Fereasca Dumnezeu ce le fata mintea unor #rezistenti! Celebrele manipulari legate de asa-zisele presiuni ale PSD asupra sistemului judiciar sunt apa de ploaie pe langa bizara mostra de logica oferita de un protestatar hashtagist. Totul a fost relatat de catre presedintele Uniunii Nationale a Barourilor din Romania, Traian Briciu (foto), vineri, 22 noiembrie 2019, la lansarea Ghidului CSM de bune practici privind relatia sistemului judiciar cu mass-media (click aici pentru a citi).

Mai precis, seful UNBR a redat confesiunea primita din partea unui amic de-ai sai, protestatar consecvent impotriva fostei guvernari PSD. La un moment dat, avocatul si-a intrebat prietenul daca acesta citise vreun pic din proiectele de modificare a Legilor 303/2004, 304/2004 si 317/2004. Iar acum „sa sparie gandul” (vorba cronicarului Miron Costin): #rezistentul i-a marturisit ca nu citise niciun rand din cele trei proiecte. Motivul era cat se poate de straniu: el nefiind jurist si neintelegand prea bine textele initiativelor de acte normative, ar fi riscat ca acestea sa i se para in regula, iar astfel i-ar fi scazut elanul de a protesta.

Dupa cum vedeti, ne aflam in fata unui exemplu frapant de disonanta cognitiva, vrednic de inclus in orice manual de stiinte sociale.

Intr-o nota mai serioasa, avocatul Briciu a apreciat ca toata isteria ultimilor ani a fost cauzata inclusiv de faptul ca „justitia este si ea bolnava de propriul ei succes”.

„A atras prea multa incredere, multi si-au pus sperantele ca e un fel de activitate care le va rezolva toate problemele sociale, si acum e evident ca ea nu poate sa faca toate astea. Faptul ca intr-un stat e justitie nu inseamna ca se traieste mai bine”, a adaugat presedintele UNBR.

Dar sa-l lasam pe Traian Briciu sa povesteasca el insusi patania cu protestatarul #rezist:

„Eram cu un amic foarte bun – non-jurist, dar destul de implicat. Sigur: nu facem politica (fara indoiala), dar stim cu totii ca manifestatii in legatura cu legile justitiei au fost. Fie ca vrem sa le ignoram, fie ca nu, ele oricum s-au intamplat (sunt o realitate sociala). Si omul se ducea la aceste manifestatii, de cate ori putea el. De principiu, intotdeauna, pentru ca era foarte determinat. Eu stiam lucrul acesta.

Nu voi spune acum vreo opinie a mea in legatura cu legile justitiei, pentru ca am si functia pe care o am... Numai un mesaj din partea organelor profesiei de avocat ar putea sa ma indreptateasca. Asta nu inseamna ca nu am, dar nu sunt in situatia sa mi-o exprim.

Dar nu asta e problema. La cafea, omul spunea cum a fost acolo, ce a tipat, ce a urlat... Si l-am intrebat la un moment dat: 'Dar proiectele de legi le-ai citit?' 'A, nu', zice. 'Pai, vad ca esti foarte determinat sa le combati. Cum le combati?' 'Pai', zice, 'am auzit in general ce se spune despre ele. Am vazut ca si unii magistrati sunt impotriva'. 'Da, dar ai vazut ca altii sunt pentru'. 'Eh... Eu sunt cu aia care sunt impotriva'. 'Bine, dar avand in vedere ca unii sunt asa, altii sunt asa, nu era mai bine sa le citesti si sa vezi despre ce e vorba?' Zice: 'Nu, ca sa fiu sincer. Dar iti spun numai tie. Eu nu sunt jurist (artist). Daca le citeam, nu intelegeam nimic. Si daca nu intelegeam nimic, poate unele mi se pareau aproape normale. De asta mi-e cel mai frica. Daca le-as fi citit si unele dintre ele mi s-ar fi parut normale, iar cele nelalocul lor ar fi fost putine, eu aveam o mare problema: imi scadea determinarea. Asa, eu vreau sa raman determinat'.

In momentul respectiv, am inteles ca avem o mare problema. Repet: nu stiu daca avea sau n-avea dreptate; nu ma pronunt acum. Dar problema era urmatoarea: omul era foarte interesat de justitie, habar n-avea despre justitie si avea o determinare fundamentala de a nu afla vreodata ceva despre justitie. Deci el voia sa salveze justitia, nu stia nimic despre ea si nici nu voia sa afle. Dar voia sa salveze.

Intr-un context de genul asta, ne putem pune cateva intrebari: cum am ajuns aici si ce o sa facem de aici incolo? (Ca ce facem este evident; nu trebuie sa ne concentram pe ce facem, pentru ca vine de la sine.)

Cum am ajuns noi ca atat de multi oameni sa discute despre justitie, pe diverse componente ale ei? Si mi-au venit mai multe explicatii. Una dintre ele (poate nu decisiva, dar m-am gandit la ea) este urmatoarea: pana la urma, justitia este si ea bolnava de propriul ei succes. A atras prea multa incredere, multi si-au pus sperantele ca e un fel de activitate care le va rezolva toate problemele sociale, si acum e evident ca ea nu poate sa faca toate astea. Faptul ca intr-un stat e justitie nu inseamna ca se traieste mai bine. N-are nicio legatura. Poate sufleteste; dar vorbind strict material, n-are”.