In asteptarea elaborarii si adoptarii unei legi privind aplicarea principiului precautiei in privinta expunerii la undele electromagnetice, orice masura chiar provizorie si/sau partiala menita sa previna sau sa reduca impactul negativ al acestora asupra sanatatii umane si a calitatii mediului este binevenita si se impune a fi intreprinsa. Si aceasta dintr-un indoit punct de vedere.

Mai intai pentru ca utilizarea undelor continua sa creasca, in mod rapid, pana la saturatia spectrului hertzian, aparand riscul interferentelor, din cauza epuizarii unei atari resurse naturale limitate si incalcarii, in acest mod, a legilor fizicii. In acelasi timp, se diversifica si intensifica impactul negativ de natura sanitara si ecologica, dovedit de noile cercetari stiintifice in materie. Alerta poarta, in acest context, in ultima perioada, de pilda, asupra pericolului radiofrecventelor pentru copii, mai precis in privinta efectelor posibile si probabile ale utilizarii telefoanelor mobile si jucariilor radiocomandate asupra functiilor cognitive si bunastarii generatiilor tinere. Tot asa, rezultatele preliminare ale unui studiu american realizat de National Toxicology Program (NTP), publicate la 29 mai 2015, sugerau cresterea frecventei a doua forme de cancer rare la animalele expuse la radiofrecventele telefoanelor mobile. Dar dincolo de confirmarile aduse unor ipoteze anterioare, comentariile aferente subliniau faptul ca „puterile publice trebuie sa investeasca mai mult, fara sa astepte, in cercetarea stiintifica privind impactele sanitare ale acestor tehnologii”. Si aceasta, cu atat mai mult cu cat: „Vazand folosirea mondiala generalizata de aparate de comunicare mobile, de catre utilizatori de toate varstele, chiar si o sporire foarte scazuta a incidentei unei boli rezultand dintr-o expunere la radiatiile electromagnetice ar putea avea consecinte importante pentru sanatatea publica”.

Apoi, decalajul dintre, pe de o parte, cresterea amplorii si diversificarea utilizarii noilor tehnologii, intensificarea emisiilor campurilor electromagnetice (CEM) si a expunerii si consecintelor aferente, iar pe de alta parte, masurile de prevenire si/sau diminuare a efectelor nocive, care raman insuficiente, impune recurgerea la noi instrumente vizand aplicarea principiilor precautiei si prevenirii. Actioneaza in acelasi sens si dificultatea adoptarii unor masuri legislative, obligatorii in materie, din cauza rezistentelor extraordinare venite, in special, din partea puternicelor lobby-uri ale operatorilor de telefonie mobila, exprimata deopotriva prin cultivarea interesata excesiva a indoielii asupra realitatii riscului sanitar al CEM si influentarea majora a mecanismelor oficiale de reactie la aceasta provocare, in sensul inhibarii si limitarii sale. Un exemplu semnificativ il reprezinta, in acest sens, tentativa de consacrare legislativa a interzicerii amplasarii la o distanta mai mica de 500 de metri fata de unitatile de invatamant, unitatile sanitare, centrele de amplasament si caminele de batrani a retelelor de comunicatii electronice care utilizeaza procesarea si transportul semnalelor prin suport electromagnetic. Propunerea legislativa, avansata in 2016 ca o completare la fosta lege (nr. 154/2012) privind regimul infrastructurii retelelor de comunicatii electronice, a fost adoptata initial tacit de Senat, dar a intampinat numeroase rezistente deopotriva din partea asociatiei operatorilor de telefonie, Ministerului Telecomunicatiilor si parlamentarilor astfel ca, in cele din urma, a fost respinsa in Camera Deputatilor.

Pana la „juridicizarea” demersului de protectie prin precautie si chiar cu rol complementar, in statele occidentale au fost preconizate si experimentate si formule alternative de promovare a obiectivului urmarit. Un exemplu de acest gen il reprezinta initiativa Primariei Parisului pentru a incadra acest sector cu 2240 de antene-releu diseminate pe acoperisurile capitalei franceze, fata de care aceasta nu dispune de competente juridice, prin a incheia periodic, incepand cu 2003, cu trei operatori „istorici” de telefonice mobila, a unei „carte relative la telefonia mobila”, reinnoita periodic, in functie de evolutiile din planul tehnologiilor si al cunoasterii efectelor acestora.

Ultima dintre acestea, pe cale de a fi adoptata la sfarsitul lunii martie 2017, priveste revizuirea pragurilor de expunere si adoptarea de noi masuri in vederea asigurarii „unui echilibru intre preocuparile de sanatate publica si buna calitate a serviciului de telefonie mobila”, sau, altfel spus, „a guverna expunerea parizienilor la undele electromagnetice, continuand a face din Paris o capitala digitala”. Astfel, carta din 2012 a plafonat la 5 volti pe metru (V/m) expunerea pentru 2G si 3G, si pentru 7 V/m pentru 4G. Stiut fiind faptul ca cvasitotalitatea retelei a trecut la 4G, limita actuala a devenit, in practica, de 7 V/m. Dupa noua luni de „negocieri intense” cu operatorii, noua carta scade la 5 V/m nivelul maximal de expunere in spatii inchise, pentru toate retelele, ceea ce inseamna o reducere cu 30% in raport cu 7 V/m, nivel tolerat anterior. Potrivit evaluarilor municipalitatii pariziene, pragul de 5 V/m nu a fost, practic, niciodata depasit in capitala franceza, cu exceptia unor foarte rare puncte „atipice”; in perioada 2013–2015, media masurata a fost de 0,36 V/m in spatiile de viata in general, cu un nivel putin mai ridicat in apartamente (0,5 V/m) decat in scoli si gradinite (0,26 V/m). Noua norma nu urmareste a constrange mai putin operatorii, ci presupune adaptarea lor la aplicarea tehnologiilor 5G, prin, mai degraba, mentinerea si chiar diminuarea pragurilor, pe calea implantarii de antene GSM mai putin puternice, dar mai numeroase.

Noua carta prevede, de asemenea, ca dosarele de instalare, supuse instrumentarii si autorizarii primariilor de arondisment si apoi celei municipale, sa fie mai detaliate, iar termenul de consultare cu locuitorii se reduce de la patru la doua luni. Aplicarea prevederilor noului document ar face din Paris „metropola cea mai protectoare din Europa” („Le Monde”, 3 martie 2017) (avand in vedere ca, de exemplu, Bruxelles-ul a retinut ca plafon 6 V/m, iar la nivelul intregului teritoriu francez nivelul general maxim de expunere la CEM a fost stabilit intre 36 si 61 V/m, in functie de retea).

Optimismul autoritatilor publice este temperat in mod considerabil prin punctul de vedere al asociatiilor neguvernamentale care considera ca limita de 5 V/m este mult prea inalta si nu ar corespunde nici unui prag de protectie sanitara, iar, in acelasi timp, s-ar impune instaurarea „unui perimetru de securitate in jurul stabilimentelor sensibile, precum cresele, scolile, colegiile…”. intr-adevar, este suficient sa invocam in acest context faptul ca, in rezolutia sa, nr. 1815 din 27 mai 2011 relativa la „pericolul potential al CEM si efectul lor asupra mediului”, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a recomandat valoarea de 0,6 V/m si a preconizat chiar trecerea la 0,2 V/m, sprijinindu-se pe slabiciunea normelor internationale pentru a revendica o protectie care sa fie cea mai ridicata posibil. De asemenea, in procesul de elaborare a textului legii franceze nr. 2015–136 relativa la expunerea la undele electromagnetice s-a propus initial extinderea si la radiatiile neionizante a principiului ALARA („As Low As Reasonably Achievable”), utilizat in materie de radioprotectie, iar drept consecinta, consacrarea ca valoare limita de expunere a 0,6 V/m capabila „sa asigure un inalt grad de protectie a publicului” si sa tina seama de semnele de intrebare asupra efectelor sanitare ale unei expuneri continue la poluarea electromagnetica. Cum era de asteptat, acest dispozitiv lipseste insa din forma finala a legii. In fine, ultimele cercetari in materie, in frunte cu cele desfasurate de specialistii norvegieni, arata ca numai un prag de 0,5 V/m pune la adapost de orice efect biologic organismul uman. Desigur, nivelurile astfel negociate si consacrate reprezinta un compromis evident intre avantul tehnologico-economic si imperativul sanitar si ecologic, si trebuie privite si tratate ca atare.

In fine, carta pariziana prevede crearea unui observator municipal al undelor electromagnetice, care sa reuneasca experti in materie, asociatii neguvernamentale cu preocupari in domeniu, reprezentanti ai ministerului mediului si ai ministerului sanatatii, in scopul principal de evaluare si control in respectarea exigentelor convenite, cu precadere in locurile cele mai sensibile ale expunerii la CEM.

Daca marele si autenticul Paris a optat pentru o carta a telefoniei mobile, de ce un asemenea proiect benefic nu ar fi necesar si fezabil si pentru replica sa damboviteana, Bucurestiul?