Serviciul Roman de Informatii – condus de Eduard Hellvig (foto dreapta) – ar putea fi obligat sa comunice informatii privind activitatea desfasurata. Asa a hotarat Inalta Curte de Casatie si Justitie la 16 septembrie 2021 in dosarul in care publicistul si activistul civic Valerian Stan (foto stanga) – capitan in rezerva al Armatei Romane – a dat in judecata SRI din cauza secretomaniei Serviciului Roman de Informatii.

Totul a inceput in iulie 2018, cand Stan a trimis adrese atat catre SRI, cat si catre Serviciul de Informatii Externe, Ministerul Apararii Nationale si Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, intreband daca aceste institutii au avut, incepand cu 22 decembrie 1989, dosare in ceea ce il priveste. Motivul l-a explicat activistul civic pentru Lumea Justitiei si tine de activitatea sa din anii '90, cand si-a atras numeroase antipatii pentru ca a militat pentru reformarea sistemului. SIE si MApN au raspuns ca nu au avut vreodata astfel de dosare, iar Parchetul General s-a multumit sa comunice ca „la incetarea eventualelor masuri de supraveghere tehnica fata de o persoana, organele de urmarire penala au obligatia informarii persoanei care a facut obiectul masurii” (vezi facsimil mai jos). In schimb, Serviciul Roman de Informatii a refuzat sa raspunda, pretextand ca asa ceva iese de sub incidenta Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public. Or, refuzul SRI, coroborat cu raspunsurile acordate de SIE si MApN, nu reprezinta, in opinia noastra, decat un serios indiciu ca intr-adevar Valerian Stan a fost tinta unei actiuni de monitorizare si supraveghere din partea Serviciului Roman de Informatii.

Iata raspunsul SRI (vezi facsimil mai jos):

„In conformitate cu prevederile Legii nr. 51/1991 privind securitatea nationala a Romaniei, republicata, activitatea Serviciului are caracter secret de stat, iar accesul la informatii de natura celor mentionate se realizeaza cu respectarea principiului 'necesitatii de a cunoaste'.

Acest tip de informatii nu poate fi comunicat decat in conditiile art.11 al actului normativ mentionat, unde sunt precizati, in mod expres si limitativ, beneficiarii acestora.

Corelativ acestei prevederi legale, in conformitate cu art.12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, comunicarea unor astfel de date este exceptata de la liberul acces al cetatenilor.

Totodata, va asiguram ca atat mecanismele interne de verificare ale Serviciului Roman de Informatii, cat si cele de control parlamentar instituite de legea de organizare si functionare a institutiei vizeaza in permanenta ca activitatea institutionala sa se desfasoare strict in conformitate cu legile in vigoare, cu respectarea procedurilor si competentelor specifice”.

Judecatoarea din speta „Bulai vs CNCD” a facut scut in jurul SRI

Ca urmare, Valerian Stan a dat in judecata SRI si PICCJ, cerandu-i instantei sa oblige serviciul secret si Parchetul General sa-i comunice informatiile cerute. Coincidenta a facut ca dosarul inaintat Curtii de Apel Bacau sa pice la judecatoarea Claudia Popescu – aceeasi care i-a anulat deputatului USR Iulian Bulai amenda primita de la Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii pentru blasfemiile anticrestie proferate pe Facebook (click aici pentru a citi). Popescu nici macar nu s-a mai obosit sa intre pe fond, respingand actiunea doar pe procedura (din cauza lipsei plangerii prealabile), prin sentinta din 16 aprilie 2019. Magistrata a pronuntat aceeasi solutie si in legatura cu solicitarea de informatii din partea PICCJ.

Din fericire pentru Stan, la 16 septembrie 2021, judecatorii Liliana Visan, Claudia Marcela Canacheu si Decebal Constantin Vlad de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au admis recursul activistului civic si au dispus rejudecarea cauzei.

Iata relatarea lui Valerian Stan pentru Luju.ro:

„Cine mai stie cate ceva despre mine stie si ca sub comunisti, dar si sub urmasii lor 'post-comunisti', am fost, pentru Sistem, un fel de inamic public. Drept care, intre multe altele, am si fost urmarit de politia lui politica.

Dupa Decembrie '89, mai ales pentru ca, ofiter fiind, am militat pentru lamurirea implicarii unor generali ai Armatei in reprimarea manifestantilor revolutionari - fapt pentru care generalul Victor Atanasie Stanculescu m-a dat repejor afara din armata, in 1990. Ulterior el fiind condamnat la 15 ani de inchisoare pentru ce facuse la Timisoara; eu ramanand sa-mi caut si azi dreptatea la niste judecatori care continua sa fie nedrepti (vedea-vom peste putin timp pana cand).

Urmarit am fost si pentru a mi se bloca orice acces la pozitii mai importante in stat (bine stiuta obsesie a Sistemului pentru oamenii pe care nu-i poate controla). Asa se face ca atunci cand, in 1996, s-a pus problema sa fiu numit ministru al Apararii, 'aliatii' FSN-isti ai CDR (Basescu-Roman-Babiuc), dar si marele Constantinescu, dimpreuna cu serviciile, Justitia si Politia lor, mi-au fabricat un cazier penal despre care aveam sa aflu multi, multi ani dupa ce istoria fusese deja scrisa.

Asadar, avand destule date ca destul timp Sistemul si institutiile lui m-au urmarit cel mai probabil pas cu pas, in urma cu mai mult de trei ani m-am adresat serviciilor secrete si Parchetului general (furnizorul de mandate) cerand sa-mi spuna daca am fost sau nu urmarit – si daca da, in ce perioade si cu ce scop. Cum m-am si asteptat, SIE si Serviciul armatei (care dupa ce am fost trecut in rezerva a predat dosarul meu de urmarire SRI) mi-au raspuns prompt: nu. SRI, intr-un tarziu, la fel cum ma asteptam, ca (cum altfel?) informatia e secret de stat (desi legea prevede contrariul cu privire la actiunile de urmarire si la informarea celui urmarit). Parchetul general, a refuzat si el un raspuns, citandu-mi dintr-un text de lege si trimitandu-ma la plimbare. M-am adresat Justitiei. Curtea de Apel Bacau le-a dat dreptate paratilor, luand cu copy-paste 'argumentele' lor si punandu-le in sentinta (argumente nici macar pe fond, ci in ambele cazuri pe doua exceptii ca vai de ele).

Ne aflam in 2018, deci intr-o perioada in care pentru un judecator din tara era inca periculos sa te pui cu noua Securitate si cu procurorii camarazi ai doamnei Kovesi, asa ca numele doamnei judecatoare de la Bacau nici nu stiu daca conteaza prea mult. Pe 16 septembrie curent, insa, ICCJ mi-a admis recursul. Trei judecatori care au gasit ca daca un om de rand are dreptate, chiar si impotriva statului, si chiar si la un asemenea nivel, trebuie sa i se dea dreptate: Liliana Visan, Claudia Marcela Canacheu si Decebal Constantin Vlad. Ei au casat sentinta de la Bacau si au trimis dosarul spre rejudecare. Vom vedea ce va mai fi. Pana atunci cred ca este drept sa mai spun inca o data: de ceva timp, cred ca de cand are o noua conducere, instanta suprema (dar si, mai timid, cateva sectii de contencios administrativ din tara) da justitiabililor tot mai multe semne ca pot spera in sfarsit la alte timpuri”.

Redam minuta sentintei nr. 43/2019 pronuntate de CA Bacau in dosarul nr. 28/32/2019:

„I. Admite exceptia invocata de Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curtea de Casatie si Justitie.

Respinge actiunea formulata de reclamantul Stan Valerian fata de paratul Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curtea de Casatie si Justitie, ca fiind inadmisibila.

II. Admite exceptia invocata de Serviciul Roman de Informatii.

Respinge actiunea formulata impotriva paratului Serviciul Roman de Informatii, pentru lipsa plangerii prealabile – art. 7 Legea 554/2004.

Respinge exceptia invocata de paratul Serviciul Roman de Informatii pentru espingerea actiunii ca netimbrata.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Recursul se depune la Curtea de Apel Bacau.

Pronuntata in sedinta publica din 16.04.2019”.

Prezentam si minuta deciziei ICCJ nr. 3996/2021:

„Admite recursul declarat de Valerian Stan impotriva sentintei nr. 43/2019 din 16 aprilie 2019 pronuntate de Curtea de Apel Bacau – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal.

Caseaza sentinta recurata si trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instante.

Definitiva.

Solutia va fi pusa la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.

Pronuntata astazi, 16 septembrie 2021”.

Cititi corespondenta dintre Valerian Stan, pe de o parte, si SRI, SIE, MApN si PICCJ, de cealalta parte (vezi facsimile 1 si 2):

Redam principalul pasaj din sentinta CA Bacau (vezi facsimil 3):

„Analizand exceptia invocata de Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, instanta urmeaza a constata ca aceasta este fondata.

Astfel, asa cum corect s-a aratat prin intampinarea depusa, [conform] art. 1 si 8 din Legea 554/2004, sunt diferite subiectele unei actiuni in contencios administrativ si in art. 2 din acelasi act normativ se prevede la lit.c/1 si lit.d. [urmatoarea definitie:] 'act administrativ-jurisdictional – actul emis de o autoritate administrativa investita, prin lege organica, cu atributii de jurisdictie administrativa speciala'.

Ministerul Public, prin activitatea desfasurata, conform legii, nu emite acte administrative pentru a se pune in discutie o calitate procesuala pasiva asa cum este definita de Legea 554/2004.

Prin intampinare, s-a facut referire la art. 285 Cod procedura penala, care prevede ca procedura din cursul urmaririi penale este nepublica.

Prin petitia formulata, reclamantul a cerut sa i se comunice daca in perioada 22.12.1989 – 07.07.2018 Parchetul a incuviintat masuri de supraveghere (...) sau daca serviciile de informatii au formulat eventual aceste solicitari.

In conformitate cu prevederile legale, Codul de procedura penala, Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie a comunicat totusi reclamantului faptul ca 'la incetarea eventualelor masuri de supraveghere tehnica fata de o persoana, organele de urmarire penala au obligatia informarii persoanei care a facut obiectul masurii'.

Serviciul Roman de Informatii a invocat si exceptia lipsei procedurii prealabile, exceptie intemeiata.

Astfel, conform art. 7 din Legea 554/2004, '(1) Inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adreseaza trebuie sa solicite autoritatii publice emitente sau autoritatii ierarhic superioare, daca aceasta exista, in termen de 30 de zile de la data comunicarii actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia. Pentru motive temeinice, persoana vatamata, destinatar al actului, poate introduce plangerea prealabila, in cazul actelor administrative unilaterale, si peste termenul prevazut la alin. (1), dar nu mai tarziu de 6 luni de la data emiterii actului'.

De asemenea, prin Decizia 904/2014, Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca legiuitorul nu a lasat la latitudinea partilor sa stabileasca daca efectueaza sau nu procedura prealabila si s-a conditionat sesizarea instantei de indeplinirea ei.

Rezulta deci ca plangerea prealabila este o conditie obligatorie si anterioara pentru declansarea procedurii judiciare. (...)

Reclamantul nu a indeplinit procedura prealabila, aceea de a solicita emitentului revocarea, in tot sau in parte, a actelor mentionate, asa cum prevede art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Pe cale de consecinta, fata de cele retinute, instanta, in temeiul art. 18 din Legea 554/2004, va admite exceptia inadmisibilitatii actiunii invocata de paratul Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si va respinge actiunea formulata de reclamant ca fiind inadmisibila; va admite exceptia lipsei procedurii prealabile si va respinge actiunea formulata impotriva paratului SRI si va respinge exceptia invocata de paratul SRI pentru respingerea actiunii ca netimbrata”.

Iata argumentele publicistului din actiunea de recurs:

„Prin Sentinta recurata, instanta de fond mi-a respins actiunea, dupa cum urmeaza:

I. Cu privire la petitia adresata PICCJ: 'actiunea este inadmisibila' (motivandu-se cu faptul ca Ministerul Public prin activitatea desfasurata nu emite acte administrative pentru a se pune in discutie o calitate procesuala pasiva asa cum este definita de Legea nr 554/2004)

Solutia este netemeinica si nelegala, intrucat Ministerul Public, astfel cum insusi PICCJ a precizat in raspunsul la petitia subsemnatului, potrivit dispozitiilor C.p.p., la incetarea masurilor de supraveghere fata de o persoana, organul de urmarile penala are obligatia informarii persoanei care a facut obiectul masurii; in consecinta, contrar sustinerilor instantei de fond, pentru Ministerul Public constituia si constituie o obligatie lagala a-mi comunica daca eu am fost vizat de masuri de supraveghere incuviintate de catre organele de urmarire penala.

II. Cu privire la petitia adresata SRI: 'lipsa plangerii prealabile'

Solutia este netemeinica si nelegala, intrucat, potrivit legii (art 7 alin 5 din Legea nr 554/2004), in cazul refuzului nejustificat de solutionare a unei cereri, plangerea prealabila „nu este obligatorie”; desi prin prin raspunsul subsemnatului la Intampinarea SRI am invocat in mod explicit acest temei de drept, instanta de judecata l-a ignorat total, fara a se pronunta cu privire la el.

Decizia nr 904/2014 a ICCJ, pe care instanta de fond a invocat-o, este nepertinenta in cauza intrucat Decizia precizata priveste nu ipoteza vatamarii prin refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri (art 7 alin 5 din Legea nr 554/2004) ci ipoteza vatamarii printr-un act administrativ (prin care 's-a constatat neeligibilitatea inscrierii in cadrul Programului de Stimulare a innoirii Parcului auto national pe anul 2012') – caz in care plangerea prealabila era intr-adevar obligatorie”.

Prezentam cel mai important fragment din decizia ICCJ (vezi facsimil 4):

„Verificand sentinta recurata prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedura civila, Inalta Curte constata urmatoarele:

Potrivit art. 8 (n.r. ICCJ a scris gresit: 'art. 1') alin. (1) din Legea nr. 554/2004, 'Persoana vatamata intr-un drept recunoscut de lege sau intr-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemultumita de raspunsul primit la plangerea prealabila sau care nu a primit niciun raspuns in termenul prevazut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea in tot sau in parte a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparatii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instantei de contencios administrativ si cel care se considera vatamat intr-un drept sau interes legitim al sau prin nesolutionarea in termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri, precum si prin refuzul de efectuare a unei anumite operatiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim'.

Asadar, dreptul la actiune este recunoscut de legea contenciosului administrativ in favoarea persoanelor vatamate nu doar in ceea ce priveste un act administrativ tipic, ci si in privinta actului administrativ asimilat, cum este refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri, retinand ca prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 definesc acest refuz drept 'exprimarea explicita, cu exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea unei persoane'.

Inalta Curte constata ca litigiul dedus judecatii a fost determinat de refuzul autoritatilor parate de a solutiona favorabil cererile reclamantului adresate acestora. (...)

Inalta Curte retine ca instanta de fond a facut o gresita interpretare si aplicare a dispozitiilor art. 2 alin. (1) lit. i), art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (1) teza a II-a si art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciind eronat natura juridica si efectele produse de adresele emise de autoritatile parate.

Cercetand continutul adreselor emise de autoritatile parate, Inalta Curte constata ca acestea au natura unui act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ce poate fi atacat in conditiile art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, respectiv fara a fi necesara indeplinirea vreunei proceduri prealabile,

Desi atat actele administrative tipice, cat si actele administrative asimilate sunt supuse controlului contenciosului administrativ, exista si anumite diferente de ordin procedural in ceea ce priveste solicitarile adresate instantelor de judecata de catre persoanele vatamate.

Data fiind natura speciala a actelor administrative asimilate (refuzul nejustificat si 'tacerea administrativa'), acestea nu suporta o solutie procedurala identica cu cea oferita in cazul actelor administrative tipice, unde partea interesata trebuie sa solicite instantei de judecata, in principal, anularea actului vatamator. In cazul nesolutionarii in termenul legal a unei solicitari ('tacerea administrativa'), nici nu se poate vorbi de un inscris supus anularii, iar in cazul refuzului nejustificat, desi exista un inscris ce contine exprimarea explicita a autoritatii de a nu solutiona cererea, valabilitatea acestuia este analizata in cadrul actiunii prin care persoana vatamata solicita obligarea autoritatii la efectuarea prestatiei ce i-a fost refuzata.

Inalta Curte retine ca procedura prealabila a fost conceputa in dreptul administrativ ca o cale ce poate oferi persoanei vatamate posibilitatea de a obtine rezolvarea diferendului prin recunoasterea dreptului sau a interesului legitim vatamat mai rapid, fara mijlocirea instantei, iar nu ca un obstacol in exercitarea dreptului de acces liber la justitie.

Astfel fiind, cum obiectul cauzei deduse judecatii vizeaza un refuz nejustificat in sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, indeplinirea procedurii prealabile prevazute de art. 7 din Legea nr. 55/2004 nu reprezinta o conditie obligatorie pentru ca partea sa acceada la procedura judecatoreasca si nu poate reprezenta un fine de neprimire al acesteia.

Prin urmare, avand in vedere ca prin cererea de chemare in judecata recurentul reclamant a solicitat ca instanta sa constate si sa sanctioneze refuzul pretins nejustificat de solutionare a cererilor sale, Inalta Curte apreciaza ca solutia de respingere a actiunii ca fiind inadmisibila, fara a se mai pasi la cercetarea fondului cauzei, este gresita.

In consecinta, intrucat nu a fost solutionat fondul cauzei si pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdictie si asigurarea tuturor garantiilor procesuale pe care judecata in prima instanta le confera partilor, Inalta Curte apreciaza ca se impune casarea sentintei atacate si trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiasi instante.

2.2. Temeiul legal al solutiei adoptate in recurs

Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 496 din Codul de procedura civila, Inalta Curte va admite recursul declarat de Stan Valerian impotriva sentintei 43/2019 din 16 aprilie 2019 pronuntate de Curtea de Apel Bacau – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, va casa sentinta recurata si va trimite cauza spre rejudecare aceleiasi instante”.

* Cititi aici cererea de chemare in judecata a SRI si a PICCJ

* Cititi aici actiunea de recurs