7 October 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

A RAMAS CA LA INCEPUT – Niciun candidat la concursul de admitere in INM nu a reusit sa-si mareasca nota dupa prima proba de verificare a cunostintelor juridice. Toate contestatiile depuse de cei 97 de candidati la baremul de notare si evaluare pentru disciplinele Drept civil, Drept procesual civil, Drept penal si Drept procesual penal au fost respinse. Mai multi candidati au fost eliminati din concurs pentru incalcarea regulamentului (Documente)

Scris de: L.J. | pdf | print

4 September 2014 09:56
Vizualizari: 14068

Toate contestatiile formulate dupa prima proba a concursului de admitere in Institutul National al Magistraturii au fost respinse. INM a publicat miercuri, 3 septembrie 2014, procesele verbale de solutionare a contestatiilor depuse dupa proba de verificare a cunostintelor juridice, desfasurata in 31 august 2014.

Asa cum reiese din documentele date publicitatii de INM, 97 de candidati au facut contestatii, la baremul de notare si evaluare pentru disciplinele Drept civil, Drept procesual civil, Drept penal si Drept procesual penal. La disciplina Drept procesual civil s-a inregistrat cel mai mare numar de candidati care au formulat contestatii, mai exact 29. Conform INM, 28 de candidati au depus contestatii la disciplina Drept penal, 27 la Drept procesual penal si 13 la Drept civil.


Candidati eliminati din concurs. INM:Au existat cateva situatii pe care persoanele insarcinate cu supravegherea salilor de concurs le-au considerat ca fiind incalcari ale regulamentului”

Amintim ca peste patru mii de candidati au sustinut, in data de 31 august 2014, prima proba de la concursul de admitere in Institutul National al Magistraturii. Este vorba despre proba eliminatorie de tip grila constand in verificarea cunostintelor juridice. Comisia de organizare a concursului a anuntat ca proba s-a desfasurat normal, conform programului estimat, fara a exista disfunctionalitati, dar ca au existat mai multi candidati eliminati din concurs. Acestia au fost scosi din examen dupa ce supraveghetorii au considerat ca ar fi incalcat regulamentul:

Din punct de vedere organizatoric, concursul s-a desfasurat conform programului estimat, fara a fi semnalate disfunctionalitati.

In ceea ce priveste conduita candidatilor, au existat cateva situatii pe care persoanele insarcinate cu supravegherea salilor de concurs le-au considerat ca fiind incalcari ale regulamentului.

In toate aceste situatii s-au intreprins masurile legale si regulamentare pentru zadarnicirea actiunilor intreprinse, pentru eliminarea din concurs a respectivilor candidati si, dupa caz, pentru sesizarea organelor abilitate sa aprecieze asupra caracterului si posibilelor consecinte ale faptelor constatate.

Urmatoarea proba de la concursul de admitere in INM va fi cea de verificare a rationamentului logic, care se va desfasura in data de 14 septembrie 2014. Testul va fi sustinut doar de candidatii care la prima proba de tip grila au obtinut minimum 70 de puncte, echivalentul notei 7, fiind astfel declarati admisi.

In cea de-a doua etapa, candidatii admisi la cea de-a doua proba vor sustine ultima proba din concurs, constand intr-un interviu, aceasta urmand sa se desfasoare in perioada 26 septembrie – 5 octombrie 2014. Candidatii vor trebui sa elaboreze in scris o analiza cu privire la subiectul extras si sa il sustina oral. In cadrul acestei etape, candidatii vor avea de efectuat si o analiza orala a unei spete cu elemente de etica specifice profesiei. Vor fi declarati admisi cei care au obtinut nota minima 7.

In data de 7 octombrie 2014 vor fi afisate rezultatele finale ale concursului de admitere in INM.

*Cititi aici procesul verbal de solutionare a contestatiilor la disciplina Drept civil

*Cititi aici procesul verbal de solutionare a contestatiilor la disciplina Drept procesual civil

*Cititi aici procesul verbal de solutionare a contestatiilor la disciplina Drept penal

*Cititi aici procesul verbal de solutionare a contestatiilor la disciplina Drept procesual penal

*Cititi aici subiectele tip grila la prima proba si baremele de notare

Comentarii

# goe date 4 September 2014 11:41 -4

Unele raspunsuri sant gresite si sant niste greseli vizibile chiar pentru un novice in drept.La grila 1 intrebarea 90 varianta considerata corecta este b.In ce priveste procedura abreviata a recunoasterii vinovatiei instanta trebuie obligatoriu sa fie sesizata cu rechizitoriu.Asadar raspunsul corect este a si b.Conform art 374 CPP presedintele dispune grefierului sa citeasca actul de sesizare al instantei si dupa acest moment ii aduce la cunostinta inculpatului posibilitatea ca judecata sa se faca conform procedurii recunoasterii vinovatiei.Oricum rechizitoriul este verificat anterior in camera preliminara.Se pare ca acest concurs este o bataie de joc,un fel de prosteala pe bani la care participa anul peste 5000 de  juristi .Si mai sant si alte greseli.Daca cei din comisia de elaborare a subiectelor au gresit cei din comisia de contestatii trebuiau sa anuleze intrebarile gresite.Si tot cei care au organizat concursurile striga frauda fara sa precizeze cine si cum a fraudat.

# Fanel date 4 September 2014 22:20 +2

La cum "violezi" limba romana nu ma mira ca ai picat examenul. Poti sa tipi sau sa incepi sa citesti pentru examenul de anul viitor! Succes!

# ssssss date 4 September 2014 13:07 +1

Instanta de judecata se sesizeaza si prin alte cat decat prin rechizitoriu. Rechizitoriul este doar un act, sesizarea este o procedura sau altfel spus sesizarea nu se confunda cu rechizitoriul, rechizitoriul fiind doar o modalitate de sesizare.

# ssssss date 4 September 2014 13:08 0

Instanta de judecata se sesizeaza si prin alte acte* decat prin rechizitoriu

# GOE date 4 September 2014 13:45 -1

Si care sant acele ,,alte acte,,?In conformitate cu prevederile noului cod de procedura pe nala instanta poate fi sesizata prin rechizitoriu ca act principal de sesizare si incheierea/decizia judecatorului de camera preliminara ca act subsidiar de sesizare.Mai poate fi sesizata doar prin acordul de recunoastere a vinovatiei caz in care lipseste   procedura de camera preliminara si rechizitoriul fiind vorba de o sesizare directa.In cazul procedurii recunoasterii vinovatiei  este obligatorie sesizarea prin rechizitoriu procedura neputand avea loc fara intocmirea rechizitoriului si parcurgerea procedurii camerei preliminare.Alte ,,modalitati de sesizare,,nu prea sant .

# Iulian date 4 September 2014 16:15 +2

Articolul 374 alin.1 din C.proc.pen. este raspunsul la dilemma dvs, d-le Goe. Atat in situatia in care instanta este sesizata prin rechizitoriu, dar si in situatia actului prin care s-a dispus inceperea judecatii de judecatorul de camera preliminara in conf. cu art.341 alin.7, pct.2 lit.c din acelasi cod, judecata poate avea loc in procedura abreviata. Deci varianta corecta la G1, 90 este b). Asteptam si celelalte greseli observate de dvs.

# George date 4 September 2014 16:21 +3

Iulian, nu te chinui sa explici cu argumente juridice aici. Nu isi au locul si risti sa fii si etichetat basist. Ei stiu una si buna, ca nu se intra decat pe pile. Asa e cand nu esti capabil, sunt de vina ceilalti.

# Iulian date 4 September 2014 16:22 +1

Articolul 374 alin.1 din C.proc.pen. este raspunsul la dilemma dvs, d-le Goe. Atat in situatia in care instanta este sesizata prin rechizitoriu, dar si in situatia actului prin care s-a dispus inceperea judecatii de judecatorul de camera preliminara in conf. cu art.341 alin.7, pct.2 lit.c din acelasi cod, judecata poate avea loc in procedura abreviata. Deci varianta corecta la G1, 90 este b). Asteptam si celelalte greseli observate de dvs.

# ssssss date 4 September 2014 16:26 +2

Intr-adevar asa este. Cred ca acum raspunsul vi se pare evident, desi poate initial parea de neconceput.  Unele grile se pot rezolva imediat in timp ce altele necesita un timp indelungat de gandire.  Grile sunt construite inteligent, gradul de dificultate crescand pe masura ce te apropii de pragul 70.

# Florin1600 date 4 September 2014 18:53 +1

Goe, pune dreacu mâna pe carte! altfel nici a 16-a oară nu treci de prima probă! 

# GOE date 4 September 2014 19:41 -1

Desteptilor nu am spus ca se intra numai pe pile.Sigur ca sant absolventi de drept merituosi care au intrat in magistratura prin propriile forte.Nici nu am participat si nu intentionez sa particip la concursurile organizate pentru intrarea in magistratura.Da nu am inteles unde a fost frauda.Au fost unii care aveau niste foi goale asupra lor si au fost scosi din concurs.Asta da frauda.

# un oarecare date 5 September 2014 01:15 -1

Intrebarea primordiala: cine face parte din acea comisie sau cum s-o mai chema si de ce nu se intelege la nivelul acelei comisii de examinare ca asa nu se mai poate? Cine a formulat acele teste grila? Altfel, s-a dus dracului actul de justitie din Romania! :-x

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 6.10.2024 – Judecatorii care au aruncat alegerile

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva