m-am gandit mult daca sa-ti scriu ori nu. Stiu ca ma urasti, stiu ca nu citesti decat ceea ce ti se livreaza de-a gata pe reteaua al carei sclav ai devenit. Voluntar si nasilnic, gata sa sari la beregata oricui nu-ti impartaseste frustrarile, obsesiile. De fapt nu ale tale, ci ale influencer-ului tau, un fel de guru, un fel de sectant-sef. Nevoia de validare te-a silit, in lipsa unei armaturi interioare solide, sa te intovarasesti cu altii asijderea tie. Validarea prin cel de langa tine intru hula si pizma.

Te lauzi ca esti educat, nu ca aia fara dinti, insa cei mai detestabili sunt prostii cu diploma. Cand o sa te maturizezi, o sa intelegi cu adevarat ce inseamna prostul cu studii. Argumentul tau e injuratura groasa, scabroasa si pumnul aratat amenintator spre interlocutorul vinovat ca sustine alte idei. Cordialitatea polemicii te irita, ea presupune niscaiva carti rumegate in spaimele framantarii, dar indoiala te sperie de moarte. Tu ai numai certitudini, ai tai sunt de-a valma buni, iar ceilalti, niste declasati. Nostalgici si comunisti, dusmani ai poporului tau dependent de internet, de reclame tampe si de felurite semne distinctive exterioare. Chiar, nu ai observat ca va imbracati si va comportati la fel, ca debitati aceleasi enormitati, ca sunteti usor confundabili unii cu altii? Sigur, corporatismul te-a obligat sa te lepezi de individualitate, de originalitate, altminteri te-ar fi concediat grabnic. Procedurile corporatiste, teambuilding-urile udate din belsug cu alcool si placeri extravagante, statul cu orele in halele imense, sub ochii vigilenti ai boss-ului te-au depersonalizat. Ai invatat sa traiesti prin mimetism, constient ca parerile personale, contrare politicii firmei, te vor transforma in disident, in corp strain. De aici si pana la concediere nu mai e decat un pas, mic si inevitabil, asa ca te-ai anulat ca persoana. Te-ai intersanjabilizat very fast, fiindca e cool si fast, gesturile de revolta nu tin de foame.

As fi putut sa-ti fiu tata si zau ca m-as fi straduit din rasputeri sa te invat lectia masurii. Si a iubirii, in contrast cu vrajba. Ti-as fi repetat intruna ca “trebuie sa cresti incet, la fel cum cresc copacii” si ca “violenta e cumplita, nu atat prin chinurile ei, cat pentru ca provoaca ura.” Sau ca “libertatea va fi mai degraba distrusa de cei care abuzeaza de ea, decat de cei care lupta impotriva ei.” Te-as fi rugat sa-ti ierti parintii si bunicii pentru neputinta lor de a-ti da o tara mai buna, o lume mai dreapta. Aidoma tie si ei au crezut ca le vor schimba in bine, si ei au zbierat ca generatiile dinaintea lor au pactizat cu demonii sociali si politici ai vremii… Iti voi marturisi ceva dureros, desi ma vei desfide si mai mult: in decembrie 1989, asasinarea sotilor Ceausescu m-a bucurat, mi se parea o exorcizare inevitabila a raului. Din nefericire, asemenea mie s-au comportat cam toti romanii. Putini au ramas lucizi in clipele acelea de dementa colectiva abil indusa de papusarii internationali. Deunazi, te-am zarit in piata desfacand cu obscen entuziasm o sticla de sampanie si chiuind animalic ca un semen de-al tau era imbrancit pe drumul carcerei, al detentiei politice. Te-am privit o clipa, uluit si scarbit, amintindu-mi de mine, de cel din zilele celui mai sangeros, mai dezonorant Craciun din istoria noastra recenta, si mi-a venit sa iau in suturi din nou conditia umana.

Te compatimesc, cu un soi de dispret, ori de cate ori te aud ca vrei o tara ca afara. Omiti un amanunt important: acolo, luarea cu asalt a strazii se pedepseste adesea cu inchisoarea! Ca si protestele neautorizate, ca si agresarea persoanelor aflate in opozitie cu instinctele tale de gang. Ca sa traim ca afara e nevoie de munca, disciplina si rabdare, de o civilizatie a convietuirii armonioase, nu de razboi civil. De suportare reciproca, caci tu ai ce invata de la mine, iar eu, de la tine.

Cititi continuarea pe mariannazat.ro