Din momentul in care CCR a decis ca toate sentintele completelor de cinci judecatori pronuntate in anii 2014-2018 sunt lovite de nulitate absoluta iar ministrul justitiei a anuntat ca persoanele care nu au putut formula contenstatia in anulare in termen de trei zeci de zile de la comunicarea acelor sentinte vor fi repuse in termen printr-o OUG (evident, in buna traditie tudoreliana, inexistenta la multe luni dupa emfaticul anunt), am atras atentia asupra riscului ca procesele viciate sa fie rejudecate de catre chiar judecatorii vinovati de vicierea lor.

Potrivit practicii constante a ICCJ, orice incalcare a legii care a cauzat un prejudiciu cat de mic intruneste elementele constitutive ale infractiunii de abuz in serviciu. Intrarea in completele de judecata fara a se respecta obligatia explicit formulata de lege ca toti membrii acestora sa fie investiti prin tragere la sorti constituie, deci, o asemenea infractiune. Prejudiciile consecutive faptei sunt echivalente cel putin cu cele ale omorului savarsit cu cruzimi.

La ce te poti astepta de la niste persoane calificate ca infractori de catre chiar jurisprudenta ICCJ, si complicii acestora, cand tot ele vor fi chemate sa repare prejudiciul creat prin infractiune? Ele vor dori sa demonstreze ca si daca a judecat un complet ilegal constituit, judecata a fost corecta si, deci, nu s-a produs nici o paguba. Cu alte cuvinte vor mentine vechea sentinta. Tocmai cea pentru garantarea careia s-a si procedat initial la formarea nelegala si neconstitutionala a completelor, in functie de politica penala conceputa sau numai aplicata de ICCJ (sic!).

Iata motivul pentru care am sustinut ca singura solutie este aceea a amnistierii faptelor judecate de completele de cinci judecatori in perioada amintita. Chiar daca astfel ar fi scapat si cativa vinovati, nu soarta acestora preocupa un adevarat stat democratic si de drept, ci soarta condamnatilor politici, a pedepsitilor fara vina.

Spre a demonstra ca asa stau lucrurile, respectiv ca, in ciuda loviturilor primite din partea CCR si a demascarii actelor de implicare a ICCJ in operatiuni de politie politica, magistratii acestei instante nu au invatat nimic si nu au uitat nimic din abominabilele lor practici trecute, am formulat eu insumi o contestatie in anulare. Ipoteza de demonstrat era ca, potrivit logicii tuturor celor care si-au facut din arbitrariu si din abuz un mod de a gandi si a trai, judecatorii ICCJ vor trece si peste evidente si peste bunul simt si peste decizia CCR pentru a nu da nici cea mai mica sansa celor condamnati la capatul unui proces inechitabil de a beneficia de o judecata dreapta.

Pentru ei orice proces rejudecat este un act de justitie / dreptate prea mult. O amenintare la adresa imaginii de infailibilitate pe care si-au creat-o. O periculoasa punere la indoiala a regimului de impunitate pe care si l-au apropriat. Puternic nu este cel care aplica regula, ci cel care impune exceptiile de la regula. Prin urmare incalcarea oricarei reguli este regula sacra care guverneaza comportamentul discretionar al magistratilor ICCJ. Daca episodic vreunul iese din rand, el este de indata „recuperat”. Orice puseu de constiinta, morala sau profesionala, este aleatoriu si provizoriu, pasager si efemer.

Testul meu, initiat si in sprijinul celor continua sa execute in inchisori sentinte judecatoresti de condamnare absolut nule, a reusit perfect.

Punctul de plecare de neocolit in judecarea contestatiei in anulare era faptul ca hotararea in discutie a completului de cinci judecatori ilegal si neconstitutional format era absolut nula. Nulitatea aceasta era elefantul care umplea toata sala de judecata. Decizia CCR in acest sens este general obligatorie. Daca potrivit ei toate hotararile respective erau nule, inseamna ca si fiecare in parte era nula, iar judecatorii ICCJ nu puteau spune altceva.

Am mers cu testul in paralel si i-am intrebat pe studentii mei daca un act nul absolut poate fi indreptat? Adica daca exista vreo posibilitate de acoperire a nulitatii absolute? Raspunsul tuturor a fost „nu”. Am intrebat apoi in ce interval de timp poate fi invocata nulitatea absoluta? Raspunsul a fost ca „invocarea nulitatii absolute nu poate fi limitata in timp, aceasta putand fi invocata oricand”. In fine, am mai intrebat cine poate invoca nulitatea absoluta? Mi s-a raspuns ca, intrucat este vorba despre apararea ordinii publice, oricine (inclusiv DNA) o poate invoca.

Ei bine, magistratii ICCJ aparent nu cunosc aceste reguli. Pentru ei invocarea nulitatii absolute a unei hotarari judecatoresti poate avea loc numai in termen de trei zeci de zile de la comunicarea catre persoana interesata.

Spun aparent intrucat la acest nivel si in ciuda favoritismului care caracterizeaza promovarea la instanta suprema a multor magistrati, ignoranta de un asemenea grad nu poate fi o explicatie valabila. Culpa lata dolus equiparatur. O asemenea ignoranta este egala cu reaua credinta.

„Dar termenul de treizeci de zile se gaseste in codul de procedura penala!” – striga magistratii in cauza. Asa este. Tot acolo mai este prevazut si un termen, tot de treizeci de zile, pentru redactarea motivarii hotararilor judecatoresti. Or, motivarile vin si dupa un an de la pronuntare si asta fara a implica vreo raspundere si fara a atrage vreo sanctiune. Cand este vorba despre obligatiile magistratilor ICCJ termenele sunt simple recomandari. Cand in cauza sunt drepturile justitiabililor termenele sunt de decadere. Asa au invatat ei la Institutul National al Magistraturii: ca puterea se exprima prin abuz, respectiv ca putere judecatoreasca este dreptul de a face ce vrei fara sa dai socoteala nimanui.

In baza acestui rationament contestatia in anulare a fost respinsa ca „inadmisibila”. Deci nici macar ca „neintemeiata” sau „nedovedita”. De fapt, dupa decizia CCR era imposibil sa spui ca ar fi fost „neintemeiata” sau „nedovedita”. Aceste aspecte fusesera clarificate definitiv la nivelul instantei de control constitutional.

Ce este „inadmisibil” atunci? Raspunsul nu poate fi decat urmatorul: este inadmisibil ca o hotarare absolut nula intrucat a fost pronuntata cu incalcarea dovedita deja a legii procesual penale si a Constitutiei sa… nu isi produca efectele (sic!); este inadmisibil ca un proces inechitabil finalizat cu o hotarare declarata ca lovita de nulitate absoluta sa fie rejudecat (sic!). Wow!!!

Cine poate crede in judecata unor magistrati care gandesc astfel?! Cine poate socoti ca ei sunt cinstiti si competenti?! Cine poate spera intr-un proces echitabil instrumentat de ICCJ in actuala sa compozitie?! Actualii judecatori ai ICCJ inca mai sunt convinsi ca ei nu au gresit cu nimic si toti ceilalti gresesc. Preocuparea lor nu este sa faca justitie, ci sa arate ca justitia sunt ei.

Trec peste imprejurarea ca, intrucat codul de procedura penala in acest caz nu prevede repunerea in termen, dar nici nu o interzice, s-ar fi putut iesi din impas prin aplicarea prin analogie a regulilor de drept comun referitoare la aceasta, care se gasesc in codul de procedura civila.

Trec si peste faptul ca prin interpretarea literala a legii – la indemana oricarui absolvent de patru clase, fara nici un fel de studii juridice – se ajunge la sanctionarea procesuala a unor persoane care nu au nici o culpa procesuala. Mai pe inteles, cum sa invoci depasirea unui termen pentru a respinge contestatia unei persoane care nu a cunoscut in interiorul acelui termen existenta motivului care i-ar fi permis activarea dreptului la contestatie?! Ce vina am ea ca abia la un an de la comunicarea sentintei care o privea, CCR a descoperit ca aceasta a fost data de un complet ilegal?! Daca ar fi dupa judecatorii ICCJ, ei nici astazi nu recunosc asta.

Mai trec si peste faptul ca printr-o asemenea lectura a legii se creaza o crunta discriminare intre cei care accidental au primit comunicarea hotararii nule mai tarziu si cei care au primit-o mai devreme. Cum oare ca magistrat al unei instante „supreme” poti pretinde ca rationamentul juridic care conduce la o asemenea discriminare si la o asemenea impredictibilitate in aplicarea legii, ele insele neconstitutionale, este unul corect?! Poate fi legea absurda sau nedreapta?! Ca profesor de drept nu pot decat sa le spun: „Stati jos! Nota doi!” Cine i-o fi invatat pe astia drept? La INM (scoala profesionala de magistrati) probabil, ca in facultati nu se preda asa ceva.

Trec deci peste toate si spun ca pentru a le veni in ajutor judecatorilor ICCJ am ridicat exceptia de neconstitutionalitate a termenului de treizeci de zile de care s-au impiedicat. Daca ei nu pot citi decat asa cum se scrie, sa le spuna CCR cum se si interpreteaza corect ceea ce ei citesc. Ei bine, surpriza! Exceptia a fost respinsa pe motiv ca intre problema naturii termenului in cauza si contestatia in anulare in discutie nu este vreo legtura (sic!). Nefiind legatura, exceptia este si ea …„inadmisibila”. Asta pentru ca imediat contestatia sa fie respinsa, asa cum am spus, fix din cauza depasirii termenului respectiv. Deci, este sau nu este legatura intre ele?

Legatura este. Rezulta chiar din motivul respingerii contestatiei. Buna credinta nu este.

ICCJ a devenit in mod neconstitutional un fel de partid politic care a confiscat puterea judecatoreasca si care se afla in lupta, printre altii, cu CCR; aceasta din urma fiind, in mod declarat si constitutional, o institutie politica imputernicita cu apararea Constitutiei. Prin urmare, intrucat ICCJ nu este de acord cu Constitutia Romaniei, avand interese si agende incompatibile cu aceasta, nu admite accesul nimanui la judecata CCR. Cum asa? Pentru ca poate. Si pentru ca nimeni nu o scuturat-o inca asa cum trebuie.

Or, exact aceasta este concluzia testului: lasati orice speranta voi cei care asteptati de la ICCJ un proces echitabil, un act de justitie veritabil! ICCJ este un grup organizat care in interese distincte de cel national savarseste o lovitura de stat continua.

Pana cand? Pana cand va suna ceasul socotelilor. El nu este astazi, dar mai devreme sau mai tarziu va veni. Si atunci pentru magistratii ICCJ de azi nu vor fi decat lacrimi si scrasnire din dinti.