Reputatul avocat Gheorghe Mateut (foto) a reusit sa demonstreze, in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului, ca instanta Curtii de Apel Timisoara a incalcat articolul 6 paragraful 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului in conditiile in care clientul sau, Cosmin Dragu Flueras, a fost achitat de doua instante, fond si apel, pentru ca in recurs, Curtea de Apel Timisoara sa-l condamne pe acesta la 15 ani de inchisoare, iar la judecarea contestatiei in anulare sa mentina aceasta pedeapsa fara a readministra probele din dosar. Acest caz reprezinta o premiera in ce priveste admisibilitatea unei astfel de cereri. In urma sanctiunii primite de Romania in acest caz, Flueras poate introduce cerere de revizuire.

In hotararea Curtii, din 09.04.2013, in cauza ”Flueras contra Romaniei”, bazata pe plangerea nr. 17520/2004 din 16.02.2004, judecatorii europeni au retinut, in unanimitate, incalcarea art.6, paragraf 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Recurentul Cosmin Dragu Flueras a sesizat CEDO invocand nerespectarea dreptului la un proces echitabil. Acesta fusese achitat in prima instanta, achitat si la apel, iar in recurs s-a trezit, instanta Curtii de Apel Timisoara l-a condamnat, in decembrie 2003, fara a se mai administra probe si fara ascultarea sa. La data de 09.03.2011, Curtea a constatat din observatiile transmise de parte si de guvern ca ancheta penala ce il viza pe recurent s-a redeschis intre timp.

In fapt

Prin rechizitoriul parchetului din 23.01.2001, recurentul si N.S. au fost trimisi in judecata pentru infractiunea de trafic de substante toxice, fiind acuzati ca au recrutat, instruit si finantat doua persoane, respectiv M.M. si M.H., pentru ca acestea din urma sa importe cocaina din Brazilia in perioada noiembrie 1996 – ianuarie 1997. Rechizitoriul era fondat pe declaratiile exclusive ale acevstor doua persoane ( M.M. si M.H.) carsustineau partiparea recurentului si afirmau ca Flueras ar fi cel care l-a convins pe M.M. sa faca parte din aceasta operatiune de import ade substante toxice. Atat M.M. cat si M.H. fusesera condamnati la pedepse cu inchisoarea de catre un tribunal din Moscova, in ianuarie 1998, pentru contrabanda si trafic de cocaina, dupa ce autoritatile rusesti au descoperit o cantitate de aproape un kilogram de cocaina, in bagajele acestora. Mai multe rude ale lui M.M., dupa arestarea celor doi in Rusia, au declarat ca recurentul Flueras le-ar fi spus despre faptul ca el l-a convins sa participe la comiterea acestei infractiuni si ca, de asemenea, parintii recurentului le-au cerut sa nu ii denunte pe fiul lor si pe un anume N.S. In faza de judecata, in prima instanta, s-a procedat la ascultarea inculpatilor si a martorilor. Martora M.H. si-a retras declaratia, afirmand ca l-a intalnit o singura data pe recurent, in momentul cand a insotit-o la gara, pentru a ajunge ulterior la Budapesta, de unde, ea impreuna cu M.M. urmau sa plece la Rio de Janeiro. Martora a subliniat faptul ca recurentul nu a participat niciodata la organizarea operatiunii, despre care a afirmat ca a fost organizata doar de N.S. Curtea retine in privinta declaratiilor lui M.M., doar faptul ca acestea au fost contradictorii, fara a se mentiona aspectele declarate.

In februarie 2003, instanta a pus in discutia partilor, in baza art. 334 CPP, schimbarea incadrarii juridice, avand in vedere dispoziitile Legii 143/2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, care a abrogat art. 312 CP in ceea ce priveste produsele si substantele stupefiante. Instanta a pus in discutia partilor incadrarea faptei potrivit art. 10 raportat la art. 3 alin. (2) din L 143/2000, ramasa in forma tentativei, cat si necesitatea aplicarii legii penale mai favorabile. Avocatul recurentului a achiesat la noua calificare, dar Parchetul a cerut condamnarea inculpatilor pentru o infractiune consumata. Prima instanta a considerat declaratiile contradictorii date in fata sa, ca fiind necredibile si a dispus achitarea recurentului pentru infractiunea prevazuta de art. 312 alin. (2) CP. Celalalt inculpat, N.S., a fost condamnat la pedeapsa inchisorii de 8 ani, facand aplicarea art. 10 raportat la art. 3 alin. (2) L143/2000. Atat parchetul, cat si N.S. au formulat apel, Parchetul solicitand in continuare, ca inculpatii sa fie condamnati pentru o infractiune consumata si nu ramasa in faza tentativei. Instanta de apel a procedat la recalificarea faptei in privinta recurentului, respectiv tentativa incadrata conform legii speciale, dar a mentinut solutia de achitare in privinta acestuia, cat si cea de condamnare a lui N.S.

Parchetul si N.S. au declarat recurs, iar Curtea de Apel Timisoara a admis recursul, a casat hotararea si a procedat la rejudecarea cauzei in fond. Prin decizia instantei de recurs s-a dispus condamnarea atat a recurentului, cat si a lui N.S. pentru infractiunea prevazuta de art. 10 rap. la art. 3 alin. (2) L 143/2000 la 15 si respectiv 17 ani de inchisoare, cat si interzicerea exercitarii unor drepturi. Curtea de Apel a apreciat ca participarea recurentului la comiterea infractiunii a fost probata prin declaratiile date in faza de urmarire penala de catre M.H., si de cele ale lui M.M. in faza de urmarire penala si cea de judecata in prima instanta, declaratii ce au fost coroborate cu cele ale membrilor familiei lui M.M.

Recurentul a parasit teritoriul Romaniei la 18.12.2003, nemaifiind incarcerat. In 2008, Cosmin Flueras a formulat o contestatie in anulare impotriva deciziei instantei de recurs, motivand ca nu a fost ascultat in fata acestei instante si nu a fost administrata nicio proba cu respectarea principiului contradictorialitatii. Urmare a acesteia, hotararea a fost anulata de Curtea de Apel Timisoara, instanta retinand ca inculpatul nu a fost ascultat, potrivit art. 385 ind. 16 CPP, avand in vedere ca prima instanta si cea de apel nu au pronuntat impotriva recurentului o hotarare de condamnare, citand si jurisprudenta CEDO (cauza Constantinescu c. Romaniei). Recurentul a invocat o exceptie de neconstitutionalitate a art. 385 ind. 15 alin. (2) lit. d) CPP, insa CCR a respins exceptia. Dupa 10 luni, acelasi procedeu a fost uzitat prin raportare la art. 392 alin. (1) CPP, insa cu privire la aceasta, Curtea de Apel a refuzat sa sesizeze CCR.

Reputatul avocat Gheorghe Mateut a solicitat CEDO ca la dosarul cauzei sa fie depuse hotararile instantei din Moscova, prin care M.M. si M.H. au fost condamnati, in urma descoperirii cantitatii de cocaina, de catre autoritati, cerere respinsa de instanta, in considerarea faptului ca aceste probe nu ar fi utile cauzei. O noua solicitare de sesizare a CCR pentru a se pronunta cu privire la o alta exceptie de neconstitutionalitate si doua cereri de stramutare au fost respinse, de asemenea. In final, Curtea de Apel Timisoara l-a condamnat pentru infractiunea prevazuta de art. 10 rap. la art. 3 alin. (2) L 143/2000 la o pedeapsa cu inchisoarea de 15 ani si interzicerea exercitarii unor drepturi. Curtea de Apel a apreciat ca participarea recurentului la organizarea, conducerea si finantarea operatiunii au fost probate prin declaratiile lui M.M. in fata parchetului, respectiv cele ale lui M.H. in fata parchetului si a primei instante, declaratii coroborate cu cele ale membriilor familiei lui M.M.

In drept

Recurentul invoca faptul ca nu a beneficiat de dreptul la un proces echitabil, fiind condamnat de instanta de recurs, atat in 2003, cat si in 2011, fara a fi ascultat si fara a se administra probe, avand in vedere ca a fost achitat in primele doua grade de jurisdictie. A invocat, totodata, faptul ca dreptul la aparare nu i-a fost asigurat, neputand sa puna intrebari martorilor, in fata Curtii de Apel, care si-a fundamentat solutiile tocmai pe marturiile acestora date in faza de urmarire penala, date in absenta recurentului si a avocatului sau. Guvernul roman a sustinut conformitatea procedurilor desfasurate fata de C.D.Flueras, subliniind printre altele, ca acesta nu a solicitat niciun fel de despagubiri materiale sau morale in fata instantelor romane, ca nu a fost obligat la plata de cheltuieli judiciare si nici nu a fost incarcerat, din cauza faptul ca mandatul de arestare emis pe numele sau nu a fost niciodata pus in executare. De asemenea, guvernul a solicitat respingerea plangerii pentru ca la momentul formularii ei, nu erau epuizate toate caile de atac interne, fiind vorba de o cauza pendinte. S-a mai invocat faptul ca recurentul nu ar putea sa se pretinda victima unei incalcari a art. 6 paragraf. 1 CEDO, avand in vedere ca in urma contestatiei in anulare, a fost ascultat de instanta de recurs, iar acesta nu a solicitat nici ascultarea altor parti si nici readministrarea probelor. Guvernul a apreciat ca in aceasta cauza recurentul a fost ascultat in faza de urmarire penala, in faza de judecata in prima instanta, iar in urma contestatiei in anulare si de Curtea de Apel Timisoara. De altfel, recurentul a avut posibilitatea de a propune mijloace de proba, de a formula concluzii orale si scrise. Guvernul a amintit ca jurisdictiile nationale au dreptul de a face aprecieri asupra elementelor prezentate in fata acestora si de a se pronunta cu privire la pertinenta celor invocate de inculpati (cauza Barberà, Messegué et Jabardo contra Spaniei). In acest sens, Curtea de Apel Timisoara a procedat la o apreciere diferita a declaratiilor martorilor. In plus, in legislatia din Romania nu exista nicio dispozitie legala care sa acorde vreo ordine de preferinta declaratiilor date in diferitele faze si etape ale procesului, in ipoteza in care acestea ar fi contradictorii. In aceste conditii, autoritatile romane au concluzionat in sensul existentei unei condamnari pronuntata de o instanta ce respecta garantiile de independenta, impartialitate si publicitate in cadrul unui proces echitabil. Recurentul a sustinut ca prin contestatia in anulare s-a folosit de o cale extraordinara de atac, ce nu permite administrarea de probe in sensul jurisprudentei Curtii, cu exceptia ascultarii inculpatului si a depunerii de inscrisuri. Din punctul lui de vedere, la momentul formularii plangerii in fata Curtii, erau deja epuizate caile de atac ordinare din dreptul intern, contestatia in anulare fiind formulata ulterior modificarilor din 2006 ale Codului de procedura penala, iar incalcarea Conventiei ar data din momentul casarii hotararii prin care era achitat. Prin hotararea Curtii de Apel din 2011, reafirma faptul ca nu s-a remediat incalcarea Conventiei, instanta rezumandu-se la o ascultare pur formala a sa si respingand cererea de citare a co-inculpatului N.S.

Despagubirile acordate de Curtea Europeana se ridica la 3000 euro prejudiciu moral si 10.000 euro onorariul avocatial!

Raportat la incalcarea art. 6 paragraf 1 CEDO, Curtea aminteste ca sistemul de protectie a drepturilor omului se bazeaza pe principiul subsidiaritatii, iar statele au posibilitatea de a redresa incalcarile Conventiei, chiar inainte de a fi examinate de CEDO. Totusi, aceasta subsidiaritate nu permite o interpretare care sa permita statelor sa se sustraga jurisdictiei Curtii. Curtea remarca faptul ca un acuzat nu poate sa-si aroge calitatea de victima a unei incalcari a art. 6 paragraf 1 CEDO, inainte de condamnarea sa, cu exceptia exigentelor privind termenul rezonabil si accesul liber la justitie. Reluarea procedurii desfasurate fata de o persoana nu poate, automat, sa inlature calitatea de victima, in acest sens. In ciuda formularii contestatiei in anulare, Curtea apreciaza ca recurentul se poate pretinde victima a incalcarii CEDO. In plus, apreciaza ca exceptia invocata de Guvern a neepuizarii cailor de atac interne la momentul formularii plangerii, trebuie respinsa. Curtea retine faptul ca argumentul recurentului, conform caruia ascultarea sa, in urma contestatiei in anulare, a fost una pur formala nu poate fi sustinuta. Curtea observa ca instanta de recurs nu e tinuta de obligatia de a proceda la o rejudecare in fond, iar aceasta putea sa confirme achitarea recurentului sau sa-l declare vinovat, dupa o apreciere completa asupra vinovatiei acestuia, cu administrarea de noi probe, daca era cazul. Ceea ce retine Curtea e faptul ca instanta de recurs si-a fundamentat solutia de condamnare pe o reinterpretare a declaratiilor martorilor, fara sa procedeze la ascultarea lor nemijlocita. Prin aceasta omisiune, Curtea de Apel Timisoara a redus considerabil dreptul la aparare al inculpatului, Curtea apreciind ca instanta romana ar fi trebuit sa aiba rol activ in acest sens, chiar daca recurentul nu ar fi solicitat expres administrarea acestor probe. Astfel, se retine incalcarea art. 6 paragraf 1 CEDO, prin condamnarea recurentului dispusa in lipsa ascultarii martorilor, in timp ce in primele doua grade de jurisdictie, acesta a fost achitat.

Raportat la art. 6 paragraf 2, recurentul invoca nerespectarea prezumtiei de nevinovatie de catre Curtea de Apel Timisoara, care a inlaturat probele ce-i sustineau nevinovatia. Invoca de asemenea, incalcarea art. 7 CEDO, prin condamnarea sa pe baza unei legi care nu era in vigoare la momentul comiterii faptelor si care prevedea elemente diferite ale laturii obiective. Cu privire la aceste aspecte, Curtea nu retine nicio incalcare a drepturilor si libertatilor fundamentale, respingand aceasta parte a plangerii.

Raportat la art. 41, recurentul solicita cu titlu de daune materiale, suma de aproximativ 25 000 euro, reprezentand veniturile salariale la care ar fi avut dreptul, in perioada desfasurarii procesului penal, cat si suma de 50 000 euro cu titlu de daune morale. Curtea a apreciat, in privinta prejudiciului material, ca acesta este excesiv, calculat intr-o maniera speculativa si neprobat prin documente pertinente. In privinta prejudiciului moral, a retinut ca singurul fundament pentru repararea acestuia rezulta din faptul ca nu a beneficiat de dreptul la un proces echitabil in fata Curtii de Apel Timisoara si nu de faptul ca relatiile familiale, profesionale sau sociale i-au fost afectate, asa cum a invocat recurentul, suma stabilita cu acest titlu ramanand de 3.000 euro. Recurentul a solicitat, de asemenea, suma de 15.000 euro pentru onorariul avocatial si 350 euro pentru taxele de corespondenta. In privinta onorariului, Curtea retine faptul potrivit caruia chitantele nu fac dovada ca sumele respective au vizat procesul penal desfasurat in tara sau procedura desfasurata in fata Curtii. Astfel, suma acordata pentru acest petit s-a stabilit la valoarea de 10.000 euro.