Sunt avocat in Baroul Bucuresti si in Baroul Paris. Sunt doctor in drept la Universitatea din Bucuresti si am un master profesional si cursuri postuniversitare in dreptul afacerilor la Universitatea Paris I Pantheon Sorbona. Practic avocatura inca de la terminarea facultatii si-mi dedic peste 10 ore pe zi acestei profesii pe care pana de curand o faceam cu pasiune.

Dar nimic din toate acestea nu conteaza in justitia romana, pentru ca motive neintelese de mine au facut ca toate orele petrecute pentru studiu si tot ce am invatat si invat continuu sa nu aiba nicio greutate in fata unor argumente care sunt nu doar nelegale, ci si absurde.

Am formulat in numele unui client cateva contestatii la executare. Fiind vorba despre creditori care invocau drepturi din acelasi titlu executoriu, argumentele invocate de mine au fost similare, lucru evident, de vreme ce am gandit actiunile respective cu singura minte de care dispun.

Desi au fost 6 (sase) contestatii la executare, solutionate de 6 (sase) judecatori diferiti, hotararile pronuntate sunt copiate unele dupa altele, cuvant cu cuvant.

Acceptand faptul ca argumentele mele nu erau de neinlaturat si faptul ca eventualele contra-argumente ar putea fi similare in cele 6 (sase) cazuri, nu am putut insa trece peste faptul ca judecatorii respectivi, gandind solutiile fiecare conform propriei sale constiinte, nu puteau concepe si redacta hotarari identice decat daca actul de justitie se rezuma la copierea hotararilor.

Lucrurile au mers atat de departe incat nu doar ca la copiere nu s-a adaptat genul sau numarul persoanelor, in conditiile in care contestatorii erau fie femei, fie barbati, fie un grup de persoane, dar s-a preluat inclusiv motivarea intemeiata pe Noul Cod de procedura civila, in conditiile in care una dintre contestatii se intemeia pe Vechiul Cod de procedura civila, acesta fiind chiar primul aspect discutat in dosarul respectiv.

Am formulat plangeri impotriva judecatorilor la Consiliul Superior al Magistraturii – Directia de Inspectie Judiciara pentru Judecatori, aratand ca in realitate hotararile respective nu sunt motivate, pentru ca nu se poate numi asa copierea integrala a unei hotarari pronuntata intr-un alt dosar.

Consiliul Superior al Magistraturii a gasit normal insa faptul ca hotararile pronuntate sunt identice pana la virgula, mergand chiar pana la a proclama aceasta situatie ca fiind o garantie a statului de drept.

Printr-o prima rezolutie, clientul meu a fost trimis sa declare recurs impotriva hotararii pronuntate de instanta de apel, desi in Noul Cod de procedura civila aceasta cale de atac nu exista in materia contestatiilor la executare. Socata fiind de asemenea recomandare, am actionat in consecinta si am declarat recurs impotriva hotararii respective. Partea adversa, prin intampinarea formulata, a solicitat nu numai respingerea recursului ca inadmisibil (eu insami aratand in cuprinsul acestuia ca, desi stiu ca este inadmisibil, nu as putea sa contrazic un judecator inspector, evident cu competenta superioara mie), ci si amendarea partii pentru exercitarea cu rea credinta a unei cai de atac. Instanta a respins recursul ca inadmisibil si a obligat clientul meu la cheltuieli de judecata, pentru ca a formulat o cale de atac inexistenta.

Printr-o a doua rezolutie, clientului meu i s-a explicat ca nu doar ca situatia reclamata nu constituie o abatere disciplinara, ci, dimpotriva, este tocmai reflectarea practica a garantiilor statului de drept. Conform solutiei pronuntate, „(…) in realizarea unei justitii unice, impartiale si egale pentru toti este importanta si necesara existenta unei practici unitare care, sub aspectul motivarii hotararilor judecatoresti poate fi concretizata prin standardizarea acesteia. Practica unitara nu inlocuieste activitatea de chibzuinta si deliberare asupra problemelor deduse judecatii, insa indeplineste functia de a asigura coerenta si stabilitatea actului de justitie, ca o garantie a statului de drept, apreciindu-se ca nu este afectata calitatea hotararilor judecatoresti in situatia unor considerente asemanatoare (…)”.

Citind aceste rezolutii, am vazut cum anii de munca la facultate, la masterat si la doctorat au devenit secunde efemere in care statul de drept, caracterizat in esenta de preeminenta dreptului, a devenit ceva teoretic si iluzoriu.

Personal nu o sa inteleg niciodata cum anume copierea cuvant cu cuvant a unui text ar putea fi o „activitate de chibzuinta si deliberare” sau cum copierea unei motivari dintr-o alta hotarare ar putea fi o „garantie a statului de drept”.

Accept faptul ca in doua cauze similare, argumentele ar putea fi similare, iar solutiile ar putea fi aceleasi, dar nimeni nu ma va convinge ca practica unitara poate sa insemne copierea cuvant cu cuvant a unei alte hotarari.

Nu pot sa nu intreb retoric ce rost are sa se cheltuiasca sume uriase pentru plata salariilor judecatorilor, daca la respectarea principiilor statului de drept se poate ajunge prin „standardizarea hotararilor”, eventual pe tipuri de actiuni, care apoi sa se preia cuvant cu cuvant in toate dosarele similare, la aceasta activitate intensa de „chibzuinta si deliberare” nefiind necesara participarea calificata a unor judecatori.

Un sistem de drept cu o instanta unica, unde judecatorii sa „standardizeze hotararile” si apoi sa le raspandeasca in teritoriu unor dactilografi ar corespunde intrutotul directiei trasate de Consiliul Superior al Magistraturii si ar asigura „coerenta si stabilitatea actului de justitie” intr-un stat de drept caracterizat prin „practica unitara”.

Cand am decis sa devin avocat aveam cu totul alta opinie despre ceea ce inseamna justitie si credeam ca, devenind un avocat bun, as putea sa contribui la calitatea actului de justitie.

In conditiile in care eu am pretentia ca un judecator, chiar aplicand o practica unitara, sa spuna cu propriile sale cuvinte de ce actiunea respectiva este intemeiata sau nu, se pare ca sunt doar naiva si ridicola.

Prin urmare, ma declar invinsa de sistem, imi recunosc limitele depasite de argumente pe care nu le inteleg, ma resemnez gandindu-ma ca poate mi-am ales gresit profesia si continui sa practic avocatura fara pasiune, insa cu speranta ca poate intr-un viitor apropiat statul de drept va redeveni ceea ce am invatat ca este: reflectarea principiului preeminentei dreptului.

NB: Invoc expres dreptul la libertatea de exprimare, garantat de Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

* Cititi aici halucinantul raspuns al Inspectiei CSM, care statueaza ca e normal ca judecatorii sa copieze hotararile altor colegi, pentru ca asa s-ar respecta „practica unitara”