, Curtea observa ca Guvernul nu a contestat acuzatia reclamantului potrivit careia la sediul DNA a fost in mod constant pazit de doi ofiteri de politie inarmati si tinut intr-un birou in care se aflau in total cinci politisti. Prin urmare, Curtea considera ca reclamantul s-a aflat sub controlul autoritatilor pe tot parcursul acestei perioade de timp si stabileste ca reclamantul a fost privat de libertate in intelesul Art. 5 paragraful (1) din Conventie.

Curtea trebuie sa stabileasca acum daca reclamantul a fost privat de libertate 'cu respectarea procedurii prevazute de lege'. (...)

Curtea noteaza ca, in cazul de fata, cadrul legal pentru privarea de libertate a reclamantului era art. 183 din vechiul Cod de procedura penala.

Potrivit art. 183 alin. (1), o persoana poate fi adusa in fata organului de cercetare penala sau a instantei in baza unui mandat de aducere daca, fiind anterior citata, nu s-a prezentat, iar prezenta sa era obligatorie. In acest sens, Curtea noteaza ca reclamantul a sustinut ca nu a fost niciodata citat pentru a se prezenta in fata procurorilor DNA in legatura cu procedurile penale intreprinse impotriva sa si ca Guvernul a esuat sa aduca vreo dovada contrarie, de exemplu, o copie dupa citatie.

Curtea noteaza in continuare ca, in conformitate cu prevederile art. 183 alin. (2) din acelasi cod, in mod exceptional un acuzat sau un inculpat poate fi adus cu mandat de aducere chiar si inainte de a fi citat, daca organul de ancheta sau instanta au justificat ca aceasta masura se impunea in interesul rezolvarii cauzei.

Sub acest aspect, Curtea observa ca mandatul din 9 martie 2010 emis de procuror in baza art. 183 alin. (2) din vechiul Cod de procedura penala nu ofera argumente care sa justifice ca aceasta masura era obligatorie pentru interogarea reclamantului in calitate de acuzat. Prin urmare, Curtea concluzioneaza ca prin omisiunea de a mentiona motivele pe care s-a intemeiat, mandatul procurorului nu a fost conform dispozitiilor legale aplicabile in procedura penala. Desi Guvernul a sustinut ca masura a fost justificata, printre altele, pentru a-l impiedica pe reclamant sa ia contact cu ceilalti acuzati, respectivele motive nu au fost incluse in mandatul de aducere prezentat reclamantului.

Mai mult, Curtea pune la indoiala faptul ca privarea de libertate a reclamantului si aducerea sa la sediul DNA sub escorta a doi ofiteri de politie au fost necesare pentru a se asigura o declaratie data in calitate de acuzat. In aceasta privinta, Curtea noteaza ca dosarul penal care il vizeaza pe reclamant a fost deschis in 2008 si ca reclamantul s-a conformat citatiei emise de politie pe numele sau pentru a fi audiat in calitate de martor. In plus, Curtea noteaza ca, dupa retinere, instantele nationale au dispus eliberarea imediata a reclamantului.

Curtea considera ca circumstantele mai sus-mentionate arata ca reclamantul nu a fost privat de libertate in conformitate cu o procedura prevazuta de legea interna, fapt care face ca privarea de libertate a reclamantului in intervalul orar 08.40-21.15 la 9 martie 2010 sa fie incompatibila cu cerintele Art. 5 paragraful (1) din Conventie.

Prin urmare, a existat o incalcare a Art. 5 paragraful (1) din Conventie".

Prezentam pasaje din motivarea CEDO cu privire la incalcarea Art. 13 din Conventie (paragrafele 105-111 din Hotarare):

"Avand in vedere constatarile Curtii cu privire la Art. 3 si Art 5 din Conventie, aceste plangeri sunt in mod clar 'de discutat' sub aspectul Art. 13. Reclamantul ar fi trebuit sa poata beneficia de cai de atac efective si practice capabile de aplicarea in esenta a acestor drepturi statuate de Conventie.

Curtea noteaza in prezenta speta ca autoritatile interne au esuat in a examina in substanta plangerea reclamantului sub aspectul Art. 3 din Conventie cu privire la lipsa hranei raportat la conditia sa medicala, inainte de retinere. In ciuda acuzatiilor grave formulate de reclamant, autoritatile nationale s-au limitat sa le califice drept plangeri impotriva actelor si masurilor procurorului, fara a stabili detalii faptice relevante.

Mai mult, Curtea observa ca instantele nationale au retinut ca plangerile penale formulate de reclamant nu se numarau printre mijloacele legale pe care le-ar fi putut folosi. Cu toate acestea, pozitia instantelor interne a fost contrazisa de Guvern, care a considerat ca plangerile depuse de reclamant constituie cai de atac efective. In timp ce instantele nationale au indicat ca reclamantul ar fi putut folosi alte cai de atac, Curtea constata ca acestea au identificat in mod expres numai unele dintre aceste cai de atac si ca nu rezulta din probele disponibile ca acestea ar fi indicat solutii mai bune. Sub acest aspect, Curtea noteaza ca reclamantul a incercat sa foloseasca una dintre caile de atac indicate de instantele interne, mai precis, o cerere de recuzare a procurorului de caz, dar cererea sa a fost respinsa din motive de procedura.

Curtea noteaza ca aceste consideratii mai sus-mentionate se aplica, de asemenea, si in ceea ce priveste plangerea reclamantului sub aspectul Art. 5 din Conventie, privind privarea sa de libertate in intervalul 08:40 - 09:15 la 9 martie 2010. In plus, Curtea reaminteste ca legea romana prevede doar doua masuri privative de libertate, mai exact, retinerea si arestarea preventiva (a se vedea Creanga vs. Romania). Cu toate acestea, niciuna dintre aceste masuri nu a fost aplicata reclamantului inainte de ora 9:15 seara, la 9 martie 2010. In consecinta, Curtea nu este convinsa ca autoritatile nationale au perceput ingradirea libertatii reclamantului inainte de ora 09:15 p.m. ca pe o privare de libertate si ca au fost pregatite sa dea curs plangerilor penale formulate de reclamant. Indoielile Curtii sunt intarite de hotararile instantelor nationale care au considerat ca plangerile penale ale reclamantului au echivalat in realitate cu plangeri impotriva actelor de urmarire penala efectuate de procuror. Avand in vedere contradictiile dintre Guvern si instante nationale cu privire la ceea ce ar fi putut constitui cai de atac adecvate pe care reclamantul sa le epuizeze in conditiile spetei sale, Curtea nu considera nerezonabil faptul ca reclamantul si-a formulat cererile in fata Curtii numai dupa ce a incercat sa aduca nemultumirile sale in atentia autoritatilor nationale.

In acest context, avand in vedere tacerea Guvernului si absenta oricaror exemple de jurisprudenta interna relevanta pe alte cai de atac care sa se fi putut dovedi eficiente pentru reclamant, Curtea constata, in circumstantele specifice prezentei cauze, ca statul a esuat in a-si indeplini obligatiile in conformitate cu Art. 13 din Conventie.

Prin urmare, a existat o incalcare a Art. 13 din Conventie, coroborat cu Art. 3 si Art. 5 din Conventie".

Dosar bazat pe incalcarea legii, falsuri si inscenari. La fond, politistii au fost condamnati de judecatorul care a decretat ca “DNA conduce Romania”

Asa cum Lumeajustitiei.ro a aratat, intregul dosar, care privea o fapta din 2007 si care a fost redeschis in 2010, este de la cap la coada o inscenare. Spre exemplu, procurorul Gheorghe Bocsan (foto 2), sustinut de Lucian Papici, a efectuat o ancheta profund ilegala la Istanbul, unde a audiat fara comisie rogatorie si fara interpret autorizat cativa martori turci, chiar la sediul firmei denuntatorului, un afacerist turc cu mari afaceri in Romania. Ulterior, la fond, judecatorul Dumitru Mirancea (foto 3) de la Curtea de Apel Bucuresti - celebru pentru ca a decretat in sala de judecata ca “DNA conduce Romania” - fara nicio proba, cu rea-credinta, fara sa trimita in Turcia citatiile pe care le-a dispus si care au ramas atasate la dosar, i-a condamnat abuziv pe cei patru ofiteri de politie la pedepse de cate 2 si 3 ani de inchisoare, cu suspendare.

Sentinta de condamnare a venit in conditiile in care aparatorii inculpatilor au devoalat mai multe ilegalitati, precum aceea ca audierea martorilor cetateni turci s-a facut de catre procuror, care s-a deplasat in Turcia, fara sa fie respectate dispozitiile legale si fara sa fie de fata si avocatii inculpatilor. Totusi, in cele din urma, judecatorul Dumitru Mirancea a decis condamnarea politistilor la inchisoare cu suspendare, motivarea sentintei vorbind de la sine despre faptul ca acest judecator dovedeste ca el gandeste in continuare ca un procuror:

„...Aparatorii inculpatilor au invocat si aspectul ca audierea martorilor cetateni turci s-a facut de catre procuror, care s-a deplasat in Turcia, fara sa fie respectate dispozitiile legale si fara sa fie de fata si avocatii inculpatilor. CEDO s-a pronuntat in sensul ca in cadrul procesului pot fi folosite si acele probe care au fost obtinute fara respectarea stricta a dispozitiilor legale, daca se coroboreaza cu celelalte probe ale cauzei. Vinovatia inculpatilor este dovedita cu probele administrate in cauza, in primul rand cu declaratiile denuntatorului A.K., ale traducatorului G.F., ale celorlalti martori cu inregistrarile telefonice si cu celelalte probe administrate in cauza. Astfel, martorul A.K., cel care i-a invitat pe cetatenii turci, a aratat in declaratiile date ca acestora li s-au cerut bani pentru a li se permite intrarea in tara si a nu li se crea probleme. De asemenea, martorul traducator G.F., in declaratiile date, a mentionat ca inculpatii, in calitate de politisti de frontiera, au solicitat cetatenilor turci bani si in final au primit suma de 700 USD de la acestia pentru a le permite sa paraseasca tara”

Inalta Curte a dovedit facatura

Dovada ca acest caz nu a fost altceva decat o facatura a venit de la Inalta Curte de Casatie si Justitie. La recursul de la instanta suprema, martorii turci (despre care DNA a sustinut ca au dat mita) audiati prin video-conferinta au declarat ca nu stiu de nicio mita si ca nu i-au declarat niciodata procurorului Bocsan, la Istanbul, asemenea lucruri. Dimpotriva, martorii turci au relatat ca habar nu au avut ce a scris procurorul Bocsan cu mana lui in declaratiile ce le-au fost atribuite. Mai mult, procurorul Bocsan a folosit la Istanbul un translator care nu apare nicaieri ca fiind autorizat de Ministerul de Justitie din Romania.

In cele din urma, dupa trei ani de anchete si procese infernale, Inalta Curte a dat verdictul final. In februarie 2013, judecatoarele Lavinia Lefterache, Corina Jijiie si Lucia Rog i-au achitat pe toti cei patru politisti de frontiera in baza art. 10 lit c) C.p.p. – fapta nu a fost comisa de inculpati, verdict care reprezinta o recunoastere a faptului ca procurorii DNA nu au avut probe. Devastatoare pentru procurorii Gheorghe Bocsan si Lucian Papici a fost si motivarea ICCJ. Iata cateva fragmente:

„Concluzionand, Inalta Curte constata ca probatoriul administrat in cauza nu sustine invinuirea adusa... aceasta concluzie a procurorului este lipsita de orice fundament... din probele analizate rezulta cu certitudine faptul ca inculpatii Micu Iustin Robertino Barbor Bogdan si Grama Danut Ion nu au fost cei care l-au anchetat pe cetateanul turc si nici nu au fost prezenti in incaperea in care acesta a fost audiat, astfel ca nu puteau fi autorii faptei pentru care s-a dispus trimiterea in judecata... se constata asadar ca in cauza nu au fost administrate probe de natura a inlatura prezumtia de nevinovatie... ICCJ constata intemeiate criticile formulate de catre inculpati, concluzia primei instante de retinere a vinovatiei acestora nefiind sustinuta din punct de vedere probator”.

Care a fost mobilul acestei inscenari? Exista banuiala legitima ca in 2010 cand a fost reactivat in forta acest dosar dupa trei ani in care nu s-a facut absolut nimic in el, DNA a vrut dor sa puncteze o „realizare” pe zona securizarii frontierelor, pentru ca Guvernul Boc-Basescu sa inregistreze progrese la capitolul Schengen. Iata insa ca facatura nu a tinut, iar din cauza procurorilor Gheorghe Bocsan si Lucian Papici, Romania a suferit o noua condamnare la CEDO. Probabil insa ca nimeni nu va plati.

Politistul Micu: “Am stat la DNA pana la 10 seara, nu mi-a dat nimeni o felie de paine sau o cana de apa, m-au trimis la wc sa beau apa”

Iustin Micu a povestit cu lux de amanunte cum s-au derulat evenimentele, modalitatea prin care a fost pus sub acuzare de procurorul Bocsan si cum a fost avertizat, inca din 2007, ca va avea probleme pentru ca a interzis accesul in tara al cetatenilor de etnie turca. Prezent la Antena 3, in decembrie 2013, Iustin Micu (foto 4) a rememorat cum a fost cautat la domiciliu de politistii DGA pentru a-l duce la DNA, unde a fost luat in primire de procurorul Gheorghe Bocsan, cum acesta din urma l-a intrebat doar daca isi aminteste incidentul din 2007 petrecut in aeroport si daca isi mentine declaratiile si cum a fost tinut in DNA, fara a i se da mancare sau apa, iar in momentul in care a solicitat apa, procurorii l-au invitat sa bea apa de la wc.

Prezentam marturia politistului Iustin Micu:

"In 2007 a venit o cursa de la Istanbul. In acea perioada de timp, pe fondul politic international, fusesera de curand atentatele de la Londra, exploziile acelea, ofiterii de la aeroport de la Combaterea migratiei ilegale si combaterea infractionalitati transfrontaliere pe toate aceste curse considerate de risc efectuau actiuni care vizau tocmai combaterea infractionalitati. Eu eram un simplu agent lucram in filtru. La mine s-a prezentat un cetatean turc de aproximativ 20 de ani, cu constitutie atletica. Cand i-am deschis pasaportul avea o viza de afaceri obtinuta la Izmir. Aceast lucru mi s-a parut suspect pentru ca el era din Sivas, undeva spre granita cu Irakul. De ce mergea sa ia viza de la Izmir cand el putea sa ia de la Ankara? Un alt element a fost ca fusese intors cu doua zile inainte de autoritatile bulgare si am mai observat la sfarsitul pasaportului ca turcii faceau niste mentiuni referitoare la situatia militara. Acesta avea trasa linie la situatia militara, nu facuse armata. Foarte multi pleaca din Turcia ca sa nu faca armata, unde dureaza trei ani. Mai au niste elemente, parintii si adresa. Cetatenilor de origine curda nu li se trece adresa, iar pasapoartele sunt eliberate pe o perioada scurta de timp, sase luni, un an. Acesta avea pasaportul eliberat pe un an. Am informat seful de tura, era un grup intreg, erau sapte, acesta a informat ofiterii de la Combaterea migratiei, i-a separat de restul pasagerilor asa cum se procedeaza si-au luat bagajele si au fost condusi pe fluxul de iesire in zona de tranzit pentru a li se face un control conform metodologiei. Domnul Bocsan ne-a acuzat pe noi ca am facut exces de zel facandu-le control, ca nu trebuia sa ii controlam, asta apare chiar in rechizitoriu. La control, la unul dintre el s-a gasit un cartus, dar important este cum s-a gasit acel cartus! Intr-un geamantan, vamesul care a facut controlul a bagat mana intr-un buzunar si a dat cu mana de o crema si a scos mana scarbit. Dupa aceea a bagat mana din nou si in acea crema a gasit cartusul. Interesant este ca acea crema avea proprietatea, cred ca era usor radioactiva, sa mascheze ce era in ea. Nu mai era depistat nimic la controlul antitero. Bagajul acela trecuse si pe la Istanbul si pe la Brigada antitero de la noi. Deci aia era clar o tentativa sa vada daca se poate trece cu un cartus sau nu. La un alt cetatean s-au gasit niste negative care il infatisau cu un pistol AKM, cu pusti cu luneta, cu lansatoare de racheta, transportoare blindate, in conditiile in care el nu facuse armata. Deci fusese undeva intr-o tabara de instruire. In acel moment, seful de tura a spus clar ca turcii nu o sa intre in tara, se completeaza un formular de nepermitere a intrarii in tara, se informeaza Inspectoratul General al Politiei de Frontiera. A fost informat DIICOT ca s-a gasit un cartus. DIICOT a zis: "Faceti-i dosar, e clar e tentativa de contrabanda". S-a informat Brigada de amenintari si informari teroriste, care au si trimis doi oameni vorbitori de limba turca sa stea cu ei de vorba. Cursa aceasta a aterizat pe la 18.30, eu la ora 20.00 am plecat acasa. Nu stiu ce s-a desfasurat in continuare. Am inteles ca a fost chemat un traducator de limba turca sa asigure comunicarea cu acel turc si doi ofiteri de la Cercetari penale care veneau de acasa din timpul liber, ca sa intocmeasca acea lucrare penala. In momentul in care mi-am terminat serviciul, am predat pistolul si ieseam din aeroport, un angajat din aeroport mi-a zis mie si unui coleg: "Bai, sunt niste turci pe aici care zic ca ati facut rau ca i-ati intors pe astia, ca o sa aveti mari probleme, ca seful meu are relatii mari de tot". Mari de tot, amenintari dintr-astea ca politist am tot auzit. Ca are relatii, sa fie sanatos. Interesant este ca la trei, patru zile am fost chemat la Corpul de control al inspectoratului general la noi la Inspectoratul General al Politiei de Frontiera, fiind acuzat eu si colegii mei ca nu le-am permis intrarea in tara cetatenilor turci ca le-am fi cerut bani. Am dat atunci o declaratie la noi la Inspectoratul General, noi ne asteptam sa primim laude, nicidecum sa fim cercetati pentru ce am facut, pentru ca per ansamblu, atunci s-a ajuns la concluzia ca se eliberau multe asemenea vize pentru cetateni care veneau ca oameni de afaceri, dar ei in realitate veneau sa munceasca, pentru ca si turcii aceia au zis ca ei vin sa construiasca ceva, ca nu sunt oameni de afaceri. In bagaje mai aveau si salopete, cancioc, mistrie, haine de lucru.

Dupa inca trei luni am primit o citatie sa ma prezint la DGA si m-am dus. Am dat o declaratie, am explicat ce s-a intamplat si aia a fost. In ianuarie 2008 am dat declaratia la DGA pentru ca in 9 sau 10 martie 2010, sa ma sune sotia si sa imi spuna ca m-au cautat acasa doi domni de la DGA: "eu nu le-am deschis pentru ca le-am spus ca daca sunt de la DGA si te cauta pe tine trebuie sa stie ca nu esti acasa, esti la serviciu. Mi-au cerut numarul tau de telefon si la fel le-am spus ca daca sunt de la DGA stiu numarul tau de telefon. Eu nu va dau asemenea relatii prin usa, nu va deschid la 7 dimineata, nu stiu cine sunteti".

Au venit la aeroport, eu sunt diabetic, tocmai imi facusem insulina, imi mancam sendvisul, au venit dansii cu mandat de aducere sa merg la DNA. Le-am zis ca merg, nicio problema. Am ajuns la DNA in jur de 8.00 dimineata. M-au bagat intr-un birou si am stat acolo pana pe la ora 12.00.

Pe la ora 12.00 m-a intrebat cineva daca am avocat. Am zis "pentru ce sa am avocat?". Mi-a raspuns "cum pentru ce, pentru ce o sa se intample!". "Pai ce o sa se intample?" "-Hai ca vezi tu!".

Au mai trecut cateva ore, le-am spus ca sunt diabetic, ca am insulina la serviciu, aparatul de testat glicemia. S-a dus un politist de la DGA si mi-a adus rucsacul in care aveam insulina si aparatul, dar eu trebuia sa mananc ceva. Am stat la DNA pana la 10 seara, nu mi-a dat nimeni o felie de paine sau o cana de apa, m-au trimis la wc sa beau apa.

Pe la ora 2, nu imi amintesc exact, am mers prima oara in birou la domnul Bocsan. Domnul Bocsan, cu un aer foarte important ma intreaba:

-Iti amintesti ca in 2007 a fost un incident la aeroport?

-Da, imi amintesc!

-Ai dat o declaratie in ianuarie 2008.

-Da, am dat.

-Ti-o menti?

-Da.

-Bine, esti liber. Asteapta!

In jur de ora 18.00-19.00 mi-a dat o hartie prin care eram informat ca s-a inceput urmarirea penala impotriva mea. Si am intrebat:

-In baza a ce?

-Ai avut ocazia sa te aperi, acum asteapta!

A venit o avocata din oficiu, am intrat la dansul si imi spune:

-Te retin!

-Pentru ce?

-Pentru ce ai facut!

Aia a fost toata discutia! Nu ca nu m-a audiat, dar nici omeneste nu a vrut sa stea de vorba cu mine domnul Bocsan. Am o declaratie care au consemnat ei ca s-a incheiat la ora 21.34, dar el la ora 21.15 a emis ordonata de retinere. Deci el m-a retinut inainte sa ma audieze scriptic! Atunci seara la 21.30 am vazut pe hol la DNA ca mai erau trei colegi de-ai mei: fostul comandat care nici nu fusese la serviciu in ziua aia, un ofiter de la combaterea migratiei ilegale si un coleg din ce stiu eu, atunci in 2007, era in prima zi de serviciu sau a doua. Nu am vazut nicio legatura. Mi-au sunat sotia la ora aceea sa o anunte ca am fost retinut. Va dati seama cum i-a picat sotiei care stia ca am plecat la serviciu si seara la 22.30 este sunata sa ii spuna ca sotul ei este retinut. Tatal meu de curand fusese operat de inima, inlocuita inima, by-passuri".

Dupa decizia definitiva de la Inalta Curte, Iustin Micu a decis sa se indrepte impotriva procurorilor Lucian Papici si Gheorghe Bocsan, carora le cere plata unor daune morale in valoare totala de 1,5 milioane de euro pentru abuzurile comise in cazul sau. De asemenea, un alt politist de frontiera, victima in acest dosar, Bogdan Barbor cere daune morale de 100.000 de euro si daune materiale de 20.000 de euro, pentru trauma prin care a trecut.

*Cititi aici integral Hotararea CEDO

*Cititi aici integral decizia ICCJ de achitare a celor patru politisti, prin care s-a devoalat inscenarea procurorilor Bocsan si Papici