Boli profesionale si handicap din cauza expunerii la undele electromagnetice

Sindromul de intoleranta la campuri electromagnetice (cunoscut frecvent sub denumirea de electrohipersensibilitate) are deja istoria sa.

Nicola Tesla (1856–1943), inventatorul curentului alternativ, este prima persoana care a descris simptome evocand o atare boala, ce tinde a dobandi astazi dimensiunile unui fenomen (in unele state fiind atinsa deja de efectele sale intre 1 si 5 la suta din populatie!) odata cu expansiunea fara precedent a tehnologiilor fara fir, in frunte cu telefonia mobila. Aceasta situatie ridica multiple probleme juridice, mai ales cele legate de mecanismele legale necesare din perspectiva protectiei sociale.

Pe masura recunoasterii sale oficiale, noua maladie este inscrisa treptat in clasificarea internationala a bolilor (CIM) si a reglementarilor nationale corespunzatoare. In prezent, tulburarile asociate electrohipersensibilitatii (EHS) si sensibilitatea chimica multipla (MCS) sunt clasate in trei capitole ale CIM: pentru unele din tulburari in capitolul IV (encefalomielite, sindrom de oboseala cronica, clasate in bolile sistemului nervos), pentru alte tulburari in capitolul XIII (afectiuni ale sistemului musculo-scheletic) si pentru componente ale starii generale in capitolul XIX. Specialistii remarca faptul ca nici una dintre tulburarile asociate astfel electrohipersensibilitatii nu este clasata in capitolul V relativ la tulburarile mentale, EHS nefiind descrisa nici ca o boala psihica si nici ca o afectiune psihosomatica. Cu ocazia revizuirii (in curs) a listei acestor boli, prin Apelul de la Paris din 18 mai 2015, profesionistii si specialistii domeniului au cerut OMS recunoasterea expresa a EHS si CIM ca boli profesionale, dincolo de referirile indirecte la manifestari aferente acestora.

Expunerea cronica ori acuta la campurile electromagnetice poate sa rezulte din exercitarea a diferite activitati profesionale desfasurate in baza a diferite raporturi juridice. Printre acestea, cele mai cunoscute sunt cele, de exemplu, de operator radar in cadrul armatei ori in controlul aerian civil, agentii operatorilor de telefonie mobila care instaleaza si intretin antenele GSM, lucratorii in legatura cu transformatoarele de energie electrica s.a.

In cadrul unui congres din 18 iunie 2015 al Academiei regale de medicina a Belgiei, profesorul William Rea invoca astfel anamneza unui pacient salariat al unei firme de telefonie mobila: acesta a ajuns sa lucreze timp de o ora pe o statie de baza activata din eroare si emitand din plin in timpul interventiei sale. Pe loc a fost afectat de tulburari violente si i s-a declansat astfel o electrohipersensibilitate.

Numeroase jurisdictii din diferite tari au admis faptul ca expunerea cronica la campuri electromagnetice (CEM) poate da nastere unei boli profesionale. Printre acestea, un loc deosebit il ocupa o jurisprudenta germana si, respectiv, una italiana, cu atat mai mult cu cat apartin unor instante judecatoresti de varf. Este vorba, mai intai, de hotararea Tribunalului federal administrativ al Germaniei din 10 aprilie 2014 care a solutionat cererea unui mecanic din Bundeswehr, expus in permanenta la microunde prin activitatea sa de intretinere a radarelor militare. Trebuie mentionat ca in legislatia germana (din 2013) care a preluat clasificarea internationala a bolilor (ICM-10-GM), electrohipersensibilitatea se regaseste deja in repertoriul oficial. Deosebit de interesanta este mai ales decizia din 12 octombrie 2012 a Curtii de Casatie italiene, pe care o reproducem mai jos, prin care s-a confirmat o hotarare a Curtii de Apel din Brescia, din 10 decembrie 2009, ce a recunoscut caracterul de boala profesionala afectiunea unui salariat constand intr-o tumoare pe creier care, din cauza activitatii sale profesionale, fusese constrans sa foloseasca telefonul mobil 5-6 ore pe zi. Daca Curtea a considerat ca este vorba de o situatie „individuala”, raportata de experti la modelele de „probabilitate inductiva” si de „cauzalitate slaba”, dar i-a recunoscut, totusi, o valoare suficienta in cadrul protectiei sociale datorata salariatului.

Redam mai jos hotararea instantei supreme italiene.

Hotararea Curtii de casatie a Italiei

nr. 17438 din 10 octombrie 2012

Situatia de fapt: Printr-o hotarare de anulare a deciziei primei instante, pronuntata de Curtea de apel din Brescia la 22 decembrie 2009, Istituto Nazionale Assicurazione contro gli Infortuni sul Lavoro (Institutul national de asigurare a accidentelor de munca – INAIL) a fost obligat sa-i achite apelantului I. o renta corespunzatoare unei invaliditati de 80%, dobandite in urma unei maladii profesionale.

I. A formulat o actiune in justitie sustinand faptul ca, in urma utilizarii la locul de munca a unor telefoane fixe cu receptor fara fir (cordless) si a unor telefoane mobile, in mod prelungit, timp de 12 ani, intre 5 si 6 ore pe zi, a dezvoltat o grava maladie tumorala. Datele obtinute in urma examinarilor medico-legale au confirmat, inclusiv in cursul procesului, faptele invocate, respectiv utilizarea continuata a aparatelor de telefonie in cursul activitatii profesionale, dar si dezvoltarea unui neurinom asupra ganglionului Gasser (tumoare care atinge nervii cranieni, in special nervul auditiv si, mai rar, precum in cazul de fata, nervul trigemen), cu consecinte deosebit de grave, in ciuda tratamentelor medicale aplicate, inclusiv interventii chirurgicale. Nici un argument ridicat in apel nu a contestat sau infirmat aceasta situatie de fapt, ci, la fel cum s-a aratat si in cererea de recurs, s-a pus exclusiv problema legaturii de cauzalitate intre utilizarea telefoanelor si aparitia maladiei.

Curtea de apel din Brescia, in urma refacerii raporturilor de expertiza, a retinut ca trebuie sa tina cont intocmai concluziile acestora, in special in ceea ce priveste urmatoarele aspecte:

-telefoanele fixe cu receptor fara fir (cordless) si telefoanele mobile functioneaza pe baza undelor electromagnetice si, conform expertului desemnat in cauza, „in literatura stiintifica, studiile privind tumorile cerebrale manifestat asupra ganglionilor este cea mai frecventa”; in special, s-a constatat ca cele doua neurinome apartin aceleiasi zone corporale, iar cei doi nervi afectati se regasesc in unghiul ponto-cerebral, o portiune clar definita si redusa ca intindere a spatiului intracranian, expusa, dupa toate probabilitatile, campului magnetic generat de utilizarea telefoanelor fara fir si mobile.

Anumite studii realizate intre anii 2005-2009 au fost prezentate, in cadrul raportului de expertiza, iar 3 dintre ele (realizate de Hardell Group) au aratat ca amplificarea semnificativa a riscului de neurinom a fost dovedita (riscul aferent fiind evaluat prin masurarea asocierii dintre expunerea la un factor de risc special si dezvoltarea uneia sau altei maladii, iar indicele fiind calculat prin raportul dintre numarul persoanelor afectate expuse la factorul de risc la numarator si numarul persoane afectate fara expunere la numitor).

-Un studiu din anul 2009 a aceluiasi grup a luat in considerare si alte elemente, precum varsta persoanei expuse, incidenta maladiei pe aceeasi parte a corpului si timpul de expunere. Concluziile arata ca, in cazul neurinomului nervului auditiv, o cota de risc relativ de 1,5 pentru utilizarea telefoanelor fara fir si de 1,7 pentru telefoanele mobile; avand in vedere o utilizare de peste 10 ani, riscul relativ este de 1,3 si, respectiv, 1,9 (prin risc relativ intelegem raportul dintre frecventa cu care un eveniment se produce intr-un grup de pacienti si frecventa cu care acelasi eveniment se produce intr-un grup de control). Daca valoarea acestuia este mai mare decat 1, inseamna ca probabilitatea de survenienta a evenimentului in cauza (de exemplu, o maladie) intr-un anumit grup (in speta, pentru persoanele expuse) este superioara fata de celalalt grup (persoanele neexpuse). O valoare sub 1 trebuie inteleasa exact in sens invers fata de cele expuse.

-un studiu recent al International Commission on Non-Ionizing Radiation Protection (Comisia internationala pentru protectia impotriva radiatiilor non-ionizante) a evidentiat limitele studiilor epidemiologice realizate pana in prezent, aratand ca, in starea actuala, nu exista nicio proba convingatoare in ceea ce priveste rolul radiofrecventelor asupra genezei tumorilor, adaugand chiar ca aceste studii nu exclud, totusi, constatarea unei asocieri intre expunere si tumori.

-un alt studiu pertinent (Kundi, 2009) a confirmat indoielile lansate de studiile epidemiologice in privinta timpului de expunere si a concluzionat ca exista un risc individual, dar slab. Asadar, expunerea poate avea o influenta asupra istoricului natural al neoplaziei, in mai multe moduri: interactionand in fazele initiale ale inductiei, afectand timpul de dezvoltare al tumorilor cu evolutie lenta, precum neurinomele, prin accelerarea procesului si impiedicarea posibilei remisii naturale.

-Analiza literaturii de specialitate nu aduce o apreciere exhaustiva dar, avand in vedere limitele inerente ale acestei categorii de studii, un risc suplimentar de dezvoltare a tumorilor cerebrale, in special de tip neurinom, este cert in urma expunerii de peste 10 la frecvente radio emise de telefoanele fara fir si mobile.

-Un atare timp de expunere reprezinta un element de evaluare foarte pertinent, in masura in care, conform unui studiu din 2006, expunerea mai indelungata de 10 ani implica un risc relativ de o importanta clara, in cuantum de 2,9.

-Este vorba deci despre o situatia individuala, asupra careia expertii aplica modelele „probabilitatii inductive” si „cauzalitatii salbe”, avand totusi importanta lor in cadrul protectiei sociale.

-Este recunoscut un rol cel putin partial al radiofrecventelor in aparitia neoplaziei suferite de apelant.

-Argumentele Institutului nu sunt sustinute, in masura in care un studiu din anul 2000 al OMS (invocat de INAIL), care a exclus efectele negative asupra sanatatii, lua in calcul date vechi, fara sa tina cont nici de utilizarile recente ale acestor tehnologii, mult mai masive si difuze, nici de faptul ca, in cauza, se are in vedere o tumoare cu evolutie lenta, ceea ce demonstreaza fiabilitatea mult mai mare a studiilor post-2009.

-In plus, cu a aratat expertul ales de apelantul I, studiile din 2009 nu au avut in vedere un numar restrans de situatii ci, din contra, un numar total egal cu numarul anual de imbolnaviri survenite in Italia (679). Mai mult decat atat, spre deosebire de studiile Agentiei internationale de studiu asupra cancerului (IARC), cofinantate de societatile producatoare de telefoane mobile, cele citate de catre expertul judiciar sunt independente.

-Trebuie adaugat ca, avand in vedere observatiile expertului numit de I., care a analizat in paralele indicele de risc individual calculat de expertul judiciar (2,9) cu cel universal acceptat al expunerii la radiatiile ionizante, suferit de supravietuitorii exploziilor nucleare din Japonia (Hirosima si Nagasaki), conform caruia riscul relativ oncologic este de 1,39 pentru toate tipurile de cancer si oscileaza intre un minim de 1,2 pentru tumorile de uter si col uterin si un maxim de 4,92 pentru leucemie, a rezultat ca riscul cancerigen mediu al radiatiilor ionizante este inferior celui de expunere la radiofrecvente in ce priveste neurinomele intracraniene, ceea ce dovedeste intr-o mai mare masura sustinerile expertului judiciar.

-In ceea ce priveste precedentele jurisprudentei Curtii de casatie a Italiei, in ipoteza unei boli profesionale neinregistrate, cat si a unei boli cu etiologie multifactoriala, proba originii profesionale, care ii revine angajatului, trebuie apreciata in limitele certitudinii rezonabile, in sensul ca aceasta poate fi stabilita in functie de un grad important de probabilitate, iar simpla posibilitate de ordin profesional nu este suficienta. in aceasta privinta, instanta nu trebuie sa se limiteze doar la mijloacele de proba pe care legea le pune la dispozitia petentului si admise in cauza, dar trebuie, in aceeasi masura, sa evalueze concluziile probabilistice ale expertilor in privinta legaturii de cauzalitate; in acelasi timp, trebuie ca instanta sa tina cont si de faptul ca natura profesionala a bolii se poate deduce, cu in grad inalt de probabilitate, din tipologia prestatiilor specifice muncii respective, din natura utilajelor prezente la locul de munca, din durata muncii si din lipsa altor factori extraprofesionali, alternativi sau concurenti, care ar putea constitui o cauza a bolii.

-Conditiile prealabile ale unui inalt nivel de probabilitate, necesara probarii legaturii de cauzalitate astfel cum impune legea, sunt complete si pot fi retinute de instanta. INAIL formuleaza, deci, recurs impotriva hotararii in apel invocand doua motive, reluate si in concluzii. Intimatul I. formuleaza intampinare.

In drept: 1.1. Cu privire la primul motiv, recurentul invoca faptul ca hotararea atacata incalca art. 3 al Decretului Presedintelui Republicii nr. 1124/65, in masura in care, conform principiilor de drept ca au ca izvor jurisprudenta Curtii de casatie, aplicarea corecta a regulii sus-mentionate presupune, in special, pe baza datelor epidemiologice si a literaturii de specialitate considerata a fi pertinenta de catre comunitatea stiintifica, a verifica daca agentul presupus cancerigen are capacitate patogenica, cel putin in mod probabil, in ce priveste maladia specifica declarata si diagnosticata. Aceasta relatie cauzala nu se poate, deci, sprijini pe „evaluarea personala a unui auxiliar al instantei, intemeiata pe preferinta sa personala pentru anumite date epidemiologice in raport cu altele, dar trebuie bazata pe datele considerate ca fiind pertinente de catre comunitatea stiintifica. in speta, expertul numit de instanta si-a fondat raportul numai pe cercetarile grupului Hardell, aflate in dezacord cu cele ale comunitatii stiintifice. Mai mult decat atat, acest expert a utilizat intr-un mod absolut arbitrar relatia dintre radiofrecvente si neurinomul auditiv, astfel cum este prezentata de grupul Hardell, pentru a sustine raportul de cauzalitate, ajungand pana la caracterizarea unei probabilitati calificate intre aceste frecvente radio si neurinomul nervului trigemen. in aceasta privinta, trebuie subliniat ca lista aprobata prin decretul ministerial din 11 decembrie 2009, elaborata de Comisia stiintifica pentru elaborarea si revizuirea periodica a bolilor a caror evidenta este obligatorie in sensul art. 139 din Decretul nr. 1124/65, nu a considerat necesar sa includa tumorile nervilor cranieni, datorate expunerii la radiofrecvente, printre maladiile de origine eventual profesionala.

1.2. In ce priveste jurisprudenta instantei supreme italiene, in ipoteza unei maladii profesionale neinregistrate, precum si in cazul unei maladii cu etiologie multifactoriala, proba originii profesionale, care ii revine salariatului, trebuie apreciata in conditiile unei certitudini rezonabile, in sensul ca aceasta poate fi stabilita in prezenta unui grad inalt de probabilitate, iar simpla posibilitate a originii profesionale nu este suficienta. in aceasta privinta, instanta nu numai ca trebuie sa admita ca asiguratul sa beneficieze de toate mijloacele de proba recunoscute de lege si raportate in mod regulat, dar si sa evalueze concluziile probabilistice ale expertului cu privire la legatura de cauzalitate, avand dreptul la orice initiativa ex officio destinata obtinerii de elemente suplimentare care sa ateste importanta si expunerea salariatului la factorii de risc. in acelasi timp, instanta trebuie sa aiba in vedere ca natura profesionala a bolii se poate deduce, cu un grad ridicat de probabilitate, din tipologia muncii efectuate, din natura utilajelor prezente la locul de munca, din durata muncii si din lipsa altor factori extraprofesionali, alternativi sau concurenti, care ar putea constitui o cauza a bolii (a se vedea si jurisprudenta C. Cas. It. hot. nr. 6434/1994, 5352/2002, 11128/2004, 15080/2009).

Hotararea atacata aplica aceste principii, recunoscand, pe baza considerentelor reluate odata cu faptele, ca elementele preliminarii ale unui inalt nivel de probabilitate necesara calificarii legaturii de cauzalitate sunt conforme.

Nu poate fi retinut motivul de apel referitor la incalcarea legii, fondat pe o pretinsa eroare de apreciere (din partea expertului numit de instanta si din partea Curtii de apel) relativa la fiabilitatea datelor avute in vedere pentru a se caracteriza elementele preliminarii sus-mentionate, motiv intemeiat pe lipsa unei baze legale si legat in mod intrinsec de cel de-al doilea motiv. Prin urmare, acest nu va fi avut in vedere.

2. Cat priveste al doilea motiv de recurs, Institutul, in calitate de recurent, ataca hotararea pronuntata in apel, ca fiind lipsita de temei legal, aratand ca:

-expertul numit de instanta de apel, dupa ce a aratat ca studiul elaborat de International Commission on Non-Ionizing Radiation Protection sustine faptul ca, la momentul actual, nu exista nicio proba convingatoare in favoarea rolului radiofrecventelor in geneza tumorilor, fara a exclude o legatura intre acestea, a concluzionat, in lipsa oricarei logici si oricarui motiv, ca exista o probabilitate calificata in care radiofrecventele au avut un rol cel putin martial in geneza neoplaziei;

-trebuie considerata ca fiind lipsita de temei stiintific pretinsa asimilare, la nivel etiopatogenic, al neuronomului nervului auditiv cu cel al nervului trigemen, in masura in care este „general acceptat”, in domeniul stiintelor medicale, ca tumorile care apartin aceleasi ramuri a histologiei, dar se situeaza in diferite locuri ale aceleiasi regiune corporale, se datoreaza unor cauze diferite, si ca orice agent cancerigen care intra in contact cu corpul uman isi modifica actiunea in functie de tesutul pe care il traverseaza sau cu care intra in contact. Or, in speta, nervii auditiv si trigemen, si in special ganglionul Gasser, sunt situati in zone diferite ale cutiei craniene, si la fel de diferite sunt si structurile anatomice care le separa intre ele, si fata de exterior. Curtea de apel nu a raspuns la observatiile formulate de Institut, in special la cele ce faceau referire la un studiu epidemiologic international „interphone”, coordonat de IARC, in curs de desfasurare, sau la faptul ca OMS, pe baza principiului precautiei, a sugerat crearea unei „politici de gestiune a riscului aplicabila in caz de incertitudine stiintifica”;

-trebuie considerata ca fiind lipsita de orice pertinenta stiintifica afirmatia Curtii de apel cu privire la pertinenta, datorata exclusiv independentei sale, a studiului realizat de grupul Hardell, in raport cu cofinantarea cercetarii „interphone” de catre producatorii de telefoane mobile, dat fiind faptul ca instanta de apel a ignorat faptul ca aceasta a fost finantata, in paralele, de Uniunea Europeana, si ca a fost condusa si coordonata de Agentia internationala de studiul al cancerului – IARC – din cadrul OMS;

-Curtea de apel nu a considerat util sa-i intrebe pe expertul numit de ea insasi clarificari suplimentare asupra aspectelor expuse anterior.

2.1. In jurisprudenta sa, casatia italiana a afirmat, de mai multe ori, ca atunci cand un expert medico-legal este numit intr-o cauza sau instanta de fond intemeiaza solutia pronuntata pe concluziile acestui auxiliar al justitiei, este necesar, pentru ca obiectiunile relative la erorile si lacunele raportului de expertiza sa poata constitui o insuficienta a motivelor susceptibile de casare, ca aceste vicii logico-formale sa se concretizeze printr-o deturnare manifesta a notiunilor stiintei medicale, sau sa se caracterizeze prin afirmatii ilogice sau eronate din punct de vedere stiintific, astfel incat recurentul sa poata indica sursele si sa nu trebuiasca sa se limiteze la simple consideratii asupra elementelor lansate de cealalta parte, astfel incat obiectiile cu privire la convingerea judecatorului, formate in urma raportului de expertiza, sa nu fie primite.

In speta, recurenta-reclamanta, pentru a contesta pretinsa asimilara, la nivel etiopatogenic, a neurinomului nervului auditiv cu cel al nervului trigemen, nu precizeaza – ascunzandu-se in spatele conceptului de informatie „general acceptata” – sursele stiintifice, in mod obisnuit invocate si sustinute in cadrul procesului, pe baza carora afirmatiile facute de catre expert si luate in considerare in hotararea atacata ar fi putut fi considerate drept eronate, ceea ce ar presupune, in plus, o evaluare a situatie de fapt, inadmisibila in fata Curtii de casatie, care judeca doar in drept.

Nu s-a lamurit nici pretinsa obiectiune relativa la lipsa oricarei logici sau motivari in ceea ce priveste concluziile aferente probabilitatii calificate, conform carora radiofrecventele au avut o contributie cel putin partiala la geneza neoplaziei, in masura in care aceasta opinie, precum cea expusa in prezentarea situatiei de fapt, nu reiese din concluziile (evident divergente) ale studiului al The International Commission on Non-Ionizing Radiation Protection, dar dintr-o comparatie cu alte studii cu caracter epidemiologic, realizate pe aceeasi tema.

In plus, in mod manifest, hotararea atacata, urmand observatiile expertului judiciar, a retinut necesitatea de a acorda o importanta suplimentara studiilor care iau in considerare si alte elemente, precum varsta de expunere, partea corpului expusa si perioada de expunere, in masura in care, in speta, trebuia calificata legatura de cauzalitate in functie de natura foarte speciala a situatiei de fapt, caracterizata printr-o expunere la radiofrecvente pentru o perioada neintrerupta semnificativa – in jur de 12 ani – cu o medie zilnica de 5-6 si localizata in mod esential in jurul urechii stangi a asiguratului (ceea ce, bine inteles, difera pe de-a intregul de utilizarea normala, extraprofesionala, a telefonului mobil).

Mai mult decat atat, observatia, extrasa din pertinenta superioara a studiilor independente si necofinantate, spre deosebire de alte studii, de companii producatoare de telefoane mobile, constituie un temei suplimentar si deloc ilogic al concluziilor la care a ajuns instanta de fata.

Nu s-a putut sustinut, si nici nu s-a demonstrat, ca concluziile anchetelor epidemiologice, carora li s-a acordat o atentie deosebita, provin de la grupuri de lucru lipsite de seriozitate si de influenta sau, pur si simplu, straine de comunitatea stiintifica.

Recurenta sustine ca prioritatea trebuie sa aiba concluziile altor grupuri de cercetare (ale caror anchete, conform celor sustinute, erau in plina desfasurare la momentul judecarii cauzei pe fond), pretentie care, inca o data, presupune o reanalizare a situatiei de fapt, inadmisibila in fata instantei de recurs. Inclusiv Curtea de apel a aratat, multumita observatiilor realizate de expertul judiciar si de expertul numit de intimatul I., anumite elemente considerate a fi suficiente pentru respingerea sustinerilor INAIL, deci nu a fost necesar sa se solicite expertului judiciar lamuriri suplimentare.

In consecinta, nici al doilea motiv de recurs nu este intemeiat.

Prin urmare, recursul trebuie respins.

Divergenta dintre solutiile oferite de instantele inferioare si caracterul de noutate al cauzei, data fiind particularitatea faptelor, impun o impartire a cheltuielilor de judecata.