„Dreptul este unul dintre cele mai profunde concerne ale civilizatiei omului pentru ca el ofera protectie contra tiraniei si anarhiei; el este unul dintre instrumentele principale ale societatii pentru conservarea libertatii si ordinii impotriva amestecului arbitrar in interesele individuale.”

Harold Berman

Deschidem acest demers publicistic citandu-l pe Hans Kelsen, cel mai reputat filosof al dreptului din secolul trecut, care afirma ca „Un stat nesupus dreptului este de neconceput”. Afirmatia acestuia care consacra faptul ca statul trebuie sa fie supus dreptului, adica legii, rezulta din realitatea ca statul si dreptul se afla intr-o legatura indestructibila. Statul creeaza dreptul, iar apoi dreptul delimiteaza configuratia si actiunile statului prin lege.

Statul este, conform filosofiei politice, sinonim cu comunitatea politica, „politica indicand acel tip de putere care se exercita asupra oamenilor avand drept scop atat binele guvernantilor cat si al guvernatilor” (Aristotel). Aceasta asertiune s-a concretizat, in timp, in asa numitul „contract juridico-social”, acceptat tacit de membrii societatii, in mod constrangator, in schimbul posibilitatii corpului social de a se misca intr-un mediu sigur si stabil sub protectia legii. in societate sunt insa si indivizi care inteleg sa culeaga numai beneficiile pe care le confera existenta legii, fiind refractari la constrangerile acesteia. In consecinta, tot creatorului dreptului i-a revenit sarcina sanctionarii lipsei de respect fata de lege, statul fiind „institutia politica ce reuseste sa exercite, in numele legii, monopolul constrangerii fizice legitime” (Max Weber).

Referindu-ne la relatia dintre stat si drept am putea conchide ca aceasta relatie este in statele democratice esenta pastrarii echilibrului social. Supunerea statului fata de lege si exercitarea de catre stat a monopolului constrangerii fizice legitime in vederea respectarii legii se materializeaza atat prin ipostaza in care acesta se afla ca „stat legislator” – fiind singura autoritate de la care emana actele normative –, cat si prin ipostaza de „stat judecator” – infaptuind prin institutiile sale specializate actul de justitie. In Romania singurul izvor de drept este „legea scrisa”, rodul activitatii Parlamentului „unica autoritate legiuitoare a tarii”. Dar intre legi se remarca „legea deasupra legilor”, sursa esentiala a sistemului politic si juridic national. In consecinta, intreaga activitate statala este organizata prin legea fundamentala a statului, Constitutia Romaniei. Suprematia acesteia este, intr-un stat democratic, si garantia suprematiei legii.

Constitutia post-decembrista a Romaniei, adoptata prin referendum national, consacra sistemul politic semiprezidential, de inspiratie franceza. Acest model politic poate functiona cu succes cu conditia sa existe buna-credinta in aplicarea sa si respect pentru interesul public. In urma cu aproape doua decenii, la Bucuresti, intr-un mediu academic, referindu-se la sistemul constitutional romanesc, Giovanni Sartori afirma ca acesta „este mai curand un sistem semiprezidential «slab»” (in sensul ca unele prerogative ale presedintelui au fost diminuate fata de modelul francez). Mai afirma atunci ilustrul politolog italian ca „Este indicata o stabilitate a constitutiilor. Revizuirea lor este dezirabila doar atunci cand circumstantele o impun”. Slabiciunile sistemului constitutional romanesc au iesit in evidenta atunci cand unul dintre presedintii in functie ai Romaniei a dorit sa devina mai „forte” decat ii permitea Constituţia in vigoare. In consecinta, atunci au debutat situatiile in care legea fundamentala nu a mai functionat cu rigoare ca un instrument ce limiteaza, obliga si pune sub control exercitiul puterii politice. Cu alte cuvinte, am putea spune ca de atunci statul nu a mai fost supus pe deplin dreptului. Ulterior, clasa politica a realizat ca dorinta respectivului presedinte de a fi mai prezidentiabil in afara Constitutiei are efecte nocive asupra respectarii legii si consolidarii democratiei. Motiv pentru care, in anul 2013, partidele politice parlamentare au constituit o comisie de revizuire a Constitutiei care a lucrat doi ani fara sa ajunga la nici un rezultat. Esecul comisiei a insemnat si esecul suprematiei legii in societatea romaneasca (ca sa ne referim numai la acest aspect). In consecinta, unii politicieni si functionari parlamentari si guvernamentali, dar si persoane neimplicate in actul de decizie normativa, au considerat ca, din motive „utile tarii” si a „binelui public”, se pot abate uneori de la prevederile legii fundamentale. Drept urmare au sporit conflictele constitutionale, apelandu-se in exces la jurisdictia Curtii Constitutionale cu efecte nedorite in administrarea tarii (in acest sens perioadele de „conflict intraexecutiv” intre Presedinte si unii premieri fiind de notorietate). Dar nu numai atat. In decursul timpului nu toate abaterile de la legea fundamentala au fost indreptate prin decizii ale Curtii Constitutionale. Multe dintre acestea si-au produs efecte in afara Constitutiei, lezand interese, drepturi si libertati individuale, creand episoade de „democratie neliberala”, afectand in acest fel, in mod sever, suprematia legii (intre altele, sa nu uitam episodul „protocoalelor secrete” care si-au facut simtite din plin prezenta in sistemul judiciar, si nu numai).

De la inceputul acestui an Romania se confrunta cu momente dificile. Criza sanitara si, mai nou, debutul unei crize economice se fac simtite in viata romanilor. Pentru diminuarea efectelor acestei stari de lucruri s-au propus de catre guvernanti solutii care stau, in mod firesc si necesar, sub semnul deciziei politice. Pe fondul complexitatii problemelor ce trebuie rezolvate, al termenelor scurte pentru luarea deciziilor, dar si al unor precedente existente – la care ne-am referit – in respectarea cu rigoare a cerintelor legii fundamentale, guvernantii „au scapat din vedere” faptul ca si in starea de urgenta si in cea de alerta actele adoptate de Guvern – hotarari si ordonante – trebuie sa imbrace cu rigoare haina legalitatii, mai ales cand este vorba de respectarea unor drepturi si libertati, ceea ce in perioada ultimelor luni s-a si intamplat. Nu vom face inventarul acestora si nici al urmarilor pe care ele le-au generat, pe aceasta tema purtandu-se numeroase dispute in spatiul public. Este insa de pus in discutie, in contextul acestui demers, faptul ca unii politicieni, numerosi parlamentari, nemultumiti de deciziile de neconstitutionalitate privitoare la unele acte ale executivului, au criticat public institutii fundamentale ale statului, precum Curtea Constitutionala si Avocatul Poporului. Chiar si premierul a atacat vehement, in mai multe randuri, cele doua institutii. Aceste iesiri publice au avut ca efect imediat dezorientarea oamenilor in aplicarea legii. Contestarea publica a unor institutii fundamentale poate fi facuta de segmente ale opiniei publice, de societatea civila. Politicienii au la indemana parghiile constitutionale necesare corijarii reglementarilor criticate (precum cerinta „depolitizarii Curtii Constitutionale”) numai ca trebuie sa aiba si vointa politica sa o faca, pana acum nefiind semne ca s-ar dori asa ceva. Pe termen mediu, si chiar mai indelungat, iesirile publice de acest fel au ca efect decredibilizarea clasei politice si scaderea increderii oamenilor in lege care, intre altele, are si menirea de a preveni si controla comportamentul deviant in societate. Legitimitatea, generatoare de incredere sociala, are de suferit. In consecinta, exercitarea de catre stat a monopolului constrangerii fizice legitime se realizeaza cu dificultate, ceea ce de multe ori se intampla chiar sub ochii nostri. O arata inmultirea actelor de violenta stradala, iar modul in care isi fac simtita prezenta publica clanurile crimei organizate este sfidatoare, exploatandu-se slabiciunile aparatului politienesc dar si ale sistemului judiciar. Sunt numeroase situatiile in care statul nu reuseste sa protejeze cetatenii de abuzurile celor certati cu legea, iar uneori chiar de propriile abuzuri. Cand autoritatea statului este in regres, manifestandu-se numeroase cazuri de nerespectare a legii, apar si semnele neguvernabilitatii, insotite, la un moment dat, de actiuni de nesupunere civica, complet neproductive pentru stabilitatea tarii. Sunt slabiciuni ale „statului legislator” si ale „statului judecator” care lasa urme adanci in ceea ce priveste suprematia legii ca garantie a statului de drept.

Exista, de aproape doua decenii, in activitatea de elaborare a actelor normative o adevarata ruptura intre factorul politic si drept in conditiile in care politicul nu poate sa-si impuna vointa dominanta decat edictand reguli juridice (de la legi la acte ale organelor administratiei publice locale). Gavin Drewry apreciaza ca „dreptul si politica – deopotriva in aspectele lor teoretice cat si in cele practice – sunt foarte strans legate”. Aprecierile reputatului profesor britanic au in vedere faptul ca actiunile politice trebuie sa fie in conformitate cu legea, rolul oamenilor de drept in elaborarea reglementarilor din orice domeniu fiind esential. De regula, propunerile de acte normative elaborate de executiv sunt insotite de avizul ministerelor de profil, iar avizul Ministerului de Justitie este intotdeauna prezent. Lucrurile sunt insa mai profunde, avizul cerut fiind mai mereu sub presiunea timpului, neputandu-se suplini munca riguroasa a omului de drept care ar trebui sa lucreze la initiator alaturi de specialistul din domeniul ce se doreste a fi reglementat. In acest proces laborios, care cuprinde si elemente de legistica formala, legea fundamentala trebuie interpretata atat in litera cat si in spiritul sau, pentru ca abia apoi sa fie luata decizia politica de catre executiv. De multe ori insa, sub presiunea timpului, avizele transmise executivului au un caracter formal, multe din recentele propuneri de acte normative care au avut elemente de neconstitutionalitate datorandu-se acestui fapt. Un exemplu recent este masura Guvernului privind diminuarea „din scurt” a unor drepturi banesti (pensii, alocatii, salarii) stabilite prin lege, masura fiind politica dar avand ratiuni economice. Cu toate ca respectivele legi organice privind drepturi au intrat in vigoare la inceputul acestei luni, ele se aplica fara a fi fost modificate, conform unui text constitutional, de Parlament. Referindu-ne la oamenii de drept este de subliniat si faptul ca initiatorii actelor normative trebuie sa fie asistati, in cele mai multe cazuri, de juristi specializati in drept public – cu deosebire in drept constitutional si drept administrativ –, drept in care unul din subiecte este intotdeauna statul. Ne oprim aici cu aceasta chestiune care credem ca trebuie sa aiba o noua abordare – cu precadere la nivelul Parlamentului si al Guvernului, din partea intregii clase politice, in sensul intelegerii corecte a contributiei oamenilor de drept la cresterea calitatii juridice a actelor normative in acord cu prevederile legii fundamentale si a legilor organice care reglementeaza domenii esentiale ale vietii noastre sociale, economice, culturale s.a.

Ne-am referit la unele dintre motivele care au generat si genereaza inca situatii in care suprematia legii a fost si este pusa in dificultate. inainte de a continua, pentru a nu da loc nici unei confuzii, trebuie sa facem o precizare. Sistemul politic romanesc este, indiscutabil, unul democratic, chiar daca suprematia legii a fost uneori infranta. In Romania insa, democratia nu a devenit inca si un mod de viata tocmai din acest motiv. Privind lucrurile in complexitatea lor este de reliefat ca in societatile cu democratii consolidate, suprematia legii conditioneaza si alte concepte, precum libertatea si ordinea. Izvorul libertatii sunt normele de drept care, prin imperativitate si constrangere, sunt menite ca asigure ordinea in societate, adevar rostit in urma cu aproape doua milenii de jurisconsultii romani si reflectat in adagiul sine justitia nulla libertas (fara justitie nicio libertate). Totodata, este un adevar consacrat faptul ca democratia este pretuita de majoritatea covarsitoare a oamenilor care vad in acest sistem politic speranta de a duce o viata civica si economica decenta. Mai putin este inteles faptul ca aceasta speranta are drept temelie starea de ordine (care imbina coeziunea sociala cu controlul social) ce poate fi afectata de legi proaste, de dezordine si de infractionalitate. Motiv pentru care, intorcandu-ne la aprecierile lui Kelsen – citat in debutul demersului nostru – putem spune ca fara suprematia legii un stat nu poate fi supus dreptului, iar intr-un stat nesupus dreptului suprematia legii este inca o iluzie.

In urma cu cateva zile a fost introdusa o motiune de cenzura impotriva actualului Guvern, motiune ce a cazut inainte de a fi votata(!). Problemele puse aici in discutie vor continua insa pentru ca ele nu au inceput o data cu instalarea prezentului executiv. Desigur, ele s-au accentuat in ultima perioada. Dar ele vor continua atata timp cat legea fundamentala nu va redeveni pe deplin instrumentul care limiteaza, obliga si pune sub control exercitiul puterii politice, iar principiul separatiei si echilibrului puterilor in stat nu se va aplica cu rigoare. Ele vor continua atata timp cat functionarea unor institutii fundamentale ale statului vor fi atacate de catre politicieni, iar elaborarea actelor normative nu se va bucura si de contributia unor oameni de drept bine calificati si specializati. „Politica buna inseamna legiferare buna”, remarca fostul premier australian Paul Keating, citat de numerosi politologi pentru contributiile sale in domeniu. Remarca ce ar putea sa-i indemne la reflectie pe acei politicieni care sunt tentati sa simplifice realitatea juridica fara sa tina seama de complexul de factori ce actioneaza in societate si care are nevoie de o reglementare clara, predictibila si stabila.