Sunt oameni platiti regeste sa scrie discursuri. “Regeste” nu e doar un epitet. De la “King’s Speech”, celebrul film de Oscar…de fapt, de patru Oscaruri, al britanicului Tom Hooper, pana la Jon Favreau pe care l-a facut cunoscut Obama…sau invers: Jon l-a ridicat in ochii americanilor pe Barack, lumea cunoaste multi biografi, purtatori de cuvant, comunicatori, care tind sa acapareze lumina reflectoarelor destinate actorilor principali.

O nisa ingusta de public…gusta (nu am fortat jocul de cuvinte) personajele care ravnesc la demnitati publice si cu toate astea aleg sa isi faca discret cunoscuta prezenta in spatiul pentru care candideaza. In avocatura, reticenta la schimbare e mare, in Europa sau peste ocean. Cei ce indragesc, sau dimpotriva, dispretuiesc vor sa isi pastreze propria parere si opinie despre omul in cauza, cel mai adesea nemodelata, trecuta prin filtrul personalitatii sau cu atat mai mult al unui comunicator profesionist. Franta a rupt barierele publicitatii in avocatura incepand cu 1 martie. Europa intreaga s-a uitat atunci catre Londra, caci de la Big Ben se da ora exacta in avocatura batranului continent…si perfidul Albion a cam strambat din nas. A trebuit sa iasa un managing partner de firma de avocatura de Magic Circle la Bloomberg pe 10 martie si sa spuna: “A plecat valul. Nu-l putem opri, ci doar sa incercam sa fim pe coama lui”. Omul recunostea ca arta pledoariei nu va mai fi la fel. Imprumutand din vibratia serviicilor profesionale europene, Romania e in calea talazului. Seismul cu epicentrul la Paris se propaga printr-o unda de soc amplificata de Londra prin topic-uri de genul “firme de avocatura conduse de non-avocati”, “intarirea independentei avocatilor individuali si accesul lor la clientela”. Romania o va resimti din plin, iar ca sa i se adapteze, trebuie sa aiba in punctele cheie ale deciziei in avocatura oameni deschisi. Tineri la minte, care stiu sa manuiasca un telefon mobil de ultima generatie, sa fie activi in social media profesionala, sa fi condus in viata lor un department intr-o mare casa de avocatura, sa fi pornit de la zero, sa ii pese de confrati. Descrierea se pliaza pe Ion Dragne. El nu stie cat de greu ii va fi. Dar nici nu ar trebui sa ii spuneti, decat dupa ce va depune juramantul de Decan.

Ion Dragne are obligatia morala sa reprezinte bunul simt si ideile simple si eficace pe care l-a propagat ca arma letala in campania pentru Barou. Nu s-a coborat in discutii derizorii, nu si-a pus poalele in cap, nu a dat SMS-uri de pe numere scurte, pe banii nu-stim-cui…pur si simplu si-a vazut de treaba. A comunicat simplu si eficient, in ton cu tehnologia anului 2015, fata in fata cu oamenii de pe retelele sociale, intr-un cuvant si-a facut meseria de lider. Nu are vocatie de clovn, nici schimbare de directie politicianista. Omul a jucat cinstit, a recunoscut si ca mai are multe de invatat si de aplicat, multe urechi de coborat la problemle reale ale avocatilor si avocaturii. Altii inaintea lui, lideri fara de care feliile lor de activitate nu ar fi fost niciodata la fel, au ales aceeasi “reteta”.

De pilda, cartea lui Andre Agassi, cel mai creativ jucator de tenis din toate timpurile; ma feresc de epitete: cel mai bun, cel mai agresiv – in sensul pur tehnic al tenisului – cu cea mai spectaculoasa revenire in clasamentul ATP: de pe locul 1 pe 138 si inapoi lider mondial!, intitulata “Open” a atras un val nemaintalnit de controverse la publicare, pentru ca “The Kid” recunoaste in paginile ei explicit ca s-a drogat. Nu dopat, desi ii putea afecta serios imaginea (la americani nu prinde zicala balcanica “hotul neprins, negustor cinstit”), ci chiar ca s-a drogat, cu droguri de mare risc, in perioada de glorie, dar si deopotriva in cea de disperare, de prabusire in gol in clasamentul ATP. Dar, pentru ca Andre Agassi e nu doar un brand, ci un “icon”, cartea a fost retrasa doua saptamani, apoi un tribunal a dat verdictul si apoi s-a vandut in cinci editii cu cresteri de tiraj. Doar o abila strategie de marketing?

La fel, Zlatan Ibrahimovici, cu a sa “I am Zlatan”, asumat controversata, abunda de povesti despre petreceri cu fotomodele si prezentatoare TV, stropite din belsug cu alcool si…praf alb, inainte si dupa meciurile cu miza, unde era adulat si zeificat de zecii de mii de fani. Acestia nu au contenit sa-l idolatrizeze si Zlatan le-a multumit pe teren, cu o cariera fulminanta, ce se va incheia probabil sub motto-ul echipei care i-a asternul terenul si mai apoi tot Hexagonul la picioare: “Ici, c’est Paris”.

Programul electoral al lui Ion Dragne pentru demnitatea de Decan al Baroului Bucuresti nu are nimic spectaculos. Sunt lucruri de bun simt. Putem parea tentati sa trecem usor peste ele, ca si cum am avea un sentiment de “deja-vu”. Poate…dar daca omul acesta chiar le va face? Romania trebuie sa se indrepte – si se indreapta, daca ma intrebati pe mine – spre o normalitate a bunului simt si a lucrului spus si facut, ca sa parafrazez un tag-line la moda acum jumatate de an.

Pe bune, atat? Moartea pasiunii, nu alta!

Western pe muzica de Ennio Morricone: un pastor, imbracat intr-o mantie neagra pana aproape de pamant, o matahala cu “suflet bun”, se plimba cu pasi agale, apasati, parca pe bataia tobelor, cu mainile in buzunare. Abia i se zareste fata de sub palaria care il apara si de soare si de vant si de ploaie. Calul il urmeaza agale, cu capul in jos, plictisit parca si el de o viata anosta: mese la ore fixe, adaposturi caldute, niciun grajd regal. Predicatorul trece pe langa un circ: feerie, lumini, artificii, dughene care vand produse urat mirositoare dar la care fac coada copii si batrani deopotriva, mai-marii circului, vedetele aruncand cativa galbeni si savurand din priviri prostimea care se calca in picioare pentru ei, asistente de triplu-saltisti si trapezisti cu fuste minuscule retragandu-se discret in spatele cortului de circ…si pastorul trece impasibil, salutand aproape invizibil cu mana la palarie, intr-un gest discret, multimea pestrita, care nu se oboseste sa ii acorde nicio atentie….si in fond, de ce ar face-o? Muntele de om ocoleste cladirea, se pierde in intunericul dintr-o laterala a ei, baga mai adanc mana in buzunar si scoate….nu, nu pistolul, ci un ceas pastrat de generatii, se uita la el, apoi isi potriveste pasii si intra intr-o mica incapere, pe care o placuta prafuita anunta sec: “Decan”.

Aceasta poate deveni avocatura bucuresteana in mandatul de Decan al lui Ion Dragne. Indraznesc un pariu: daca va fi ales Decan pe 24 mai, va fi doar primul mandat al lui Ion Dragne. Pentru ca va face. Plictisitor de normal. Ce mult imi doresc sa traiesc 4 ani de plictiseala!