Este aruncata in aer pozitia de procuror general. De sef DNA. Si mai sunt patru pozitii din conducerea marilor Parchete in aceeasi situatie. Demiterile si numirile s-au impotmolit la Presedintie. Fie prin semnatura, fie prin absenta semnaturii lui Klaus Iohannis, aceste trei importante institutii – Parchetul General, DNA si DIICOT – stau sub semnul provizoratului. Iar si mai grav este ca presedintele a proiectat o suspiciune extrem de grava asupra a nu mai putin de cinci reprezentanti importanti ai Parchetelor. Cum ca acestia ar fi fost colaboratori ai Securitati ceausiste ca politie politica. Si nimeni nu-i apara. Nici macar ei insisi nu se apara.

Inca nu s-a mai intamplat in Romania, in ciuda nenumaratelor crize politice, care au marcat razboiul intern hibrid, ca marile Parchete sa fie decapitate, ca in locul lor sa nu fie pus nimic, urmand ca acestea sa functioneze sub semnul provizoratului. Si asta in conditiile in care intreaga societate, si cea care sustine frontul PSD, si cea care sustine frontul anti-PSD, solicita insistent ca marile Parchete sa functioneze mai bine, contribuind la combaterea coruptiei, la o Justitie mai dreapta si la prevalenta fortei dreptului in raport cu dreptul fortei.

Procurorul general al statului, Augustin Lazar este pe duca. Prin fel de fel de artificii, favorizat fiind de presedinte sau chiar impins de la spate de catre acesta, el joaca in prelungiri, tragand de timp intr-o tentativa aproape nebuneasca de a prinde pensia din pozitia pe care o are. Cat timp nu este demis si exista doar propunerea ministrului Justitiei de revocare a sa, Augustin Lazar nu e nici in caruta, nici in teleguta, iar Parchetul General este condus cu o mana moarta.

La DNA, dupa un scandal care a durat enorm, dupa ce presedintele Klaus Iohannis s-a asezat de mai multe ori „pe picioarele de dindarat”, Curtea Constitutionala a decis ca acesta trebuie sa semneze decretul de revocare. Ceea ce s-a si intamplat. Dar propunerea ministrului Justitiei de numire in aceasta pozitie a Adinei Florea a fost primita de catre Klaus Iohannis cu un refuz. La fel cum s-a intamplat si in cazul numirii a inca trei procurori la varful Parchetelor.

In locul functiilor vacante sau vacantabile nu a fost pus nimic. Iar aceasta situatie treneaza. Si inca nu este cel mai grav fapt. Mai grav este motivul. Cel putin in cazul celor patru, daca dam la o parte dosarul Augustin Lazar.

Adina Florea, desemnata de ministrul Justitiei pentru sefia DNA, Florena-Esther Sterschi, pentru functia de procuror sef al Sectiei de resurse umane si documentare de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, Elena Giorgiana Hosu, pentru functia de sef adjunct DIICOT, Iuliana Nedelcu, pentru functia de procuror-sef adjunct al Sectiei Judiciare din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Antonia-Eleonora Constantin, pentru functia de sef al Sectiei juridice din ICCJ sunt refuzate in bloc, prin invocarea de catre Klaus Iohannis a Legii 303 din 2004, articolul 48, alineatul 10 si 12. Si acum ajungem la esenta acestui litigiu cu consecinte nefaste asupra activitatii marilor Parchete.

Alineatul 10, devenit faimos, formulat in acesti termeni foarte recent, practic intre momentul nominalizarii acestor procurori propusi de catre ministrul Justitiei si sosirea la Cotroceni a documentelor via CSM, prevede ca, citez, „nu pot fi numiti in functie de conducere judecatori care au facut parte din serviciile de informatii sau au colaborat cu acestea ori judecatori, care au interes personal sa influenteze sau ar putea influenta indeplinirea cu obiectivitate si impartialitate a atributiilor prevazute de lege”. Iar alineatul 12 prevede obligatia ca fiecare candidatura sa fie verificata de catre CNSAS in termen de 15 zile, tot pentru a se vedea daca magistratul propus a facut sau nu parte din Securitate inainte de 1990.

Deci toti patru au fost respinsi in virtutea celor doua alineate, 10 si 12. Ce inseamna asta? Inseamna ca fie: 1). Presedintele Klaus Iohannis, consultand mapele profesionale ale candidatilor, a ajuns la concluzia ca acestia sau o parte din acestia fac parte din actualele structuri de securitate sau ca doar colaboreaza cu acestea; 2).Ca au facut toti sau o parte dintre ei parte dintre informatorii Securitatii inainte de 1990; 3). Ar putea influenta negativ indeplinirea cu obiectivitate si impartialitate a atributiilor, intrucat au diferite interese personale. Sa analizam aceste ipoteze.

Ultima, cea legata de interese personale si influente negative ar trebui demonstrata, daca si in ce conditii se aplica vreunui condidat. Neprezentand niciun argument in acest sens, nicio proba sau niciun indiciu, presedintele nu face alteva decat sa arunce o anatema asupra tuturor candidatilor. In ceea ce priveste apartenenta la actualele strucuri de informatii sau la Securitatea ceausista, in fiecare caz in parte, acest lucru trebuie dovedit. Dovada consta intr-un raport CNSAS, pentru tot ceea ce s-ar fi petrecut inainte de 1990. Conform legii, un asemenea raport, daca ar exista si ar arata ca unul sau mai multi candidati au facut parte sau au colaborat cu Securitatea inainte de 1990, nu este suficient. CNSAS are obligatia ca, de indata, sa sesizeze Justitia. Iar Justitia trebuie sa se pronunte. Daca Justitia apreciaza ca probele prezentate de CNSAS sunt concludente, atunci procurorul respectiv primeste stampila de fost colaborator al Securitatii ca politie politica. Si, intr-adevar, nu poate ocupa vreo functie de conducere. Dar atentie. Nu poate ocupa nici cea mai mica functie in vreun Parchet. Pur si simplu nu mai poate functiona in Procuratura. Si, mai grav decat atat, inseamna ca toate declaratiile date pana in prezent au fost semnate in fals. Consecinta este ca trebuie anchetat si condamnat penal.

In mod asemanator se pune problema si in cazul candidatilor propusi de Tudorel Toader, care, conform refuzului scris semnat de presedinte, ar putea face parte din structurile unor servicii de informatii, care isi desfasoara activitatea in Romania dupa 1990. Legea interzice cu desavrsire ca un procuror sa aiba legaturi cu serviciile secrete, fie ca ofiter acoperit, fie in calitate de simplu colaborator. Intrucat fiecare procuror, la fel ca de alfel si fiecare judecator a semnat o declaratie in acest sens, garantand ca nu face parte si ca nu colaboreaza cu vreun serviciu de informatii, in caz contrar acesta a incalcat legea penala prin savarsirea infractiunilor de fals si de uz de fals si, ca atare, devine un prezumtiv infractor.

Prin urmare, chiar daca presedintele Klaus Iohannis nu s-a exprimat in mod explicit, acuzatiile care invaluie practic toate propunerile facute de Tudorel Toader sunt de o gravitate extrema. Mai ales ca acesti oameni nu vin de niciunde. Fiecare dintre ei a ocupat si ocupa diverse functii in ierarhia Parchetelor. Ma asteptam ca acestia sa riposteze de indata. Pentru a-si apara onoarea. Pentru a-si apara calitatea. Pentru a nu lasa ca asemenea acuzatii sa planeze asupra lor. Mai ales ca acuzatiile au fost lansate de la cel mai inalt nivel. Ma asteptam prin urmare ca acestia sa-l actioneze in judecata pe presedintele Klaus Iohannis, solicitandu-i probe, daca are asa ceva. Sau macar sa actioneze in contencios administrativ. Pentru ca refuzul de a-i numi – si a trecut deja o luna de la respectivul refuz – este un act adminstrativ, care poate fi atacat in contencios. In mod straniu, niciunul dintre cei vizati nu a actionat. Sa insemne asta ca ei se simt cu musca pe caciula iar presedintele Klaus Iohannis are dreptate? In aceasta ipoteza, Justitia ar trebui sa se ocupe de fiecare caz in parte. Incepand cu Sectia speciala pentru anchetarea judecatorilor si procurorilor. Sectie condusa de Adina Florea, una dintre persoanele refuzate sub motivele de mai sus de catre Klaus Iohannis.

Uluitor, dar nici CSM nu a avut nicio reactie. Iar CSM este inima Justitiei. Este garantul independentei acesteia. CSM, de cate ori este cazul, are obligatia sa apere onoarea si imaginea procurorilor si judecatorilor. Dar CSM tace. Nici macar Sectia pentru procurori a CSM nu a reactionat. Desi ea a facut mereu scut in jurul acestora. Si atunci cand a fost cazul, si atunci cand nu a fost cazul.

Iata in concluzie de ce societatea noastra se confrunta nu numai cu consecintele unui cutremur, care a devastat structurile de conducere ale marilor Parchete, ci si cu un caz inca nemaiintalnit de suspiciune colectiva, asupra unor magistrati aflati in structurle de varf ale ierarhiei. Un raspuns la aceste provocari se cuvine totusi a fi dat intr-un stat, care se pretinde a fi orice altceva decat un stat nesimtit.