psdolt
25 November 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

psdolt psdolt psd

MAZARE DEFILAT IN CATUSE DE DOUA ORI INTR-UN AN – DNA mai face o incercare de arestare a primarului din Constanta, Radu Mazare. Edilul a fost retinut pentru luare de mita. Dosarul a fost deschis dupa o sesizare a Agentiei Nationale de Integritate, condusa de Horia Georgescu. Culmea, Georgescu a fost retinut in aceeasi zi cu primarul Constantei. Mazare a venit pregatit pentru arest: “Am la mine trening, o carte, o cruce si am si ceva mancare”

Scris de: G.T. | pdf | print

16 March 2015 20:42
Vizualizari: 4271

Parchetul anticoruptie face o noua incercare de arestare a primarului municipiului Constanta, Radu Mazare (foto), dupa ce tentativa din primavara anului trecut, mai exact din aprilie 2014, a esuat, cererea DNA de emitere a unui mandat de arestare preventiva fiind respinsa in doua randuri de Inalta Curte. Radu Mazare a fost retinut, luni seara 16 martie 2015, de DNA, acuzatiile fiind de luare de mita, abuz in serviciu si conflict de interese.

Radu Mazare a fost audiat la DNA aproximativ opt ore. La final, el a fost scos cu catuse la maini din parchetul anticoruprtie si dus la arestul Directiei Cercetari Penale. Dosarul edilului are la baza o sesizare facuta de Agentia Nationala de Integritate, condusa de Horia Georgescu. Ironia sortii face ca Horia Georgescu si Radu Mazare se fie retinuti in aceeasi zi.


Iata acuzatiile DNA:

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie au dispus punerea in miscare a actiunii penale si retinerea pe 24 de ore, incepand cu data de 16.03.2015, a inculpatului MAZARE RADU STEFAN, primar al municipiului Constanta, la data faptelor, cu privire la savarsirea infractiunilor de:

-luare de mita (trei infractiuni),

-abuz in serviciu, daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

-conflict de interese (doua infractiuni).

De asemenea, procurorii anticoruptie au dispus punerea in miscare a actiunii penale fata de inculpatul STRUTINSKY SORIN GABRIEL, om de afaceri, arestat preventiv in alta cauza, cu privire la savarsirea a trei infractiuni de complicitate la luare de mita.

In ordonantele intocmite de procurori se arata ca, in cauza, exista date si indicii din care rezulta suspiciunea rezonabila care contureaza urmatoarea stare de fapt:

In perioada 2006-2009, inculpatul Mazare Radu Stefan, beneficiind de ajutorul celuilalt inculpat, a solicitat si primit circa 2 milioane de euro de la reprezentantii a doua societati comerciale, in scopul facilitarii emiterii documentatiilor de urbanism necesare dezvoltarii unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intentionau sa le dezvolte in Constanta. Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive incheiate de reprezentantii societatii respective cu o firma controlata de inculpatul Mazare Radu Stefan atat direct, cat si prin intermediul celuilalt inculpat.

In perioada 2008-2014, inculpatul Mazare Radu Stefan, cu ajutorul inculpatului Strutinsky Sorin Gabriel, a primit de la o societate comerciala, peste 7 milioane de euro pentru ca a asigurat acesteia castigarea unei licitatii organizate de Primaria Constanta pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orasului. In acelasi timp intre firma respectiva si institutia publica condusa de inculpatul Mazare Radu Stefan a fost incheiat un contract avand ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioada de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 lei – cca 335 milioane de euro.

Si in acest caz, mita a fost primita intr-o maniera identica, prin intermediul unor contracte de publicitate fictive incheiate intre societatea respectiva si aceeasi firma controlata de cei doi inculpati.

Din analiza procedurii de achizitie care a precedat semnarea acestui contract au rezultat o serie de incalcari ale legislatiei aplicabile, imputabile inculpatului Mazare Radu stefan, referitoare la:

-impunerea conditiei ca ofertantii sa prezinte fizic dotarea minimala de utilaje si echipamente in orice locatie de pe teritoriul municipiului Constanta, in perioada desfasurarii procedurii, utilajele si echipamentele urmand a fi prezentate, stationate, pe toata perioada mentionata, sub sanctiunea descalificarii ofertantilor,

-modul de estimare a valorii contractului,

-alegerea modalitatii de delegare a serviciului public de salubrizare al municipiului Constanta prin gestiune delegata,

-inexistenta numarului minim de oferte care pana in luna februarie 2008 impuneau un minim de 2 oferte, iar din luna februarie 2008, era prevazut un numar de minim 3 participanti,

-tariful de salubritate.

Ca urmare a acestor actiuni a fost produs un prejudiciu in suma de 112.557.288,88 lei, circa 26 de milioane de euro, suma care constituie in acelasi timp un folos necuvenit obtinut de societatea comerciala beneficiara a contractului.
In perioada noiembrie 2006 – 2013, inculpatul Mazare Radu Stefan, in calitate de primar al municipiului Constanta, a participat la incheierea a 12 contracte intre Primarie si societatea controlata de el si de celalalt inculpat, in valoare totala de peste 6 milioane lei.

In perioada noiembrie 2008 – 2012, inculpatul Mazare Radu Stefan, in aceeasi calitate, a semnat 13 contracte, acorduri cadru si contracte subsecvente incheiate intre Primaria municipiului Constanta si o societate comerciala, la care era asociat inculpatul Strutinsky Sorin Gabriel, in valoare totala de peste 23 milioane lei. Aceste contracte au vizat achizitia unor servicii artistice desfasurate cu diverse ocazii, organizarea unor spectacole artistice, serviciul de paza a bunurilor publice si private apartinand municipiului Constanta, serviciul de protectie a functionarilor Primariei Municipiului Constanta aflati in exercitiul functiunii in perioada 15 februarie 2009-15 februarie 2012, etc.

In ambele cazuri, au fost obtinute foloase atat pentru sine, prin societatea pe care o controla si cu care inculpatul Mazare Radu Stefan s-a aflat in raporturi comerciale in ultimii 5 ani inainte de comiterea faptei cat si pentru inculpatul Strutinsky Sorin Gabriel.

Inculpatilor Mazare Radu Stefan si Strutinsky Sorin Gabriel li s-au adus la cunostinta calitatea procesuala si acuzatiile, in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala, urmand a fi prezentati la data de 17 martie 2015, Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile”.

Mazare a ajuns in “Beciul Domnesc”

Primarul din Constanta a ajuns la DNA in jurul orei 13.00. Radu Mazare a declarat ca nu cunoaste concret acuzatiile care i se aduc, dar ca dosarul este mai vechi si ar avea legatura cu o plangere ANI privind un posibil conflict de interese iscat in derularea unor contracte pe care publicatii de media din municipiul Constanta le-ar fi castigat prin licitatie organizata de Primarie: "Astazi am fost chemat in cazul reclamatiei pe care mi-au facut-o ANI si Horia Georgescu, privind o incompatibilitate. Nu stiu ce acuzatii mi se vor aduce. A mai fost facuta o reclamatie similara in 2009, a fost anchetata, iar atunci procurorii au spus ca totul este in regula. Acum, probabil pe aceeasi reclamatie, imi vor fi aduse alte acuzatii. Are legatura ca TV Neptun si ziarul Telegraf au castigat niste licitatii, la ele actionar este Strutinsky (n.r. - omul de afaceri Sorin Strutinsky, aflat deja in arest) si eu sunt actionar cu Strutinsky la Hotelul Flora. In 2009, cei de la ANI au considerat ca e conflict de interese, au cercetat procurorii au spus ca nu este, acum, mi s-a facut iar o reclamatie pentru acelasi motiv".

De asemenea, Mazare a precizat ca a venit pregatit pentru o evetuala retinere, avand intr-o geanta haine, o cruce, o carte si mancare: "Sunt pregatit pentru orice, am la mine trening, o carte, o cruce si am si ceva mancare". Mazare a mai glumit inainte de a intra la DNA, spunand ca arestului de la Cercetari Penale i se mai spune si “Beciul Domnesc”.

Comentarii

# vasile date 16 March 2015 20:52 +7

Prea zburda liber prin Constanta. Buzaul la bulau, Braila la bulau, Ploiestiul la bulau, Sectorul 5 la bulau, Pitestiul la bulau, Slatina la bulau,  Ialomitia la bulau, Bacaul la bulau, Mehedintul la bulau, Dambovita la bulau. 

# obiectiva date 16 March 2015 20:52 +3

Saracu' Mazare, daca era din Bacau il aparam eu pro bono. :o

# livia stanciu date 17 March 2015 06:53 +4

eu il apar DOAR pe saracu` baSSescu pro bono  :P

# Floricel date 17 March 2015 18:06 +1

Marishico, "pro bono" nu inseamna "pe bune".. :lol: :lol: :lol:

# curatenie generala date 16 March 2015 21:50 +2

Incet , incet generatia asta tanara de procurori face curatenie in tara asta .Scaparam de scriitorul Becali si de Senzationalescu a mai ramas mascariciul .Keep on good work.

# unul din lumea cea mare care se iubesre singur date 16 March 2015 23:34 +3

bravo procurori....sper sa munciti asa inca 20 ani pana scapam de gloata asta politica corupta

# Ioan date 17 March 2015 00:21 +2

In curand, toata Romania la bulau! O tara de hoti!

# alex ionut date 17 March 2015 19:49 -2

TARA PROCURORILOR,, MA UIT LA SEDIUL DNA CA A AJUNS DE RAS ACEASTA INSTITUTIE SI LOC DE PELERINAJ,,,,,,,,,,,,,IMI PU INTREBAREA DE CE PE TIMPUL REGIMULUI BASIST NU SE FACEA PELERINAJE LA ASA ZISUL DNA,,,,,, DNA NU ESTE O INSTITUTIE CREDIBILA DAR ARE LA CONDUCEREA SA O BASISTA CARE TREBUIE SA PLECE,,,

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 21.11.2024 – ICCJ a lamurit cum ramane cu Sosoaca (Document)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva