Pe zi ce trece, practica demonstreaza ca noile Coduri pot fi catalogate drept „opere” esuate. Facatorii lor nu au gandit si situatiile in care practica le va juca feste si va scoate la iveala situatii aberante sau imposibil de realizat in lipsa unor norme de aplicare foarte clare. Cum e cazul, azi, cand citesti minuta deciziei definitive prin care fostul edil al Capitalei, Sorin Oprescu, devine arestat la domiciliu.

Conform minutei, judecatorul insiruie obligatiile pe care le are inculpatul Sorin Oprescu pe perioada arestului la domiciliu. Printre ele, veti regasi si obligatia de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere. E o situatie hilara. Oprescu are aceasta obligatie, dar legea nu poate fi pusa in aplicare pentru ca, pana acum, nu se stie exact care este institutia obligata sa achizitioneze astfel de sisteme de supraveghere pentru arestatii la domiciliu, si nici cine are obligatia sa monitorizeze si sa localizeze arestatul.

In alte tari, unde exista asemenea „bratari” de supraveghere pentru arestatii la domiciliu, lucrurile sunt bine puse la punct. De multa vreme. Cum ar fi in Italia. Dar, deh, noi trebuie sa fim mai catolici decat Papa...desi se putea copia identic procedura. Aici, in Romania, legea are nepermise scapari. Sa fie doar neglijenta sau si altceva?

Am dat exemplu Italiei pentru ca am asistat, in urma cu ani de zile, in timpul unei deplasari intr-o localitate de langa Milano, la o situatie de genul acesta. Am vazut atunci cum au aparut doua masini ale carabinierilor la poarta unui individ arestat la domiciliu. Am vazut cum au intrat in casa lui si cum, dupa mai multe minute, au iesit vorbind cu arestatul. M-am interesat si eu ce se intamplase. Asa numita bratara de monitorizare nu mai daduse semne „de viata”. Adica se stricase ceva, ori fusese dinadins stricata si arestatul nu mai putea fi identificat. Drept urmare, carabinierii s-au prezentat imediat la domiciliul arestatului pentru a investiga ce s-a intamplat. Situatia a fost remediata. Era o chestiune tehnica, arestatul nu disparuse si nici nu umbrase la dispozitiv. Alta fusese „buba”. Am vazut, insa, cum e cu monitorizarea permanenta si cum e cu promptitudinea reprezentantilor statului italian in astfel de situatii. Nimic de reprosat.

La noi, cel caruia ii revine sarcina de a supraveghea o persoana arestata la domiciliu este politistul anume desemnat de la postul (sectia) de politie de care apartine domiciliul arestatului. Va puteti imagina ca politistul nu doarme cu inculpatul in casa, drept urmare supravegherea nu poate fi una continua.

In cazul de fata, nu mi-am propus sa analizez situatia lui Sorin Oprescu, ci vidul legislativ, de aplicare a uneia dintre obligatiile ce decurg din continutul acestei masuri (art.221 din C.proc.pen). Legea stipuleaza clar „instanta de judecata poate dispune ca pe durata arestului la domiciliu inculpatul sa poarte permanent un sistem electronic de supraveghere”. Or, intreb eu: politistul e „bratara” cumva? Evident, nu.

Haideti sa adancim analiza si sa facem impreuna un exercitiu de imaginatie: un arestat la domiciliu, fara sistem permanent de monitorizare, ar putea iesi, sa zicem, noaptea din casa? Da. Ar putea savarsi orice alta infractiune, dupa care s-ar putea intoarce linistit in casa? Da. Ce credeti ca s-ar putea intampla daca ar exista suspiciunea ca el ar putea fi autorul infractiunii comise in acea noapte? In practica s-ar putea ivi o situatie grava, ipotetica dar nu si imposibila:

-individul (arestat la domiciliu) ar putea fi scos imediat din cercul suspectilor intrucat politistul desemnat cu supravegherea acestuia habar nu avea ca el a parasit domiciliul in acel interval de timp si, pentru a nu-si risca pielea, ar jura ca nu a existat un astfel de incident, drept urmare individul ar avea un alibi perfect: era la domiciliu!

A prevazut legiuitorul o astfel de situatie? Nu. Altfel, ar fi facut textul de lege si normele de aplicare a procedurii instituite ca obligatie prin art.222, in asa fel incat sa acopere aparitia in practica a unei astfel de situatii ipotetice.

Ce e de facut?

Orice lege e perfectibila. Orice lege proasta poate fi modificata, poate fi schimbata, poate fi remediata. Pentru asta este, insa, nevoie de trei ingrediente: vointa politica, responsabilitate si inalt profesionalism. Unde sa le gasim?