psdolt
26 November 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

psdolt psdolt psd

Asta da „celeritate”! Dosarul vamesilor de la Otopeni, blocat de 5 luni intre Tribunalul Buzau si Curtea de Apel Ploiesti. Procurorii DNA, acuzati de proprii martori ca i-au amenintat pentru a declara mincinos

Scris de: Voichita RASCANU | pdf | print

21 August 2011 14:15
Vizualizari: 6270

Dupa ce judecatorii Tribunalului Buzau au dispus, in 29 martie 2011, ca 19 din cei 21 de vamesi de la Otopeni, trimisi in judecata de DNA pentru luare de mita in forma continuata, sa isi petreaca urmatorii 4 ani dupa gratii, atat inculpatii, cat si procurorii anticoruptie au declarat apel impotriva acestei sentinte. Numai ca, din 29 martie 2011, pana in prezent, dosarul, conform datelor ECRIS, nu a fost inregistrat la Curtea de Apel Ploiesti, competenta sa judece apelul, desi au trecut cinci luni de la condamnare. Conform informatiilor Lumeajustitiei.ro, inca de la momentul pronuntarii sentintei, dosarul a fost luat de procurorii DNA, pentru motivarea apelului, insa pana in prezent, cauza nu a ajuns pe rolul instantei superioare. Intrebarea este cum de procurorilor DNA le trebuie luni de zile sa isi motiveze un apel intr-un asemenea caz, in conditiile in care luptatorii anticoruptie s-au laudat in rapoartele de tara tocmai cu prinderea si aducerea in fata justitiei a vamesilor pe care ii acuzau ca sunt corupti. Pe de alta parte, modul in care a fost constituit si apoi instrumentat dosarul vamesilor din Otopeni este de natura sa ridice mari semne de intrebare cu privire la impartialitatea de care au dat dovada procurorii. Lumeajustitiei.ro incepe de astazi un serial in care va arata punct cu punct hibele acestui dosar.


Dosarul s-a “ratacit” intre doua instante, de aproape jumatate de an

Judecatoarea Madalina Barlodeanu, de la Tribunalul Buzau, a decis, in 29 martie 2011, in dosarul cu numarul 6327/114/2007, condamnarea a 19 din cei 21 de vamesi de la Otopeni la 4 ani de inchisoare pentru luare de mita in forma continuata, condamnarea la 2 ani si zece luni de inchisoare pentru cel de-al 20-lea vames si incetarea procesului penal ca urmare a decesului inculpatului pentru ultimul vames trimis in judecata. Ion Istvan, Georgeta Tomescu, Georgeta Luca, Dan Grecu, Marian Tudorache, Ilie si Cristian Valentin, Mircea Mocanu, Viorel Gigi Neagoe, Maricica Ghetu, Gelu Ilie, Marilena Toma, Gabriel Iancu, Mariana Tigau, Niculina Pismis, Lucian Zgorcea, Liliana Carmen Covrescu, Marian Micu, Tudora Padurean si Mugurel Blendea au fost condamnati la cate 4 ani de inchisoare, un alt vames, Dan Pascu, a primit o pedeapsa de doi ani si zece luni de detentie, in timp ce pentru Viorel Dinescu s-a dispus incetarea procesului penal. Toti vamesii au fost trimisi in judecata in decembrie 2007, de procurorul DNA Eugen Stoina (foto 2), care i-a acuzat ca au primit sume de bani cu titlu de mita pentru a isi exercita atributiile de serviciu cu celeritate. Prejudiciul total retinut in sarcina celor 21 de inculpati a fost de circa 81.000 de lei. Dupa pronuntarea sentintei de condamnare, atat cei 20 de inculpati, cat si procurorii DNA, au declarat apel. De aici, lucrurile au luat o intorsatura bizara. Astfel, de mai bine de cinci luni de la momentul declararii apelului, dosarul nu a ajuns la Curtea de Apel Ploiesti, acesta nefiind inregistrat la aceasta instanta, potrivit ECRIS. Conform informatiilor detinute de Lumeajustitiei.ro, dosarul ar fi fost luat de procurori, ca sa isi formuleze motivele de apel. Interesant este ca de atata timp, procurorii nu au dat niciun semn ca ar dori sa tina cont de celeritatea cu care ar trebui sa se judece un dosar, si sa depuna apelul motivat, odata cu trimiterea cauzei la CA Ploiesti. Asta desi instrumentarea si judecarea cauzei, asa cum au fost prezentate public de procurori, nu ridica niciun fel de problema procedurala. Lucrurile nu stau insa tocmai asa.

Martorii au acuzat in instanta procurorii DNA ca au facut presiuni asupra lor si i-au amenintat cu retinerea

Trei dintre martorii de care DNA s-a folosit pentru a ii inculpa pe cei 21 de vamesi au sustinut in instanta ca au fost amenintati si presati de procurori sa minta cu privire la presupuse fapte infractionale ale colegilor lor. Astfel, martora Gabriela Popescu a recunoscut in fata judecatorului de la Tribunalul Buzau ca: “acolo (n.n.-la DNA) am fost intrebata daca am dat mita lucratorilor vamali. Procurorul avea o lista, m-a intrebat cu privire la fiecare in parte, iar eu, dupa 4 ore, pentru a putea pleca de acolo am raspuns afirmativ. Am spus la inceput procurorului ca nu este adevarat, dar acesta a insistat sa ma mai gandesc, se reintorcea la numele pe care mi le spusese (n.n.-numele vamesilor inculpati ulterior) intrebandu-ma de fiecare data cat am dat. Asa cum am mai spus, intr-un final am declarat ca am dat mita vamesilor pe care acesta i-a mentionat (…) Am intentionat la un moment dat sa demisionez pentru ca eram foarte speriata de cele intamplate, nu mai patisem niciodata asa ceva, iar cei de la DNA s-au purtat foarte urat cu mine in sensul ca au tipat la mine, m-au tinut foarte mult. (…) La cea de-a treia declaratie, (...) procurorul mi-a spus: pe nimeni nu am bagat in celula, dar pe tine o sa te bag 12 ore, o noapte, nu stiu cum s-a exprimat. Acesta s-a enervat pentru faptul ca eu mi-am schimbat declaratia si a afirmat ca imi bat joc de dumnealui”. (Va urma)

Comentarii

# Van Gogu date 21 August 2011 19:33 0

1)daca inc.sunt vinovati, de ce este nevoie de amenintarea martorilor si falsificarea probatoriului? - ori acestia nu sunt vinovati si atunci organele de up trebuiesc deferite justitiei, ori sunt vinovati dar organele de up nu sunt in stare sa o dovedeasca legal desi au la indemana o multitudine de mijloace si resurse materiale, logistice, umane...si atunci acestia trebuie sanctionati disciplinar si reorientati spre alte meserii pe care le ar putea face bine. 2)daca nu existau aceste mani******ri judiciare ale probelor mai exista un proces penal?Bineinteles ca nu.Cu atat mai mult o condamnare trebuie să se fundamenteze pe dovezi legal administrate, temeinice, convingătoare, de natură a înlătura orice urmă de îndoială.Drept urmare CSM-ul si PICCJ ne luand masuri impotriva autoritatilor abuzive, statul roman s-a transformat intr-un stat politienesc in care oricine,oricand poate fi astfel trimis in judecata si in care coruptii sunt protejati de DNA fie din incompetenta fie din...

# Van Gogu date 21 August 2011 19:43 +1

fie din supunere ierarhica fata de cel care i-a numit si din complicitate cu grupurile infractionale din cercul puterii.....asta inseamna captatia statului. 3)In regulamentul de organizare si functionare al instantelor termenul in care dos.trebuie returnat instantei este de 10 zile si 5 in cauzele cu arestati, bineinteles se vor umfla in pene distinsii procurori DNA ca este un termen de recomandare desi nu este asa, dar sa admitem ca si oile mananca lupi, dar dupa ce dosarul a zabovit in faza actelor premergatoare,in faza de urmarire penala, in faza de cercetare judecatoreasca si a fost la discretia distinsilor procurori, atunci de ce mai sunt necesare luni de zile pentru motivare?probabil pentru simplul fapt ca urmarirea penala nu a fost facuta profesionist sau pentru a sustrage piese din dosar sau pentru a falsifica alte probe sau pentru a ameninta alti martori pentru ca DNA-ul este mai presus de legea pe care o incalca sub pretextul ca o apara.....

# Van Gogu date 21 August 2011 20:20 0

4)in astfel de cauze, procurorul de caz trebuie sa aiba cunostinte temeinice nu numai de drept penal ci si de drept civil,comercial,comunitar si/sau administrativ, in urma unui examen corect desfasurat cu o astfel de tematica(nu cu gradul obtinut peste noapte) s-ar trage cortina peste DNA, multi dintre "inchizitorii"de acolo neavand otiuni elementare de drept.In subsidiar specilastii din cadrul DNA care ar trebui sa intocmeasca constatari tehnico-stiintifice sunt "specialisti"usuiti din alte institutii pentru incompetenta si reevaluati in cadrul DNA(a se vedea Decizia de Sancţionare 65/23 martie 2007 a Ministerul Justiţiei, care îi suspendă "specialistului"Cucoară dreptul de efectuare a unor expertize tehnice judiciare pe o perioadă de un an,la numai 2 luni de la suspendarea sa acesta efectueaza constatarea tehnico-stiintifica ca specialist DNA in cauza in care este trimis in judecata Radu Mazare). Nu i asa ca avem o justitie sublima care lipseste cu desavarsire?SA TRAITI CUM ATI VOTAT

# Czbun date 22 August 2011 11:12 0

In sfarsit, a aparut in ECRIS la Ploiesti - dosarul 6327/114/2007 a vamesilor de la Ploiesti..

# justitiabilul date 22 August 2011 12:59 0

iar esti in eroare ! dosarul pe la Curtea de Apel Ploiesti din 25 IULIE. Are si termen pe 28 sept. oricine poate verifica pe Portalul instantelor. ESTE PUBLIC

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 25.11.2024 – Domnul colonel Bodean

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva