26 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

DEZNODAMANT FARA PROTECTIE – Tribunalul Arad a respins cererea de ordin de protectie formulata de fosta sefa a Tribunalului Caras Gabriela Stuparu si a obligat-o la "plata catre intimat a sumei de 235,9 lei". Solutia a venit la o luna de la data la care Stuparu l-a acuzat pe judecatorul Rustin Ciasc ca a agresat-o in dormitor: "Ma intreb ce va fi si cat de protejata si in siguranta trebuie sa ma simt eu, cand va incepe cercetarea disciplinara si penala?... Apelam la protectia si Justitia divina"

Scris de: Elena DUMITRACHE | pdf | print

2 September 2022 15:37
Vizualizari: 4925

Deznodamant cu final nedorit pentru fosta presedinta a Tribunalului Caras-Severin, Gabriela Mariana Stuparu (foto 1). Tribunalul Arad, instanta care a solutionat in cele din urma apelul in dosarul in care Gabriela Mariana Stuparu solicitase emiterea unui ordin de protectie impotriva judecatorului Rustin Petru Ciasc de la Tribunalul Caras-Severin (pe care l-a acuzat ca a atentat la integritatea sa fizica) a decis definitiv respingerea cererii fostei sefe de instanta. In acelasi timp, Tribunalul Arad a dispus obligarea fostei judecatoare Gabriela Mariana Stuparu la plata a 260 lei catre fostul sau partener de viata, judecatorul Rustin Petru Ciasc, cu titlu de cheltuieli de judecata.


 

Gabriela Mariana Stuparu: "Cred ca vom deveni caz 'scoala', pentru studentii facultatilor de drept: cum sa judeci un ordin de protectie, dupa aproape o luna de la momentul agresiuni!"


Solutia a fost pronuntata pe data de 1 septembrie 2022 in dosarul nr. 4053/290/2022, la o luna deci de la formularea cererii de emitere a ordinului de protectie de catre fosta judecatoarea Gabriela Mariana Stuparu.

Remarcam astfel ca nici caracterul "de urgenta" pe care il avea o astfel de cerere de emitere a ordinului de protectie, date fiind agresiunile denuntate de fosta sefa a Tribunalului Caras-Severin, precum nici certificatul medico-legal emis de Serviciul Judetean de Medicina Legala Caras-Severin nu au contat pentru magistratii aradeni, care au decis "respingerea apelului".

Evidentiind ca in definitiv este o chestiune extrem de personala si delicata, aducem in atentia publica subiectul intrucat consideram ca in fata unor astfel de acuzatii – de o gravitate extrema, mai ales daca tinem cont de conditia de magistrat a celor doi – este necesara o atentie aparte din partea autoritatilor judiciare romane, intrucat in practica s-a demonstrat ca persoane care au denuntat anumite agresiuni, si ulterior au beneficiat sau nu de un ordin de protectie, au cazut din nou victime ale unor acte reprobabile.


Publicam in continuare minuta pronuntata de Tribunalul Arad in dosarul nr. 4053/290/2022:

"Respinge apelul declarat de apelanta-reclamanta Stuparu Mariana Gabriela, in contradictoriu cu intimat-parat Ciasc Rustin Petru, impotriva sentintei civile nr. 2056 din 05.08.2022 pronuntata de Judecatoria Resita in dosar nr. 4053/290/2022. Dispune virarea sumei de 500 lei din fondurile Ministerului Justitiei in contul Baroului Arad, cu titlu de onorariu avocat din oficiu pentru avocat Kaiser Popa Sebastian. Obliga apelanta la plata catre inimat a sumei de 235,9 lei cheltuieli de judecata. Definitiva. Pronuntata astazi 01.09.2022 prin punerea solutiei la dispozitia partilor de catre grefa instantei".


Gabriela Mariana Stuparu: "Probabil, trebuie sa se produca un alt episod violent ca sa se aprecieze ca exista pericol! Frustrant si dezamagitor pentru o persoana care a facut justitie"


In urma solutiei Tribunalului Arad, fosta judecatoarea Gabriela Stuparu a acordat o declaratie publicatiei Lumea Justitiei in care ne-a marturisit ca se teme in continuare pentru siguranta sa, cu atat mai mult cu cat "va incepe cercetarea disciplinara si penala" a fostului sau partener de viata pe care l-a acuzat ca agresat-o fizic, punctand ca va apela la "protectia si Justitia divina".


In acelasi timp, fosta sefa de instanta si-a exprimat dezamagirea si frustrarea fata de hotararea judecatorilor aradeni, precizand ca se asteapta la aceasta solutie, in conditiile in care "s-a tot batut "moneda" pe lipsa pericolului actual si viitor, cand exista atata practica, in sensul ca simpla existenta a agresiunii si certificatul medico-legal, justifica, chiar si pentru viitor, pericolul". Probabil, afirma Gabriela Mariana Stuparu, "trebuie sa se produca un alt episod violent ca sa se aprecieze ca exista pericol!".


Publicam in continuare declaratia data de fosta judecatoarea Gabriela Mariana Stuparu pentru Lumea Justitiei:

"Cred ca vom deveni caz "scoala", pentru studentii facultatilor de drept: cum sa judeci un ordin de protectie, dupa aproape o luna de la momentul agresiuni!

Ca fost judecator, trebuie sa recunosc, am un gust amar si o mare dezamagire, fata de indolenta si modul de solutionare a unor cauze, de maxima urgenta. Speram, doar, ca acum, in sfarsit, sa se dea eficienta prevederilor legii si sa se faca dreptate.

S-a dat insa aceasta solutie in conditiile in care, inaintea solutionarii dosarului meu, a fost judecat un alt dosar tot cu un ordin de protectie, care a fost admis, doar pentru ca agresorul a lovit portiera masinii victimei cu bicicleta.

Solutia este aberanta. Personal, ma asteptam. Au tras cat au putut de timp, iar lucrul acesta a fost clar, in defavoarea mea. S-a tot batut "moneda" pe lipsa pericolului actual si viitor, cand exista atata practica, in sensul ca simpla existenta a agresiunii si certificatul medico-legal, justifica, chiar si pentru viitor, pericolul. Probabil, trebuie sa se produca un alt episod violent ca sa se aprecieze ca exista pericol! De noaptea mintii! Frustrant, foarte frustrant si dezamagitor, in acelasi timp, mai ales, pentru o persoana care a facut justitie. Ma intreb ce va fi si cat de "protejata" si in "siguranta" trebuie sa ma simt eu, cand va incepe cercetarea disciplinara si penala?! Apelam la protectia si Justitia divina!"

 

Gabriela Mariana Stuparu: "A intrat in forta in camera si s-a napustit asupra mea, lovindu-ma cu bestialitate cu palmele peste fata, m-a tras de par smulgandu-mi parul din cap, m-a strans de gat, aruncandu-ma pe patul dormitorului, unde a continuat sa ma loveasca in zona fetei"


Astfel cum am prezentat in articolul "Cerere de protectie pentru judecator", fosta sefa a Tribunalului Caras-Severin a formulat in 3 august 2022 la Judecatoria Resita o cerere pentru emiterea unui ordin de protectie – pe care Lumea Justitiei a prezentat-o in exclusivitate – reclamand ca in data de 2 august 2022 in jurul orelor 21:00-21:30, in timp ce se afla intr-unul dintre dormitoarele apartamentului sau, vorbind la telefon, asupra sa "s-a napustit" judecatorul Rustin Petru Ciasc (foto 2) care ar fi agresat-o fizic, intr-o maniera violenta expusa detaliat de judecatoarea Stuparu: "A intrat in forta in camera si s-a napustit asupra mea, lovindu-ma cu bestialitate cu palmele peste fata, m-a tras de par smulgandu-mi parul din cap, m-a strans de gat, aruncandu-ma pe patul dormitorului, unde a continuat sa ma loveasca in zona fetei" (vezi fascsimil).

Imediat dupa incident, fosta judecatoare Gabriela Mariana Stuparu s-a deplasat la Serviciul Judetean de Medicina Legala Caras-Severin, care a emis certificatul medico-legal nr. 308/A2 din 03.08.2022, astfel cum reiese din cererea de emitere a ordinului de protectie.

In cuprinsul cererii de emitere a ordinului de protectie, Gabriela Stuparu a solicitat instantei sa tina cont de faptul ca aceasta se teme pentru "viata mea si integritatea mea personala fizica si psihica, agresiunile psiho-sufletesti fiind in ultima vreme o constanta in relatia noastra".

In finalul cererii de emitere a ordinului de protectie, judecatoarea Stuparu precizeaza ca va formula si plangere penala impotriva partenerului sau de viata, Rustin Petru Ciasc, pentru lovire sau alte violente, astfel cum este prevazut in Codul penal la art. 193.


Dupa solutionarea cererii cu respingerea la Judecatoria Resita, judecatorii de la Tribunalul Caras-Severin, fostii colegi de instanta ai lui Stuparu si actuali colegi ai judecatorului Ciasc s-au abtinut pe banda rulanta, cauza fiind trimisa la Curtea de Apel Timisoara si mai apoi la Tribunalul Arad.

 

Sursa foto 1 si 2: Express de Banat

Comentarii

# maxtor date 2 September 2022 19:43 0

Apelam la protectia si Justitia divina-tot timpul!(rugaciuni si blesteme, in limbaj informal)

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 25.04.2024 – Tranca nu se intoarce la dosare. Parfum de sobolan (Foto)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva