Atentatul la suveranitate comis prin eliminarea din lege a sanctiunii pentru magistratii care nu respecta deciziile obligatorii ale CCR nu are cum sa treaca de Curtea Constitutionala a Romaniei. Desigur daca CCR nu va trada. Curtea Constitutionala s-a pronuntat pe acest aspect inca din 2012, stabilind ca ignorarea deciziilor CCR de catre magistrati nu este compatibila cu principiile statului de drept. Iar concluzia a fost trasa de CCR in contextul in care a analizat fix sanctiunea disciplinara pentru judecatorii si procurorii care nu respecta deciziile CCR, sanctiune pe care astazi ministrul Justitiei Catalin Predoiu (foto) vrea sa o abroge.

Lumea Justitiei a dezvaluit saptamana trecuta, in articolul “Ai intors-o ca la Buzau, Predoiu” ca abaterea disciplinara prevazuta la art. 99 lit. ş) din Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor constand in nerespectarea deciziilor CCR pe care ministrul Justitiei Catalin Predoiu vrea astazi sa o elimine a fost introdusa in lege in 2012 chiar de Catalin Predoiu, la acea data ministru de Justitie in Guvernul Boc. Cu acea ocazie, Predoiu explica faptul ca este nevoie de sanctiuni pentru ca legea sa fie respectata si cataloga proiectul prin care a introdus abaterea disciplinara referitoare la nerespectarea deciziilor CCR drept unul “bun si european” (click aici pentru a citi).

CCR nu isi poate incalca hotararea proprie

Pana sa devina Legea 24/2012, proiectul prin care se introducea sanctiunea pentru magistratii care nu respecta deciziile CCR a fost atacat, dupa adoptarea sa de catre Senat, la Curtea Constitutionala a Romaniei de opozitia de la acea data din Parlament. Obiectia de neconstitutionalitate a fost solutionata de CCR prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012, judecatorii Curtii Constitutionale stabilind ca un cadrul legislativ care permite ignorarea deciziilor CCR intra in contradictie cu principiile statului de drept.

In ceea ce priveste Guvernul Boc, din care facea parte ministrul Justitiei Catalin Predoiu, acesta a transmis un punct de vedere la CCR, in cadrul dezbaterilor din ianuarie 2012, sustinand ca introducerea sanctiunii disciplinare pentru nerespectarea deciziilor CCR, atentie, da “eficienta dispozitiilor constitutionale” ale art. 147 alin. (4) din Constitutie care prevede ca deciziile CCR sunt obligatorii - “Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor”. Punct de vedere pe care CCR l-a insusit in Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012.

Evident, fix acceasi solutie, ca cea din 2012, ar trebui sa fie pronuntata de CCR si in cazul in care va fi sesizata in legatura cu eliminarea sanctiunii pentru magistratii care nu respecta deciziile CCR, eliminare odata cu care se permite practic nesocotirea deciziilor CCR. Asta daca nu cumva Curtea Constitutionala, in componenta careia exista importata grupare pro-regimul Iohannis, va trada si isi va incalca propria decizie din 2012.

Iata ce preciza CCR in Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 cu privire la sanctiunea pentru magistratii care nu respecta deciziile CCR:

“In ceea ce priveste dispozitiile art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004, modificata, care reglementeaza ca abatere disciplinara 'nerespectarea deciziilor Curtii Constitutionale ori a deciziilor pronuntate de inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea recursurilor in interesul legii', Curtea constata ca acestea dau expresie si eficienta prevederilor art. 126 alin. (3), respectiv celor ale art. 147 alin. (4) din Constitutie.

Potrivit art. 126 alin. (3) din Legea fundamentala, 'Inalta Curte de Casatie si Justitie asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti, potrivit competentei sale'. In temeiul textului constitutional citat au fost reglementate prevederile art. 329 din Codul de procedura civila, potrivit carora 'Pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre toate instantele judecatoresti, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, colegiile de conducere ale curtilor de apel, precum si Avocatul Poporului au indatorirea sa ceara Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa se pronunte asupra problemelor de drept care au fost solutionate diferit de instantele judecatoresti'. Necesitatea unei jurisprudente unitare a fost subliniata in repetate randuri de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, care a observat in acest sens ca divergentele profunde de jurisprudenta sunt susceptibile de a crea un climat general de incertitudine si insecuritate juridica. De exemplu, prin Hotararea din 1 decembrie 2005, pronuntata in Cauza Paduraru impotriva Romaniei, aceasta Curte, constatand ca 'divergentele de jurisprudenta constituie, prin natura lor, consecinta inerenta oricarui sistem judiciar ce se sprijina pe un ansamblu de instante de fond cu autoritate asupra circumscriptiei lor teritoriale', a considerat ca, 'in lipsa unui mecanism care sa asigure coerenta practicii jurisdictiilor nationale, asemenea divergente profunde de jurisprudenta, ce persista in timp si tin de un domeniu ce prezinta un mare interes social, sunt de natura sa dea nastere unei incertitudini permanente [...] si sa diminueze increderea publicului in sistemul judiciar, care reprezinta una dintre componentele fundamentale ale statului de drept' (paragraful 98). In acest context, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a mai aratat ca 'rolul unei jurisdictii supreme este tocmai cel de a regla contradictiile de jurisprudenta' (Hotararea din 28 octombrie 1999, pronuntata in Cauza Zielinski si Pradal amp; Gonzalez s.a. impotriva Frantei, paragraful 59). Considerente similare au fundamentat si respingerea de catre Curtea Constitutionala a exceptiilor de neconstitutionalitate care au privit dispozitiile art. 329 din Codul de procedura civila (atat inainte, cat si dupa modificarea acestui text prin Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010). Cu acele prilejuri, Curtea Constitutionala a statuat, printre altele, ca prevederile mentionate, 'care indrituiesc Inalta Curte de Casatie si Justitie sa unifice diferentele de interpretare si aplicare a aceluiasi text de lege de catre celelalte instante judecatoresti nationale, pronuntand in acest scop solutii numai in interesul legii, care nu au efect asupra hotararilor judecatoresti examinate si nici cu privire la situatia partilor din acele procese, nu aduc atingere normelor constitutionale invocate de autorii exceptiei, ci, dimpotriva, contribuie, [...], la asigurarea exigentelor statului de drept.' (de exemplu, Decizia nr. 600 din 14 aprilie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009; a se vedea si, mai recent, Decizia nr. 1.560/2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 139 din 24 februarie 2011].

Fata de cele aratate, Curtea subliniaza, in acord cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului invocata, ca principiul independentei judecatorilor nu exclude interventia instantelor de control judiciar pe calea exercitarii cailor de atac impotriva hotararilor judecatoresti, si nici pronuntarea de catre instanta suprema a unor decizii menite sa unifice diferentele de interpretare si aplicare a aceluiasi text de lege. De altfel, scopul legiuitorului constitutional nu a fost acela de a reglementa o ingerinta a Inaltei Curte de Casatie si Justitie in activitatea de judecata a instantelor, ci stabilirea unei practici unitare, atunci cand se face dovada ca problemele de drept care formeaza obiectul judecatii au fost solutionate in mod diferit prin hotarari judecatoresti irevocabile.

Potrivit art. 147 alin. (4) teza a doua din Legea fundamentala, 'de la data publicarii, deciziile [n.a. - Curtii Constitutionale] sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor'. Textul constitutional citat nu distinge nici in functie de tipurile de decizii pe care Curtea Constitutionala le pronunta, nici in functie de continutul acestor decizii, ceea ce conduce la concluzia ca toate deciziile acestei Curti, in intregul lor, sunt general obligatorii.

Curtea Constitutionala s-a pronuntat in acest sens, de exemplu prin Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 605 din 14 august 2008, prin care a retinut ca 'decizia de constatare a neconstitutionalitatii face parte din ordinea juridica normativa, prin efectul acesteia prevederea neconstitutionala incetandu-si aplicarea pentru viitor'. Tot astfel, prin Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronuntate in cadrul controlului de constitutionalitate, s-a retinut ca 'puterea de lucru judecat ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta.' Curtea a mai statuat ca 'atat considerentele, cat si dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii si se impun cu aceeasi forta tuturor subiectelor de drept. In consecinta, atat Parlamentul, cat si Guvernul, respectiv autoritatile si institutiile publice urmeaza, in aplicarea legii criticate, sa respecte cele stabilite de Curtea Constitutionala in considerentele si dispozitivul deciziei.' (Decizia nr. 1.415 din 4 noiembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, sau Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010.)

Astfel fiind, Curtea retine, in acord cu cele statuate prin Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011 asupra proiectului de lege privind revizuirea Constitutiei Romaniei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 440 din 23 iunie 2011, ca reglementarea criticata da expresie dispozitiilor art. 1 alin. (5) din Constitutie, potrivit carora 'in Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie', coroborate cu cele ale art. 142 alin. (1), conform carora 'Curtea Constitutionala este garantul suprematiei Constitutiei'.

Cu referire la ambele categorii de decizii, Curtea constata ca dau expresie unei competente specifice, strict prevazute de lege. Prin urmare, contrar sustinerilor sesizarii, respectarea lor nu impiedica exercitarea competentelor legale ale instantelor de judecata. Pentru a se pronunta, instantele trebuie sa aiba in vedere si sa aplice, deopotriva, atat dispozitiile dreptului intern, cat si tratatele internationale la care Romania este parte, potrivit distinctiilor impuse de dispozitiile art. 20 si art. 148 din Constitutie. Judecata instantelor poarta insa intotdeauna asupra unui caz concret; cadrul procesual specific fiecarei cauze determina, de fiecare data, interpretarea si aplicarea in mod corespunzator a dispozitiilor incidente in materie.

Curtea mai retine, cu privire la textul constitutional invocat in sustinerea criticilor de neconstitutionalitate, ca acesta prevede, alaturi de garantia independentei judecatorilor, si obligatia acestora de a se supune numai legii. Notiunea de 'lege' prevazuta de art. 124 alin. (3) din Constitutie 'este folosita in sensul sau larg, care include si Constitutia, ca Lege fundamentala, dar si toate celelalte acte normative, cu forta juridica echivalenta legii sau inferioara acesteia, care constituie ansamblul normativ pe care trebuie sa se fundamenteze actul de justitie.' (Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 440 din 23 iunie 2011). Astfel fiind si vazand ca obligativitatea deciziilor in discutie este consacrata de Constitutie, care constituie o lege in sensul art. 124 din Legea fundamentala, Curtea constata ca sunt neintemeiate criticile formulate prin raportare la acest text constitutional.

De altfel, aceste critici, care pornesc de la premisa erorilor de judecata pe care cele doua instante le pot comite in deciziile pe care le pronunta, vizeaza, in esenta, chiar dispozitiile constitutionale care consacra obligativitatea acestor decizii. Or, este inadmisibil ca pe calea unei sesizari de neconstitutionalitate sa fie criticata chiar Constitutia.

Curtea constata ca principiile care guverneaza infaptuirea justitiei trebuie interpretate in corelatie cu dispozitiile constitutionale care consacra rolul si competentele celorlalte puteri, cu respectarea principiilor statului de drept, enuntate de art. 1 din Legea fundamentala. Un cadru legislativ care ar permite ignorarea, eludarea sau cenzurarea de catre instantele judecatoresti a deciziilor pe care Inalta Curte de Casatie si Justitie ori Curtea Constitutionala le pronunta in exercitarea competentelor lor constitutionale nu este compatibil cu aceste principii”.

* Cititi aici integral Decizia CCR nr. 2 din 11 ianuarie 2012