De unde si pana unde ura acestui presedinte-procuror, sef de CSM, impotriva jurnalistilor? Daca nu ar fi existat site-ul Lumeajustitiei in plina campanie electorala pentru alegerile de la CSM, pentru a reflecta activitatea unora sau altora dintre candidati si bubele celor care continuau sa candideze pentru a-si mentine locul in Consiliu, Oana Schmidt-Haineala nu ar fi castigat la ”mustata”, cu doar trei voturi peste contracandidatul Cristian Deliorga! Venea de la Bacau, prea putini stiau cine e si cu ce se ocupa procurorul Oana Haineala, si la vremea aceea parea un magistrat pus pe fapte mari si cu inclinatie catre transparenta si o buna comunicare cu presa. La inceput, in CSM, parea sa aiba in continuare coloana vertebrala, luand pozitie fata de orice atitudine lipsita de profesionalism si fata de jocurile de culise facute de trio-ul judecatorilor Dumbrava-Neacsu-Danilet. In vara anului trecut, insa, ceva s-a intamplat. Ajunsa vicepresedinte al CSM, in echipa cu presedinta Alina Ghica, si apoi presedinta a CSM, Oana Haineala s-a metamorfozat brusc si a pactizat cu Danilet. In CSM incepusera a se croseta alte jocuri obscure, dar nu numai acolo, ci si pe axa CSM-DNA-PICCJ-ICCJ.

In vara anului 2012, dupa cum va amintiti probabil, usile CSM-ului s-au deschis pe sest, a fost pusa aparatura de inregistrare, iar momentul politic de mare cotitura, in care se astepta numirea unor sefi de parchete care sa nu mai fie aserviti puterii portocalii, a fost punctat prin excluderea din aceasta cursa a procurorilor George Balan si Marcel Sampetru, carora li s-a crosetat un dosar penal aiuritor, plin de mistificari. In acea vara clocotitoare a anului 2012, judecatoarea Mona Pivniceru, persoana incomoda Cotrocenilor, a fost propusa ca ministru al Justitiei. A fost momentul in care, prin echipa Ghica-Haineala, CSM a fost facut partener de nadejde al fostei Puteri, opunandu-se prin tot felul de tertipuri numirii Monei Pivniceru la carma Justitiei. In cele din urma, Pivniceru a fost nevoita sa-si dea demisia din magistratura pentru ca, o scurta perioada, sa poata fi ministru. A urmat, apoi, o perioada in care CSM a inceput sa-si arate coltii la jurnalistii neastamparati si sa asmute Inspectia Judiciara pe presa neaservita. Oana Haineala isi atinsese tinta, se dorise la putere si, cu pasi abil conceputi, sustinuta de ”umbre„ puternice, a si ajuns! A devenit primul procuror presedinte al CSM din istoria Consiliului!

A urmat si momentul in care judecatorii satui de lipsa de reprezentare a intereselor lor in CSM de catre judecatorii Ghica si Danilet, cu un efort considerabil, s-au reunit la judecatorii si curti de apel si au votat revocarea Alinei Ghica si a lui Cristi Danilet. Si totusi, peste lege si peste votul celor aproape 1600 de judecatori, Curtea Constitutionala i-a lipit inapoi in scaunele de la CSM pe Ghica si Danilet, intr-un joc paralel cu legea identic celui cu care l-au batut in cuie, pana la finele mandatului, pe Traian Basescu in inaltul scaun prezidential. Pe scurt, prin CCR s-au facut jocurile unei Justitii compromisa de unele aranjamente meschine, prin CCR s-au facut jocurile pentru mentinerea la Cotroceni a unui presedinte ”revocat„ de aproape 8 milioane de cetateni cu drept de vot!

Cu toate ca in opt ani de mandat total Basescu-PDL, acea parte a presei ramasa verticala nu a fost chemata la parchet sa dea cu subsemnatul si a existat macar un minim respect fata de media si fata de dreptul la libertatea de exprimare si a dreptului de a informa, in mod inexplicabil si nepermis, coabitarea actualei puteri USL cu Traian Basescu aduce jurnalistii incomozi in fata procurorilor. In acest razboi declarat, CSM, prin procurorul-presedinte Oana Haineala, a devenit cutit de hacuire a jurnalistilor care au indraznit sa critice abuzurile din sistem, aranjamentele si implicarea politicului in puterea judecatoreasca, dar si derapajele CSM-ului de la rolul pe care i-l confera legea in societate. Asa a ajuns Oana Haineala sa abuzeze de puterea ce i s-a conferit de alegerea – si ea controversata – a conducerii CSM de la inceputul anului 2013. Un exces de putere care dauneaza democratiei insasi.

Oana Haineala e de inteles. Se manifesta ca un procuror. Ca un procuror-dictator intr-o tara in care el, procurorul, nu mai are nicio limita, nicio frana si nici Dumnezeu. Ceea ce este mai grav, azi, un procuror guverneaza peste judecatori, contra naturii si, cred eu, in interesul unui grup politic restrans, dar bine definit, care tine cu dintii sa-si pastreze suprematia. De neinteles este, insa, lipsa de reactie a celor care se dau mari democrati, a celor care, in numele unei coabitari prezentata ca un ”rau necesar”, lasa ca libertatea presei, libertatea cetatenilor de a primi informatiile de interes public prin intermediul mass-mediei, sa fie spulberate cu ajutorul unor asa-numiti justitiari care au ajuns sa se dea victime si sa inchida gura ziaristilor neincartiruiti la masa intereselor politice. Ce noroc pe capul lor! E vara iar. Si mai fierbinte ca cea din 2012. E vacanta. Asadar, e un moment cum nu se poate mai bun pentru atacuri concertate, menite sa ingenuncheze jurnalistii independenti. La 40 de grade la umbra nu sta nimeni sa protesteze pentru libertatea presei. In Piata Universitatii, la kilometrul O, vocea societatii civile e ZERO!

PS – Acesta este un editorial, in interiorul caruia am expus propria mea opinie si judecati de valoare ce nu au nevoie de probe sau demonstratie! Fac aceasta subliniere pentru toti magistratii care nu stiu regulile ce guverneaza mass-media, care nu au aprofundat jurispudenta CEDO, care au lipsit de la conferinta sustinuta la Colegiul franco-roman, in 2003, de Jean Paul-Costa (la acea vreme, vicepresedinte al CEDO) pentru ca altfel ar fi aflat chiar din gura inaltului magistrat multe lucruri interesante, precum cele de mai jos, citand pentru toti interesatii: ”Evident, frontiera dintre interes din punctul de vedere al vietii private si interesul public nu este rigida, asa cum o arata exemplul cauzei Open Door. Totusi, exista cazuri in care dreptul la informatie este mai impersonal si mai nediferentiat, astfel incat mai degraba este logic sa vorbim despre interesul public. Un exemplu de un atare interes este furnizat de hotararea Dalban din 1999, bine cunoscuta in Romania. In speta, subiectul de interes public era, potrivit Curtii noastre, "administrarea patrimoniului de stat si modul in care politicienii isi indeplinesc mandatul". Era deci legitim ca publicul sa fie informat, iar condamnarea autorului articolelor care denuntau fraudele ce ar fi fost comise de catre un director de intreprindere, fara ca senatorul care reprezenta statul in aceasta societate sa le fi dezvaluit vreodata, constituia, prin urmare, o ingerinta disproportionata in exercitarea libertatii de exprimare a acestui ziarist. Exemplul arata ca relatiile dintre libertatea de exprimare si dreptul la informare au un caracter simetric si ca, in mod frecvent, intre aceasta libertate si acest drept vine sa se interpuna un al treilea drept, cel al persoanelor ce trebuie protejate impotriva defaimarii. Avem deci un triunghi. Dar cu cat interesul public este mai important, cu atat mai putin acoperitoare este protectia, desi legitima, ea insasi, impotriva defaimarii. Este deci o situatie relativ rara ca dreptul la reputatie al persoanei defaimate sa prevaleze asupra interesului public, acela de a primi informatii (...)”.

M-as bucura foarte tare daca procurorii patriei, fie ei de la parchete, DNA sau CSM, si-ar face timp sa citeasca tot materialul (si altele!) la care exista referire mai sus...Lectura placuta!