Prof.univ.dr. Vladimir BELIS

Presedinte al Societatii Romane de Medicina Legala

In anul 1994, impreuna cu profesorul Scripcaru, am inceput munca de elaborare a unor noi reglmentari privitoare la activitatea expertala in Romania si am reusit ca in decursul unui an sa definitivam ceea ce am denumit „Legea privind organizarea activitatii si functionarea institutiilor de medicina legala” si pe care am sustinut-o apoi in Parlamentul Romaniei, devenind lege, cu modificarile ulterioare aduse de Legea 459/2001, O.G. nr. 57/2001 si Legea nr. 271/2004.

In perioada de elaborare a legii am avut in vedere cateva considerente:

- activitatea expertala in Romania nu putea sa nu tina seama de felul cum fusese de-a lungul anilor organizata administrarea probatiunii medico-legale;

- dat fiind nivelul de pregatire al specialistilor nostri (daca ar fi sa avem in vedere cel putin gradul profesional, medic specialist, medic primar), am crezut ca este necesara stabilirea unor mijloace de control al actelor medico-legale (prin Comisii de Avizare si control si Comisia superioara ca autoritate suprema in materie de avizare);

- in acest fel am asemuit intrucatva organizarea institutiilor medico-legale cu cea a aparatului de justitie, organizat pe trepte ierarhice care incep cu judecatoriile si se continua cu tribunalele, curtile de apel si inalta Curte de Casatie si Justitie;

- din acelasi motiv a fost creat Consiliul Superior ca for metodologic de patronaj al activitatilor din reteaua medico-legala, asemanator poate Consiliului Superior al Magistraturii;

- in sfarsit, avand in vedere si modul deficitar de pregatire in stiinta medico-legala a magistratilor din aparatul de justitie, insusirea acestei specialitati facandu-se, in multe facultati de drept (inclusiv la Universitatea din Bucuresti), in mod optional;

- la concurenta cu Criminalistica, am considerat ca magistratii nu pot decide in deplina cunostinta de cauza asupra concluziilor din actele medico-legale ce apar in diferite spete penale sau civile, motiv pentru care avizul acestor comisii, dar mai ales al Comisiei Superioare medico-legale isi pastra – in concetia noastra – un rol esential.

De mentionat ca nici in anii elaborarii legislatiei care guverneaza activitatea de medicina legala in Romania si nici la data promulgarii acesteia de catre Parlament, Romania nu semnase actul de aderare la UE.

in anii care au urmat dupa elaborarea acestor reglementari, au survenit insa in Europa si in tara noastra (care in anul 1907 a fost primita in UE), schimbari majore, astazi, mai mult ca niciodata, Europa trebuind sa faca fata la noi si noi provocari, evident nu numai in domeniul judiciar, iar acestea nu mai pot tine cont de frontiere, aspect de care trebuie sa tinem seama si noi, odata cu integrarea in Uniunea Europeana.

Prin urmare, regulile care au stat la baza cooperarii dintre tari ar trebui revizuite. Acesta a fost, de altfel, obiectul Tratatului semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, el fiind rezultatul negocierilor dintre statele membre, reunite in cadrul unei conferinte interguvernamentale. Toate statele membre ale U.E. au ratificat „Tratatul de la Lisabona” care a intrat in vigoare la 1 decembrie 2009. El pune la dispozitia tarilor semnatare institutii moderne si metode de lucru optimizate, consolidand democratia si capacitatea acestor tari de a promova interesele cetatenilor sai.

Unul dintre cele mai importante documente rezultate ca urmare a Tratatului de la Lisabona, elaborat de Parlamentul European, este „Cartea drepturilor fundamentale ale U.E.” care sta la baza jurisprundentei Curtii de Justitie a U.E. si a Curtii Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.).

Carta drepturilor fundamentale ale U.E. stipuleaza in mod explicit la art. 47, „Dreptul la o cale eficienta si la un proces echitabil”, faptul ca:

- orice persoana ale carei drepturi si libertati garantate de dreptul Uniunii, iar atunci can acestea sunt incalcate, are dreptul la o cale de atac eficienta in fata unei instante judecatoresti, in conformitate cu conditiile stabilite de acest articol;

- orice persoana are dreptul la un proces echitabil, public si intr-un termen rezonabil, in fata unei instante judecatoresti independente si impartiale, constituita in prealabil prin lege;

- orice persoana are posibilitatea de a fi consiliata, aparata si reprezentata.

Este stiut faptul ca din toate timpurile legile au o anumita inertie, neintrand imediat in concordanta cu progresele sociale, economice si democratice. Trebuie astfel luata in seama necesitatea unor modificari a legislatiei referitoare la organizarea activitatii si functionarii institutiilor de medicina legala din Romania.

In viziunea jurisprudentei actuale a C.E.D.O. organizarea si functionarea sistemului institutional medico-legal din Romania sunt in contradictie cu o serie de articole ale Curtii, ca spre exemplu cu art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, fiecare parte trebuind sa beneficieze de o posibilitate rezonabila de a-si expune cauza in fata instantei, in conditii care sa nu o dezavantajeze in mod semnificativ in raport cu partea adversa, conform principiului egalitatii armelor. Tot art. 6 al C.E.D.O. determina si principiul contradictorialitatii, care impune existenta posibilitatii pentru partile in proces penal sau civil de a lua cunostinta de toate piesele si observatiile prezentate judecatorului.

Evident ca, in virtutea principiului liberei aprecieri a probelor, autoritatile judiciare romane au posibilitatea sa inlature orice proba ce le pare necredibila sau neconcludenta, dar aceasta posibilitate ramane doar de domeniul teoretic, din moment ce este interzis instantelor judiciare de a ordona realizarea unei expertize in afara institutiilor medico-legale abilitate de lege si ale caror singure avize sunt admisibile ca elemente de proba in cadrul unui proces penal. in baza ligislatiei existente, autoritatilor judiciare le este, de asemenea, imposibil sa ceara reconsiderarea unor concluzii care le par incomplete sau insuficient de clare, spre a decide asupra valorii probatorii a unor lucrari medico-legale adesea contradictorii.

Imposibilitatea organelor judiciare romane de a obtine elemente de proba sau avize stiintifice in afara celor emise de reteaua publica de medicina legala le priveaza de dreptul de a solicita unor experti independenti opinii motivate stiintifice, care sa permita astfel respectarea principiului contradictorialitatii, a liberei aprecieri a probelor si a egalitatii de arme la dispozitia partilor.

Evolutia legislatiei din domeniul protectiei drepturilor omului acorda o protectie sporita partilor implicate intr-un proces, in ceea ce priveste dreptul la aparare si accesul la un expert medical independent, care sa poata contrazice concluziile expertului propus de procuror. in prezent, organizarea sistemului de expertiza medico-legala din Romania nu este adaptata legislatiei Uniunii Europene, existand numai experti medico-legali oficiali, iar procedura de efectuare a constatarilor si expertizelor medico-legale permite implicarea directa a unui expert al partii doar in cateva categorii de expertize medico-legale, reduse ca numar si ca importanta, fara a acorda astfel drepturi egale ambelor categorii de experti (oficial si al partii). Integrarea Romaniai in U.E. implica dezvoltarea si legiferarea activitatii unui corp de experti medico-legali independenti, a caror activitate sa fie autobugetata si sa acopere componenta extrajudiciara a activitatii de expertiza medico-legala, malpraxis medical, asigurari de viata si de sanatate si eventual chiar a unui grup profesional de experti certificati pentru cazurile la care sunt sesizate incalcari ale legislatiei C.E.D.O..

Discriminarea valorica dintre raportul medico-legal oficial si opinia expertului parte este consecinta directa a prevederilor art. 119 si art. 122 CPP, care impun ca expertizele sa fie facute numai de experti medico-legali oficiali, deci subordonati ierarhic autoritatilor statului si prevad ca numai actul medico-legal intocmit de expertul ofocial sa constituie un Raport de Expertiza si deci un mijloc de proba, iar opinia expertului parte sa reprezinte doar un punct de vedere consemnat in cuprinsul Raportului Medico-legal oficial sau intr-o anexa a acestuia, aceasta opinie nereprezentand deci o expertiza medico-legala independenta, egala ca valoare probanta cu expertiza oficiala, ceea ce constituie o incalcare a art. 21 si art. 24 din Constitutie.

Structura ierarhizata a sistemului de expertiza medico-legala oficiala, contravine principiului independentei justitiei si expertilor, anuland independenta expertului si valoarea ca mijloc de proba a Raportului acestuia, pentru ca desi Comisiile de Avizare sau Comisia Superioara au in componenta experti cu acelasi grad profesional ca cel al expertilor ale caror acte le analizeaza, ele reprezinta o treapta ierarhica superioara si au prioritate in fata legii comparativ cu expertul, cu toate ca nu efectueaza o expertiza propriu-zisa, iar aceste Comisii nici nu sunt mentionate in Codurile de Procedura penal si Civil. Toate actele medico-legale sunt analizate de o Comisie de Avizare cu componenta fixa, ceea ce nu permite respectarea independentei expertului si nici a regulilor privind incompatibilitatea expertilor.

Aceasta subordonare a activitatii de expertiza medico-legala a unei Comisii de Avizare incalca principiul contradictorialitatii si constituie un control administrativ asupra activitatii medico-legale, al carui unic rol este acela de a anula independenta expertului medico-legal, reprezentand de fapt un sistem de control al continutului actelor medic-legale nu al calitatii acestora, ceea ce contravine inclusiv principiului independentei justitiei si al expertilor.

Prin neacordarea dreptului unei parti de a efectua o expertiza medico-legala independenta, de catre un expert medico-legal autorizat, din afara serviciului medico-legal teritorial, in timp ce pentru alte categorii de expertize (contabila, tehnica, etc.) exista acest drept si este functional, se aduce atingere art. 124 din Constitutie, care stipuleaza ca justitia este unica, impartiala si egala pentru toti, acelasi efect avandu-l si interpretarile diferite, adesea contrare, ale prevederilor art. 120, alin. 3 din Codul de Procedura Penala.

In concluzie, apreciez ca exista mari contradictii intre sistemul de expertiza medico-legala din Romania, care este exclusiv oficial si sistemul de expertiza medico-legala din tarile UE, unde este obligatorie existenta unui corp de experti medico-legali independenti (in unele tari cum este Marea Britanie neexistand expeti „oficiali” in domeniu medico-legal), aceste contradictii reprezentand de fapt diferenta dintre sistemul expertizei in colegiu, in care singurul act care se poate intitula Raport de Expertiza Medico-legala este cel intocmit de expertul oficial, toti expertii medico-legali fiind oficiali si subordonati autoritatilor si sistemul expertizei plurale, care functioneaza in tarile UE, SUA, Canada, Australia, s.a. si in care fiecare din expertii desemnati pentru efectuarea unei expertize isi intocmeste un raport de expertiza propriu, urmand ca instanta sau organul judiciar sa le analizeze pe toate si sa dispuna solutia corespunzatoare, dupa ce fiecare din parti a beneficiat de toate drepturile constitutionale pentru a expune cauza si a o apara.

Astfel, contradictiile dintre sistemul de expertiza medico-legala din Romania, care este exclusiv oficial, si sistemul de expertiza medico-legal din tarile U.E., unde este obligatorie existenta unui corp de experti medico-legali independenti, impun crearea unui cadru legislativ nou care sa statueze liberalizarea activitatii de expertiza medico-legala.