Pornind de la discutiile avute in tara, intr-o privire retrospectiva, as dori sa punctez cateva chestiuni pe care le-am abordat in Proiectul meu cateva elemente  care pot face diferenta in ce priveste maniera de abordare pentru viitor a rolului CSM, a implicarii altfel decat una strict reactiva, a unei treceri de la o stare de contemplatie la o abordare directa a problemelor Justitiei. Aceasta schimbare de perspectiva si atitudine este ceea ce nu doar eu, ci toti colegii ne dorim, si este momentul, cu siguranta, ca CSM sa treaca intr-o alta faza a evolutiei institutionale, pentru a tine pasul cu noile provocari la care sistemul de justitie trebuie sa faca fata.

In cursul acestei campanii si am remarcat ca  sistemul  nostru este, in fapt, mult mai alert si mai receptiv la schimbare decat lasa sa se vada din aparentele proiectate de cei ce au fost pana acum la varful acestuia. Colegii mei din tara resimt mult mai acut presiunea asupra sistemului si de multe ori sunt nevoiti sa constituie si prima linie de raspuns in fata acestor presiuni exterioare. Nu ar trebui sa fie asa. Rolul procurorului ar trebui sa inceapa si sa se opreasca la dosarele pe care le are in lucru, iar CSM ar trebui sa constituie acea linie de prim raspuns prin mecanismele institutionale de care dispune conform legii.

Daca pana acum pare ca CSM sufera de ceea ce este cunoscut ca boiling frog syndrom – diminuarea pana la disparitia totala a instinctului de lupta din cauza acomodarii treptate la un mediu ostil, in locul unei reactii de auto-protectie – cred ca a sosit momentul sa depasim starea de contemplare si lamentatie, daca vrem sa depasim stadiul discutiilor despre supravietuirea unui sistem atunci cand ar trebui sa vorbim mai degraba despre modernizarea si reformarea lui din temelii.

Toate problemele sistemului de justitie le vad a fi interconectate, pentru ca nu poti aborda sau rezolva cu succes problema incarcaturii de dosare fara sa discuti despre resursele umane, nu poti maximiza potentialul uman al sistemului in lipsa unui cadru clar, coerent si stabil in ce priveste legislatia de salarizare sau cea de functionare, nu poti pretinde recunoasterea importantei si rolului sistemului atunci cand pornesti de la premise eronate in gestionarea relatiilor cu celelalte institutii nationale ori europene. Pentru ca, in final, culegem ce semanam, in functie de modul in care semanam!

Situatia resurselor umane este dificila, dar rezolvarea ei depinde de corelarea intrarilor in sistem cu iesirile si cu marirea capacitatii de scolarizare a INM, nu prin recurgerea la masuri disperate – cum ar fi exemplu admiterea in magistratura pe baza unui stadiu de practica, cu scurt-circuitarea INM. Chiar prezentata ca o solutie temporara de criza, mie personal imi seamana cu procesul de trecere in productie din anii '50. Eu as vedea, alaturi de masuri punctuale precum redimensionarea detasarilor in CSM spre exemplu, o reechilibrare a sistemului de admitere prin INM, o crestere a numarului de absolventi insa nu dincolo de capacitatea de absorbtie a sistemului, luand in calcul si limitele actuale ale scolii universitare romanesti, pe care nu putem decat sa le acceptam ca realitate. Sa transformam admiterea la INM intr-un subiect de discutie nationala, sa vedem colegi care folosesc procesul de admitere ca prilej de afirmare a propriilor valente de autori de cuvinte incrucisate – cui foloseste? In nici un caz sistemului meu si al colegilor mei!

Referitor la incarcatura de dosare, aceasta  este mai intai o problema de management de sistem, de folosire optima a resurselor existente, o problema de legislatie de functionare si organizare, si abia la final o problema de deficit de resurse umane.

Am vazut recent un comunicat CSM ce facea referire la finalizarea unui Proiect Phare, parte a acestui Proiect fiind redactarea unui document de nivel strategic pe marginea resurselor umane. Nu asa rezolvam problemele conexe resurselor umane, cu proiecte facute de dragul proiectelor si cu documente abstracte,ci cu masuri concrete, care sa fie urgent aplicate.

Din perspectiva statutului meu, cred cu tarie ca procurorul trebuie sa ramana magistrat, ca statutul nostru trebuie mentinut si in noua Constitutie. Consider ca de pastrarea statutului de magistrat depind aspecte mutiple si importante ce tin de viitorul nostru. Procurorul trebuie sa fie ceea ce Curtea Europeana a Drepturilor Omului intelege prin magistrat, adica cel care judeca o cauza pe baza de probe. Am remarcat recent o readucere in discutie a problemei inregistrarilor audio, in principal telefonice, respectiv rolul acestora in dosarul intocmit de procuror. Am discutat-o si intalnirile cu colegii din tara. Cred ca procurorul nu trebuie implicat in faza documentarii informative a unei cauze, iar contaminarea lui cu un munte de informatii mai mult sau mai putin relevante nu face decat sa ne expuna profesional, fara sa serveasca actului de justitie. Cred ca este utila o reasezare a modului de lucru si de colaborare magistrat-politie-servicii de informatii, pornind de la abordarea potrivit careia in prim-plan este nu informatia, ci dosarul aflat pe masa procurorului, nu documentarea informativa, ci probarea, in intelesul procedural penal, a uneia sau unei serii de fapte. Intelligence-ul nu este scopul, nu trebuie sa fie nici unica metoda, ci este doar una din metodele de documentare si probare. Iar calitatea informatiilor este importanta, de aceea eu cred in necesitatea adoptarii unor standarde comune de calitate a informatiilor al caror beneficiar este Parchetul. Actuala perspectiva de lucru asupra acestei probleme nu face decat sa ne vulnerabilizeze pe noi ca procurori, sa  creeze riscul ca noi sa devenim actorii unor piese care nu ne apartin.

Am avut uneori senzatia ca CSM tinde sa preia si sa se identifice prin empatie cu ceea ce a dat mai putin bun Romania in materie de guvernare si politica. De plida, problemele legate de salarizare sunt generate si de contextul politic si economic, insa exact din aceste considerente de context economic si politic ar fi fost rolul CSM si al Ministerului sa arate ca ne costa mai mult o justitie sub-finantata, ca in plan european este mai oneroasa perceptia actuala cu privire la coruptia presupus endemica ce ar guverna Justitia romana mai abitir decat cea africana, decat ar fi costat asigurarea unui nivel european al statutului si drepturilor salariale ale magistratilor. Iar cine nu s-a putut achita de acest rol ar fi trebuit sa plece si sa ne lase, pentru ca solutii se pot gasi daca exista interes si preocupare pentru sistem. Motivele si contextul devin irelevante atunci cand insuccesul se rasfrange asupra unei intregi categorii profesionale.

Justitia este un sistem viu, am vazut cum aceste alegeri pentru CSM au mobilizat o serie de energii pe care putini le mai cunosteau a exista in interiorul sistemului, iar pentru punerea lor in valoare este nevoie de un CSM care sa aiba macar cunostinta de acestea. Chiar daca au un impact major, nu clasa politica sau guvernantii sunt responsabili de succesul sau insuccesul nostru, noi insine suntem cei ce trebuie sa ne gestionam problemele, la fel cum ne gestionam si dosarele pe care le avem in lucru. Cred ca viitorii membri ai CSM nu trebuie sa uite de unde au plecat. Activitatea in CSM ar trebui sa vina ca o continuare fireasca a celei de procuror, ca reprezentant activ al intereselor procurorilor, si aceasta este schimbarea de abordare pe care vreau sa o aduc in CSM.

In final, ma adresez cat se poate de direct tututor colegilor care vor vota: alegerile pentru CSM sunt o oportunitate pentru revigorarea acestei institutii, care a esuat in multe din demersurile realizate, inclusiv in recredibilizarea sistemului. Atentie, deci, pentru ca cei ce vor veni, vor ramane timp de sase ani! Iar JUSTITIA are nevoie ACUM de aer curat si solutii sanatoase pentru sistem!