psdolt
29 November 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

psdolt psdolt psd

Judecatoarea Marioara Dumitru, de la CA Pitesti a inscenat un accident auto, pentru a “tepui” o societate de asigurari cu 1300 de lei

Scris de: | pdf | print

10 October 2010 07:49
Vizualizari: 16017

Ex-judecatoarea Marioara Dumitru, de la Curtea de Apel Pitesti, este judecata pentru inselaciune, fals, si uz de fals, dupa ce a fost trimisa in judecata anul acesta de procurorii de la Parchetul General – Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica, sectie condusa de procurorul sef Marius Iacob, in dosarul cu numarul 1431/P/2008. Marioara a fost acuzata ca a comis infractiunile dupa ce, din vina sa, a comis un accident rutier cu masina personala, care nu era asigurata CASCO. Cu scopul de a nu plati din buzunarul ei suma de 1300 de lei necesara reparatiilor, suma de-a dreptul modesta fata de veniturile sale de magistrat. Fosta judecatoare a convins alte trei persoane sa comita infractiuni la fel de grave, pentru a regiza un nou accident, astfel incat in final, cei 1300 lei sa fie platiti pe asigurarea altuia si nu din buzunarul ei. Din nefericire pentru ea, fosta judecatoare a “cazut pe tehnica” anchetatorilor care instrumentau dosarul mafiei permiselor auto de la Pitesti, fiind inregistrata in timp ce isi planuia infractiunile, impreuna cu un politist, cu Gheorghe Stancu - primarul comunei Bascov si cu soferul aceleiasi primarii.

Primarul, politistul si judecatoarea - un grup infractional “institutionalizat”

In Rechizitoriul nr. 1421/P/2008 mis la 19.01.2010, s-a retinut ca la sfarsitul lunii aprilie 2008, fosta judecatoarea Marioara Dumitru a lovit cu masina personala (un Peugeot) un camion, dupa ce a iesit, fara sa se asigure, de pe un drum lateral, pe un drum cu prioritate. Judecatoarea se grabea sa ajunga la Biroul Electoral de Circumscriptie Bascov, aflat in sediul Primariei din comuna, unde fusese delegata sa supravegheze alegerile. Avariile masinii judecatoarei au fost minime, in timp ce camionul n-a avut nimic. Unul dintre politistii sositi la fata locului, Mihai Grigore, i-a spus judecatoarei ca din primele cercetari, se face vinovata de producerea accidentului, intrucat nu a respectat semnul “cedeaza trecerea”, fiind pasibila de amenda si de puncte de penalizare pe carnetul de conducere. De asemenea, politistul le-a cerut atat judecatoarei, cat si soferului autocamionului, martorul Ion Cioaca, sa mearga la Sectia de Politie din Bascov, pentru intocmirea actelor de constatare, dat fiind faptul ca accidentul nu fusese unul grav, care sa includa si victime. Numai ca, odata ajunsi la sectia de politie, politistul Grigore i-a spus soferului autocamionului lovit ca poate sa plece, daca lasa date de contact. Dupa plecarea soferului, politistul Grigore nu a mai intocmit actele necesare in cazul unui accident, ci i-a emis judecatoarei doar o autorizatie de reparatie. Marioara Dumitru si-a dat seama ca nu isi putea repara gratis masina, pentru ca nu avea asigurare CASCO. A apelat la prietenul ei Gheorghe Stancu, primar al comunei Bascov, alaturi de care a mers in biroul sefului de post din comuna, Catalin Chirila, sperand sa il convinga pe acesta sa o exonereze de raspundere pe judecatoare. Numai ca seful de post era autorizat ca investigator cu identitate reala de catre DNA sa-i inregistreze pe politistii corupti din mafia permiselor auto. Care, pe sest, a inregistrat intreaga discutie cu cei doi si, mai mult, l-a chemat in biroul sau pe politistul Mihai Grigore, cel care a fost la locul accidentului, care a recunoscut ca a oprit procedura de constatare a accidentului ca urmare a faptului ca rezulta culpa judecatoarei. Politistul Grigore a sugerat ca problema s-ar putea rezolva usor daca s-ar aranja lucrurile de asa natura incat masina judecatoarei sa fie tamponata intr-o parcare, astfel incat reparatia masinii sa fie suportata pe RCA-ul celui care va executa tamponarea. “In acest context, invinuitul Gheorghe Stancu (n.n. - primarul din Bascov) a propus gasirea unei persoane care sa isi asume culpa, dupa care a contactat telefonic pe un angajat al primariei intreband daca masina ARO pe care o conduce acesta este sau nu asigurata: “Alo, Sandule, ia zii. Tu ai asigurare la ARO?” Urmare a convorbirii telefonice si a discutiei din birou cu privire la efectele contractelor de asigurare, invinuitul Stancu Gheorghe a acreditat ideea ca fapta ar putea fi asumata de un angajat al Primariei si descrisa ca avand loc in parcarea acestein institutii”, se arata in rechizitoriu. Dupa ce a aflat ca autoturismele erau asigurate, primarul l-a convins pe soferul institutiei, Ion Mihalache, sa regizeze o mica tamponare, iar apoi sa-si asume vina pentru producerea accidentului.

Soferul impins la pacat

A doua zi, soferul Mihalache s-a prezentat la Politie si a declarat ca a lovit masina judecatoarei, care era parcata in fata primariei. Desi stia ca sustinerile soferului nu erau reale, politistul Mihai Grigore a incheiat mai multe procese verbale antedatate, prin care a stabilit culpa exclusiva a soferului primariei si l-a sanctionat pe acesta cu puncte de penalizare si amenda. Odata lucrurile aranjate, fosta judecatoare s-a prezentat la sediul SC Unita Vienna Insurance Group din Pitesti si, in baza actelor false intocmite de politist, a obtinut plata reparatiilor autoturismului sau, care s-au ridicat la suma de 1333, 69 de lei.

S-a pensionat dupa ce a fost pusa sub invinuire

Dosarul in care judecatoarea a fost trimisa in judecata, alaturi de edilul comunei Bascov, de politist si soferul primariei, a fost disjuns din cauza instrumentata de procurorii DNA, denumita de presa “dosarul permiselor luate pe spaga”. Procurorii anticoruptie au disjuns cauza privind-o pe judecatoarea Marioara Dumitru prin ordonanta cu numarul 26/P/2008, din data de 6 noiembrie 2008, si au dispus trimiterea acesteia la Parchetul General, pentru continuarea cercetarilor. O luna mai tarziu, la 2 decembrie 2008, procurorii au dispus inceperea urmaririi penale impotriva Marioarei Dumitru si impotriva primarului Gheorghe Stancu, a politistului Mihai Grigore si a soferului primariei, Ion Mihalache, acestia fiind audiati pentru prima data la zece zile de la declansarea urmaririi penale. Fosta judecatoare a fost acuzata de fals in declaratii, complicitate la fals intelectual, fals in inscrisuri sub semnatura privata, uz de fals si inselaciune, agentul de politie Mihai Grigore a fost urmarit penal pentru fals intelectual, complicitate la uz de fals si complicitate la inselaciune, Gheorghe Stancu, edilul comunei Bascov a fost invinuit pentru instigare la fals in declaratii, instigare la fals intelectual si complicitate la inselaciune, iar soferul primariei, Ion Mihalache, a fost acuzat de comiterea infractiunilor de fals in declaratii si complicitate la inselaciune. Dupa ce seful de post din Bascov le-a prezentat fostei judecatoare si politistului Mihai Grigore, in fata procurorilor, inregistrarea ambientala in care acestia se intelegeau cum sa falsifice actele accidentului, cei doi au declarat ca de fapt, discutau despre un alt accident rutier, care se petrecuse tot pe raza comunei Bascov. Numai ca, in urma verificarilor, procurorii au stabilit ca in perioada in care a avut loc discutia, la sectia de politie din comuna nu mai fusese inregistrat niciun eveniment rutier, astfel incat sustinerea lor nu s-a confirmat. Imediat dupa inceperea urmaririi penale, judecatoarea s-a pensionat, procurorii Parchetului General au dispus trimiterea cauzei spre cercetare catre Parchetul de pe langa Tribunalul Arges, unde a fost inregistrat cu numarul 593/P/2009, dar, la numai opt zile de la momentul declinarii dosarului, Parchetul General a luat din nou dosarul privind-o pe fosta judecatoare, pentru finalizarea urmaririi penale. In timpul anchetei, fosta judecatoare a contestat si virgulele din dovezile actelor de citare la Parchet, iar cand nu a mai avut ce contesta, s-a dat bolnava, pentru a nu ii putea fi prezentat materialul de urmarire penala.

Judecatoarea a fentat de 15 ori procedurile de citare

Marioara Dumitru a contestat veridicitatea inregistrarii ambientale efectuata de seful de post din Bascov, in care era surprinsa in timp ce punea la cale fraudarea companiei de asigurari si intocmirea de acte false de catre politisti, a cerut chiar si o expertiza tehnico-criminalistica, dar ulterior a renuntat la ideea. De asemenea, aparatorul fostei judecatoare a solicitat refacerea procesului-verbal de redare a inregistrarii audio-video in mediul ambiental, sustinand ca a fost intocmit de o persoana necompetenta, cerere care i-a fost respinsa de procurorii Parchetului General. Ceilalti trei inculpati din dosarul judecatoarei, respectiv primarul Gheorghe Stancu, politistul Mihai Grigore si soferul primariei, Ion Mihalache, nu au avut nicio cerere de facut in momentul in care le-au fost prezentate invinuirile si ulterior materialul de urmarire penala. In ceea ce o priveste pe fosta judecatoare Marioara Dumitru, procurorii s-au gasit in imposibilitatea de a-i prezenta acesteia materialul de urmarire penala. “(..) Dupa finalizarea anchetei, invinuita a fost convocata in mod repetat (..), in perioada 20.02.2009-23.04.2009 s-au stabilit opt termene la care Dumitru Marioara-legal citata- nu s-a prezentat, depunand diverse acte medicale pentru a-si justifica absenta”. Procurorii au emis si un mandat de aducere pe numele judecatoarei, dar nu l-au putut executa, deoarece aceasta se afla internata la Spitalul Militar Pitesti-sectia Neurologie. Fosta judecatoare s-a folosit de bolile invocate procurorilor pentru a le cere acestora suspendarea urmaririi penale, solicitare care i-a fost insa respinsa. La patru luni de la emiterea mandatului de aducere, in august 2009, procurorii au mai citat-o o data pe fosta judecatoare, dar nici de aceasta data nu s-a prezentat la audieri, motiv pentru care anchetatorii i-au transmis ca prezentarea materialului de urmarire penala poate sa aiba loc si la Parchetul de pe langa Tribunalul Arges, la o data care ii convine. Numai ca, stupoare, fostul magistrat a transmis ca nu doreste sa se deplaseze la Arges, pentru ca “nu doreste ca imaginea sa publica sa fie afectata in cadrul comunitatii din care face parte.” De asemenea, fosta judecatoare a cerut din nou suspendarea urmaririi penale, solicitare refuzata de procurori, motiv pentru care acestia au mai citat-o pe Dumitru de inca opt ori, fara succes insa. Disperati, anchetatorii i-au transmis o adresa fostei judecatoare in care i-au cerut sa indice locul si data la care este dispusa sa se prezinte pentru a-i fi prezentat materialul de urmarire penala, numai ca raspunsul acesteia a fost de-a dreptul sfidator. Aceasta le-a transmis anchetatorilor ca nu vrea sa se prezinte, pana la momentul in care toate plangerile sale nu vor fi solutionate, desi, conform sustinerilor procurorilor, toate plangerile acesteia fusesera solutionate. Anchetatorii au mai emis doua mandate de aducere pe numele judecatoarei, insa acestea nu au putut fi executate, pentru ca “prezentarea materialului de urmarire penala reprezinta un drept, iar nu o obligatie a invinuitului sau inculpatului”.

Comentarii

# racaceanu catalin date 10 October 2010 18:32 +5

Oameni de doi lei. Pana la coada omul face scoala nu scoala face pe om.

# ELENA date 29 May 2012 09:38 +1

Ce oameni !!!!!!! Daca s-au pretat la asemenea mizerii va dati seama pt ALTELE ....HAAAAAAAA

# Ioana date 22 April 2018 12:26 0

Este un documentar complet fals

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 28.11.2024 – Tulus a trecut in partea cealalta

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva