psdolt
25 November 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

psdolt psdolt psd

SRI ASTEAPTA VERDICTUL ICCJ – Completul de contencios condus de judecatorul Emanuel Albu a ramas in pronuntare in dosarul colonelului Ion Dedu, care i-a reclamat pe Maior si pe Coldea ca l-au privat de libertate abuziv. La 9 luni dupa ce a fost pus la dispozitia conducerii SRI, Dedu a fost consemnat la domiciliu, sanctiune abrogata la momentul aplicarii. Avocatul SRI: "Serviciul are propriul regulament, astfel ca sanctiunea consemnului este prevazuta de lege" (Documente)

Scris de: Alex PUIU | pdf | print

29 March 2015 12:15
Vizualizari: 15933

Judecatorii supremi care l-au sanctionat exemplar pe fostul presedinte al ANRP George Baesu, intorcand la 180 de grade solutia de la fond prin invocarea unor articole de lege din sentinta care nu exista in sentinta, urmeaza sa pronunte o decizie definitiva intr-o cauza in care Serviciul Roman de Informatii, George Maior, Florian Coldea si Dumitru Cocoru au calitate de parati.

Emanuel Albu, Iuliana Riciu si Carmen Ilie de la Sectia de contencios administrativ si fiscal a ICCJ vor trebui sa stabileasca peste cateva zile daca sefi ai SRI au comis sau nu un abuz impotriva colonelului (r) Ion Dedu (foto) atunci cand l-au sanctionat disciplinar cu consemnare la domiciliu pe o perioada de 9 zile. Este vorba despre dosarul (nr. 37955/3/2010) in care fostul ofiter SRI a reclamat ca pedeapsa pe care i-au aplicat-o superiorii in anul 2010 - asadar, mult dupa aderarea la NATO si la UE - a echivalat cu o privare de libertate in intelesul Art. 5 CEDO, intrucat masura nu mai era prevazuta in legislatie. La fond, judecatorul Horatiu Patrascu de la Curtea de Apel Bucuresti a respins actiunea colonelului Dedu, considerand ca mai-marii SRI nu pot fi trasi la raspundere nici pentru sanctiunea disciplinara aplicata, nici pentru ordinul in baza caruia l-au pus pe ofiter la dispozitia unitatii.


La ultimul termen din recurs, joi 26 martie 2015, consilierul juridic Viorel Golban, aparatorul Serviciului Roman de Informatii, a sustinut in fata Inaltei Curti ca "regulamentele militare sunt adaptate profilului fiecarei unitati militare in parte si ca SRI are propriul regulament, astfel incat sanctiunea consemnarii la domiciliu este prevazuta de lege". Acelasi consilier juridic care a sugerat in fata instantei supreme ca regulamentul intern al SRI este izvor de drept le-a spus judecatorilor ca "masura aplicata colonelului Dedu a avut un caracter moral". Viorel Golban este subordonat al generalului Dumitru Dumbrava, seful Directiei juridice a SRI si unul dintre sustinatorii asa-numitelor legi "Big Brother", pe care Curtea Constitutionala a Romaniei le-a catalogat ca fiind in contradictie cu drepturile si libertatile fundamentale ale omului. Precizarea nu este lipsita de sens, deoarece povestea eliminarii din SRI a colonelului Dedu, caz prezentat pe larg de Lumeajustitiei.ro la inceputul anului 2014, are legatura tocmai cu intelegerea drepturilor fundamentale ale omului. Insasi actiunea impotriva lui Ion Dedu ar fi pornit, potrivit spuselor ofiterului, de la un ordin intern emis in 2009 de prim-adjunctul SRI, generalul cu 3 stele Florian Coldea, ordin pe care colonelul a indraznit sa il conteste pe motiv ca nu satisfacea rigorile CEDO.

Fost sef de sector la UM 0318 si, pentru o vreme, reprezentant al SRI la Bruxelles, colonelul Ion Dedu se lupta de aproape 5 ani pentru a demonstra ca fosta conducere a Serviciului Roman de Informatii a comis un abuz atunci cand, prin Comunicarea nr. 019032 din 7 aprilie 2010, a dispus consemnarea sa la domiciliu pentru o perioada de 9 zile – sanctiune disciplinara ce echivaleaza, practic, cu arestul la domiciliu. In aceeasi actiune initiata in contencios, colonelul a atacat si Ordinul AP II nr. 0365 din 7 august 2009, prin care a fost pus la dispozitia conducerii SRI, ulterior fiind eliberat din functie.

Sanctiunea consemnarii era abrogata atunci cand SRI i-a aplicat-o colonelului Ion Dedu

Colonelul Ion Dedu si-a construit apararea pornind de la dispozitiile referitoare la arest/ consemnare din Regulamentul disciplinei militare (RG-3) – act existent de pe vremea regimului comunist, actualizat si completat dupa 1989 –, dispozitii abrogate la 6 martie 2009, prin Ordinul nr. 26 al Ministrului Apararii Nationale (“Art. 2. - La data intrarii in vigoare a prezentului ordin se abroga 'R.G.-3, Regulamentul disciplinei militare', aprobat prin Ordinul ministrului apararii nationale nr. M.70/2000, cu modificarile si completarile ulterioare”). Chiar si inainte de abrogarea sanctiunii consemnarii, sustine Ion Dedu, ofiterii care aveau cel putin gradul de colonel erau exceptati de la aplicarea acestei pedepse. In plus, colonelul a subliniat ca “pe domeniul/ ramura de activitate militara (MApN, SRI, SIE, STS, Jandarmeria Romana) nu pot exista reglementari diferite si contradictorii”, aratand ca dispozitiile Regulamentului disciplinei militare al SRI trebuie sa fie adaptate la Regulamentul disciplinei militare al MApN, la legislatia nationala, la Constitutia Romaniei si la tratatele internationale la care statul roman este parte.

Constitutia Romaniei Art. 118 - Fortele armate:

"(1) Armata este subordonata exclusiv vointei poporului pentru garantarea suveranitatii, a independentei si a unitatii statului, a integritatii teritoriale a tarii si a democratiei constitutionale. In conditiile legii si ale tratatelor internationale la care Romania este parte, armata contribuie la apararea colectiva in sistemele de alianta militara si participa la actiuni privind mentinerea sau restabilirea pacii.

(2) Structura sistemului national de aparare, pregatirea populatiei, a economiei si a teritoriului pentru aparare, precum si statutul cadrelor militare, se stabilesc prin lege organica.

(3) Prevederile alineatelor (1) si (2) se aplica, in mod corespunzator, si celorlalte componente ale fortelor armate stabilite potrivit legii. (...)"

De partea cealalta, Serviciul Roman de Informatii a invocat dispozitiile art.33 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare ca fiind textul care ar conferi legalitate sanctiunii consemnarii la domiciliu.

Dupa depunerea motivelor de recurs, pe care le puteti citi la finalul articolului, colonelul Dedu a solicitat Ministerului Apararii Nationale precizari cu privire la institutia consemnarii, ca sanctiune disciplinara aplicata militarilor. Iata raspunsul dat, la 23 mai 2014, de MApN:

"Conform art. 4 din Legea nr. 30/1994 privind ratificarea Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamnetale si a protocoalelor aditionale la aceasta conventie: 'Se ratifica Conventia pentru apararea drepturilor omului si protocoalele sale aditionale cu urmatoarea rezerva si declaratie:

1.Art. 5 din Conventie nu va impiedica aplicarea de catre Romania a dispozitiilor art.1 al Decretului nr. 976 din 23.10.1968, care reglementeaza sistemul disciplinar militar, cu conditia ca durata privarii de libertate sa nu depaseasca termenele prevazute de legislatia in vigoare.

Art.1 al Decretului nr. 976 din 23.10.1968 prevede: 'Pentru abaterile de la disciplina militara, prevazute de regulamentele militare, comandantii sau sefii pot aplica militarilor sanctiunea disciplinara cu arest pana la 15 zile'.

Rezerva formulata de Romania a fost retrasa prin Legea nr. 345/2004 pentru aprobarea retragerii rezervei formulate de Romania la art. 5 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, adoptata la Roma, la 4 decembrie 1950.

Modificarea art. 33 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare a fost impusa de prevederile Legii nr. 345/2004. Astfel, art. 2 din Legea nr. 345/2004 prevede in mod expres faptul ca 'dispozitiile Decretului Consiliului de Stat nr. 976/1968 privind sanctionarea disciplinara cu arest pentru militari, publicat in Buletinul Oficial, Partea I, nr. 136 din 29 octombrie 1968, sunt si raman abrogate'.

De asemenea, Constitutia Romaniei stipuleaza la art. 23 alin. (2) si (3) ca 'retinerea nu poate depasi 24 de ore', fiind permisa 'numai in cazurile si cu procedura prevazuta de lege'.

Avand in vedere cele mai sus-mentionate, prevederea referitoare la consemnare de la art. 33 din Legea nr. 80/1995 a fost considerata abrogata tacit, in virtutea contradictorialitatii a doua texte legislative aparute la date diferite, atat prin aplicarea principiului lex posteriori derogat priori - textele cele mai recente ale Constitutiei si ale Legii nr. 345/2004 fiind cele aplicabile -, cat si a principiului ierarhiei actelor normative.

In acest sens, chiar daca in Legea nr. 80/1995 institutia consemnarii inca exista, in practica ea nu se mai aplica.

Astfel, atat in RG-3, Regulamentul disciplinei militare aprobat prin Ordinul ministrului Apararii Nationale nr. M26 din 06.03.2009, publicat in M.Of. al Romaniei, Partea I, nr. 187/25.03.2009 (actualmente abrogat), cat si in Regulamentul disciplinei militare aprobat prin Ordinul ministrului Apararii Nationale nr. M64/2013, in vigoare la acest moment, nu se mai regaseste enumerata consemnarea, ca sanctiune disciplinaraPrevederea referitoare la consemnare a fost eliminata prin Legea nr. 53/2011 pentru modificarea Legii nr. 80/1995".

Administratia Basescu nu a intervenit "in interpretarea unor ordine si decizii emise de catre autoritati statale autonome functional"

Colonelul Ion Dedu a adresat o petitie chiar si presedintelui Romaniei/ sefului CSAT, semnalandu-i ca intr-o tara membra NATO si UE sefi ai unui serviciu secret care teoretic apara Constitutia dispun masuri privative de libertate dupa bunul plac, ca intr-o democratie masurile privative de libertate sunt apanajul exclusiv al magistratilor, ca arestul la domiciliu instituit impotriva sa de conducerea SRI este ilegal, ca Serviciul nesocoteste drepturile si libertatile fundamentale ale omului, si asa mai departe. Iata raspunsul adresat, la 29 octombrie 2014, de Administratia Basescu:

"Referitor la memoriul dumneavoastra, va facem cunoscut ca in exercitarea prerogativelor ce ii sunt conferite constitutional si legal, Presedintele Romaniei promoveaza in mod constant respectarea principiilor legalitatii si al separatiei si echilibrului puterilor in stat. In acest sens, punerea in evidenta a acestor reguli si principii cu caracter normativ, la acest nivel institutional, nu poate avea loc decat in conditiile si in prezenta unor prevederi legale concrete in virtutea carora Presedintele Romaniei sa aiba dreptul sa intervina prin decizia personala in actele executive ale Serviciului Roman de Informatii sau ale altor autoritati publice din sfera securitatii nationale, in actele de administrare a probelor judiciare si a solutiilor pronuntate de catre instantele judiciare, ori in interpretarea si aplicarea unor ordine si decizii emise de catre autoritati statale autonome functional. In consecinta, clarificarea aspectelor ce formeaza obiectul memoriului dumneavoastra nu este de competenta Administratiei Prezidentiale, urmand ca demersurile pe care le veti efectua sa aiba in vedere caile procedurale stabilite in raport de cadrul legal si natura juridica a actului administrativ sau judiciar contestat. Cu stima, consilier de stat Gabriel Cristian Piscociu".

Ulterior, acelasi Gabriel Cristian Piscociu i-a transmis avocatului colonelului Ion Dedu un nou raspuns, insa din postura de consilier de stat al presedintelui Klaus Iohannis. Solicitarea s-a referit la institutia consemnarii, iar raspunsul poate fi citit aici.

*Cititi aici precizarile Ministerului Apararii Nationale referitoare la aplicarea institutiei consemnarii (raspuns adresat in 2014, la cerere, colonelului Ion Dedu)

*Cititi aici precizarile Ministerului Apararii Nationale referitoare la aplicarea institutiei consemnarii (raspuns adresat in 2013, la cerere, colonelului Ion Dedu)

*Cititi aici motivele de recurs formulate de Ion Dedu

*Cititi aici articolul "DOSAR BOMBA (I) - SRI a practicat pana in 2010 'consemnul la domiciliu', identic arestului la domiciliu..."

*Cititi aici articolul "BERBECEANUL DE LA SRI – Fostul ofiter superior SRI Ion Dedu a dat in judecata sefii Serviciului..."

Comentarii

# mulder, agentul mulder date 29 March 2015 16:06 +19

Pai statul sri nu este stat de drept? Nu a fost coldea anchetat de sri pt ce a spus Udrea si, culmea culmilor,  gasit nevinovat?  Nu ati scris, voi de la luju, despre denuntul la dna al unui fost ofiter sri, iar dna-ul a "informat" sri cu denuntul respectivului?! Ce alte dovezi de stat in stat mai trebuie? Probabil ca si procesul este judecat de "ofiteri acoperiti" asa ca, dl. Dedu, precum stiti sanse doar la CEDO - cazul Bucur de ex etc. Si de va fi schimbat coldea, raman puii sai....care sunt poate si mai rai decat stapanul, in condițiile in care asta oricum e rupt de realitatea contemporana. 

# Gogu date 30 March 2015 01:18 +6

Ar fi foarte multe de comentat, dar aici nu ma pot abtine sa nu constat ca nemuritorul consilier Piscociu da, in numele Presedintilor Romaniei (Basescu si, acum, Iohannis), raspunsuri ca la "externe", de nu intelegi daca e prostie sau bascalie. Nu intelege ca SRI a ramas anchilozat in mentalitate stalinista, securista si in practica comunistoida considerata a fi revoluta... dar nu! Exista unele specimene chiar de tip comunistoid pintoidian trililidoid ! Parol, dar nu dam nume pentru a nu le face publicitate gratuita!

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 21.11.2024 – ICCJ a lamurit cum ramane cu Sosoaca (Document)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva