Cine a spart oalele? SRI sau DNA?
Doamna Laura Codruta Kovesi este intrigata de zilele pe care unii condamnati le castiga in schimbul cartilor scrise. Si solicita reformarea sistemului. Probabil are dreptate. Dar, pana una-alta, ”unde-i lege, nu-i tocmeala”. Iar procurorii DNA, cand se opun eliberarii unor condamnati, forteaza, atat litera, cat si spiritul legii. Vom vedea cum! In aceeasi logica rasturnata, DNA se lauda cu teribilele dosare de coruptie pe care le instrumenteaza. Probabil, pe buna dreptate. Numai ca nu ne spune care dintre cele doua institutii raspunde pentru intarzierea extrem de mare a instrumentarii acestor cauze. SRI sau institutia pe care o conduce chiar ea?
Sunt sigur ca legislatia care le permite detinutilor sa scrie carti si sa-si reduca astfel pedepsele, poate si trebuie imbunatatita. Are dreptate doamna Kovesi cand spune ca trebuie verificat mai bine caracterul stiintific al acestor lucrari. Si este foarte bine ca s-au facut propuneri privind imbunatatirea legislatiei. Numai ca, miercuri, m-am deplasat la Judecatoria din Gaesti pentru a asista la procesul prin care Bogdan Popovici, victima colaterala a unui dosar politic, urma sa fie pus in libertate. Si am auzit, cu stupoare, cum procurorul DNA s-a opus, invocand incertitudinea sa privind caracterul stiintific al lucrarilor scrise de Bogdan Popovici. Intamplator, le-am citit. Sunt opere valoroase. Ma indoiesc ca procurorul le-a citit. Poate ca nici nu era obligat sa o faca. Dar legea era obligat sa o cunoasca. Si sa o respecte. Ori, in lege, nu scrie ca dupa ce trei comisii de penitenciar, din trei penitenciare, conduse de trei judecatori diferiti au apreciat caracterul stiintific al lucrarilor si au acordat lui Popovici recompensa in zile scutite de la executare, mai poate veni vreun procuror, fie el si de la DNA, pentru a solicita ca trei penitenciare sa justifice caracterul stiintific al respectivelor lucrari, precum si ce a facut respectivul detinut 365 de zile, ori trei ani si jumatate. O asemenea solicitare dovedeste, cu prisosinta, fie ca subordonatul doamnei Kovesi nu cunoaste legea, fie ca o cunoaste si o incalca cu buna-stiinta. Poate la ordin.
Cum aratam mai sus, aceeasi logica data peste cap caracterizeaza si raportarile DNA fata de fenomenul marii coruptii. Indiscutabil fiind descoperite de catre procurori si instrumentate cauze uluitoare. Zilnic auzim despre dosare prin care procurorii incearca sa probeze furtul din avutia publica, de sute si sute de milioane de euro. Bine fac ca cerceteaza aceste cauze. Este cat se poate de firesc ca cei care au devalizat aceasta tara, in ultimii 25 de ani, sa plateasca. Si daca lucrurile sunt dovedite, sa plateasca si cu propriile averi. Exista insa un dar.
Observam, aproape de fiecare data, cum se intampla si in „Dosarul Printului de Tinichea” ca sunt cercetate acte si fapte care s-au petrecut in urma cu multi ani de zile. Daca abia acum au aflat procurorii, este in regula. Niciodata nu este prea tarziu pentru ca cei vinovati sa fie anchetati si condamnati. Cum se poate observa insa, in toate aceste cauze, apar interceptari. Ale unor convorbiri legate de infractiunile savarsite, convorbiri care au fost purtate in urma cu cinci-sase ani. Sau chiar mai vechi. Inseamna ca aceste interceptari au fost facute de singura institutie abilitata. Care este Serviciul Roman de Informatii. La solicitarea unui procuror. Si cu aprobarea unui judecator. Si au zacut aceste inregistrari, in sertar, cinci ani si mai bine.
Cum este posibil? A ascuns cineva probele? I-a protejat cineva pe infractorii periculosi constituiti in grupuri criminale organizate? I-a lasat cineva sa fure, in continuare, pana in ziua de azi? A asistat cineva, cu buna-stiinta, la o opera continuata de devalizare a avutiei publice? Daca da, atunci si acel cineva trebuie sa raspunda. Se face la fel de vinovat ca si prezumtivii infractori.
Aceste informatii, aceste stenograme ale unor inregistrari care constituie fie dovezi, fie indicii rezonabile ca se savarsesc grave infractiuni, au fost operate de catre Serviciul Roman de Informatii. Intrucat inregistrarile s-au facut la solicitarea unui procuror, este rezonabil sa ma gandesc ca stenogramele i-au fost prezentate acestuia imediat dupa transcrierea dialogurilor. Drumul acestor stenograme poate fi usor urmarit. Daca asa stau lucrurile, si acum cinci sau mai multi ani, un procuror a citit aceste stenograme si nu a facut nimic, lasandu-i pe hoti sa fure in continuare, impotriva acestuia trebuie deschis, imediat, un dosar penal. Procurorul trebuie cercetat, intr-o asemenea situatie, la fel ca toti prezumtivii infractori.
Teoretic, este insa posibil ca, invocand chestiuni legate de siguranta nationala, SRI-ul sa fi facut, pe cont propriu, asemenea interceptari. Si sa nu le fi prezentat niciunui procuror, timp de multi ani de zile. Daca asa s-a intamplat, atunci cei responsabili de la SRI trebuie, la randul lor, sa raspunda penal. Pentru ca, dintr-un motiv sau altul, au ascuns fapte de o gravitate exceptionala.
Se vede limpede ca s-au spart niste oale. Care au costat miliarde si miliarde de euro. Si ca, intr-o masura semnificativa, aceste oale sunt sparte nu numai de infractori. Ci si de urmaritori. De la SRI sau de la DNA. In oricare dintre scenarii, doamna Laura Codruta Kovesi are obligatia de a se sesiza. Cu o promptitudine infinit mai mare decat o face atunci cand continua vanatoarea victimelor DNA, chiar si dupa ce acestea au ispasit ani grei de inchisoare.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Charlie 11 December 2015 15:39 +10
# xyz 11 December 2015 17:34 +13
# visu 11 December 2015 18:21 +8
# SILE SPERIATU 13 December 2015 02:32 +4
# Ko NU LE ARE LA ARITMETICA 13 December 2015 23:22 +3
# mulder, agentul mulder 11 December 2015 19:02 +9
# golan 11 December 2015 20:37 +5