Cat o fi patimit, ce o fi patimit si ce suferinte ascuse o fi avut magistratului Ramona Bulcu, de a ajuns sa-si puna capat zilelor? 

Ramona a ales azi, in Vinerea Mare a Saptamanii Patimilor, in ultima zi de mandat a lui Augustin Lazar la sefia Parchetului General, sa isi incheie cariera de purtator de cuvinte pe Pamant, la doi ani dupa ce nu a mai detinut functia de purtator de cuvant la Ministerul Public.

A plecat din Spitalul Militar, unde era internata, si s-a dus direct la Parchet. A spus jandarmului de la poarta ca urca in birou ca sa isi ia ceva, a urcat si… s-a aruncat in gol, de la una dintre ferestrele Parchetului General.

Vestea sinuciderii ei, la doar trei luni dupa sinuciderea identica a procurorului Schiffbeck de la Timisoara, a fost un soc pentru toti cei care au cunoscut-o. Si pentru mine. Nici acum nu pot sa cred ca ea, Ramona (sefa de la Presa, cum o stiam si numeam de ani de zile), nu mai este. Am dat telefoane. Multe. Sa aflu ce, sa aflu cum, sa aflu de ce. Mass media abunda si la aceasta ora de detaliile criminalistice ale acestui eveniment socant, asa ca nu are sens sa ma aplec asupra lor, ci asupra unor chestiuni de esenta.

In spatele tuturor informatiilor se ascunde, insa, marele motiv. Depresia. Profunda depresie care s-a instalat dupa ce Ramona a fost schimbata din functia de sef al Biroului de Presa al PICCJ. Dar acesta este un motiv medical. Cum a ajuns in depresie? Aceasta este intrebarea.  

Ramona, asa cum am perceput-o eu, a fost unul dintre cei mai de bun-simt oameni din Parchetul General. Un om bland, un om constiincios, un om la locul lui. O femeie ingrijita, plina de intelegere si bune maniere.

Imi tot trec prin fata ochilor diverse secvente. Si una dintre ele ma duce cu gandul la esenta lucrurilor despre care scriam mai sus. Cand a fost inlocuita, am intrebat-o pe Ramona de ce, si mi-a raspuns asa, ridicand ochii catre tavanul camerei de la parterul Parchetului: “Doamna Anghelescu, intrebati pe altii, nu pe mine, eu nu am gresit cu nimic!” Si tot arata cu ochii catre etajele superioare ale Parchetului. Am inteles atunci ca cineva (conducerea, desigur) nu o mai dorea. Si a ras-o!

De ce? Probabil ca altii erau “oamenii momentului”, ca era nevoie de cineva care sa nu se mai zbata atata ca sa ofere, totusi, raspunsurile cerute de ziaristi, sau macar ceva-ceva, chiar daca sefii de sectii si onor conducerea PICCJ nu erau de acord sa iasa vreo informatie la presa pe diverse dosare, mai ales pe cele cu “cheie”, cu “tinte” sau din alea puse la sertar. Ramona se zbatea sa afle pentru noi, ca sa le aflati si voi. In bunul ei simt, nu respingea niciodata comunicarea. Stia ca noi, jurnalistii, avem nevoie de informatie, avem nevoie de date netrunchiate si nicidecum de “no comment”, se chinuia sa afle sau sa ii faca pe unii sefi sa inteleaga ca trebuie sa dea un raspuns si ca nu totul este strict secret intr-un dosar. Si poate ca asta a deranjat la un moment dat. Insistenta noastra se transformase in insistenta ei pe langa sefi si, probabil, a fost unul dintre motivele care au dus la schimbarea ei din functie.

Toti oamenii apropiati Ramonei, colegi vechi si prieteni, cu care am vorbit, mi-au spus ca ea a suferit foarte mult si nu s-a putut impaca cu realitatea impusa si cu faptul ca nu mai este acolo, sef la Biroul de presa. Si de acolo, depresia.

Incerc sa inteleg. Cum asa? Era mama a doi copii frumosi si destepti, avea 53 de ani, se putea pensiona oricand (chiar o batuse gandul anul trecut sa faca asta!), avea motive nenumarate sa traiasca. Din pacate, se pare ca a avut un singur motiv sa moara!

Ramona era obisnuita cu noi. Munca la acel birou insemna agitatie, adrenalina si multa comunicare. Relatii interumane. Prim-plan. Si deodata, dupa ani de zile in care ea considerase ca a castigat stabilitatea acestei functii, iata, intr-o zi, s-a trezit departe de lumea dezlantuita, pe care o iubea, s-a trezit din lumina reflectoarelor intr-un birou de la Directia de resurse umane si documentare. Intr-o singuratate pe care a vazut-o ca pe o pedeapsa. Nu ii mai suna telefonul, zi si noapte, nu mai era ea imaginea institutiei, nu mai era nimic din ceea ce ajunsese sa fie candva.

Ramona a ales moartea prin precipitare. M-am intrebat de ce, pentru ca ea, o femeie cocheta, care a tinut intodeauna la imagine, la perceptia publicului despre ea, nu alege o asemenea cale de suicid. Va puteti imagina singuri de ce.

Si atunci, care este mesajul ei? Pentru mine, faptul ca a ales sa se sinucida aruncadu-se in gol din institutia unde inca lucre e un mesaj de dincolo de moarte: “Acesta e asasinul meu moral: Parchetul General!”

Inchei acest editorial scris in memoria celei ce a fost omul Ramona Bulcu, cu cateva pasaje alese din materialul ei publicat in Revista Pro Lege din luna mai a anului 2018, unde veti regasi, printre randuri, niste semnale extreme de importante care vor ramane peste timp repere pentru femeile-magistrat si nu numai:

“In momentul in care multe tinere absolva studiile de drept, isi doresc cu nerabdare sa imbrace roba, neavand insa foarte clar in minte dimensiunea sacrificiului pe care il implica aceasta profesie care, desi nobila, impune o serie de interdictii si incompatibilitati cu care nu oricine se poate acomoda.

(…) Va indemn, dragele mele colege, sa nu depuneti armele si, asemenea unei sensibile, dar aprige Ioana d’Arc a zilelor noastre, sa purtati roba preschimbata intr-o veritabila armura si sa retezam capul hidrei numita injustitie, pentru a recastiga prestigiul profesional pe care il merita majoritatea covarsitoare a magistratilor romani. Si, pentru ca aceste randuri s-au dorit nu doar o reflectie asupra conditiei femeii-magistrat din Romania, dar si un mesaj adresat femeilor-magistrat, inchei prin a va ura ca razele soarelui sa va mentina inimile calde, adierea vantului sa va revigoreze fortele greu incercate, iar o stea calauzitoare sa vegheze asupra voastra pentru a putea pastra tot timpul calea anevoioasa si sinuoasa a dreptatii, in clipele in care stihiile vremurilor s-ar napusti sa va abata de la acest drum!”

Dumnezeu sa o ierte si sa o odihneasca in pace pe Ramona! Imi voi aminti de ea cu drag si nu de acest macabru breaking news din Vinerea Mare a anului 2019. Condoleante familiei.