Procurorul Florin Roman (foto) de la Parchetul de pe langa Tribunalul Arad este unul dintre magistratii cu frica de Dumenzeu si dragoste de oameni si profesie, care prin prezenta sa in sistem demonstreaza ca Justitia romana are sanse de insanatosire. Lumeajustitiei.ro va publica incepand de azi o serie de materiale/eseuri ale procurorului Florin Roman, care radiografiaza cu precizie situatia Justitiei romane, vazuta din interior, si ii arata calea de urmat – intoarcerea la credinta, la iubire fata de semeni. Procurorul Roman este unul din magistratii carora le pasa de imaginea sistemului in care lucreaza si, cel mai important, printre putinii care au si curajul sa afirme care sunt tarele sistemului, chiar daca parte dintre acestea sunt consecinta unor actiuni politice contra Justitiei. Florin Roman nu s-a sfiit sa faca zilele trecute sa transmita colegilor sai un mesaj cu conotatii politice: “Dragilor, amintiti-va ca sunteti din popor, pentru popor, nu mai aparati puterea asta!” Din pacate pentru ideea de dreptate, Inspectia CSM (care nu se sesizeaza mai niciodata unde trebuie cu adevarat) s-a trezit sa-l bage in ancheta disciplinara, dand si un comunicat de presa pe aceasta tema, urmand ca in zilele urmatoare un inspector, pe nume Nitu, sa descinda la Parchetul Tribunalului Arad, sa-si execute “misiunea”. Publicam in continuare un prim material al procurorului Roman, de la care credem ca multi magistrati si nu doar ei au ce invata!

DE–A DURA LEX SED SEX - O radiografie introspectiva, in context politico-istorico-social, a Justitiei romane postmoderne

I - Bineinteles ca Justitia se incadreaza perfect in contextul societatii romanesti contemporane: coruptie, incompetenta, iresponsabilitate, indolenta, la toate nivelurile. In majoritatea cazurilor sunt caracterizati de aceste grave pacate magistratii care au intrat in magistratura inainte de 1989, indiferent daca au avut sau nu legaturi cu fosta Securitate. Functiile de conducere ale multor instante si parchete sunt ocupate de astfel de oameni. Exista, totodata, si magistrati in varsta, de buna credinta, dar care sunt afectati, la nivel subconstient, de mentalitati comuniste, retrograde. Cum era de asteptat, aceste categorii de magistrati si-au gasit discipoli printre oamenii intrati in magistratura dupa 1989, binestiut fiind faptul ca lepra se molipseste usor. (Un mar sanatos intr-un sac de mere putrede va deveni si el, in scurt timp, putred).

Magistratii lucreaza cu biblia si cu crucea pe birou si pe masa din sala de judecata, dar mintea multora dintre ei este la conturile personale din banci, la afacerile trecute pe numele rudelor, la amantele lor sexy si la carciuma, tripoul si bordelul unde isi petrec timpul liber, cheltuind din plicurile pe care le-au primit in schimbul hotararilor lor “drepte” si fiind atenti la fiecare pas sa nu cada in flagrantul vreunui coleg idiot care nu vrea sa inteleaga ca trebuie sa se adapteze la aceste vremuri.

In inima grav bolnava a Justitiei romane postmoderne misuna, ca niste vipere agresive, lupta pentru putere, setea de imbogatire rapida si fara munca, legaturi cu lumea interlopa, scurgeri de informatii, jocuri de culise, concursuri de promovare trucate (e nevoie de magistrati obedienti, fara coloana vertebrala), diverse alte interese personale. Exista, totodata, o preocupare continua a unor magistrati de a-i influenta pe conducatorii instantelor si ai parchetelor si pe membrii colegiilor de conducere in scopul obtinerii unui tratament favorizant. In multe instante si parchete atmosfera de lucru si relatiile colegiale ale magistratilor sunt dramatic afectate de manifestari de superioritate si ostilitate, de preocupari de a-i “judeca” nu pe inculpati ci pe colegi, de a controla, de a-i reclama pe colegi, de a cauta si gasi vinovati, de inducere in eroare. Se regaseste adesea fuga de raspundere, manifestata prin “uitarea” unor dosare pe fundul sertarelor si al fisetelor, prin “pasarea” sau incercarea de “a pasa” dosare colegilor, neimplicare in munca prin ignorarea rolului activ, superficialitate in supravegherea cercetarilor, in efectuarea anchetelor si in judecarea cauzelor, precum si in motivarea solutiilor si a hotararilor. Pe scurt fie spus, climatul de munca din interiorul Justitiei este caracterizat prin indiferentism manifest si independenta prost inteleasa (transformata in libertinaj intelectual).

Noii magistrati vin “pregatiti” de pe bancile facultatilor de drept unde totul se plateste, de la taxa de inscriere si promovarea examenelor pana la lucrarea de licenta, diploma de master si diploma de doctor, iar in unele cazuri intra tot la fel si in magistratura, fiind hotarati sa-si amortizeze rapid „investitia” si sa treca la profit.

Magistratilor nu li se cere decat in subsidiar calitate a actului de justitie, judecata dreapta si nepartinitoare, accentul punandu-se tot timpul pe indicatorii statistici: volum de activitate (cat mai multe dosare solutionate, cat mai multe rechizitorii, cat mai multe infractiuni de coruptie sau infractiuni contra vietii, ori infractiuni contra proprietatii intelectuale, in functie de “moda” impusa de factorul politic) si celeritate (dosarele sa fie solutionate cat mai repede). Astfel de indicatori statistici, totusi nu de ignorat, ar trebui sa fie in principal surse pentru sociologie si criminologie, dar ei sunt folositi ca niste sabii ale lui Damocles ce plutesc deasupra capului magistratului, deoarece dau bine in presa si pe masa comisarilor UE, cosmetizand imaginea mizerabila a Justitiei si cea mult mai mizerabila a politicienilor, care se lauda ca, vezi Doamne, datorita masurilor de reforma adoptate de ei, in Tara Romaneasca se face totusi dreptate.

Calitatea Justitiei, concretizata in interesul de a se descoperi Adevarul obiectiv si de a se face in mod real Dreptate, ar trebui sa fie singura sabie a lui Damocles pentru magistrat.

In acelasi timp, cei mai multi dintre magistratii tineri sunt onesti, bine pregatiti profesional, insa sunt demoralizati, scarbiti, si le lipseste curajul de a spune adevarul oricui si oriunde si curajul de a lua atitudine impotriva oricarei forme de manifestare a raului, in ultima instanta curajul de a se supune NUMAI propriilor constiinte. Ei sunt excesiv de prudenti in interpretarea si aplicarea legii, simtindu-se striviti intre indiferenta totala a politicienilor si amenintarile clanurilor de interlopi, pe de o parte, si presiunile opiniei publice, ale societatii civile si ale mass-mediei, pe de alta parte. Astfel, judecatorii aresteaza cu zgarcenie chiar si in caz de infractiuni grave, cum ar fi omorul, traficul de stupefiante, infractiunile de coruptie, violul, talharia sau ultrajul, iar atunci cand unii aresteaza se gasesc altii sa puna in libertate. Iar procurorii, ignorati de judecatori si descurajati de horararile lor, li se adreseaza cu propuneri de arestare din ce in ce mai rar. Interceptarile de convorbiri telefonice sau perchezitiile domiciliare sunt autorizate de judecatori cu aceeasi zgarcenie si propunerile procurorilor sunt si in aceste cazuri la fel de rare. Din aceleasi motive, sentintele si deciziile judecatorilor sunt, in genere, deosebit de blande, in mijlocul unei societati unde criminalitatea a patruns pana si in gradinitele de copii.

Dar aceasta prudenta excesiva in interpretarea si aplicarea legii vine nu numai din lipsa de curaj, ci si dintr-un soi de filantropie juridic-patetica, dublata de o acribie patologica in respectarea drepturilor omului. Filantropia are la baza atat teorii juridice nepotrivite momentului istoric actual, cum ar fi cea conform careia politica penala nu trebuie sa fie una represiva, cat si prejudecati de genul “daca politicienii corupti scapa Justitiei atunci si cei care fura mai putin trebuie tratati cu indulgenta”. Iar acribia patologica este o cadere a spiritului legii in litera ei, si totodata o consecinta a inflatiei de drepturi pe care si le aroga, legislativ, omul stupid si inform de astazi, aflat, fara sanse de izbanda, in cautarea lui insusi.

Toate aceste cauze au condus la proliferarea unei practici judiciare neunitare nu numai la nivelul intregii tari, ci chiar si la nivel de instanta si parchet local, multe dintre solutiile procurorilor si dintre hotararile judecatorilor fiind nedrepte.

Dar, culmea, pe undeva aceasta nedreptate este dreapta, pentru ca indivizii care populeaza Romania sunt nedrepti si iata ca aceasta nedreptate se intoarce asupra lor.

Numai poporul roman a mai ramas de partea lui Hristos, dar suferinta lui este binecuvantata („Caci jugul Meu este bun si sarcina Mea usoara”). Ei, romanii frumosi, obisnuiti genetic cu nedreptatile ce li s-au facut de-a lungul istoriei, nu isi cauta dreptatea in salile de judecata, ci o asteapta, cu credinta tare si cu indelunga rabdare, de la Judecatorul Suprem.

II - “Caci, atunci cand se ridica sus oamenii de nimic, nelegiuitii misuna pretutindeni” (Psalmul 11,8) Degringolada din Justitie a fost premeditat provocata si este deliberat intretinuta de catre factorul politic, care are interesul sa tina a treia putere sub papuc, conform principiului romano-machiavelic “Divide et impera”.

Acest principiu se reflecta in urmatoarele circumstante:

- legislatia penala este foarte stufoasa si ambigua, in special in domeniul macrocriminalitatii economico-financiare, unde “se invart” sume uriase de bani;

- modificarile legislative sunt furibund de frecvente, astfel incat codurile au devenit niste “reviste saptamanale” iar in paralel apar aproape zilnic noi si noi acte normative, asa ca magistratii – omeneste vorbind - nu mai reusesc sa se mentina tot timpul la curent cu noile prevederi legale, oricat ar fi de binevoitori. Aceasta avalansa de legi conduce la erori judiciare frecvente, neintentionate, avand drept consecinte punerea unor infractori arestati in libertate, tergiversarea cauzelor etc.;

- judecatorilor li se impun sarcini care exced cadrul strict al Justitiei, cum ar fi delegarea la Registrul comertului si atributii in organizarea alegerilor locale, parlamentare, prezidentiale, europarlamentare;

- un procuror (primul chemat sa constate si sa probeze infractiunile) este desemnat nominal printr-un act normativ semnat de catre presedintele Romaniei, dupa o minutioasa verificare, precum judecatorul, este independent si se bucura de stabilitate, dar nu are dreptul, conform legislatiei in vigoare, sa ia masura retinerii mai mult de 24 ore (atata are dreptul si politistul), nu are dreptul sa aresteze, sa emita autorizatie de perchezitie sau autorizatie de interceptare a convorbirilor telefonice mai mult de 48 de ore;

- este limitat drastic si nejustificat accesul in magistratura, in conditiile unei lipse persistente si acute de judecatori si procurori;

- nu exista (si nu se vrea sa existe) o strategie clara si coerenta de resurse umane in domeniul Justitiei la nivel national;

- nu exista (si nu se vrea sa existe) o protectie reala a magistratului;

- institutiile care deservesc Justitia (Politia, Serviciile secrete, Garda Financiara, Medicina legala etc.) se confrunta cu probleme la fel de grave;

- strategia nationala anticoruptie este “de ochii lumii”. Intereseaza doar datele statistice, pentru UE, pentru mass-media si pentru opinia publica, in scopul de a cosmetiza realitatea putreda a criminalitatii generalizate;

- spatiile de lucru sunt necorespunzatoare la unele instante si parchete din tara;

- dotarea multor instante si parchete este deficitara;

- bugetul alocat Justitiei este neindestulator, cu toate ca Justitia contribuie cu sume substantiale la bugetul de stat;

- conferintele si seminariile de perfectionare a magistratilor sunt organizate formal, neavand nici o eficienta in imbunatatirea calitatii actului de justitie;

- salarizarea magistratilor este necorespunzatoare si discriminatorie, in raport cu diversele categorii de judecatori si procurori, iar legislatia in domeniu salarizarii este permanent fluctuanta;

- executarea hotararilor judecatoresti irevocabile privind plata catre magistrati a sumelor de bani ce li se cuveneau prin lege este tendentios si perpetuu amanata;

- politicienii s-au “imbracat” cu o serie de imunitati si privilegii si au legiferat proceduri extrem de complicate de ridicare a imunitatii, ceea ce face practic imposibila tragerea lor la raspundere penala;

- membrii forurilor superioare ale Justitiei (Inalta Curte de Casatie si Justitie, Curtea Constitutionala, Consiliul Superior al Magistraturii) sunt “mituiti” cu salarii mai mari si cu drepturi suplimentare, pentru ca acestia sa nu ridice glasul;

- este construita si alimentata, prin mass-media, o perceptie publica deformata in sens negativ a activitatii magistratilor si sunt artificial amplificate disfunctionalitatile care se regasesc, de altfel, in orice domeniu al vietii sociale. Aceasta contribuie la sporirea neincrederii manifestate de populatie fata de actul de justitie.

Toate aceste aspecte creeaza o presiune continua a Legislativului si Executivului asupra Justitiei, astfel incat principiul democratic al separatiei puterilor in stat nu mai exista decat in discursurile politicienilor. Si iata ca statul de drept si democratia din Romania sunt in pericol. Dar asta nu il deranjeaza pe politicianul roman, corupt pana in maduva oaselor si vandut cu totul strainilor, ba chiar il bucura, pentru ca in conditiile unei Justitii cu adevarat justa si independenta ar trebui SA SE PREDEA.

Dar “cei ce viclenesc de tot vor pieri; iar cei ce asteapta pe Domnul vor mosteni pamantul. si inca putin si nu va mai fi pacatosul si vei cauta locul lui si nu-l vei afla” (Psalmul 36, 9-10).

III - Toate aceste grave marsavii ale executivului si ale legislativului nu absolva de vinovatie lipsa de atitudine crestina (cu unele exceptii) a magistratului care, precum marea masa a intelectualilor romani, s-a lepadat de Hristos si de Ortodoxie. El mai are tresariri metafizice si zvacniri de personalitate doar atunci cand i se taie din drepturile salariale. Dreptul uman provine, incontestabil, din dreptul divin. Dumnezeu ne-a dat zece legi simple, exprimate in numai cateva cuvinte, care si ele pot fi rezumate in cele doua porunci capitale: Iubeste pe Domnul Dumnezeul tau nelimitat si pe aproapele tau ca pe tine insuti. Si, pana la urma, toate poruncile divine pot fi rezumate intr-un singur cuvant: IUBESTE!

Noi, bieti pamanteni ce suntem, am imprastiat cele zece porunci in zeci de constitutii, sute de coduri, milioane de legi, decrete, ordonante si alte acte normative. Ne-am ratacit printre amanunte si termeni sofisticati, printre nulitati absolute si chestiuni prealabile, printre exceptii si vicii de procedura, ca printr-un labirint fara iesire. “Nu dati importanta amanuntelor, caci in ele se ascunde diavolul”, spunea un intelept. Dar noi nu mai vedem dreptatea din cauza legilor. Multe din aceasta avalansa de legi sunt astazi vadit indreptate impotriva moralei crestine si impotriva oricaror norme de logica elementara. In breasla Justitiei este binecunoscuta butada conform careia o lege stramba poate fi indreptata de un judecator drept si o lege dreapta poate fi strambata de un judecator nedrept. Dar in Romania se da curs numai celei de-a doua parti a acestei butade. Cati magistrati inteleg ca au nu dreptul, ci OBLIGATIA DIVINA de a incalca o lege imorala si absurda?

Avem zeci de facultati de drept cu mii de profesori si asistenti, nenumarate materii, tratate, cursuri, seminarii si examene. Viitorii judecatori si procurori invata pe rupte mii si mii de pagini de Drept roman, Drept civil, Drept penal etc., dar nu se gaseste nimeni sa-i invete SIMTUL DREPTATII. Ne inecam in inflatia de drepturi ale omului, elaboram si modificam legi intr-un ritm mai intens decat spalatul pe dinti, cautam noi si noi sisteme juridice, initiem reforme dupa reforme, statute, coduri deontologice, CSM-uri, Curti si gradini constitutionale, ne informatizam, ne seminarizam, ne masteram, ne doctorim in drept, dar nu se gaseste nimeni sa ne invete SIMTUL DREPTATII. De ce?

Pentru ca Simtul dreptatii nu poate fi definit si nici explicat, deci nu poate fi invatat la scoala. Simtul dreptatii il ai sau nu il ai. Toti ne nastem cu el, il putem slefui in cei sapte ani de acasa si il putem desavarsi prin experienta de viata. Nu trebuie decat sa ai buna-credinta si sa ceri ajutorul lui Dumnezeu. Dar pentru asta trebuie SA CREZI IN EL. Un magistrat ateu sau credincios formal nu are cum sa-si slefuiasca si sa-si desavarseasca acest simt. La urma urmei si inainte de toate, simtul dreptatii se poate cizela si se poate desavarsi intr-un singur mod: respectand rezumatul celor zece porunci divine: IUBESTE !

In facultatea de drept, la Istoria dreptului romanesc, studentii invata ca in urma cu cateva secole stramosii nostri aveau un fel de tribunal rudimentar care se numea “Sfatul oamenilor buni si batrani”. Era format din strabunicii judecatorilor de azi. Ei nu stiau sa scrie si sa citeasca, daramite sa mai faca si facultatea de drept. Habar n-aveau ce e aia exceptie de neconstitutionalitate, ce e ala cod deontologic, ce e aia prescriptie extinctiva. Dar erau buni si batrani. Si smeriti. Dupa cum se vede, in smerenia lor nici nu se intitulau “judecatori”. Iar inainte de a se aseza la judecata (pe care, iata, o numeau cu aceeasi smerenie “sfat”), il rugau, impreuna, pe Dumnezeu, sa ii ajute sa ia hotarari drepte. Si Dumnezeu ii asculta. Cati dintre judecatorii postmoderni spun o rugaciune inainte de a intra in sala de judecata, cati dintre ei cer ajutor de la Judecatorul Cel Drept sa le lumineze mintea si inima pentru a pronunta numai hotarari drepte?

Esecul lamentabil al Dreptului uman si al ideii de Justitie umana, dar si al democratiei, este vadit exprimat in procesul lui Iisus: Noi, oamenii, l-am cercetat, judecat, condamnat si executat pe Dumnezeu. In procedura flagranta, de urgenta. Pentru ca Iubirea fusese prinsa in flagrant delict. Urmarirea penala a durat cateva ore, cu inculpatul in stare de arest. S-au gasit si martori mincinosi. Au fost aplicate si torturi psihice si fizice, in vederea obtinerii marturisirii. Au existat si declinari de competenta (de la Ana la Caiafa, de la Pilat la Irod si inapoi). Judecata a avut loc la primul termen, fara avocat al apararii. Deliberarea a fost fulguranta. Judecatorul a pronuntat sentinta: Nevinovat! Dar intai-statatorii bisericii, legislativul, executivul, opinia publica, societatea civila si mass-media s-au solidarizat si au decarat pe loc recurs. Mai mult, au exercitat presiuni asupra procurorului si judecatorului. Au fost si presiuni politice: Te impotrivesti Cezarului? In recurs, nerezistand presiunilor, fiind invinsi de stres si de suprasolicitare neuro-psihica, procurorul a cerut condamnarea Iubirii la moarte, iar judecatorul a pronuntat-o. Invinuirea: Iubirea se autoproclamase Imparat si vorbise mai mult despre obligatiile omului decat despre drepturile lui, amagindu-i pe cetateni sa treaca de partea Ei. Dar… surpriza: In mintea si in inima judecatorului a aparut o altfel de presiune: mustrarea de constiinta. Si judecatorul si-a adus aminte de institutia gratierii, sesizand presedintele tarii. Presedintele a initiat ad-hoc un referendum si cetatenii au votat, cu majoritate zdrobitoare, respingerea gratierii. Si astfel, Iubirea a fost executata pe Cruce, in aplauzele frenetice ale intai-statatorilor bisericii, ale legislativului, ale executivului, ale opiniei publice, ale societatii civile si ale mass-mediei.

Democratia invinsese si drepturile omului nu mai erau in pericol.

EPILOG: Pilat s-a spalat pe maini, dar nu si pe constiinta. Mainile ii erau curate, dar constiinta ii era patata cu sange nevinovat. A platit pentru asta. Asa cum vor plati toti judecatorii care au constiinta incarcata cu hotarari nedrepte si se spala doar pe maini.

POST SCRIPTUM: Acest proces-verbal de constatare nu se refera la vreo persoana anume, pentru ca el nu are la baza probe, ci doar perceptii personale, informatii, conexiuni de idei, prezumtii, intuitie, fler si adanca indurerare.