FAKE-UL PREZIDENTIAL – Cu terenul incalzit de presa favorabila, Iohannis a mintit o tara intreaga pretinzand ca CCR a obligat Guvernul sa mearga in Parlament pentru vot de validare: “Curtea a ajuns la aceeasi concluzie pe care o spun de trei saptamani: Guvernul Dancila si-a pierdut legitimitatea si trebuie sa mearga de indata in fata Parlamentului”. Nicaieri CCR nu vorbeste despre vreo obligatie impusa Guvernului. Iohannis a iesit sa anunte ce scrie in minuta CCR inainte sa fie publicata
Incredibil: presedintele Romaniei Klaus Iohannis (foto 1) a mintit o tara intreaga. Si a facut-o chiar de la Palatul Cotroceni. S-a intamplat miercuri seara, 18 septembrie 2019, cand Iohannis a iesit sa anunte ca, vezi Doamne, Curtea Constitutionala ar fi obligat Guvernul Dancila sa mearga in Parlament pentru un vot de validare. Aspect care insa nu se regasea nicaieri in minuta data publicitatii de catre CCR. Mai mult, in momentul in care Iohannis isi sustinea alegatiile si vorbea despre ce a decis CCR, minuta Curtii nici macar nu fusese publicata. Informatiile privind pretinsa obligare a Guvernului de a merge in Parlament fusesera oferite doar de presa pro-Iohannis. Sau poate, cine stie, de cele doua judecatoare CCR care i-au tinut partea lui Iohannis in acest caz.
La scurt timp dupa ultima lovitura devastatoare incasata de la CCR, care a constatat ca Iohannis a incalcat din nou Constitutia Romaniei si care l-a obligat sa semneze decretele de revocare a ministrilor demisi de premierul Dancila si de numire a interimarilor (click aici pentru a citi), presedintele a iesit intr-o declaratie de presa in care a incercat fara succes sa transforme hotararea Curtii intr-o victorie. Mai precis, Iohannis a explicat ca CCR ar fi confirmat ceea ce a sustinut el in ultimele trei saptamani, si anume ca Executivul ar fi obligat sa se duca in Parlament pentru a obtine un vot de validare, in conditiile in care Guvernul si-a schimbat structura politica.
Iata mai jos declaratia lui Klaus Iohannis privind inchipuita obligatie impusa de CCR Guvernului de a merge in Parlament pentru vot de validare:
“Curtea Constitutionala a luat astazi in discutie actuala situatie politica. Si, prima observatie pe care as face-o – decizia de astazi a Curtii Constitutionale nu schimba cu nimic situatia politica in care se afla Guvernul Romaniei de mai bine de trei saptamani, acum. Un lucru este cert, Guvernul nu mai are aceeasi compozitie ca inainte, prin plecarea ALDE de la guvernare si Prim-ministrul este obligat de Constitutie sa mearga in fata Parlamentului sa ceara un vot de incredere.
Constat astazi, cu satisfactie, ca si Curtea Constitutionala a Romaniei a ajuns, in mod corect si inevitabil, exact la aceeasi concluzie pe care o spun de trei saptamani: Guvernul Dancila si-a pierdut legitimitatea si trebuie sa mearga de indata in fata Parlamentului ca sa ceara un vot de validare”.
Si acum iata minuta CCR, in care dupa cum veti vedea nu se vorbeste in niciun moment despre “concluzia” la care ar fi ajuns CCR privind obligativitatea Guvernului de a cere in Parlament un vot de validare:
Presa pro-Iohannis, Simina, Livia
Asa cum aratam mai sus, Klaus Iohannis nu doar ca a mintit o tara intreaga vorbind despre lucruri care nu se regasesc in “materialul Curtii”, ci a facut-o chiar inainte ca minuta CCR sa fie facuta publica. Concret, declaratia lui Klaus Iohannis a inceput la ora 17 (vezi foto 2), insa comunicatul CCR a fost expediat abia la ora 17.14, deci chiar si dupa ce presedintele isi incheiase discursul (vezi facsimil).
Si atunci, ne intrebam: de unde i-au parvenit aceste informatii false lui Klaus Iohannis? O varianta este ca presedintele sau cineva din staff-ul sau sa fi discutat cu una dintre cele doua judecatoare CCR care au facut opinie separata, fosta sefa ICCJ Livia Stanciu si fosta sa consiliera prezidentiala Simina Tanasescu, care sa fi transmis ca urmeaza ca aspectul privind obligarea Guvernului de a se duce in Parlament pentru vot de validare (care, asa cum am vazut, nu se regaseste in minuta Curtii) sa fie inclusa in motivarea opiniei separate pe care o vor face Stanciu si Tanasescu.
De asemenea, este foarte posibil ca Iohannis sa se fi luat dupa presa care ii este favorabila si publicatiile anti-PSD care au sustinut fix ceea ce nu exista in minuta CCR - si anume ca Guvernul a fost obligat de CCR sa mearga in Parlament. Un neadevar care, din pacate, in goana dupa stiri, a fost preluat inclusiv de o serie de site-uri si televiziuni care de regula verifica informatiile inainte de a le publica.
Nu in ultimul rand, nu este deloc exclus ca totul sa fi fost un scenariu gandit dinainte, in sensul ca o informatie falsa sa fie aruncata pe piata de catre anumite publicatii, mediatizata cat se poate de mult, pentru ca apoi aceeasi informatie falsa sa fie asumata de presedintele Iohannis, astfel incat, rostita fiind de la cel mai inalt nivel al statului, opinia publica sa nu isi puna problema veridicitatii ei si sa nu mai verifice comunicatul CCR in care, repetam, nicaieri nu se vorbeste despre obligarea Guvernului de catre CCR de a se duce in Parlament pentru vot de validare, asa cum Iohannis a pretins.
Prezentam mai jos cateva capturi din presa favorabila lui Iohannis cu articole in care se vorbea despre cum Guvernul ar fi fost obligat de CCR sa mearga in Parlament pentru vot de validare:
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# marius 19 September 2019 15:11 +12
# Comunicarea de informatii false e infractiune !! 19 September 2019 15:46 +23
# Comunicarea de informatii false e infractiune !!! 19 September 2019 15:47 +16
# BeBEE Jenant. PrinOchioul meu, nu va mai castiga alegerile 19 September 2019 16:27 +14
# C.P. 19 September 2019 16:34 +1
# Acest rahat numit Ciolanis nu va mai fi presedinte ci ocnas 19 September 2019 16:34 +13
# Etnic 19 September 2019 17:25 +11
# Marcel 19 September 2019 18:22 +11
# markusdundee 20 September 2019 08:39 -5
# JOS MUIANIS ! Ne ajunge acest lenes nesimtit de atata timp 20 September 2019 16:34 -2