Sa pornim de la fapte. De luni de zile un numar de membri ai CSM (procurori si judecatori) nu mai participa la sedintele plenului nepermitand astfel realizarea cvorumului de lucru. O parte dintre acestia sunt suspecti in anumite proceduri de cercetare penala. O alta parte sunt in relatii stranse si notorii cu miscarea politica ilegala a mgistratilor #rezist.

Nimeni nu a putut pune capat acestei situatii. Nimeni nu a putut regla conflictul de interese din care a rezultat blocajul. Aceasta a impiedicat, printre altele, activitatea normala a Sectiei pentru investigarea infractiunilor comise de magistrati (SIIJ), exact intr-un moment in care ilegalitatile procurorilor si judecatorilor au devenit loc public.

Care sunt cauzele acestor atitudini?

Pe de o parte, magistratii nu vor sa raspunda pentru ilegalitatile lor. Cat timp ei se vor cerceta intre ei, o atare raspundere ramane litera moarta. Daca intervine o unitate de investigare independenta situatia devine periculoasa pentru ei.

Pe de alta parte, cei care vor sa foloseasca justitia ca arma in lupta politica o pot face mult mai usor daca vor folosi acelasi corp de procurori pentru inculparea adversarilor politici, precum si a magistratilor (in special judecatori) care nu ii condamna pe acestia. In acest demers ilegal, dincolo de ordinul politic si instructiunile secrete, mai actioneaza ca garantie a obedientei orgoliile profesionale si temerile personale ale procurorilor supusi puterii statului subteran. Orice procuror se teme ca daca rechizitoriile sale sunt compromise de prea multe achitari, va veni ziua in care va raspunde pentru asta. De aceea este bucuros sa dea vina pe judecatori pentru incompetenta sa profesionala, supunandu-i totodata presiunii exercitate de spectrul punerii lor sub urmarire penala de catre chiar cel al carui rechizitoriu a fost respins.

Aceste realitati sunt deja cunoscute tuturor si devin pe zi ce trece tot mai incontestabile. Cei care vor sa le cosmetizeze renunta din ce in ce mai mult la prudenta si pun lucrurile tot mai mult in clar.

Aripa #rezist a CSM cere nici mai mult nici mai putin decat revocarea pesedintei acestei institutii, judecatoarea Lia Savonea. De ce? Pentru ca nu se intelege cu ei. In ce sens? Contrar intereselor lor, vrea sa asigure respectarea legii si sa permita functionarea SIIJ. Prin urmare trebuie revocata pentru ca legea sa nu fie respectata. Daca ar fi respectata, cei care solicita revocarea ar face rapid obiectul urmaririi penale. Nu mai exista perdea. Este lupta la baioneta. Unde mai este insa forta dreptului?!

Situatia aceasta a facut-o pe judecatoarea Viorica Costiniu (beneficiara unor studii juridice adevarate) sa iasa din neutralitatea sa binevoitoare fata de ministrul justitiei revocat, Ana Birchall, si sa afirme ca preocuparea acesteia si a altor membri ai CSM pentru criticarea si sabotarea legii, in locul aplicarii ei, frizeaza penalul. Asa este. Autoritatea judecatoreasca este chemata sa vegheze la respectarea legii iar nu la modificarea ei potrivit intereselor politice ale unora si altora din tara si din afara ei.

Votul in CSM privind validarea concursului castigat de procuroarea Adina Florea pentru ocuparea postului de sef al SIIJ, a fost secret, desi nu se lua o hotarare propriu-zisa (nu era un act declarativ/constitutiv), ci se valida procedura de concurs care a dus la desemnarea ei pentru functia respectiva (era un act constatativ). Un secret in spatele caruia s-a ascuns un alt abuz, caci nu existau motive pentru infirmarea procedurii urmate. Nu procedura era problema unora, ci rezultatul acesteia. Dar si validarea tot o hotarare cere si, intr-o interpretare stricta, Constitutia prevede votul secret fara a distinge intre natura hotararilor.

Cat de constitutional este insa votul (in fapt decisiv) exprimat in CSM si asumat public de un ministru al justitiei revocat (deci actionand fara mandatul Guvernului pe care chipurile il reprezenta) si a carui revocare a fost confirmata de CCR, lipsa oficializarii prin decret prezidential fiind un abuz. In statul de drept romanesc abuzurile produc efecte legale (sic!). Dau nastere la obligatii legale hotararile judecatoresti pronuntate de complete ilegal constituite (cele de cinci judecatori si cele de trei judecatori ale ICCJ implicate in judecarea cazurilor de coruptie, de exemplu) si ale caror hotarari au fost declarate ca absolut nule de CCR. De ce nu ar produce si o „amarata” de hotarare a CSM, luata cu votul unei persoane al carei mandat este mentinut cu rea credinta, exclusiv la nivelul unei aparente notorii, printr-o inactiune prezidentiala declarata de CCR ca abuziva si, deci, absolut nula ca act generator de efecte juridice?!

Daca nu ar fi dat o interpretare strictissima legii, care lege nu poate fi confundata, totusi, cu cartea tehnica a masinii de spalat, Presedinta CSM ar fi trebuit sa o pofteasca politicos afara pe Ana Birchall sau, cel putin, sa ii interzica participarea la vot, amintindu-i ca se afla in fata celui mai mai inalt for al autoritatii judecatoresti, iar nu in piscina lui Jeffrey Epstein.

Ne este frica, insa, sa adoptam astfel de atitudini ferme. Si de aceea ordinea constitutionala si legala se ruineaza permanent. Cand cei care o submineaza nu se sfiesc sa stabileasca zilnic si cu de la sine putere, exceptii de la lege, iar cei chemati sa o apere se incapataneaza sa aplice legea in interpretarea ei cea mai mecanica si mai restrictiva, este evident ca primii castiga mereu. Cand nici arbitrul (in speta CCR) nu mai este luat in seama de jucatorii in defect, jucatorii care respecta cu strictete regulile sunt condamnati la infrangere. Ne place sau nu, este un fapt dovedit.

In CSM lupta nu se mai da cu arma legii, ci cu arma politicii. Puterea, care confera eficienta politicii, aliata cu legea, sunt de neinfrant. Singura legea, insa, va fi totdeauna infranta in lupta cu puterea politica; cea din urma inevitabil inclinata spre abuz.

Culmea este ca aceasta lectie ne-o dau explicit chiar mentorii si purtatorii de cuvant ai statului subteran, precum jurnalista Ioana Dogioiu. Vituperand impotriva „prejudecatilor legitimiste” ale primului ministru desemnat, Ludovic Orban, care a anuntat ca nu poate desfiinta SIIJ prin OUG intrucat prin referendumul initiat de seful sau, Klaus Iohannis, si sustinut chiar de partidul sau, PNL, poporul s-a pronuntat impotriva modificarii legilor justitiei prin proceduri expeditive, deci altfel decat pe cale parlamentara directa, explica, nu doar ca acea consultare referendara a fost o ineptie (i-auzi, ia!), ci ca, in orice caz, raspunsul electoratului nu are decat valoarea unui blam la adresa PSD, fiind, prin urmare, o legitimare generala a folosirii OUG pentru desfiintarea tuturor „legilor pesediste”. Nu se mai cauta, asadar, nici un fel de temei legal pentru a sustine ideea capturarii definitive si integrale a institutiilor statului legitim, cum ar fi aceea ca referendumul a fost consultativ si ca mesajul sau este orientativ. Ca sa nu mai vorbim ca intrebarea referitoare la OUG era neconstitutionala. Argumentul de acum este pur politic. Ai puterea, o folosesti pentru a rasturna orice lege conform intereselor tale. Asa ne invata corifeii #rezist. Iar noi ne facem ca nu bagam de seama.

Cand asta nu merge, puterea interna fiind prea mica, se cere ajutor strainilor care ar putea fi interesati de desfiintarea Romaniei ca actor geopolitic. Asa au procedat judecatorii ICCJ, condusi de vicepresedintele acestei instante, sub privirile perplexe ale noii si distinsei sale presedinte, incapabila de reactie eficienta. Acesti magistrati pretins romani au cerut Curtii de justitie a UE sa le dea voie sa nu repecte deciziile CCR, adica sa nu ia in considerare prevederile Constitutiei Romaniei. Caci Constitutia este ceea ce scrie in ea, precum si ceea ce CCR afirma ca scrie.

Cine da dreptul unui judecator roman sa aleaga intre opiniile CJUE si deciziile general obligatorii ale CCR; respectiv intre prevederile Constitutiei nationale si cele ale tratatelor UE, incheiate valabil tocmai intrucat s-a constatat conformitatea lor cu aceasta si au fost permise de aceasta? Cum este posibil ca un absolvent al facultatii de drept sa nu inteleaga ca renuntarea la Constitutia nationala inseamna renuntarea la statul national si, pe cale de consecinta, acceptarea UE ca imperiu in care natiunea romana nu mai este membru, ci doar un teritoriu locuit, guvernat de la Bruxelles? Un asemenea judecator ar trebui trimis imediat, vorba lui Eminescu, fie la puscarie fie la casa de nebuni; iar acestea incendiate fara ezitare.

In alte parti lucrurile stau exact invers. (Vrem o tara ca afara?) In Germania, bunaoara, anumite prevederi ale Tratatului de la Lisabona au fost decretate de Curtea Constitutionala de la Karlsruhe, sesizata de Parlamentul federal, ca neconforme cu Constitutia Republicii Federale. Rezultatul a fost acela ca UE a adoptat o interpretare a tratatelor sale care sa le compatibilizeze cu ordinea constitutionala germana. Deci Curtea Constitutionala nationala a spus UE ce se poate si ce nu se poate, iar nu CJUE si-a permis sa permita instantelor germane ignorarea deciziilor acelei Curti. Chiar nu intelegem diferenta? Chiar nu ne este rusine ca magistrati romani sa ne comportam la lumina zile asemenea tradatorilor? Ce parere aveti domnule vicepresedinte Iulian Dragomir?

Ce s-ar intampla in situatia in care CJUE, in conditiile nationalizarii UE si a politizarii consecutive a institutiilor judiciare europene, tot mai sensibile fata de agenda protagonistilor Uniunii (Germania, Franta etc), ar spune, intr-un moment de intunecare a mintii sau profitand de coniventa agentului guvernamental roman, ca deciziile CCR sunt facultative pentru instantele romanesti, care ar trebui sa dea prioritate, dupa luminile lor, unor asa zise interese europene in concurs cu interesele nationale? O asemenea ipoteza este cu atat mai realista cu cat avem experienta ministrului justitiei si a Presedintelui care lucreaza in strainatate tocmai pentru a modifica ordinea constitutionala a Romaniei. Desfiintam CCR? Acceptam caducitatea Constitutiei?

CJUE are dreptul de a interpreta tratatele UE, in timp ce CCR are dreptul de a interpreta Constitutia Romaniei. Daca aceste interpretari intra in coliziune, consecinta nu este caducitatea deciziilor CCR, ci obligatia modificarii tratatelor UE, iar in subsidiar, plasarea Romaniei in afara UE.

Intrebarea finala este: cine poate avea incredere intr-o asemenea justitie??

Desigur, fortele raului actioneaza. Haosul din justitia romana este si el responsabil pentru anomia statului roman. De acest haos nu sunt vinovati, insa, in primul rand, statul subteran si magistratii #rezist, ci puterea legitima care nu li se opune si care, in loc sa romanizeze justitia, adica sa o aduca in parametrii interesului national, isi ascunde nevolnicia in spatele unui legalism stupid, pe cand adversarul se scalda in faradelegi.

Este de observat, de asemenea, ca modul democratic in care se constituie si functioneaza CSM, a transformat gardianul independentei justitiei intr-un fel de al doilea parlament in care se confrunta diferite agende politice promovate de alesii unor adevarate partide ale magistratilor; ele insele racordate la partidele politice oficiale, ca si la diferite cercuri obscure de interese interne si externe.

Ce este de facut este clar. Clar este si cum se poate face. Problema este ca nu prea se vede cine o poate face. Sau cum pot ajunge la parghiile puterii cei care o pot face. Daca cei care stiu, pot si vor nu ajung insa la putere, Romania va deveni doar un capitol trist in cartile de istorie. Dupa cum stau lucrurile azi, se pare ca acest deznodamant este inevitabil.