O stafie bantuie justitia romaneasca. Este stafia Marianei Rarinca. Odata cu recondamnarea acesteia - dupa ce fusese achitata cu caracter "defintiv" (sic!) - prin aplicarea unei proceduri halucinante, somnul autoritatii judiciare romanesti - acela care a dat nastere atator injustitii monstruoase - a fost complet ruinat. De acum disputa personala dintre doamnele Stanciu si Rarinca s-a incheiat; cel putin in spatiul public si sub aspect formal.

 Ceea ce ramane este conflictul dintre valorile statului de drept proclamate de Constitutie - dar si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului - si realitatea justitiei oligarhizate (in acest sens politizate); dintre popor, ca titular originar al puterii de stat in integralitatea sa, si justitie, ca detinator derivat al unei parti din aceasta putere, legitim numai atata timp cat o exercita in interes popular si potrivit mandatului popular; dintre "baronii justitiei" si "iobagii justitiei".

Cele doua doamne s-au depersonalizat. Statutul lor social si biografia lor concreta nu mai conteaza. Ele au devenit doua simboluri: simbolul raului si simbolul binelui; simbolul abuzului de putere si simbolul victimei acestui abuz.

Ca "stafie" doamna Rarinca are acum insusirea de a nu mai putea fi atinsa de bratul lung al rivalei sale. Ea are, in schimb, deschisa calea recursului la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), unde influenta doamnei Stanciu este nula. Acolo nu se va discuta daca Mariana Rarinca a santajat-o sau nu pe Livia Stanciu ci daca presupusa santajista a avut parte de un proces echitabil. Or, fata de modul in care a decurs procesul, probabilitatea unei decizii de condamnare venita din partea CEDO, este imensa. Condamnata nu va fi insa doamna Stanciu si nici macar magistratii care si-au batut joc de ideea de justitie ci statul roman si sistemul judiciar romanesc care lasa loc unor asemenea abuzuri. Poate atunci Guvernul, Parlamentul si Presedintele Romaniei vor intelege sau vor prinde curaj sa treaca la reformarea profunda a sistemului judiciar romanesc actual.
Pana atunci, insa, lucrurile nu pot sta pe loc. Daca luam de bune decizia de desfiintare a hotararii definitive de achitare a doamnei Rarinca si cea de revenire la condamnarea pronuntata de instanta de fond, inseamna ca achitarea a reprezentat nu o simpla eroare judiciara, ci o actiune premeditata de obstructionare a actului de justitie. Motivul pentru care s-a cerut si admis rejudecarea apelului a fost acela ca unul dintre judecatorii instantei de apel (Risantea Gagescu) s-a pronuntat nu in functie de probele din cauza ci de ranchiunele sale fata de Presedinta ICCJ, doamna Livia Stanciu. Un al doilea judecator din acelasi complet, fara a avea nici macar circumstanta unei suparari care sa ii fi intunecat mintea, a acceptat sa fie complice la pronuntarea unei hotarari "vadit nelegale si profund netemeinice". Aceasta nu mai este o simpla problema administrativa de competenta inspectiei judiciare. Aceasta este o fapta penala grava care ar trebui sa intre urgent in vizorul Parchetului si apoi al instantelor penale insesi. Ironic ar fi ca Parchetul sa se sesizeze dupa o eventuala ancheta a Inspectiei judiciare, aflate sub conducerea CSM; a acelui CSM din care doamna Stanciu face parte si care si-a aratat mereu solidaritatea de casta cu aceasta.

Problema se complica daca observam ca toate asociatiile profesionale ale magistratilor (judecatori si procurori) s-au pronuntat in sustinerea deciziei de achitare a Marianei Rarinca, denuntand ca pe un abuz procesul de care aceasta a avut parte in faza de urmarire penala si in cea a judecatii de fond. Sustinerea de catre organizatiile de profesionisti ai dreptului - iar nu de catre niste ageamii - a "judecatorilor-infractori" (infractori pe baza unor "argumente logico-juridice") care s-au pronuntat pentru achitare, compromite moral daca nu cumva si legal aceste organizatii. Pe un atare fundal se mai pune si intrebarea cum poate functiona sistemul judiciar in conditiile unui conflict deschis, cu posibile nuante penale, intre masa magistratilor, reprezentati de organizatiile lor, si suprastructura autoritatii judiciare concentrata in CSM?! Presedintele, Parlamentul si Guvernul trebuie sa intervina pe cale legislativa spre a solutiona acest conflict.

Daca judecatorii care au pronuntat achitarea au actionat abuziv chiar si atunci cand in cauza a fost prestigiul Presedintei ICCJ, este lesne de imaginat ca alte abuzuri cu atat mai mult pot fi comise in cazurile oamenilor de rand. Pe de alta parte, daca decizia de achitare a fost rasturnata abuziv, este clar ca un asemenea spectacol scandalos a fost pus in scena doar pentru ca in cauza au fost interesele Presedintei ICCJ. Pentru un amarat oarecare nu a s-ar fi facut atata deranj. Asadar, si intr-un caz si in altul mecanismul abuzurilor in justitia romaneasca merge uns. Nu este vorba despre abuzurile care ii privesc pe politicieni sau pe oamenii de afaceri ci de cele care ii lovesc pe romanii de rand. La intrebarea cum se pot apara ei in asemenea situatii, raspunsul este nicaieri si nicicum. Un inalt magistrat poate face ce vrea cu destinul cetateanului roman, inclusiv atunci cand printr-un fericit concurs de imprejurari acesta obtine o hotarare definitiva favorabila lui. Caci - nu-i asa? - poti fi tratat ca vinovat chiar daca esti achitat - dupa cum ne invata domnul Danilet. (Sa insemne asta ca poti fi tratat si ca nevinovat atunci cand esti condamnat?!)

O asemenea relativizare face din actul de justitie un act al bunului plac. "Afacerea Rarinca" pune in lumina exact aceasta boala structurala a justitei romane. Nu este vorba de exceptii ci despre regula. Cu un asemenea sistem de justitie, chiar si o hotarare corecta este corecta pentru ca asa doreste judecatorul iar nu pentru ca procesul fiind corect a condus la o hotarare corecta. O procedura corecta duce la o concluzie corecta. Acesta este un principiu al statului de drept. Un principiu care tine de filosofia statului de drept iar nu doar de ideologie. si in statul de drept apar erori caci justitia este administrata de oameni. Una este insa eroarea si alta abuzul, reaua credinta, intentia maligna.

In sustinerea punctului sau de vedere, doamna Livia Stanciu, a informat instanta ca un cunoscut jurnalist i-ar fi oferit bani doamnei Rarinca pentru a divulga informatii compromitatoare la adresa sa si a familiei sale. Ca faptul ar fi putut fi real, nu ma indoiesc. Din nefericire, presa recurge prea des la mijloace imorale (si chiar ilegale) pentru a distruge imaginea unor personalitati publice; mai ales atunci cand respectivele personalitati nu sunt pe placul patronilor ei. Ce legatura are insa o asemenea incercare (un fel de instigare la infractiunea de santaj) cu procesul doamnei Rarinca? A intrat in joc doamna Rarinca? A savarsit dansa un alt fapt de santaj? Daca da, ce ne facem cu un Presedinte al ICCJ atat de santajabil? Faptul in sine - tinerea secreta a unor informatii compromitatoare in legatura cu actiuni reprobabile savarsite de inalti magistrati - este un pericol pentru independenta justitiei, ca si pentru buna guvernare sau buna legiferare.

Dincolo de aceste ingrijorari se profileaza una inca si mai mare. De unde o fi aflat doamna Livia Stanciu de presupusul demers ignobil al respectivului jurnalist? Nu cred ca omul s-a dus ziua in amiaza mare ca sa o impinga pe Mariana Rarinca la rele si nici ca doamna Stanciu a organizat pe cont propriu o actiune de filaj. Daca informatia este reala inseamna ca ea provine de la serviciile specializate in filaj. In masura in care la mijloc sunt distinsele servicii ale statului, au ele oare dreptul sa-i prelucreze informativ pe cetatenii Romaniei fara mandat (nu cred ca in acest caz a existat un mandat de urmarire) in interesul personal al unui alt cetatean? Daca nu a fost vorba despre o urmarire in interes personal ci in interesul securitatii nationale, de ce informatia nu a ajuns la CSAT (sau si la CSAT) ci doar la una dintre partile interesate personal in proces? O fi el "parteneriat de nadejde" dar nici chiar asa! CSAT ar trebui sa faca lumina in acest caz.

Prin brutalitatea si aroganta cu care s-a revenit la condamnarea doamnei Mariana Rarinca, baronii justitiei si-au devoalat gandirea totalitara. Intrucat este perfect, dictatorul nu greseste niciodata. De aceea nu cedeaza niciodata. Orice cedare ar fi recunoasterea unei greseli; deci recunoasterea caracterului imperfect al dictatorului. Or, o asemenea recunoastere reprezinta admiterea unei slabiciuni iar slabiciunea incurajeaza multimea la nesupunere. Pentru un dictator ascultarea, ordinea, respectul vin din frica iar nu din increderea ca el face ce trebuie.

Ceea ce nu au aflat, insa, posesorii unor asemenea mentalitati este ca tot ceea ce este excesiv este derizoriu; iar derizoriul te impinge in ridicol si, in locul fricii, trezeste dispretul. Prin excesele procedurale evidente la care s-a dedat, oligarhia autoritatii judiciare (caci nu ii putem baga pe toti magistratii in aceeasi oala) nu a obtinut o victorie ci a acceptat o infrangere. Bruma de credibilitate de care se mai bucura s-a spulberat. De asemenea, ea a aratat nu ca are puterea sa se impuna in orice conditii ci ca nu are puterea de a isi mentine statutul dominant decat prin abuz, prin rigiditate, prin refuzul adaptarii la context, prin ilegalitati. Ilegaitati extreme care ii masoara spaima. Or, orice constructie rigida se prabuseste la primul cutremur; orice entitate inadaptabila dispare. In loc ca prin excesele comise sa inspire teama, oligarhii justitiei au aratat ca de fapt lor le este teama. Le este teama sa isi recunoasca greselile si prin urmare se pun in situatia de a nu le putea corecta. O asemenea combinatie, distrugand speranta si risipind teama poporului, va trezi acum contestarea populara care poate deveni un taifun social daca factorul politic nu va aduce imediat corecturile necesare.

Intr-adevar, din nefericire poporul roman nu s-a miscat pentru a sustine dreptul unui concetatean la un proces corect. Ana Blandiana avea dreptate: "Suntem un popor vegetal". Suntem smecheri, le stim pe toate, injuram pe retelele sociale sub nume false, pe toti ceilalti ii tratam de prosti, pe politicieni ii luam de sus. Cand este insa sa facem si altceva decat politica de sant sau de cafenea, ne incuiem in casa. Partidele, altminteri cat se poate de populiste, nu au facut nici ele nimic pentru a-si scoate in strada simpatizantii. Liderii lor inca mai cred ca pot scapa de inchisoare tranzactionand pe cont propriu in loc sa abordeze principial problemele depolitizarii justitiei. Organizatiile neguvernamentale din zona drepturilor omului au demonstrat inca o data ca nu au nici o legatura cu societatea civila reala, fiind doar niste mici cluburi de palavragii cu pretentii care isi dau aere pe la dezbaterile televizate. Dar pana si aceasta inconstienta lasa serveste la ceva.

Sistemul este in fierbere. El este practic condamnat. Victimele abuzurilor judiciare sunt deja multe. Vazand ca nu au ajutor de nicaieri dar si ca autoritatea judiciara este blocata in teama de propria slabiciune, isi vor organiza propriile structuri de aparare. Aud ca deja se pregateste lansarea unei asociatii a detinutilor politici si alta a victimelor DNA.

Asociatiile profesionale ale magistratilor vor fi obligate sa se lupte cu si mai mare forta decat pana acum impotriva oligarhilor justitiei intrucat altminteri risca sa dispara. Ele vor trebui sa apere autonomia reala a justitiei in fata acestor oligarhi. In acest context apararea judecatorilor care au achitat-o pe Mariana Rarinca va fi esentiala. A-i apara pe acestia insemna insa a-i acuza pe cei care au condamant-o. Aceasta lupta nu se poate incheia la egalitate. Cum bunul simt, realismul si ratiunea lipsesc, se va putea ajunge la actiuni radicale. O greva a magistratilor de numai o zi ar arunca in aer Consiliul Superior al Magistraturii si ar inlatura pe liderii ICCJ si DNA fara drept de apel.

Sunt sigur ca se vor gasi destui care sa doneze bani sau sa ofere asistenta de specialitate doamnei Rarinca pentru a-si putea sustine cauza la CEDO. Foarte probabila hotarare a Curtii de la Strasbourg de condamnare a Romaniei nu o va mai afecta pe doamna Livia Stanciu - caci de obtinerea unui nou mandat anul viitor nici nu se mai pune problema - dar ii va afecta pe toti cei implicati in "afacerea Rarinca" impingandu-i in pragul puscariei. De asta sunt de acum constienti si judecatorii ICCJ sau procurorii DNA. Acestia vor incerca sa se delimiteze de doamna Stanciu spre a-si asigura viitorul. Astfel atat presedintia ICCJ cat si parteneriatul de nadejde al acesteia cu DNA se vor bloca in fapt.

Desigur, asta nu insemna automat aducerea sistemului judiciar romanesc in stare de functionare normala. Inseamna insa ca profitorii actualului sistem au mancat ultima bucata de paine alba iar persecutatii lui au mancat ultima bucata de paine neagra. Victoria sistemului asupra Marianei Rarinca este mai mult decat o victorie a la Pyhrrus. Dupa ce i-a invins cu mari costuri pe romani la Heraclea si Asculum, regele Epirului a rostitit celebra fraza: "inca o victorie ca aceasta si suntem terminati". "Afacerea Rarinca" nu mai lasa loc unei alte victorii dezastroare echivaland cu infrangerea finala. Pentru actualul sistem judiciar romanesc razboiul este deja pierdut. Oficializarea acestui fapt este numai o problema de timp.