psdolt
22 November 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

psdolt psdolt psd

SLUGILE UE VOR IN LANTURI MAGISTRATII CINSTITI – Judecatoarele CSM Gabriela Baltag si Evelina Oprina dejoaca atentatul la suveranitatea nationala pentru desfiintarea SIIJ: „Cum oare sa te fundamentezi intr-o decizie de tara atat de importanta tu, Guvern, pe documente in care adevarul este pe jumatate spus, cand dezinformarea este maxima, cand necunoasterea si lipsa de informare corecta a cetatenilor sunt folosite deliberat si manipulatoriu in scopuri electorale si antinationale?”

Scris de: V.B. | pdf | print

29 December 2019 18:46
Vizualizari: 11770

Continua sa ia atitudine vocile demne din magistratura romana fata de uneltirile regimului Iohannis-Orban de a desfiinta Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie. Dupa procurorul Liviu Tudose (click aici pentru a citi) si judecatoarele Dana Girbovan si Adriana Stoicescu (click aici pentru a citi), de data aceasta alte doua nume grele ale magistraturii romanesti iau pozitie impotriva masinatiunilor regimului Klaus Iohannis-Ludovic Orban de a spulbera Sectia pentru investigarea infractiunilor din justitie, prin memorandumul aprobat tarziu in noapte de catre cabinetul Orban (click aici pentru a citi).



De data aceasta, s-au facut auzite vocile judecatoarelor Gabriela Baltag (foto stanga) si Evelina Oprina (foto dreapta), reprezentantele tribunalelor in CSM, care duminica, 29 decembrie 2019, au denuntat planurile „Guvernului Meu” de a distruge ultima reduta a garantarii independentei justitiei.

Nu o spunem noi, ci insele cele doua judecatoare, care in plus argumenteaza de ce urzeala privind desfiintarea SIIJ reprezinta chiar un atac la independenta nationala a Romaniei.

Mai precis, in opinia magistratelor Baltag si Oprina, distrugerea sectiei speciale i-ar readuce pe judecatori si procurori sub cizma DNA – parchet care pana nu demult ii ancheta pe simplele solutii pronuntate. De asemenea, dosarele DNA deschise pe numele unor judecatori si procurori le subminau acestora independenta, subliniaza cele doua judecatoare CSM.

Nu in ultimul rand, Baltag si Oprina subliniaza un aspect extrem de revoltator - si anume: ca nicaieri in maculatura de memorandum marca Predoiu nu se face referire la cetateanul obisnuit si la drepturile fundamentale ale acestuia, garantate prin Constitutie. Ca si cum nu ar fi fost de ajuns, in memorandumul cu pricina nu se sufla un cuvant despre miile de destine distruse de catre DNA.


Redam pozitia integrala a judecatoarelor Gabriela Baltag si Evelina Oprina:


Intr-o seara de vineri, in buna traditie a momentelor dovedite ca nefericite pentru infaptuirea ulterioara a actului de justitie (a se vedea ziua de vineri, 11 martie 2016, data adoptarii OUG 6 privind unele masuri pentru punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica dispuse in procesul penal), intr-o zi de Craciun, cand institutiile statului nu functioneaza cu un program normal si cand persoane cu functii de raspundere se afla in zile nelucratoare, ministrul justitiei impreuna cu Guvernul ne-au cadorisit cu un Memorandum prin care se propune solutia desfiintarii Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie.

Nimic nou, asadar, in demersul de infrangere vadita a statuarilor obligatorii ale Curtii Constitutionale, cand intocmai ca si in urma cu trei ani, si acum deciziile forului constitutional pentru unii nu conteaza.

Am putut constata cu surprinderea judecatorului fidel numai legii si principiilor ca astazi, ca de altfel, de o buna bucata de vreme, nu conteaza argumentele, dovezile, legea si deciziile Curtii Constitutionale, ci sunt ridicate la rang inalt, neadevarul, dezinformarea, fake news-ul, jumatatile de masura si dublul standard.

Propunerea Memorandului adoptat de Guvern de desfiintare a SIIJ este fundamentata in principal pe anumite documente europene, precum Rapoartele GRECO, ale Comisiei de la Venetia si Raportul MCV din care sunt extrase si citate cu nesat considerente care cer, mai mult sau mai putin imperios, o reevaluare, regandire ori chiar desfiintare a Sectiei pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie.

Dar oare, mai este cineva cu adevarat interesat sa vada si sa inteleaga odata pentru totdeauna ca aceste organisme europene sunt organisme politice si ca de esenta constructiei europene nu este intruziunea brutala in afacerile nationale, ci o loiala cooperare intre institutiile statelor membre, alegerea celor mai adecvate mijloace de garantare a unei justitii independente apartinand legiuitorului national?

Mai doreste cineva sa vada care a fost premisa reala a nevoii de infiintare a SIIJ, situatiile dovedite de abuzuri comise de unii magistrati, in special procurori ori dezvaluirile privind existenta unor protocoale secrete care au generat ingerinte in actul de justitie?

Mai citeste cineva cu atentie continutul acestor documente europene, la care pare-se ca am ajuns sa ne raportam si sa le acceptam ca un dat, dar care contin numeroase erori factuale, nu o data relevate de Consiliul Superior al Magistraturii ori care recunosc ca situatiile de abuzuri ori protocoalele secrete le depasesc sfera lor de actiune si, prin urmare, le ignora suveran? Cum oare sa poti sa acorzi credit unor mentiuni profund incorecte, lipsite de orice suport faptic si legal, cum oare sa te fundamentezi intr-o decizie de tara atat de importanta tu, Guvern al acestei natiuni, pe asemenea documente in care adevarul este pe jumatate spus, cand dezinformarea este maxima, cand necunoasterea si lipsa de informare corecta a cetatenilor sunt folosite deliberat si manipulatoriu in scopuri electorale si antinationale?

Memorandumul, daca nu ar constitui un document de acum asumat de Guvern drept parte a planului de guvernare, ar trece neobservat. Oare argumente legate de anumite necorelari legislative ori de false supozitii privind incalcarea principiului separarii carierelor ori a unei asa-zise imunitati de jurisdictie pentru procurorii SIIJ sa fie decisive in adoptarea unei pozitii a Guvernului Romaniei in chestiunea SIIJ? De altfel, orice presupusa ori reala temere ori vulnerabilitate la adresa SIIJ rezultata din lege ori din modul acesteia de organizare si functionare pot fi remediate prin mecanisme de corectie legislativa si nicidecum prin indepartarea din legislatie a unei importante garantii pentru independenta judecatorilor.

Memorandumul ar trebui sa ne provoace revolta, daca am fi cu adevarat preocupati de oameni. Niciun cuvant din Memorandum nu denota o minima preocupare pentru cetateni, pentru garantia oferita acestora de protectie a dreptului la un proces echitabil, caci cine nu a inteles pana acum ce era de inteles, vom spune noi acum, din nou clar si raspicat: Sectia pentru Investigarea Infractiunilor din Justitie s-a nascut din nevoia de protectie a cetatenilor, caci numai un judecator cu adevarat independent constituie garantia unei justitii drepte si echitabile.

SIIJ reprezinta singura structura de parchet din Romania in care functiile, atat de conducere, cat si de executie sunt ocupate fara influenta factorului politic, decizia apartinand CSM, garantul independentei justitiei.

SIIJ a fost validata constitutional, aspecte pe care Memorandumul nu le evoca decat tangential, cu teama de a nu fi observate aceste aspecte si de a nu scadea cumva determinarea unora in a protesta impotriva SIIJ sau a sustine desfiintarea daca cumva s-ar afla adevarul.

Despre abuzuri si protocoale oculte, despre destine distruse de vechea structura de parchet DNA si despre destinele justitiabililor care au avut nefericita sansa sa intalneasca in parcursul lor judiciar un judecator care a suferit diverse forme de presiune nu se vorbeste in Memorandum, caci acestea, de ar fi cunoscute cu adevarat, ar cutremura nu doar sistemul judiciar, dar si intreaga societate si ar genera imediat remedii europene sau internationale adecvate, iar nu incercari de ascundere a realitatii.

Este locul sa amintim aici doar o mica parte din practicile DNA care au fost de natura sa puna presiune pe activitatea de judecata si sa afecteze dreptul partilor la un proces echitabil, practici relevate de raportul Inspectiei Judiciare privind dosarele cu magistrati de competenta DNA, raport aprobat de Plenul CSM: lipsa ordonantelor de incepere a urmaririi penale in rem; solicitarea si prelungirea mandatelor de supraveghere tehnica in lipsa unor motive care sa le justifice; dosare tinute in nelucrare perioade mari de timp; judecatori supravegheati simultan pentru aceleasi fapte, in baza a doua mandate de supraveghere tehnica; judecatori supravegheati cu incalcarea dispozitiilor procedurale; inregistrarea dosarului la structura centrala a DNA pentru o zi in vederea obtinerii de interceptari pe magistrat si apoi trimiterea in aceeasi zi inapoi la structura teritoriala unde se afla in instrumentare; solicitarea de preluare a unei cauze penale de catre DNA structura centrala in raport de modul de solutionare de catre judecator a unor cereri de prelungire a masurilor de supraveghere tehnica vizand alti magistrati; emiterea ordonantelor de prelungire in alb; solicitarea de la instantele de judecata a dosarelor civile / penale ce se aflau pe rolul instantelor de judecata, indiferent de stadiul de solutionare in vederea efectuarii urmaririi penale in cauzele privind magistratii; nerespectarea de catre procuror a conditiilor legale privind autorizatiile provizorii a unor masuri de supraveghere tehnica; efectuarea de acte specifice de urmarire penala de catre ofiterii SRI; punerea in discutie de catre procurori a solutiilor de achitare; etc.

Dar sa nu omitem nici miile de mandate de supraveghere tehnica emise cu privire la magistrati si care ar tulbura si cele mai puternice state europene.

Despre ce valori europene vorbim oare atunci cand – trebuie sa ne amintim – in urma cu 3-4 ani, procurorii DNA, cu excesul de zel consacrat, au rascolit arhiva Sectiei de Contencios Administrativ si Fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, indraznind sa verifice legalitatea si temeinicia a peste 2.200 de hotarari judecatoresti?!

Cui profita revenirea la un statu quo ce, din pacate, a facut ca justitia din Romania sa fie prada unor manevre meschine, a unor interese numai de unii stiute, fara nicio ratiune si fara ca cetatenii acestei tari sa aiba minima sansa de a se apara?

La ce cauze ale Romaniei la Curtea de Justitie a Uniunii Europene ori decizii ar trebui sa ne raportam, in conditiile in care cauzele sunt pendinte, iar deciziile inca nu sunt cunoscute?

Independenta justitiei trebuie garantata, aplicata si respectata, iar nu doar clamata.

SIIJ, cea mai importanta garantie de independenta reala a judecatorilor, urmeaza a fi desfiintata. Asa si-a asumat public Guvernul, insa cei care acum se bucura vor regreta mai tarziu... dar atunci s-ar putea sa fie prea tarziu, poate chiar pentru ei insisi.

Conchidem, spunand ca cea mai importanta garantie a independentei judecatorilor este pe cale sa se piarda, prin inchiderea ochilor la abuzuri si presiuni, prin aplecarea urechii la zgomot si gol si prin ignorarea masei tacute si rezervate, decente si deznadajduite.

Iar a fi european nu inseamna a renunta la ceea ce presupune identitatea noastra nationala!


Judecator Gabriela Baltag

Judecator Evelina Oprina”.

Comentarii

# banditu coroiu date 29 December 2019 19:33 +26

Si? Ajuta cu ceva comunicatele pe feisbuc? Alde tartacuteanu si puiemonta ce zic? Va sustin? Dar gusterul ala oparit de la pmp, turnatorul petrov, care l-a validat pe orban premier? Din ce-mi aduc aminte romanii au votat in 2016 masiv un partid fix ca sa rezolve situatiile astea cretine din sistem.. Si voi ce ati facut? Le-ati impachetat presedintele, pe o fituica dna plina de ineptii, si l-ati expediat la rahova.. voi dimpreuna cu slugile pdl-iste din procuratura. Asa ca nu va mai vaicariti, luati cartonase de greva (are danilet deja tiparite cu hastag cu tot) si fuguta fuguta pe treptele tribunalelor la protest, sa vedeti si voi cum e sa va injure drogatii de la #rebut ca nu sunteti obedienti fata de fuhrer si de securisti.

# n.m date 29 December 2019 19:51 +3

nu inteleg de ce atatea doamne serioase si profesioniste si pedeasupra si f. cunoscute. aceste doamne trebuie sa iasa in fata la Ministerul Justitiei sa protesteze apoi vor veni toti cetateni justitiabili s-au nu. tot asa cum a esit si presedintele Romaniei si a protestat pe bulevard va amintiti, el cum a avut dreptul sa protesteze iar dvs. nu

# Edelweiss - Ivory Tower Semiologist date 29 December 2019 20:39 +14

Mey, cu absolută detașare și indiferență față de petardele, bombele și fitilurile ce se azvârle zilele astea în Câmpul Tactiq „Justiție”, am și Io* o nedumerire de ordin teminologic. Toată lumea zice că memorandumul neonaziștilor Plăvannului e o incontestabilă POTLOGĂRIE, fiind adoptat „noaptea ca ’oții” Dar, Io*, ca bun cunoscător atât al slangului închisorilor, cât și al prevederilor de drept material, am impresia că duomnii ăștia sclifosiți și cucoanele astea smiorcăite ce se pronunță prin fraze și comunicate bombastice asupra subiectului SIIJ, ar trebui să ia în considerare că fapta gestapoviștilor de rit protocolar are o circumstanță agravantă esențială – fapta comisă pe timpul nopții. În atare condiții, analizând prevederile art. 229, alin. (1), lit. b) sau ale art. 234, alin. (1), lit. d) C.p., ”mutatis mutandis” rezultă că încadrarea mediatică potrivită pentru fapta neonaziștilor de rit gestapovist este POTLOGĂRIE CALIFICATĂ! Părerea mea! (Hâc!)

# nae din dealul feleaculuiI date 29 December 2019 21:49 +4

"Banditu coroiu" si "n.m" au dreptate!D-nelor Baltag si Oprina sinte-ti si frumoase si destepte,pe bune!Hai sa punem de un protest cu D-vs. in frunte ,ca venim si noi "cu cetele"!Nu va fie frica,in ultima instanta orice firma privata /cu greutate va vor vrea la ei!Cu D-vs.la compartimentul juridic nu exista sa piarda vreun proces!Si atunci vin si bani /multumiri pe toate planurile;pe deasupra va descatusati de strinsoarea impusa acum de lege.Pe de alta parte avem si noi ,marea masa de romani,pe Ioana,Darc si pe Ecaterina Varga!

# Puiu date 29 December 2019 22:31 +1

Au ramas singure!? ???? Celelalte...ce-au patit!?

# Alex. Bochiș date 30 December 2019 00:13 +4

O mizerabilă imixtiune, ingerință, șantaj, linșaj sau spuneți-i cum vreți, dar desființarea SIIJ este o crasă operațiune de preluarea puterii judecătorești de către Johannis și gauleiterii lui . Când SIIJ a fost aleasă de CSM, care este garanta independenței justiției, care a creat acest organism independent, iar numirea procurorilor se face de CSM, cum ai tupeul pestilențial de scârbos și murdar, să abolești independența justiției. Așa a început și Joseph Goebbels, subordonând Justiția, dând frâu liber nazismului. Apoi Führerul a instalat dictatura și nazismul. Urmează și la noi dictatură „tip” nazzi ??

# steluta date 30 December 2019 00:25 +1

Este an electoral - TREBUIE IESIT IN STRADA ! Nici PSD nu a facut mare lucru , mai mult a mimat lupta cu sistemul lasandu-l pe Tudorel sa tergiverseze ani de zile, dar macar infiintarea sectiei speciale a stopat tupeul procurorilor politici aflati la cheremul ambasadlor prin protocoalele sistemului securist represiv

# santinela date 30 December 2019 08:05 +7

Aseara aparu Basescu la B 1 TV si- facu praf si pulbere pe pelticul nenorocit de Predoiu,aratind cu cifre oficiale modul in care DNA-ul (serviciul special de aici subordonat direct lui Kovessi) santaja procurori si judecatori si de ce nu trebuie desfiintata Sectia de acum. Sigur ca betivul are dreptate,doar el a fost artizanul acestei nenorociri, iar Predoiu doreste sa se revina la nemerniciille anterioare.Macar in ceasul al 12-lea Basescu spune adevarul si ce este mai important afirma ca va face asta si in Parlamentul European. O va face,sint sigur, dar va fi ceva foarte interesant cum vor reactiona acum mai marii de la Bruxelles auzind astfel de grozavii intimplate sub conducerea lui Kovessi,procuror galactic ales de ei !

# mincu constantin date 30 December 2019 08:57 +5

Extraordinara luare de pozitie a celor doua judecatoare,membre CSM.Consider ca trebuie spus si comentat urmatorul considerent in conturarea unei pozitii corecte si pertinente:pozitia MJ,a guvernului Orban,sunt dictate dinafara pentru ca desfiintarea SIIJ,ar conduce la albirea definitiva a LCK,mareke procuror european,care are in spate nu numai schelete in fisete dar si victime care nu mai sunt printre noi pentru a se apara,SIIj esra pe cale sa finalizeze dosarul acestei slugi diabolice a puterilor din afara Romaniei,prin trimiterea ei in judecata.Or,daca s-ar fi intamplat acest lucru se crea o mare problema pentru cei care au sustinut si o sustin pe aceasta creatura.Trist este ca alogenii care ne conduc astazi au creat front comun si la indicatiile celor de afara,impiedica societatea romaneasca,sa=si organizeze si legifereze,justitia raportandu-se la Constitutie.

# CCR date 31 December 2019 08:46 +2

Propunerea legislativă de desfiinţare a SIIJ poate fi supusă controlului de constituţionalitate. Art. 152 alin. (1) şi (2) Constituţia României. Independenţa justiţiei!

# TIPA date 2 January 2020 20:37 +2

Procurorul Nicolae Marin sef adjunct SIIJ e adjunct degeaba pt ca nu poate sa infirme nicio solutie a procurorilor din cadrul sectiei -a se vedea disp. art. 88 indice 1 alin 6 din OUG 7/2019 conform carora prin procuror ierarhic se intelege procurorul sef de sectie nu procurorul adjunct.Prin urmare, el nu are nicio atributie decat aceea de a exercita atributiile pe care i le confera, eventual, daca doreste procurorul sef ce nu exista. Nicolae Marin e procurorul degeaba pt ca nu are nicio atributie , adica nu este seful nimanui. HA,HA,HA Prin urmare Adina Florea poate sa revina asupra renuntarii, neexistand nicio procedura de retragere reglementata de lege.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 21.11.2024 – ICCJ a lamurit cum ramane cu Sosoaca (Document)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva