In spatiul Uniunii Europene exista o tara, a noastra, care nepregatita fiind, a reusit totusi sa treaca examenul pentru a face parte din marea comunitate a batranului continent. Asa se faca ca si justitia noastra se afla la un nivel mult inferior celei europene. Ultimul exemplu e oferit, din pacate, de decizia luata la Tribunalul Bucuresti, de doamna judecator Crina Liliana Buricea in procesul intentat de sefa DNA, doamna Laura Codruta Kovesi, unor jurnalisti de calibru precum Mihai Gadea, Radu Tudor, Razvan Savaliuc, Bianca Nae si analistului Mugur Ciuvica.

In rezumat, sefa DNA a cerut un milion de lei daune pentru ca i-ar fi fost prejudiciata imaginea si dreptul la viata intima in doua emisiuni ale Antenei 3. Culmea, Radu Tudor, desi nu a facut nicio afirmatie, ci doar se afla in platou, e pedepsit sa plateasca in solidar cu ceilalti colegi, suma de 250.000 de lei. Si mai surprinzator, desi sefa DNA nu a demonstrat cum i-a fost atinsa in vreun fel imaginea sau ce minima repercusiune asupra carierei sau vietii sale personale ar fi avut comentariile jurnalistilor, a reusit sa primeasca de la instanta o decizie prin care, daca ea ar ramane asa si dupa faza apelului care se pregateste, sefa DNA ar putea sa isi cumpere un apartament.

Desigur, doamna Kovesi a castigat o lupta, dar nu si razboiul. Este, insa, in opinia mea, un proces la fel de dezechilibrat si de inechitabil ca si procesul Stanciu-Rarinca. Pentru ca vorbim de persoane extrem de puternice, fata de cetatean, fata de jurnalisti, pentru ca ele au ”painea si cutitul”, pentru ca acolo, in aceste doua institutii, DNA si ICCJ, exista un parteneriat mental inexpugnabil, care confera suprematia totala a acuzarii in fata oricarei aparari.

Daca stam sa ne gandim bine, suma aceasta reprezinta, in moneda euro, aproape 60.000. Per cap de jurnalist, cam 10.000 de euro plus 10.000 platibili de catre Antena 3. Si asta pentru ca, in Romania jurnalistii care au curajul sa comenteze, sa critice si sa atraga atentia asupra derapajelor si abuzurilor facute de institutii ale statului prin reprezentantii lor, trebuie sa inteleaga ca acest curaj, iata, are o plata. Ai curaj, platesti. Chiar daca interesul public cere imperios sa fie informat cu privire la tot ceea ce se cheama informatie de interes general, de interes social, de interes cetatenesc!

Am fost si eu in sala la acest proces. Doamna judecator parea ca are o constiinciozitate perfecta pentru un magistrat inamovibil. Parea ca intelege straturile si substraturile acestei cauze. Parea ca manifesta o atentie sporita si ca se va apleca, cu consideratie, asupra tuturor argumentelor jurnalistilor, in explicatiile privitoare la drepturi fundamentale ocrotite de legea internationala si, mai ales, la ceea ce inseamna, pentru justitia europeana, la CEDO, protejarea unui drept fundamental fara de care nu poate exista democratie: dreptul la libertatea de opinie si de exprimare. Recunosc, m-am inselat.

Doamna judecator Crina Liliana Buricea are un stil, o maniera unica de analiza a unor spete de acest gen, cu daune. Din ce am observat, ii plac sedintele secretoase, cu cat mai putina publicitate, dovada ca la un moment dat, desi procesul era de interes public major, la ultimul termen, le-a interzis jurnalistilor aflati in sala sa mai ia notite. Din cate imi amintesc, au mai fost procese in care doamna Crina a fost stanjenita de principiul publicitatii.

In 2012, intr-un proces in care Cristian Ionel Serban, politist de la o sectie din Capitala daduse Statul in judecata cerand 7.890.081 de euro pentru consecintele produse de cercetarea sa judiciara timp de 3.222 zile (din care 500 de zile in arest) finalizata cu solutia de achitare, doamna judecator Crina Buricea a decis sa ii dea doar 2.000.000 de lei daune morale. Desi omul a trait un calvar de noua ani prin instantele patriei, fiind arestat si tinut sute de zile in conditii degradante, fara a mai beneficia de salariu, imbolnavindu-se (exista acte la dosar in acest sens!) si ramas cu destinul sfaramat de o nedreapta acuzare dovedita printr-o definitiva achitare, doamna judecator Buricea a motivat, in sentinta, ca “satisfactia echitabila pretinsa” este “disproportionata in raport de consecintele negative ce pot fi identificate in concret”. Motivarea sentintei o regasiti chiar aici, pe luju.ro, intr-un articol din 15 iulie 2012. Unul dintre comentariile de la acest material mi s-a parut foarte bun si il reproduc: “I-a dat putin, prea putin. Aproape 250.000 euro pentru 500 de zile de arest, e foarte putin. Sa nu vorbim de cele 3222 de zile de proces, aproape 10 ani. Trebuia sa-i dea cat a cerut. “Satisfactia echitabila pretinsa, cu acest titlu, respectiv suma de 7.890.081 euro, este disproportionata in raport de consecintele negative ce pot fi identificate in concret”- nu, zau?! Cum ar putea sa stie un om care nu a fost privat niciodata de libertate, macar o zi, ce inseamna satisfactie echitabila?!! Pentru acest motiv, pentru faptul că autoritatile si-au batut joc de el, de destinul lui, de familia sa, pentru faptul ca a fost supus la tratament inuman si degradant, ar fi trebuit sa-i dea suma pe care a cerut-o, o suma rezonabila, fara sa ezite, nu sa faca lautarism. De fapt, asta e sistemul nostru cand vine vorba de individualizarea pedepsei si de apreciere asupra daunelor morale”.

Ei bine, azi, la trei ani distanta de aceasta sentinta, doamna judecator decide ca sefa DNA a fost prejudiciata moral asa de tare incat sa primeasca aproape 60.000 de euro de la jurnalisti care si-au permis sa dezbata public subiecte in care, in virtutea functiei pe care aceasta o detine, se afla in mod firesc in centrul atentiei. Suma de 60.000 de euro reprezinta un sfert din suma data fostului politist terminat fizic si psihic dupa noua ani de calvar si un an si jumatate de arest in conditii degradante. O fi bine asa? O fi echitabil? Ce argumente ar putea fi aduse de doamna judecator in motivarea acestei sentinte din procesul intentat de Kovesi colegilor mei jurnalisti? Abia astept sa o citesc atunci cand va fi redactata.

Sotul doamnei judecator este, din cate stiu, avocat. Poate ca in discutiile pe teme profesionale dintre ei doi, doamna judecator va citi si jurisprudenta CEDO pe care sunt sigura ca sotul dansei o are drept “carte de capatai” pentru profesia pe care o exercita. Acolo va gasi concluzii cat se poate de pertinente (si obligatoriu de luat in considerare, zic eu!) din decizii ale Curtii. Cum ar fi:

“...protectia vietii private trebuie pusa in balanta cu libertatea de exprimare garantata de articolul 10 din Conventie”; “...presa joaca un rol esential intr-o societate democratica : daca ea nu trebuie sa depaseasca anumite limite, referitoare la protectia reputatiei si drepturilor celorlalti, ii incumba totusi comunicarea, cu respectarea datoriilor si responsabilitatilor, a informatiilor si ideilor asupra oricaror chestiuni de interes general (...) intr-o societate democratica, libertatea de exprimare are valoare nu numai in cazul informatiilor sau ideilor culese de bunavoie sau considerate ca inofensive sau indiferente, ci si in cazul acelora care pot leza, soca sau nelinisti statul sau o fractiune din populatie...”; “referitor la magistrati, respectul datorat functiei lor nu ii scuteste de critici virulente ale partialitatii lor, cat timp acestea din urma raman in limita emotiilor si indignarilor pe care le suscita faptele judecate, in articolele litigioase... (De Haes si Gijsels c/Belgiei, 24 febr.1997) ...In fapt, atitudinea lor, chiar inafara tribunalelor si in special cand ei se servesc de calitatea lor de magistrat, poate constitui o preocupare legitima a presei si contribuie la dezbaterea asupra functionarii justitiei si a moralitatii celor care ii sunt garanti” (Sabau si Pircalab c Romaniei) s.a.m.d....

Desigur, a judeca impartial, corect si a stabili adevarul juridic in spete de acest gen in care cineva reclama ca i s-au incalcat drepturi identice ca valoare cu cel a libertatii de exprimare e o arta. Arta magistratului de a aborda cat se poate de detasat, de neutru speta pe care o are de solutionat.

Aici, in procesul Kovesi c.jurnalistii si Antena 3, nu pot decat sa reafirm ca exista, din start, un mare dezechilibru. Nu pentru ca sefa DNA a cerut instantei sa ii admita cererea, ci pentru ca instanta, in loc sa judece legata la ochi, si-a pus lentile de contact cu dioprii. Si ce-a vazut, cred ca a speriat-o. Si daca nu a speriat-o statura impunatoare a doamnei Kovesi, eu cred ca a tinut cont de functia publica pe care o ocupa reclamanta intr-o institutie de forta. Iar faptul ca DNA este, ca forta, peste instantele patriei, e o chestiune de notorietate si de notorietate fiind, ea nu mai trebuie dovedita.

PS - Incerc o stare de dezgust careia nu ma pot opune fata de modul in care se administreaza, in Justitia romana, in materia raspunderii civile delictuale, “injectii” de cumintire a jurnalistilor sau chiar de reducere a lor la tacere. Iar metoda e una subtila, dar eficienta: se loveste in suportul financiar fara de care nicio societate de presa, nicio televiziune nu pot supravietui. Astfel ca, daca instantele au inceput sa admita, pe banda rulanta, decizii prin care sa “dezdauneze” moral (!?) magistrati procurori ce pot reduce oricand la tacere un judecator rebel sistemului, e cat se poate de clar unde va ajunge Romania foarte curand: in DICTATURA!