CU CANTEC INAINTE, MARS – Precum comunistii care ne puneau imnuri la megafoane, guvernul Orban a dat ordin sa fie intonate primele trei strofe din imnul national la toate filtrele comune Politie-Armata, sambata si duminica, la orele 17:00 si 21:00. Propaganda ieftina sau metoda de ridicare a moralului trupelor? (Video)
Nota: Acest articol a fost dezactivat in perioada 31 martie – 15 mai 2020, in urma somatiei oficiale a Grupului de Comunicare Strategica, responsabil cu gestionarea starii de urgenta decretate pentru combaterea COVID-19.
Guvernul condus de premierul Ludovic Orban (foto stanga) s-a gandit ca daca tot tine lumea in case (exagerand masurile de preventie pe timp de epidemie si punand economia pe butuci), macar sa-i dea si o tenta de spectacol. Sambata, 28 martie 2020, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela (foto dreapta) a semnat Ordinul nr. 54/2020, prin care a dispus ca toate masinile de Politie si de Jandarmerie sa difuzeze la boxe primele trei strofe ale imnului „Desteapta-te, romane!”, in fiecare sambata si duminica, la orele 17:00 si 21:00.
Cum va ridica asta moralul populatiei si mai ales ce a fost in capul lui Vela cand a gandit o astfel de masura ramane de vazut. Iata ordinul de ministru (vezi facsimil):
„(1) Pe durata starii de urgenta, autospecialele structurilor apartinand Politiei Romane, Politiei de Frontiera si Jandarmeriei Romane, aflate in activitati de patrulare pe timp de zi, difuzeaza, prin sistemele de avertizare acustica din dotare, primele trei strofe ale imnului de stat al Romaniei.
(2) Difuzarea se realizeaza, cu autospeciala in stationare, in zilele de sambata si duminica, la orele 17.00 si 21.00.
(3) Sefii structurilor prevazute la alin. (1) dispun masuri pentru pregatirea tehnica a autospecialelor, astfel incat mesajul sonor sa fie redat corect, cu claritate si la intensitatea adecvata, precum si pentru instruirea personalului din subordine privind aplicarea masurilor stabilite de prezentul ordin.
(4) Prezentul ordin se aplica incepand cu data de 28 martie 2020”.
Daca ati tresarit si v-ati gandit ca ne-am intors pe vremea lui Ceausescu, nu va condamnam. Nu ne-ar mira sa vedem cum regimul Iohannis-PNL ii scoate pe elevi si pe studenti la munci patriotice pe camp, ca in Epoca de Aur. Desigur: dupa ce trece epidemia.
Altminteri, nu putem sa nu ne amintim faptul ca in noiembrie, imediat dupa desemnarea lui Marcel Vela ca ministru de Interne, Radu Cristescu – fost secretar de stat in Ministerul Energiei – scria pe Facebook ca Vela ar fi fost in tinerete acordeonist in comuna natala, Armenis (judetul Caras-Severin).
Reactia fostului premier Victor Ponta
Nu incheiem inainte sa va prezentam reactia fostului premier Victor Ponta la gaselnita lui Marcel Vela:
„Aceasta este solutia Ministrului de Interne pentru Pandemie??? Sa ne cante masinile MAI imnul? Urmeaza slujbe stradale? Dvs ce opinie aveti?
In timp ce ascultam imnul la masinile MAI azi doar prin Vama Nadlac au intrat in tara peste 3.000 de persoane venite din Italia si Spania ????! Care au plecat acasa - ca nu mai sunt locuri in carantina!
Eu credeam ca patriotism inseamna sa iti dotezi personalul medical cu echipamente de protectie / si credem ca patriotic este sa salvezi firmele romanesti nu bancile straine / mai credeam ca este patriotic sa nu faci contracte cu firme fantoma la preturi triple pentru masti si manusi medicale !
Acum ca am aflat ca e suficient sa canti imnul ca sa te declari patriot!”
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Cetateanul 28 March 2020 20:24 +15
# Edelweiss - Ivory Tower Resident 28 March 2020 20:25 +12
# Edelweiss - Ivory Tower Resident 28 March 2020 20:30 +6
# Edelweiss - Ivory Tower Resident 28 March 2020 20:35 +7
# Edelweiss - Ivory Tower Former Convict 28 March 2020 20:45 +2
# VIKY 28 March 2020 21:12 +10
# Edelweiss - Ivory Tower Chronicle 28 March 2020 21:24 +6
# NADIA 28 March 2020 22:05 -5
# APEL 28 March 2020 22:36 -11
# Pintea 28 March 2020 22:40 +3
# Neanae 28 March 2020 23:27 +3
# Procurorul 29 March 2020 00:55 +2
# @MI-idiotului APELant 29 March 2020 05:25 +1
# Edelweiss - Ivory Tower Tribunus Plebis 29 March 2020 06:04 +2
# Edelweiss - Ivory Tower Tribunus Plebis 29 March 2020 06:05 +2
# Edelweiss - Ivory Tower Tribunus Plebis 29 March 2020 06:06 +3
# Edelweiss - Ivory Tower Tribunus Plebis 29 March 2020 06:07 +1
# imun/teanu 29 March 2020 07:30 +2
# santinela 29 March 2020 08:24 0
# Ioana M. 29 March 2020 09:39 0
# Neanae 29 March 2020 11:07 0
# COMISIE PARLAMENTARA DE ANCHETA 29 March 2020 12:22 +4
# Edelweiss - Ivory Tower Historian 29 March 2020 13:52 +4
# APEL 29 March 2020 15:36 0
# Neanae 29 March 2020 17:34 +3
# Eu 29 March 2020 19:07 +1
# mitica 15 May 2020 13:13 0
# Neanae 15 May 2020 15:27 +3
# ionut 15 May 2020 17:16 0