29 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

INALTA CURTE A SCAZUT SUB 100 DE JUDECATORI – Din schema de 122 de judecatori a instantei supreme, 94 de posturi erau ocupate la finele anului 2022. Cele mai afectate de deficitul de personal sunt Sectia I civila a ICCJ si Sectia penala a ICCJ. Iata raportul de activitate al Inaltei Curti pe anul 2022 (Document)

Scris de: George TARATA | pdf | print

6 July 2023 13:54
Vizualizari: 3762

Instabilitatea din magistratura cauzata de factorul politic, si manifestata inca din 2022 odata cu aparitia primelor informatii despre iminenta taiere a pensiilor de serviciu, a avut consecinte inclusiv asupra celei mai importante instante din tara. Ne referim la Inalta Curte de Casatie si Justitie, condusa de judecatoarea Corina Corbu (foto).


 

In momentul de fata, ICCJ se confrunta cu o situatie fara precedent, cel putin daca ne raportam la ultimii ani, in ceea ce priveste resursele umane. Inalta Curte de Casatie si Justitie a incheiat anul 2022 cu o lipsa semnificativa de judecatori. Mai exact, in decembrie 2022, la ICCJ existau 28 de posturi vacante de judecatori. Situatia a fost devoalata de “Raportul de activitate pentru anul 2022” al instantei supreme, facut public joi, 6 iulie 2023, si atasat integral la finalul articolului.

 


Astfel, Inalta Curte de Casatie si Justitie are prevazuta o schema de personal de 122 de posturi de judecatori. Totusi, dintre acestea, la 31 decembrie 2022, doar 94 erau ocupate.

Cea mai dificila situatie se regaseste la Sectia I civila a ICCJ, unde dintre cele 24 de posturi de judecator prevazute in schema de personal, opt erau vacante. Urmeaza apoi Sectia penala a ICCJ cu noua posturi vacante de judecator, raportate la o schema de personal care prevede 34 de judecatori. Tot noua posturi vacante de judecatori se inregistrau si la Sectia de contencios administrativ si fiscal a ICCJ, insa la o schema ce prevede 38 de posturi de judecator. Cele mai putine locuri de judecatori vacante sunt la Sectia a II-a civila a ICCJ, doar doua, in raport de o schema de 23 de judecatori.


Iata datele din raportul de activitate al ICCJ pe anul 2022 privind posturile vacante de judecatori:


Sectia I civila


“La inceputul anului 2022, in schema de personal a Sectiei I civile a Inaltei Curti de Casatie si Justitie era prevazut un total de 82 posturi (24 posturi de judecator, 23 posturi de magistrat-asistent, 34 posturi personal auxiliar de specialitate/personal conex), gradul de ocupare al acestor posturi cunoscand variatii negative semnificative pe parcursul anului, urmare a eliberarilor din functie prin pensionare. Este de mentionat ca numai 13 judecatori si-au desfasurat activitatea constant pe toata perioada anului 2022. Astfel ca, la sfarsitul anului, dupa finalizarea tuturor procedurilor de concurs, sectia inregistra un numar de 8 posturi vacante de judecator si 3 posturi vacante de magistrati-asistenti, in cazul grefierilor gradul de ocupare pastrandu-se complet. Trebuie mentionat ca, urmare a majorarii numarului maxim de posturi cu care functioneaza instanta suprema, potrivit Hotararii Guvernului Romaniei nr. 1387 din 16.11.2022, prin Hotararea Colegiului de conducere nr. 154 din 21 decembrie 2022, a fost repartizat Sectiei I civile inca un post de magistrat asistent, astfel incat, in prezent, structura de personal de la nivelul sectiei figureaza cu un numar de 24 de posturi de magistrat-asistent. De asemenea, situatia numarului mare de posturi de judecator vacante din schema de personal a Sectiei I civile, a necesitat interventia unor masuri care sa temporizeze lipsa acuta de judecatori din cadrul sectiei, astfel incat, prin Ordinele Presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 88 din 21.03.2022 si nr. 183 din 18.07.2022, un judecator din cadrul Sectiei de contencios administrativ si fiscal a fost repartizat sa isi desfasoara activitatea la Sectia I civila in perioada 1 aprilie – 31 decembrie 2022”.


Sectia a II-a civila


In schema de personal a Sectiei a II a civile a Inaltei Curti de Casatie si Justitie figura, la inceputul anului 2022, un numar total de 78 posturi (23 posturi de judecator, 22 posturi de magistrat-asistent, 33 posturi personal auxiliar de specialitate/personal conex), situatia privind gradul de ocupare fluctuand usor pe parcursul anului. Este de mentionat ca numai 18 judecatori si-au desfasurat activitatea constant pe toata perioada anului 2022. La finele anului, schema de personal era vacanta cu 2 posturi de judecatori si cu un numar de 3 posturi de magistrat-asistent. Insa, dat fiind ca, in primul semestru al anului 2022, au functionat in cadrul sectiei doar 17 magistrati – asistenti, prin Ordinele Presedintelui Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 90 si nr. 91 din 21.03.2022, au fost desemnati sa isi desfasoare activitatea pentru o perioada de 6 luni, 2 magistrati-asistenti din cadrul Sectiilor Unite. Totodata, urmare a majorarii numarului maxim de posturi cu care functioneaza instanta suprema, potrivit Hotararii Guvernului Romaniei nr. 1387 din 16.11.2022, prin Hotararea Colegiului de conducere nr. 154 din 21 decembrie 2022, a fost repartizat Sectiei a II-a civile inca un post de magistrat asistent, astfel incat, in prezent, structura de personal de la nivelul sectiei figureaza cu un numar de 23 de posturi de magistrat-asistent”.


Sectia penala


In schema de personal a Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, la inceputul anului 2022, era prevazut un total de 111 posturi (34 posturi de judecator, 33 posturi de magistrat-asistent, 44 posturi personal auxiliar de specialitate/personal conex), situatia privind gradul de ocupare la nivelul posturilor de judecator cunoscand o fluctuatie semnificativa pe parcursul anului, astfel incat, la finele anului, erau ocupate 25 de posturi de judecatori, fiind vacante 9 posturi. Se remarca faptul ca numai 19 judecatori si-au desfasurat activitatea constant pe toata perioada anului 2022”.


Sectia de contencios administrativ si fiscal


Sectia de contencios administrativ si fiscal era inscrisa in Statul de functii al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, la data de 1 ianuarie 2021, cu un numar de 114 de posturi (38 posturi de judecator, 37 posturi de magistrat-asistent si 39 posturi de grefier). Ca si in cazul sectiei penale, la nivelul Sectiei de contencios administrativ si fiscal gradul de ocupare la nivelul posturilor de judecator a fost fluctuant, astfel incat, la finele anului, erau ocupate 29 de posturi de judecatori, fiind vacante 9 posturi. Este de mentionat ca numai 22 judecatori si-au desfasurat activitatea constant pe toata perioada anului 2022”.


Prezentam lista cu judecatorii care au activat in 2022 la Inalta Curte de Casatie si Justitie:




* Cititi aici raportul de activitate al Inaltei Curti pe anul 2022

Comentarii

# FOST JUDECATOR date 6 July 2023 15:30 +1

În sedinta Plenului CSM de azi 6 iulie2023 pct.1.2. se va discuta acceptarea la concurs de admitere in magistratura a fostilor judecatori in conditiile art. 63 alin. 1 din Legea 303/2022, adica cad motivele imputabile dupa radierea sanctiunii disciplinarea la 3 ani.Asa, eu sunt initiatorul si tot eu am initiat si la CCR prin exceptia de neconstitutionalitate radierea sanctiunilor disciplinare si modificarea Legii 303/2022...SIC! Plenul CSM e prin in zangă,trebuie sa modifice art. 2 din Regulamentul de admitere în magistratura, in baza noilor dispozitii din art. 273 din Legea 303/2022.HA,HA,HA!

# DODI date 6 July 2023 17:51 +3

Pe o scară de la 1 la 100 într-adevăr ICCJ a scăzut sub 100 în ceea ce privește valoarea umană și profesională a multora (din păcate!) dintre acoperiții sistemului. Așa că nu poți fi și sătul și cu slănina întreagă în traistă. Este un nonsens. Ca și acela că nu poți fi un bun magistrat dacă semnezi statele de plată la Noua securitate. Dixit!

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 29.04.2024 – Fost sef din DNA, eliberat din functie

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva