O stire bomba a trecut aproape neobservata in aceste zile, in care atentia generala este monopolizata de uriasul scandal legat de inceperea anului scolar. Iar stirea bomba la care ma refer vizeza programul de inarmare al Armatei Romane. Armata Romana renunta, cel putin aparent, la un contract deosebit de avantajos cu un producator european in beneficiul statului american, impreuna cu care intentioneaza sa incheie un contract mai putin avantajos. Nu este deloc exclus ca aceasta operatiune sa se transforme intr-un scandal urias. Chiar daca, pentru moment, stirea a trecut aproape neobservata.

Pentru multi a fost probabil o surpriza ultima iesie la rampa a Excelentei sale Adrian Zuckerman, ambasadorul extraordinar si plenipotentiar al Statelor Unite in Romania. Acesta a laudat din nou la superlativ virtutile Guvernului Orban si a atacat in termeni lipsiti de echivoc Partidul Social Democrat. Oare de ce a procedat astfel? Una din explicatii, pe langa decizia controversata a autoritatilor de la Bucuresti de a sista colaborarea cu China pentru introducerea tehnologiei 5G, poate fi acest contract al rachetelor anti-nava, pe care urmeaza sa le achizitioneze Armata Romana.

Sa o luam pe rand. In 2018, a fost promovata o Hotarare de Guvern care stabilea cadrul legal pentru o procedura competitiva, adoptata in urma unei dezbateri publice, care a avut loc, vizand achizitionarea unor rachete de coasta anti-nava in valoare de 137 de milioane de euro. Este in afara oricarei discutii ca Armata Romana are nevoie de acest sistem de aparare. Suma alocata este prevazuta in Hotararea de Guvern din 2018. La aceasta formula de licitatie s-au prezentat mai multe companii, calificandu-se in final o companie europeana, MBDA. Aceasta s-a incadrat in costurile prevazute in Hotararea de Guvern, a oferit unul dintre modelele cele mai performante de racheta anti-nava utilizate de mai multe state europene, a asigurat partea romana ca va transporta pe cheltuiala proprie toate componentele, va asigura mentenanta si se va incadra intr-o procedura offset pentru 80% din suma totala. Ceea ce, pe scurt, inseamna ca o suma echivalenta cu 80% din 137 de milioane de euro urma sa se intoarca in Romania sub forma unei uriase investitii in industria noastra de aparare. Rachetele respective, din punct de vedere tehnic, fara a intra in alte detalii, se incadrau standardelor NATO, intrucat ele sunt utilizate de cele mai performante state NATO din Uniunea Europeana. Si, deodata, aceasta intelegere cu partenerul european a fost data peste cap.

Si iata ca acum Guvernul Romaniei abroga HG din 2018 si promoveaza o noua Hotarare de Guvern, prin care se angajeaza la un contract avand acelasi scop al apararii de coasta cu sisteme de rachete anti-nava, de data asta insa direct cu Guvernul Statelor Unite. Suma care urmeaza sa fie cheltuita de Armata Romana creste considerabil. De la 137 de milioane de euro, la 200 de milioane de euro. Nu mai este garantat, pe cheltuiala statului american, transportul componentelor in Romania. Si nici asistenta tehnica, care ar fi trebuit sa fie asigurata de noul partener, producatorul american. Cel mai grav este ca, in conformitate cu legislatia internationala, fiind un contract intre doua state si nu un contract cu o companie, nu mai exista procedura offset. Prin urmare, in Romania nu se intoarce nici un ban sub forma investitiilor in industria militara. Care sa fie explicatia acestei schimbari de paradigma?

Aparent, ce putin, nu exista decat o singura explicatie. Autoritatile de la Bucuresti prefera sa incheie un contract cu partenerul strategic din Statele Unite in detrimentul aliatilor din Uniunea Europeana, chiar daca, cel putin sub aspectul datelor comerciale, acest contract ne dezavantajeaza. Este deci o decizie politica, si in niciun caz o decizie de ordin tehnic. O decizie in urma careia Guvernul Orban isi asuma pierderea unei sume considerabile de bani din avutia nationala si chiar tensionarea relatiilor cu partenerii europeni, cu unicul scop de a multumi Washingtonul. Intrucat, prin lege, si cea de-a doua Hotarare de Guvern este supusa dezbaterii publice, ne conformam si deschidem prin prezenta analiza aceasta dezbatere. Decizia fiind politica, lasam chestiunile tehnice la mana expertilor, desi acestia s-au pronuntat categoric in favoarea sistemului european de rachete, pe considerentul ca acesta este mai performant. Decizia politica insa merita analizata. Fie si in mod succint. Ea trebuie pusa la pachet cu alte decizii de acest fel, cea mai importanta fiind pozitionarea Romaniei in controversata disputa privind adoptarea sistemului 5G. Sub presiunea Statelor Unite, noi am sistat practic ca politica guvernamentala acordurile cu partea chineza. Spre deosebire de alte state europene, care nu sunt atat de ferme in a se ralia pozitiei Statelor Unite. Motivele acestei schimbari, veti vedea, dramatice de macaz, sunt de natura financiara si de natura politica. Daca nu vom prelua sistemul livrat de chinezi, care este mai ieftin, sub motiv ca acest sistem permite penetrarea de catre Beijing a informatiilor vizand siguranta nationala a unui stat membru NATO cum este statul roman si daca optam pentru o cooperare cu partea americana, la costuri mult mai mari, optam in acelasi timp ca sistemele de securitate nationale ale Romaniei sa poata fi penetrate si supravegheate de partenerul stategic. In esenta, aceasta este alternativa. Alta nu exista. Numai ca patru mari companii de telefonie mobila, care-si desfasoara activitatea in Romania, in virtutea acordurilor existente pana in prezent cu Huawei, acorduri care urmeaza sa fie sistate, reclama ca vor avea pierderi uriase in valoare de miliarde de euro. Toate aceste pierderi urmeaza sa fie recuperate de la statul roman in urma unor procese. In esenta, ne asumam costuri mai mari, de miliarde de euro, plus pierderi in urma unor procese, care inseamna alte miliarde de euro. In schimb, ne dovedim din nou loiali fata de Washington, renuntand, la cererea expresa a lui Donald Trump, la cooperarea cu partenerul chinez.

Ce primim in schimbul celor doua decizii politice si a costurilor financiare suplimentare din partea partenerului nostru strategic? Ce primim altceva decat o bataie suplimentara pe umarul lui Klaus Iohannis si felicitari oficiale adresate lui Ludovic Orban de catre ambasadorul american la Bucuresti? La prima vedere, nu primim nimic la schimb. In realitate, nu este deloc exclus ca partea americana sa ne asigure intr-o perioada extrem de tulbure in viata internationala un plus de securitate nationala. Ceea ce nu ar insemna putin lucru. Numai ca fie domnul Zuckerman, fie domnul Ludovic Orban, fie presedintele Romaniei, care conduce CSAT, ar trebui sa nu mai ramana mult timp datori cu o explicatie. Sa ne explice cat castigam si in ce fel in planul securitatii statului roman. Caci mai putin ne intereseaza cat anume castiga in plan personal cateva persoalitati politice de la Bucuresti, care, dupa cum se vede, sunt sustinute activ de administratia Donald Trump.

sursa: Corectnews.com