Odata cu intrarea in vigoare a noilor coduri, penal si de procedura penala, la data de 01 februarie 2014, legiuitorul a introdus textul de lege care prevede faptul ca „nedepunerea armei si a munitiei la un armurier autorizat in termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de arma constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoarea de la 6 luni la 3 ani”, asa cum este prevazut de alin. 6 al articolului 342 din codul penal.

In vechea reglementare, care era una mai logica si mai rationala, era pedepsit cel care nu depunea arma sau munitia la organul competent doar dupa ce i s-a respins cererea pentru prelungirea valabilitatii permisului, ca urmare a neindeplinirii conditiilor generale de obtinere/prelungire a permisului de arma. Prin urmare se intocmea dosar penal doar fata de persoana care, nemaiavand dreptul de a detine o arma, acesta nu depunea arma sau munitia la organul competent.

Simpla omisiune de a prelungi valabilitatea permisului de arma, constituia, in vechea reglementare, doar o simpla contraventie pedepsita cu amenda conform articolelor 132 si 133 din Legea 295/2004 in vigoare pana la data actualizarii/modificarii din anul 2014.

Conform textului de lege criticat, in baza acestuia, fiecare detinator de arma risca sa se aleaga cu dosar penal, risca inchisoarea doar pentru ca a uitat sa-si vizeze permisul de arma si implicit sa depuna arma si munitia la un armurier autorizat.

Practica intalnita la parchete este in sensul ca, dupa deschiderea dosarului penal, acesta este solutionat prin dispunerea unei solutii de renuntare la urmarirea penala, solutie prevazuta de art. 318 cod procedura penala. In acest sens, procurorul dispune o ordonanta de renuntare la urmarirea penala care este verificata sub aspectul temeiniciei si legalitatii de procurorul ierarhic superior. Tot prin aceeasi ordonanta procurorul obliga suspectul sau inculpatul la prestarea unei munci neremunerate in folosul comunitatii pe o perioada cuprinsa intre 30 si 60 de zile. Totodata procurorul dispune sesizarea judecatorului de camera preliminara in vederea confiscarii speciale a armei si amunitiei.

Dupa intocmirea ei, acesta ordonanta care cuprinde toate dispozitiile enumerate anterior este trimisa, spre confirmare, in termen de zece zile de cand a fost emisa, judecatorului de camera preliminara de la instanta careia i-ar reveni, conform legii, competenta judecarii cauzei in prima instanta. In apropape toate cazurile judecatorul de camera preliminara a confirmat solicitarea procurorului prin care acesta a dispus renuntarea la urmarirea penala si confiscarea armei.

Opinia mea este insensul ca, pronuntarea unei astfel de solutii este nelegala atat in ceea ce priveste solutia de renuntare la urmarirea penala cat si cea de confiscare a armei. De cate ori am avut ocazia, in fata judecatorului de camera prelinara, am solicitat in temeiul art. 318 alin. 15 lit. b) respingerea sesizarii parchetului, desfiintarea solutiei de renuntare la urmarirea penala si, in temeiul art. 16 alin. 1 lit. b) cod procedura penala am solicitat dispunerea unei solutii de clasare a cauzei. Totodata, fata de solicitarea procurorului de confiscare a armei am solicitat respingerea acesteia pe motiv ca incalca dreptul de proprietate. Incontinuare voi expune cateva argumente care stau la baza rationamentului meu.

In primul rand, in ceea ce priveste dreptul substantial, fapta, asa cum a fost savarsita, nu intruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art. 342 alin. 6 cod penal intrucat a fost savarsita din culpa (neglijenta), forma de vinovatie ceruta de textul incriminator fiind intentia. Acestea fiind premisele, urmeaza sa constatati ca sunt incidente dispozitiile art. 16 alin. 6 c.p. si anume: “fapta constand intr-o actiune sau inactiune constituie infractiune cand este savarsita cu intentie. Fapta comisa din culpa constituie infractiune numai cand legea o prevede in mod expres”. Cu toate ca latura subiectiva a acestei infrcatiuni prevede faptul ca forma de vinovatie cu care actioneaza subiectul activ al acestei infractiuni este intentia, per a contrario, organul de urmarire penala dispune renuntarea la urmarirea penala si obligarea intimatului la munca neremunerata in folosul comunitatii si sesizarea judecatorului de camera preliminara in vederea luarii masurii de siguranta a confiscarii speciale.

Analizand prevederile art. 15 c.p. care defineste infractiunea in raport cu dispozitiile art. 342 alin. 6 c.p. veti observa faptul ca acest text nu incrimineaza decat fapta savarsita cu intentie si nu fapta savarsita din culpa.

Pe cale de consecinta va rugam sa constatati faptul ca fapta asa cum a fost savarsita nu intruneste elementele constitutive ale infractiunii prev. de art. 342 alin. 6 Cod penal intrucat a fost savarsita din culpa (neglijenta), forma de vinovatie ceruta de textul incrimnator fiind intentia.

In ceea ce priveste confiscarea armei va rog sa constatati ca nu sunt incidente dispozitiile art. 112 cod penal intrucat, in conformitate cu acest text sunt supuse confiscarii bunurile a caror detinere este interzisa de legea penala sau au fost folosite la comiterea de infractiuni.

Masura confiscarii speciale este o masura de siguranta iar textul care o consacra presupune mai inainte de toate ca fapta pentru care intervine condamnarea, in cazul de fata chiar clasarea, sa fi fost prevazuta de legea penala si sa fi fost savarsita in alte conditii decat cele prev. de art. 18 cu denumirea marginala “cauze justificative”.

Este adevarat ca in cauza de fata sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru a se analiza daca sesizarea este intemeiata sau nu insa, in afara de aceste conditii, judecatorul de camera preliminara urmeaza sa examineze daca textul de lege invocat, respectiv art. 112 cod penal, este incident in cauza.

Astel, apreciez ca fapta care ar fi putut atrage dupa sine confiscarea bunurilor detinute in contra legii era aceea de detinere a armelor letale, a munitiilor, a mecanismelor sau dispozitivelor acestora prev. de art. 342 alin. 1 cod penal si nicidecum fapta de a nu depune arma si munitia in termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de arma la un armurier autorizat prevazuta de art. 342 alin. 6 cod penal.

Este evident ca analiza celor doua texte de lege conduce la concluzia ca ele reglementeaza ipoteze diferite si ca fapta pentru care s-a dispus renuntarea la urmarirea penala nu poate echivala cu o detinere fara drept a unei arme sau a munitiilor in conditiile in care insusi legiuitorul nu a incadrat-o in dispozitiilor art. 342 alin. 1 cod penal ci in cuprinsul dispozitiilor art. 342 alin. 6 cod penal.

De altfel, incriminarea faptei de a nu depune armele sau munitiile la un armurier autorizat, dupa expirarea valabilitatii permisului de catre o persoana care a posedat un astfel de permis nu face altceva decat sa creeze o diferenta majora intre aceasta si fapta incriminata de art. 342 alin. 1 cod penal, mai ales in conditiile in care detinerea armelor si a munitiilor pana la data la care opereaza obligatia de depunere a acestora pentru motivul de expirare a valabilitatii permisului a fost una legala si nicidecum in contra legii.

Conform art. 44 alin. 4 din Legea 295/2004 republicata „suspendarea inceteaza de la data la care titularul dreptului de port si folosire a armelor nu se mai afla in situatiile prevazute la alin. 1, iar permisul de arma, armele si munitia se restituie acestuia”. Ca urmare a aplicarii masurii anularii permisului de arma, titularul acestuia pierde dreptul de port si folosire a armei, nu si dreptul de proprietate a acesteia.

Conform art. 112 c.p. sunt supuse confiscarii speciale: bunurile produse prin savarsirea faptei prevazute de legea penala, bunurile care au fost folosite la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, bunurile folosite imediat dupa savarsirea faptei, pentru a asigura scaparea faptuitorului, bunurile care au fost date pentru a determina savarsirea unei fapte penale sau pentru a-l rasplati pe faptuitor, bunuri dobandite prin savarsirea unei fapte penale si bunuri a caror detinere este interzisa. Analizand textul de lege urmeaza sa observati faptul ca, armele supuse confiscarii speciale nu fac parte din bunurile enumerate mai sus. Conform CEDO confiscarea unor bunuri in cadrul procesului penal reprezinta o ingerinta in dreptul la respectarea bunurilor si, in consecinta, trebuie sa fie prevazuta de lege, sa urmareasca un scop legitim si sa fie proportionala. Ingerinta este calificata de Curte drept o „reglementare a folosintei bunurilor” si nu ca o privare de proprietate, desi ea conduce la pierderea bunului confiscat. (Sun c. Rusiei, 31004/02, 5 februarie 2009; Raimondo c. Italiei, 12954/87, 22 februarie 1994; Grifhorst c. Frantei, 28336/02, 26 februarie 2009).

In opinia legiuitorului confiscarea nu poate fi dispusa in astfel de situatii, de vreme ce armele supuse confiscarii nu au servit si nu au fost destinate sa serveasca la savarsirea unei infractiuni. Ar fi fost posibila confiscarea speciala a armelor daca intimatul ar fi folosit armele la savarsirea vreunei infractiuni de braconaj, talharie,omor, tentativa la omor, etc.

Pe cale de consecinta este anormal ca o persoana care detine in mod legal o arma sa raspunda penal doar pentru ca a uitat ca ii expira viza permisului de arma. La fel de anormal este si faptul ca acesteia sa ii fie confiscata arma.

Facand o analogie, mergand pe acelasi rationament logico-juridc, ar insemna ca in cazul in care am fi depistati in trafic cu permisul expirat, sa ni se deschida dosar penal de conducere fara permis si sa se confiste autoturismul.

Analizand modificarile aduse codului penal cu referire la abrogarea art. 342 alin. 6 din codul penal si avand in vedere argumentele pe care le-am aratat mai sus, o astfel de modificare este bine venita.

*Incheierea Tribunalului Militar Bucuresti