LULUTA I-A DAT PE SPATE – Procurorii din CSM au fost impresionati de Laura Codruta Kovesi. Sectia pentru procurori a CSM despre Kovesi: “Da dovada de profesionalism, are o viziune manageriala corecta privind organizarea si eficientizarea DNA, capacitatea de a relationa cu personalul din subordine, de a empatiza si a motiva colectivul de procurori”. Cititi aici motivele pentru care CSM i-a avizat pe Nitu, Licu, Olaru, Kovesi, Bica si Hosu (Avizele)
Membrii Sectiei pentru procurori a CSM au fost de-a dreptul impresionati de Laura Codruta Kovesi (foto), careia, in unanimitate, i-au acordat aviz favorabil pentru ocuparea functiei de procuror sef al DNA. Codruta Kovesi este de-a dreptul ridicata in slavi in motivarea Hotararii nr.165 din 9 mai 2013 a Sectiei pentru procurori a CSM, privind avizarea numirii fostului Procuror General al Romaniei la conducerea DNA.
Astfel, procurorii din CSM sustin ca Laura Codruta Kovesi da dovada de profesionalism, are o viziune manageriala corecta, precum si calitati manageriale. De asemenea, potrivit Sectiei pentru procurori a CSM, Laura Codruta Kovesi dispune de cunostinte solide in domeniul dreptului penal si a dovedit, prin raspunsurile date la interviu, ca are capacitate de analiza si sinteza.
Iata motivele pentru care Sectia pentru procurori a CSM a concluzionat ca Laura Codruta Kovesi este potrivita pentru functia de procuror sef al DNA:
“Din analiza planului de mangement prezentat, a lucrarilor depuse in sustinerea candidaturii precum si din raspunsurile la intrebarile adresate de membrii Sectiei pentru procurori, se retine ca doamna Laura Codruta Kovesi da dovada de profesionalism, avand capacitatea de a-si analiza in mod obiectiv performantele proprii in cadrul activitatii pe care o desfasoara, de a identifica eventualele disfunctii si de a propune masuri concrete si viabile pe termen scurt, mediu si lung care sa contribuie la imbunatatirea activitatii specifice a Directiei Nationale Anticoruptie.
Astfel, se constatat ca doamna Laura Codruta Kovesi are o viziune manageriala corecta privind organizarea si eficientizarea Directiei Nationale Anticoruptie, prezentand modalitati concrete si eficiente de punere in practica a obiectivelor propuse in raport de posibilitatile actuale si legislatia in vigoare. Sustinerile si viziunea doamnei Laura Codruta Kovesi sunt in deplina concordanta cu indicatorii statistici si de performanta evidentiati in rapoartele de activitate ale Directiei Nationale Anticoruptie.
De asemenea, doamna procuror a dovedit cunostinte solide privind activitatea concreta desfasurata de procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie, institutie cu care a avut o buna colaborare si in perioada anterioara, implicandu-se in modernizarea managementului Ministerului Public, in general, si in abordarea strategica a conducerii acestuia in special.
Referitor la experienta profesionala a doamnei Laura Codruta Kovesi, se retine ca in exercitarea functiei de procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si-a asumat responsabilitati specifice functiei de conducere, remarcandu-se prin organizarea eficienta a activitatii, asumarea raspunderii pentru solutiile adoptate in dosare, rapiditate in luarea deciziilor cat si printr-o deosebita rezistenta la stres.
Astfel, doamna Laura Codruta Kovesi a dat dovada de reale calitati manageriale, impunandu-se prin tact si echilibru si mentinerea unui climat de munca neconflictual. De asemenea, s-a remarcat prin organizarea si coordonarea eficienta a colectivului de procurori din subordine, prin repartizarea obiectiva a sarcinilor de serviciu si dovedind, totodata, o remarcabila capacitate de analiza si sinteza, precum si o buna comunicare in relatiile de serviciu.
In aceste conditii, Sectia pentru procurori constatat ca activitatea desfasurata de doamna Laura Codruta Kovesi, in calitate de procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a caracterizat prin realizarea unor indicatori de performanta remarcabili in exercitarea ambitiilor manageriale din perspectiva organizarii eficiente a activitatii in cadrul Ministerului Public si prin consecventa in reorganizarea acestei institutii. De altfel, rezultatele obtinute de doamna Laura Codruta Kovesi au fost apreciate in mod concret pe plan international.
Din raspunsurile pe care le-a dat cu ocazia interviului, precum si din lucrarile depuse se poate desprinde concluzia ca doamna Laura Codruta Kovesi dispune de cunostinte solide in domeniul dreptului penal, cunostinte pe care le-a aplicat in practica in mod corect, cunoaste institutiile europene si internationale, normele si mecanismele ce reglementeaza raporturile Ministerului Public cu acestea.
Modalitatile de inlaturare a vulnerabilitatilor sunt prezentate in detaliu, solutiile prefigurate sunt fundamentate pe studii si analize privind eficacitatea sistemului judiciar, aspect ce dovedeste cunoasterea studiilor de impact referitoare la noile coduri.
La intrebarile adresate de Sectia pentru procurori, doamna procuror a dat raspunsuri sustinute de o argumentare concisa, coerenta si corecta din punct de vedere al logicii juridice, toate aceste aspecte dovedind capacitate de analiza si sinteza.
Astfel, doamna procuror a identificat masuri immediate si concrete care, in raport de resursele umane si materiale actuale si de legislatia in vigoare, sa conduca la obtinerea unor rezultate pozitive in activitatea Directiei Nationale Anticoruptie.
In aceste conditii, Sectia pentru procurori apreciaza ca doamna Laura Codruta Kovesi indeplineste conditiile si exigentele necesare din perspectiva functiei de procuror sef al Directiei Nationale Anticoruptie, functie care implica atat atributii de manager al institutiei, aspect care se circumscrie stabilirii unor obiective si a unor planuri de actiune in vederea realizarii acestora cat si o anumita structura a personalitatii, avand capacitatea de a relationa cu personalul din subordine, de a empatiza si a motiva colectivul de procurori pentru realizarea obiectivelor Directiei Nationale Anticoruptie”.
* Cititi aici Hotararea CSM in cazul lui Tiberiu Nitu
* Cititi aici Hotararea CSM in cazul lui Codrut Olaru
* Cititi aici Hotararea CSM in cazul lui Bogdan Licu
* Cititi aici Hotararea CSM in cazul Laurei Codruta Kovesi
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# mitica 12 May 2013 19:17 +7
# Băiatu lu Luluța: Scrisoare lu mami! 12 May 2013 23:18 +4
# Rasu\' plansu\' 13 May 2013 10:00 +3
# Pre Doiu 14 May 2013 23:52 +1
# bravos natiune 13 May 2013 11:32 +1
# ARGUS 13 May 2013 15:01 -1
# amaratul 14 May 2013 13:24 +2
# un român mințit de voi !!! 19 May 2013 13:22 0