10 October 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

OBSEDATUL – Judecatorul Ciprian Ghita de la Curtea de Apel Bucuresti este disperat sa-si stearga urmele. Dupa ce a facut plangere penala si a actionat in instanta Google pentru a bloca articolele scrise despre el pe Luju, Ghita a dat in judecata si Microsoft. Motivul: blocarea pe motorul de cautare Bing a articolelor Luju care il privesc. Va dati seama cata ura are Ghita pe Lumea Justitiei, uitand vremurile in care ne vizita ca sa-l aparam si isi dadea in primire colegii la Luju? (Minuta)

Scris de: George TARATA | pdf | print

9 September 2024 16:42
Vizualizari: 5206

Judecatorul Ciprian Alexandru Ghita (foto) de la Curtea de Apel Bucuresti este obsedat sa isi stearga urmele. Dupa ce a facut actiuni in instanta impotriva Google, mai nou Ghita se judeca si cu Microsoft. V-ati dat seama, vorbim despre acel judecator Ghita care a hartuit jurnalistii Lumea Justitiei cu o plangere la DNA in care ne-a acuzat ca am fi facut grup infractional organizat cu Google, cu niste avocati pe care nu ii cunoastem si cu presedinta de onoare a AMR, judecatoarea Viorica Costiniu, dupa ce am scris ca l-a condamnat pe fostul sef ANAF Serban Pop pentru niste fapte prescrise, lucru confirmat definitiv de Inalta Curte.


 

Pana in prezent se stia ca judecatorul Ghita se zbate prin instante sa blocheze si sa stearga de pe Google articolele care au aparut si apar despre el pe Lumea Justitiei, formuland in acest sens actiuni impotriva Google. Mai nou, Ciprian Ghita a luat la ochi un alt gigant IT. Si anume Microsoft.

Concret, Ciprian Alexandru Ghita (la baza procuror, calitate in care a fost anchetat disciplinar pentru ca i-a fabricat dosar unui martor care daduse declaratii nefavorabile mamei sale, cercetare disciplinara de care a scapat dupa ce chiar in timpul derularii ei a fost numit judecator – click aici pentru a citi) a dat in judecata compania Microsoft, dosarul 12616/280/2024 fiind inregistrat la 27.06.2024 pe rolul Judecatoriei Pitesti. Judecata pe fond inca nu a inceput, nefiind stabilit nici macar primul termen.


Ghita nu mai vrea sa fie gasit pe BING


Pana cand se va judeca pe fond cu Microsoft, judecatorul Ciprian Alexandru Ghita de la Curtea de Apel Bucuresti a obtinut insa o prima victorie in acest dosar. Astfel, Judecatoria Pitesti a admis in parte, in 13 august 2024, cererea lui Ghita de emitere a unei ordonante presedintiale, obligand Microsoft sa blocheze de pe motorul de cautare BING articolele publicate de Lumea Justitiei, prin folosirea cuvintelor cheie Ghita Ciprian Alexandru, Ghita Ciprian, judecator Ghita Ciprian Alexandru si judecator Ghita Ciprian.

Va dati seama cata ura are judecatorul Ciprian Ghita fata de jurnalistii de la Lumea Justitiei? Jurnalistii Luju pe care, asa cum probabil tine minte, ii vizita in trecut la redactie si le trimitea mailuri, rugandu-i sa il apere in procesele sale disciplinare sau in procesele mamei sale. Jurnalistii Luju carora le multumea, le elogia prestatiile profesionale si la care isi dadea in primire colegii.


Prezentam minuta hotararii Judecatoriei Pitesti din 13 august 2024 (dosar 12615/280/2024):

 

“Solutia pe scurt: Respinge ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata MICROSOFT ROMANIA SRL. Respinge ca neintemeiata exceptia ramanerii fara obiect a cererii de chemare in judecata invocata de parata MICROSOFT ROMANIA SRL. Respinge ca neintemeiata exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata invocata de parata MICROSOFT ROMANIA SRL. Admite in parte cererea de chemare in judecata formulata pe calea ordonantei presedintiale de reclamantul GHITA CIPRIAN ALEXANDRU in contradictoriu cu paratele MICROSOFT IRELAND OPERATIONS LIMITED, MICROSOFT CORPORATION SI MICROSOFT ROMANIA S.R.L. Dispune, pana la solutionarea dosarului nr. 12616/280/2024 aflat pe rolul Judecatoriei Pitesti, blocarea provizorie de la cautarea prin motorul BING a tuturor linkurilor sau adreselor URL din paginile web care contin materiale publicate despre reclamant care conduc la articole publicate pe www.luju.ro, prin folosirea cuvintelor cheie Ghita Ciprian Alexandru, Ghita Ciprian, judecator Ghita Ciprian Alexandru si judecator Ghita Ciprian. Respinge, in rest, cererea de chemare in judecata ca neintemeiata. Executorie. Cu drept de apel in termen de 5 zile de la pronuntare. Cererea de apel se depune la Judecatoria Pitesti. Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei astazi, 13.08.2024. Document: Hotarare 5539/2024 13.08.2024”.

 


Comentarii

# maxtor date 10 September 2024 03:06 -8

"nefiind stabilit nici macar primul termen" -procedura "administrativa" e discreta,probabil ca i-au stabilit plata unor taxe...(ARTICOLUL 139 (1) Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege.(2) Impozitele şi taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii.)

# santinela date 10 September 2024 06:47 -10

Berbecul "judeca" dupa cum gandeste si cum NU gandeste NIMIC ----- ! Nici nu poti sa faci altfel aratand asa. Oricum sa dai o condamnare pe fapta prescrisa,tu fiind la nivel de Curte de Apel, inseamna o "excelenta" pregatire profesionala la nivelul genunchiului broastei !

# cenzura date 10 September 2024 09:43 0

Se crucesc ăia de la Microsoft. Oricum e rău famat printre specialiști, iar ceilalți nu contează. Decât dacă vrea să se bage în politică și să fie votat. Mai ști?

# Adrian date 10 September 2024 11:11 0

Știți că Pitești este celebru pentru fabrica de permise, pentru fabrica de analfabeți de la răposata universitate, pentru repunerea în funcție a primarului penal de la Mioveni. Amu este celebru și pentru decizii legate de Microsoft. Punem.pariu că BING se va șterge la. Cur cu decizia lor și articolele cu GhITA o sa fie mereu disponibile?

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 9.10.2024 – Concluziile lui Vasilica in scandalul Sosoaca

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva