Directia Nationala Anticoruptie nu a putut demonstra in niciun fel (nici cu probe, nici cu martori) ca Alexandru Kiss (foto 3) – fost vicepresedinte, apoi presedinte al Consiliului Judetean Bihor – ar fi comis spalare de bani sau abuz in serviciu – fapte pentru care l-a trimis in judecata procurorul Adrian Valentin Muntean de la DNA Oradea, cu un rechizitoriu confirmat de Ciprian Man, seful din 2015 al serviciului teritorial. Vorbim despre un dosar fabricat de Binomul DNA-SRI, din care au fost excluse toate interceptarile efectuate de catre Serviciul Roman de Informatii (detalii in linkurile de la final).

La concluzia de mai sus au ajuns judecatorii Mihail Udroiu (foto 1) si Florin Filimon de la Curtea de Apel Oradea joi, 23 martie 2023, cand l-au achitat definitiv pe Kiss pe „fapta nu exista” (art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedura penala) pentru acuzatia de spalare de bani si pe „fapta nu este prevazuta de legea penala” (litera b teza I) pentru acuzatia de abuz in serviciu. Prin aceasta decizie, CA Oradea a confirmat sentinta judecatoarei Veronica Ionita de la Tribunalul Bihor, care dispusese inlaturarea interceptarilor SRI din cauza. Mentionam ca in afara de Alexandru Kiss au fost achitati definitiv oamenii de afaceri Beneamin Rus, Vilmos Bojtor, Ferenc Laszlo Miklossy, Ferenc Miklossy (tatal lui Laszlo) si Gheorghe Ioan Roatis. Cu toate acestea, doar Kiss, Rus si Bojtor au declarat apel, solicitand schimbarea temeiurilor de achitare in „fapta nu exista” (acolo unde acestea au fost pronuntate in baza altor litere din art. 16 alin. 1 CPP) si transformarea in solutii de achitare a celor constand in incetarea procesului pe prescriptie. Totusi, CA Oradea a respins apelurile, mentinand atat achitarile, cat si incetarile pe prescriptie dispuse de Tribunalul Bihor.

Aproape toate faptele s-au prescris – unele chiar din 2012

Pe de alta parte, tot in acord cu judecatoarea Ionita, completul Udroiu-Filimon a stabilit ca exista probe potrivit carora Kiss a comis infractiunile de luare de mita si trafic de influenta, insa aceste fapte s-au prescris in iulie 2021, respectiv in mai 2020, fiind incidente Deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei nr. 297/2018 si 358/2022. Pe cale de consecinta, la fel ca judecatoarea fondului, magistratii de la CA Oradea au dispus incetarea procesului penal in baza art. 16 alin. 1 lit. f teza a II-a CPP: „a intervenit prescriptia”.

Aceeasi incetare pe prescriptie a fost dispusa fata de alt inculpat din dosar. Este vorba despre omul de afaceri Vilmos Laszlo Bojtor, trimis in judecata pentru spalare de bani, trafic de influenta si complicitate la luare de mita. Doar acuzatia de trafic de influenta a fost inchisa in baza prescriptiei (termenul implinindu-se in luna mai a anului 2020). In rest, Bojtor a fost achitat conform ambelor teze ale art. 16 alin. 1 lit. b CPP: „fapta nu este prevazuta de legea penala ori nu a fost savarsita cu vinovatia prevazuta de lege”. Cu toate acestea, in acord cu Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea a constatat ca aproape toate acuzatiile DNA fata de Alexandru Kiss si oamenii de afaceri Bojtor si Rus s-au prescris, in intervalul iunie 2019 – iulie 2021 (asadar, chiar inainte de sentinta judecatoarei Veronica Ionita). La ceilalti trei afaceristi (Roatis, Miklossy-tatal si Miklossy-fiul), prescriptia speciala ar fi trebuit sa opereze inca din iunie 2012 (deci la doi ani dupa deschiderea de catre DNA Oradea a dosarului nr. 54/P/2010 si cu trei ani inainte de trimiterea cauzei in judecata). Doar doua capete de acuzare ar fi ramas sa se prescrie in luna mai a anului 2023, dar ele au fost inchise prin achitari definitive. Este vorba despre presupusele fapte de spalare de bani comise de Kiss si Bojtor. Totusi, aceste doua acuzatii au fost inchise prin achitari si la fond, si la apel. In ceea ce-i priveste pe Roatis si cei doi Miklossy, ei au primit achitari pe linie la fond, iar aceste solutii au ramas definitive prin neatacare (nici de catre inculpati, nici din partea DNA).

Pe latura civila, judecatorii Mihail Udroiu si Florin Filimon au mentinut solutia magistratei Veronica Ionita privind confiscarea urmatoarelor sume (in echivalentul lor in lei), aferente unor fapte cu privire la care procesul a incetat nu prin achitare, ci prin constatarea prescriptiei:

- 561.832,63 euro de la Alexandru Kiss, reprezentand banii obtinuti din traficul de influenta;

- 582.600 euro de la Kiss (din luarea de mita);

- 903.141,66 euro de la Laszlo Bojtor (din traficul de influenta).

Parchetul nu a vazut evaziunea fiscala

Interesant este ca DNA Oradea a ratat sa includa in rechizitoriu acuzatii de evaziune fiscala. Nu o spunem noi, ci judecatorii de la CA Oradea.

Astfel, in ultima parte a motivarii, completul Udroiu-Filimon arata ca exista indicii potrivit carora doua firme implicate in dosar – SC Selina SRL si SC Trameco SA – ar fi comis evaziune fiscala constand in evitarea platii la bugetul de stat din Romania a sumelor de bani reprezentand impozit pe profit si a impozitului pe dividende, respectiv in obtinerea unui avantaj financiar din perspectiva platii unor sume mai mici cu titlu de taxe prin interpunerea pe circuitul de aprovizionare a unei firme offshore. Cu toate acestea, instanta se limiteaza doar la constatarea starii de fapt, precizand ca nu a fost investita prin rechizitoriu cu judecarea vreunei fapte care sa tina de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale.

Udroiu nu a fost incompatibil

Inainte de a va lasa sa cititi motivarea Curtii de Apel Oradea, amintim ca judecatorul Mihail Udroiu a fost prezent si in primul ciclu procesual al procesului. Mai exact, dupa ce, la 18 iunie 2018, judecatoarea Denisa Bic de la Tribunalul Bihor a pronuntat prima sentinta (constand numai in condamnari la inchisoare cu executare), Curtea de Apel Oradea a dispus, la in 11 decembrie 2018, rejudecarea fondului. Acel complet a fost alcatuit initial din magistratii Gabriela Tarca si Antik Levente Farkas. In final, s-a ajuns la complet de divergenta, alaturi de cei doi intrand judecatorul Mihail Udroiu. Completul de divergenta astfel format a dispus retrimiterea cauzei la Tribunalul Bihor pentru rejudecare.

Totusi, completul de divergenta nu a discutat niciun aspect legat de fondul dosarului, avocatii ridicand doar problema rejudecarii, pe motiv ca Denisa Bic incalcase dreptul la aparare al inculpatilor. Avocatul Razvan Doseanu (foto 2) – aparatorul lui Alexandru Kiss – a precizat pentru Lumea Justitiei: „Completul de divergenta a dispus desfiintarea sentintei din primul ciclu procesual pe motiv de incalcare a dreptului la aparare. In primul apel (adica acela solutionat de completul de divergenta), nu s-a discutat fondul cauzei. De aceea, nu se pune problema ca judecatorul Mihail Udroiu sa fi fost incompatibil”.

Redam principalul pasaj din motivarea deciziei nr. 236/2023 pronutate de CA Oradea in dosarul nr. 2022/111/2015*:

„Analizand apelurile exercitate in cauza, in raport cu criticile formulate, cat si sub toate aspectele de fapt si de drept potrivit dispozitiilor art. 417 alin. (2) Cod procedura penala Curtea retine urmatoarele:

Cu titlu preliminar, referitor la criticile aduse incheierii din 11.11.2022 (n.r. corect: 2020) a Tribunalului Bihor, prin care s-au admis cererile inculpatilor Rus Beniamin si Kiss Alexandru Iosif Francisc de a se constata nulitatea absoluta a punerii in executare a masurilor de supraveghere tehnica incuviintate si prelungite in baza mandatelor emise de ICCJ in temeiul Legii nr. 51/1991, respectiv de a se exclude din materialul probator toate procesele-verbale de consemnare a activitatilor de supraveghere tehnica, Curtea retine in primul rand ca jurisprudenta creata dupa publicarea Deciziei Curtii Constitutionale nr. 126/2016 este constanta, in sensul ca depasirea fazei procesuale a camerei preliminare, fara a se constata nulitatea absoluta a actelor de urmarire penala efectuate de Serviciul Roman de Informatii, nu constituie un impediment pentru ca aceasta nulitate sa fie constatata ulterior, in celelalte faze ale procesului penal, intrucat Curtea Constitutionala consacra aplicabilitatea deciziilor sale cauzelor pendinte prin necesitatea impiedicarii consolidarii definitive a raportului juridic guvernat de dispozitiile legii declarate neconstitutionale.

In acest sens, s-a subliniat in mod repetat ca raportul juridic dedus judecatii nu a fost consolidat definitiv prin incheierea de camera preliminara, intrucat raportul juridic de drept penal procesual se naste odata cu sesizarea organelor judiciare si are ca obiect stabilirea existentei sau inexistentei raportului juridic de drept penal material (ce se naste odata cu savarsirea faptei penale), motiv pentru care se definitiveaza abia prin pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive, concluzie care poate fi desprinsa de altfel si din considerentele deciziei Curtii Constitutionale nr. 633/2018, paragraful 296, in care se precizeaza ca raportul juridic de drept procesual penal priveste drepturile si obligatiile subiectilor sai, participanti la realizarea procesului penal, drepturi si obligatii ce „se leaga, in fiecare faza a procesului, intre organul judiciar si ceilalti participanti in procesul penal”.

Nu in ultimul rand, se impune a se face trimitere la aceeasi Decizie nr. 126/2016, in considerentele careia s-a subliniat ca „o decizie de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate se aplica in cauzele aflate pe rolul instantelor judecatoresti la momentul publicarii acesteia – cauze pendinte, in care respectivele dispozitii sunt aplicabile – indiferent de invocarea exceptiei pana la publicarea deciziei de admitere, intrucat ceea ce are relevanta in privinta aplicarii deciziei Curtii este ca raportul juridic guvernat de dispozitiile legii declarate neconstitutionale sa nu fie definitiv consolidat. In acest mod, efectele deciziei de admitere a instantei de contencios constitutional se produc erga omnes. In privinta cauzelor care nu se afla pe rolul instantelor judecatoresti la momentul publicarii deciziei de admitere a Curtii, fiind vorba despre un raport juridic epuizat – facta praeterita, Curtea retine ca partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, intrucat decizia de admitere a Curtii nu poate constitui temei legal pentru o actiune in justitie, in caz contrar consecinta fiind extinderea efectelor deciziei Curtii pentru trecut”. De asemenea, raportat la semnificatia sintagmei „facta praeterita”, Curtea Constitutionala a precizat suplimentar urmatoarele: „in ceea ce priveste cauzele solutionate pana la publicarea deciziei Curtii Constitutionale si in care nu a fost dispusa sesizarea Curtii Constitutionale cu o exceptie avand ca obiect o dispozitie dintr-o lege sau ordonanta declarata neconstitutionala, acestea reprezinta o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv si irevocabil solutionata. Curtea retine ca, din momentul introducerii cererii in instanta si pana la solutionarea definitiva a cauzei, norma incidenta a beneficiat de o prezumtie de constitutionalitate, care nu a fost rasturnata decat ulterior pronuntarii hotararii prin care s-a transat in mod definitiv litigiul. Asa incat Curtea constata ca incidenta deciziei de admitere a instantei de contencios constitutional intr-o atare cauza ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc”.

In raport de continutul acestor decizii, in jurisprudenta ICCJ s-a aratat ca Decizia Curtii Constitutionale nr. 51/2016 se aplica si cauzelor aflate pe rolul instantelor judecatoresti, la momentul publicarii acesteia in Monitorul Oficial, deci si in ceea ce priveste masurile de supraveghere tehnica dispuse si puse in executare pana la data publicarii deciziei in Monitorul Oficial, respectiv 14.03.2016. Probele administrate in cursul procesului penal produc efecte pe tot parcursul acestuia, in temeiul lor dispunandu-se pronuntarea unei hotarari judecatoresti prin care se solutioneaza cauza iar pronuntarea unei decizii de catre Curtea Constitutionala, ce ar determina nelegalitatea probei, nu face decat sa suprime efectele viitoare pe care aceasta le-ar fi putut produce, motiv pentru care hotararea judecatoreasca nu se mai poate intemeia pe o proba ce a fost administrata potrivit unei dispozitii neconstitutionale. In masura in care s-ar considera ca decizia Curtii Constitutionale nu poate produce niciun efect in privinta probelor administrate anterior publicarii ei in Monitorul Oficial, acest lucru ar echivala cu o incalcare a art. 147 alin.1 din Constitutie, care prevede ca dispozitiile legale neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice, precum si cu o incalcare a alin.4 al aceluiasi articol, ce prevede caracterul obligatoriu al deciziilor instantei de contencios constitutional.

Ca atare, sustinerile Parchetului in sensul ca judecatorul de la fond nu ar fi fost in masura sa se pronunte asupra acestor cereri in cursul judecatii, in conditiile in care ar fi fost depasit momentul procesual reglementat de art. 342 Cod de procedura penala, sunt neintemeiate.

Acelasi caracter neintemeiat il au si criticile aduse incheierii mai sus amintite din perspectiva rationamentului judecatorului de la fond potrivit caruia mijloacele de proba vizate au fost administrate in contextul exercitarii in cauza de catre reprezentantii SRI a unor acte care se circumscriau competentelor Ministerului Public, sens in care, in mod justificat, s-a facut trimitere la Deciziile Curtii Constitutionale nr. 383/2015, nr. 784/2015, nr. 51/2016, nr. 22/2018, nr. 91/2018, nr. 26/2019 si nr. 55/2020, constatandu-se totodata incidenta sanctiunii nulitatii absolute.

Fara a mai relua argumentele expuse judicios in incheierea atacata si pe care Curtea si le insuseste, se impune a se adauga ca, potrivit art. 91/2 alin. 1 Cod de procedura penala anterior, procurorul procedeaza personal la interceptarile si inregistrarile prevazute de art. 91/1 sau poate dispune ca acestea sa fie efectuate de organul de cercetare penala. Persoanele care sunt chemate sa dea concurs tehnic la interceptari si inregistrari sunt obligate sa pastreze secretul operatiunii efectuate, incalcarea acestei obligatii fiind pedepsita potrivit Codului penal.

Cu privire la aceasta reglementare, Curtea Constitutionala nu a constatat vreo neconstitutionalitate, insa prin Decizia nr. 26/2019, instanta de control constitutional a constatat existenta unui viciu de neconstitutionalitate derivat din Protocolul nr. 00750 din 4 februarie 2009 si care viza punerea in executare.

Potrivit art. 142 alin. (1) Cod procedura penala, procurorul pune in executare supravegherea tehnica ori poate dispune ca aceasta sa fie efectuata de organul de cercetare penala sau de lucratori specializati din cadrul politiei ori de alte organe specializate ale statului, iar prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 51 din 16 februarie 2016 (publicata in M. Of. nr. 190 din 14 martie 2016), a fost admisa exceptia de neconstitutionalitate a textului mentionat si s-a constatat ca sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” din cuprinsul dispozitiilor art. 142 alin. (1) Cod procedura penala este neconstitutionala.

Pentru stabilirea naturii actelor si protocoalelor care se circumscriu masurii supravegherii tehnice, Curtea retine ca fiind relevante considerentele Deciziei nr. 51/2016 a Curtii Constitutionale, prin care s-a statuat ca punerea in executare a mandatului de supraveghere tehnica se face, conform art. 142 alin. (I) din Codul de procedura penala, de catre procuror, care poate dispune ca aceasta sa fie efectuata de organul de cercetare penala sau de lucratori specializati din cadrul politiei ori de alte organe specializate ale statului. Complementar, potrivit alin. (2) al art. 142, furnizorii de retele publice de comunicatii electronice sau furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare ori de servicii financiare sunt obligati si colaboreze cu organele de urmarire penala, respectiv cu autoritatile prevazute la alin. (1) al art. 142, in limitele competentelor acestora, pentru punerea in executare a mandatului de supraveghere tehnica.

Spre deosebire de actuala reglementare, dispozitiile art. 91/2 alin. 1 teza intai din Codul de procedura penala din 1968 prevedeau ca procurorul procedeaza personal la interceptari si inregistrari sau poate dispune ca acestea sa fie efectuate de organul de cercetare penala. Astfel, organele care puteau participa la activitatea de supraveghere erau doar procurorul si organele de cercetare penala. In expunerea de motive a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala, nu sunt prevazute insa explicatii referitoare la introducerea in actuala reglementare procesual penala, pe langa procuror si organele de cercetare penala, a lucratorilor specializati din cadrul politiei si a altor organe specializate ale statului, cu atat mai putin, o explicatie referitoare la organele avute in vedere de legiuitor cu ocazia reglementarii acestei din urma sintagme.

Conform art. 143 alin. (1) din Codul de procedura penala consemnarea activitatilor de supraveghere tehnica se face de catre procuror sau de catre organul de cercetare penala, intocmindu-se un proces-verbal pentru fiecare activitate de supraveghere tehnica. In cuprinsul acestui proces-verbal sunt consemnate, potrivit aceleiasi dispozitii legale, rezultatele activitatilor efectuate care privesc fapta ce formeaza obiectul cercetarii sau contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor.

Curtea retine ca nu poate fi primita sustinerea Parchetului potrivit careia efectuarea inregistrarilor comunicatiilor si punerea acestora la dispozitia organului de urmarire penala in format electronic, integral, nu reprezinta un procedeu probatoriu.

Prin Decizia nr. 51/2016, Curtea Constitutionala a stabilit ce reprezinta, din punct de vedere al dreptului procesual penal, punerea in executare a mandatului de supraveghere tehnica si procesul-verbal de consemnare a activitatilor de supraveghere tehnica, demers ce a inceput prin definirea notiunilor de „proba”, „mijloc de proba” si „procedeu probatoriu”.

Conform art. 97 alin. (I) din Codul de procedura penala, proba este definita ca fiind orice element de fapt care serveste la constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni, la identificarea persoanei care a savarsit-o si la cunoasterea imprejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei si care contribuie la aflarea adevarului in procesul penal. Potrivit alin. (2) al acestui articol, mijloacele de proba din procesul penal constau in declaratiile suspectului sau ale inculpatului, declaratiile persoanei vatamate, declaratiile partii civile sau ale partii responsabile civilmente, declaratiile martorilor, inscrisuri, rapoarte de expertiza sau constatare, procese verbale, fotografii, mijloace materiale de proba, precum si orice alt mijloc de proba care nu este interzis prin lege. In fine, conform alineatului final al art. 97 din Codul de procedura penala, prin procedeu probatoriu se intelege modalitatea legala de obtinere a mijlocului de proba.

In acest sens, prin Decizia nr. 383 din 27 mai 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 535 din 17 iulie 2015 (paragraful 21), s-a retinut ca o proba nu poate fi obtinuta nelegal decat daca mijlocul de proba si/sau procedeul probatoriu prin care este obtinuta sunt/este nelegale/nelegal, aceasta presupunand nelegalitatea dispunerii, autorizarii sau administrarii probei, si ca nelegalitatea acestora este sanctionata de prevederile art. 102 alin. (3) din Codul de procedura penala, prin aplicarea regimului nulitatii absolute sau relative. Asadar, Curtea Constitutionala a apreciat ca art. 102 alin. (2) din Codul de procedura penala trebuie coroborat cu alin. (3) al acestui text legal, ceea ce inseamna ca probele obtinute prin actele prevazute la art. 102 alin. (3) din Codul de procedura penala nu pot fi folosite in procesul penal in conditiile in care aceste acte sunt lovite de nulitate absoluta sau relativa (paragraful 22).

In consecinta, instanta de contencios constitutional a incadrat punerea in executare a metodelor speciale de supraveghere sau cercetare in ultima categorie: actele indeplinite de organele prevazute la art.142 alin. 1 teza a doua din Codul de procedura penala reprezinta procedee probatorii care stau la baza procesului-verbal de consemnare a activitatii de supraveghere tehnica, ce constituie un mijloc de proba. Organele care pot participa la realizarea acestora sunt numai organele de urmarire penala. (paragraf 34).

Realizarea supravegherii tehnice, ca procedeu probator, cu incalcarea conditiilor legale prevazute la art.138-146 din Codul de procedura penala, inclusiv a celor referitoare la organele abilitate sa puna in executare mandatul de supraveghere, are ca efect nulitatea probelor astfel obtinute si, in consecinta, imposibilitatea folosirii lor in procesul penal (paragraf 32).

Raportand prevederile legale referitoare la procesele-verbale intocmite in cadrul procedurii supravegherii tehnice la definitiile notiunilor de proba, mijloc de proba si procedeu probator, se constata ca punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica a constituit un procedeu probator, iar procesul- verbal intocmit conform art. 143 din Codul de procedura penala, in care sunt consemnate rezultatele activitatilor de supraveghere tehnica efectuate constituie un mijloc de proba. Prin urmare, avand in vedere cele stabilite de Curtea Constitutionala prin Decizia nr.383 din 27 mai 2015 (paragraful 21), nelegalitatea dispunerii, autorizarii, consemnarii sau administrarii actului atrage sanctiunea nulitatii absolute sau relative, potrivit distinctiilor prevazute la art. 281 si 282 din Codul de procedura penala.

Ca atare, realizarea supravegherii tehnice, ca procedeu probator, cu incalcarea conditiilor legale prevazute la art. 138-146 din Codul de procedura penala, inclusiv a celor referitoare la organele abilitate sa puna in executare mandatul de supraveghere, are ca efect nulitatea probelor astfel obtinute si, in consecinta, imposibilitatea folosirii lor in procesul penal, conform art. 102 alin.(3) din Codul de procedura penala.

In ceea ce priveste critica Parchetului referitoare la imprejurarea ca activitatile de supraveghere tehnica in cauza au fost efectuate anterior publicarii in Monitorul Oficial a Deciziilor nr. 51/2016 si nr. 302/2017, in baza dispozitiilor art. 91/2 alin. 1 din Codul de procedura penala anterior, asa incat, in lipsa incalcarii legii procesuale penale in vigoare la acel moment, actele de procedura indeplinite la acea data nu pot fi sanctionate cu nulitatea, Curtea constata ca aceasta este nefondata.

Avand in vedere ca masura supravegherii tehnice a fost dispusa in cauza sub imperiul reglementarii Codului de procedura penala anterior, legalitatea punerii in executare a acesteia trebuie verificata prin raportare la considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 26/2019, prin care s-a constatat existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Parlamentul Romaniei, pe de o parte si Inalta Curte de Casatie si Justitie si celelalte instante judecatoresti, pe de alta parte, generat de incheierea intre Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Serviciul Roman de Informatii a Protocolului nr. 00750 din 4 februarie 2009.

Curtea Constitutionala a retinut ca potrivit art. 33 alin. 1 din Protocol, „punerea in executare a activitatilor dispuse prin autorizatiile emise de instantele competente potrivit dispozitiilor art. 91/1 – 91/5 din Codul de procedura penala va fi realizata de catre Serviciu, pe echipamentele proprii, in baza solicitarii scrise a procurorulu”. In jurisprudenta sa, Curtea a statuat ca „activitatea de punere in executare a mandatului de supraveghere tehnica prevazuta la art. 142 alin. 1 din Codul de procedura penala este realizata prin acte procesuale/procedurale”. (Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, paragraf 33).

Principiul legalitatii presupune, in principal, ca organele judiciare actioneaza in baza competentei pe care legiuitorul le-a conferit-o, iar subsecvent, presupune ca acestea trebuie sa respecte atat dispozitiile de drept substantial, cat si pe cele de drept procedural incidente, inclusiv a normelor de competenta (paragraful 141).

Totodata, Curtea Constitutionala a retinut ca Serviciul Roman de Informatii nu avea atributii de cercetare penala si nu avea calitatea de organ de cercetare penala, activitatea sa marginindu-se la asigurarea unui sprijin tehnic „la realizarea unor activitati de cercetare penala pentru infractiuni privind siguranta nationala” (paragraf 155).

Decizia Curtii Constitutionale nr. 26/2019 se referea la masurile autorizate in baza dispozitiilor Codului de procedura penala anterior, care nu aveau vicii de neconstitutionalitate, art. 99/2 alin. 1 teza intai stabilind ca procurorul procedeaza personal la interceptare si inregistrare sau poate dispune ca acestea sa fie efectuate de organul de urmarire penala. Problema analizata era aceea ca in fapt, procurorul a transferat competenta de punere in executare a masurii de interceptare catre un serviciu secret, astfel incat acest transfer de competenta nepermis de lege conduce la nulitatea procedeului probator si excluderea probelor obtinute, chiar daca autorizarea a fost facuta cu respectarea dispozitiilor procesual penale.

Textul analizat al protocolului prevedea exact punerea in executare a activitatilor dispuse prin autorizatiile emise de instantele competente de catre un serviciu secret contrar art. 91/2 alin. l teza intai din Codul de procedura penala anterior. Cu alte cuvinte, protocolul a reglementat competenta Serviciului Roman de Informatii de a pune in executare mandatul de supraveghere tehnica in cadrul procesului penal, fara a fi organ de urmarire penala. Astfel, desi Codul de procedura penala nu a acordat serviciului secret aceasta competenta, Ministerul Public, din proprie initiativa, ii transfera acestuia o competenta proprie procurorului. Practic, acest protocol opereaza, in mod indirect, o adaugire la prevederile Codului de procedura penala, competenta dispunerii unei masuri procesuale fiind transferata de catre chiar titularul sau, Ministerul Public, unui serviciu secret. In dreptul public se aplica principiul delegata potestas non delegatur, astfel incat Ministerul Public nu are competenta de a-i transfera/delega competentele rezultate din textul constitutional al art. 131 (paragraf 165).

De asemenea, in raport cu argumentele expuse de catre instanta de contencios constitutional in Decizia nr. 26/2019, trebuie retinuta distinctia dintre implicarea serviciului secret in efectuarea unui procedeu probatoriu si sprijinul / suportul tehnic pe care acesta l-a asigurat in vederea punerii in executare a masurilor de supraveghere tehnica.

Concret, Curtea Constitutionala a validat prin decizia mentionata procedeul la care se referea art. 39-45 din Protocol, respectiv transmiterea semnalului interceptat direct la Serviciul Tehnic din cadrul D.N.A., mentionand ca „pe langa suportul tehnic prevazut de art. 39 – 45 din protocol, art. 32 – 38 din acelasi act se refera, expressis verbis la punerea in executare a activitatilor dispuse prin autorizatiile emise de instantele competente” (paragraf 169). Totodata, din perspectiva efectelor deciziei, Curtea Constitutionala a retinut ca, in urma publicarii deciziilor Curtii Constitutionale nr. 51 din 16 februarie 2016 si nr. 302 din 4 mai 2017, instantele judecatoresti au la dispozitie mecanismele legale prin care sa corecteze consecintele negative rezultate din incheierea protocolului analizat si, in urma prezentei decizii, vor putea intelege prevederile protocolului in contextul procedurii judiciare si vor stabili efectele si implicatiile plasarii protocolului amintit in afara ordinii constitutionale.

Curtea Constitutionala a mai retinut ca prin deciziile anterior amintite a constatat ca solutiile legislative care reglementau competenta altor organe specializate ale statului de a pune in executare mandatul de supraveghere tehnica, eliminarea din categoria nulitatilor absolute a nerespectarii dispozitiilor referitoare la competenta materiala si dupa calitatea persoanei a organului de urmarire penala contraveneau dispozitiilor art. 1 alin. (3) privind statul de drept si alin. (5) in componenta sa de calitate a legilor, respectiv ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept si alin. (5) privind principiul legalitatii si art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil (paragraf 192).

De asemenea, Curtea Constitutionala a subliniat ca, prin Deciziile nr. 51 din 16 februarie 2016 si nr. 302 din 4 mai 2017, li s-au conferit instantelor judecatoresti suficiente mijloace de natura a remedia starea de neconstitutionalitate creata in derularea urmaririi penale, care au obligatia de a verifica in cauzele pendinte, in ce masura s-a produs o incalcare a dispozitiilor referitoare la competenta materiala si dupa calitatea persoanei a organului de urmarire penala si sa dispuna masurile legale corespunzatoare. Totodata, eadem ratio aceeasi obligatie de ordin constitutional incumba si Ministerului Public (paragraf 194).

In consecinta, cu exceptia cazurilor in care punerea in executare a mandatelor de supraveghere tehnica s-a realizat in modalitatea transmiterii directe a semnalului interceptat la D.N.A., orice implicare a S.R.I. in etapele care se circumscriu acestui procedeu probatoriu (extragerea datelor, imprimarea lor pe suport optic, ascultarea, selectia sau transcrierea convorbirilor) imprima un caracter nelegal obtinerii probelor si determina incidenta sanctiunii nulitatii absolute ca urmare a lipsei competentei materiale a organului care a procedat la punerea in executare, generata de lipsa competentei functionale a acestuia, intrucat nu avea calitatea de organ de urmarire sau cercetare penala.

Referitor la evaluarea legii penale mai favorabile aplicabile in cauza pentru inculpatii Kiss Alexandru Iosif Francisc, Bojtor Vilmos Laszlo si Rus Beneamin, Curtea constata ca nu au fost formulate critici sub acest aspect, instanta de fond stabilind, de altfel, judicios ca legea penala veche, respectiv Codul penal din 1968, este mai favorabila din perspectiva limitelor de pedeapsa mai reduse pentru infractiunile deduse judecatii si, in special, a regulilor aplicabile contopirii pedepselor.

Subliniem ca aceasta evaluare isi mentine valabilitatea, inclusiv prin raportare la Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 518 din 25.06.2018), prin care Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate constatand ca solutia legislativa care prevede intreruperea cursului termenului prescriptiei raspunderii penale prin indeplinirea „oricarui act de procedura in cauza”, din cuprinsul dispozitiilor art. 155 alin. 1 din Codul penal, este neconstitutionala, deoarece respectivele dispozitii legale „sunt lipsite de previzibilitate si, totodata, contrare principiului legalitatii incriminarii, intrucat sintagma «oricarui act de procedura» din cuprinsul acestora are in vedere si acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermitandu-i acestuia sa cunoasca aspectul intreruperii cursului prescriptiei si al inceperii unui nou termen de prescriptie a raspunderii sale penale”, respectiv prin raportare la Decizia nr. 358 din 26 mai 2022, prin care Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca dispozitiile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt neconstitutionale in ansamblul lor, precum si la Decizia nr. 67/25.10.2022 a ICCJ pronuntata de catre completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care ICCJ a stabilit ca normele referitoare la intreruperea cursului prescriptiei sunt norme de drept penal material (substantial) supuse din perspectiva aplicarii lor in timp principiului activitatii legii penale prevazut de art. 3 din Codul penal, cu exceptia dispozitiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevazut de art. 15 alin. (2) din Constitutie si art. 5 din Codul penal.

Acelasi caracter judicios il are si aprecierea vizand legea penala mai favorabila in ceea ce ii priveste pe inculpatii Miklossy Ferenc, Miklossy Ferenc Laszlo si Roatis Gheorghe Ioan in privinta carora limitele de pedeapsa mai mici din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului si efectele Deciziilor Curtii Constitutionale mai sus indicate caracterizeaza evident legea noua ca fiind mai favorabila.

Totodata, in raport de legea penala mai favorabila retinuta si de incadrarile juridice date fiecareia dintre infractiunile imputate inculpatilor, Curtea constata ca prima instanta a calculat corect termenele prescriptiei raspunderii penale, nefiind formulate, de altfel, critici din aceasta perspectiva.

In ceea ce priveste criticile aduse de catre Parchet tuturor solutiilor de achitare pentru faptele cu privire la care a intervenit prescriptia raspunderii penale, din perspectiva posibilitatii solicitarii si obtinerii continuarii procesului penal in cazul intervenirii prescriptiei raspunderii penale, Curtea subliniaza ca aceasta este consacrata legislativ expres in art. 18 din Codul de procedura penala, asa dupa cum era si anterior, in Codul de procedura penala din 1968, in art. 13.

Rationamentul logico-juridic prezentat de catre Parchet ca rezultand din considerentele deciziilor pronuntate de catre Curtea EDO in cauzele Borcea c. Romaniei sau Didu c. Romaniei contravine literei si spiritului textului art. 18 Cod de procedura penala, ce confera suspectului sau inculpatului dreptul indiscutabil de a cere continuarea procesului penal in caz de prescriptie a raspunderii penale, pentru ca acesta sa poata demonstra existenta unui caz ce impiedica punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale prev. de art. 16 alin. 1 lit. a – d Cod de procedura penala in vederea dispunerii unei solutii de clasare de catre procuror sau de achitare de catre instanta de judecata pentru unul dintre temeiurile ce implica o analiza a fondului cauzei prin raportare la probele administrate.

Este adevarat ca in considerentele deciziei penale nr. 478/A/2017 a Curtii de Apel Oradea, s-a subliniat ca CEDO nu face nicio distinctie intre efectele cauzei care impiedica punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale pe motiv de lipsa a temeiului de drept si cel al impedimentului care lipseste de obiect actiunea penala prin incidenta cauzei care inlatura raspunderea penala, sens in care, in vederea garantarii prezumtiei de nevinovatie, s-ar impune reevaluarea solutiei doctrinare clasice potrivit careia, cauzele care impiedica punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale pe motiv de lipsa a temeiului de drept au intotdeauna prioritate in fata celor care lipsesc de obiect actiunea penala, atata vreme cat viziunea europeana in materia protectiei drepturilor fundamentale se opune posibilitatii procedurale ca instanta sa evalueze probele din cauza dupa incidenta prescriptiei raspunderii penale chiar daca rezultatul ar fi tot incetarea procesului penal in masura in care s-ar constata ulterior ca acuzatul a comis totusi o infractiune, ori o solutie de achitare in caz contrar.

Insa, in prezenta cauza, subliniem ca instanta de fond a pronuntat solutiile de achitare fara ca in apel sa se fi administrat nemijlocit vreun mijloc de proba care sa poata intemeia o modificare a solutiei primei instante in sensul stabilirii tipicitatii infractiunilor ce formeaza obiectul judecatii ori a conturarii vreunei suspiciuni in sarcina inculpatilor, pe baza probatoriului din cursul urmaririi penale si al judecatii in fond.

Or, atat prevederile art. 421 pct. 2 lit. a teza II Cod de procedura penala, cat si jurisprudenta Curtii EDO (in cauzele Flueras c. Romaniei din 9 aprilie 2013, Popa si Tanasescu c. Romaniei din 10 aprilie 2012, Gaitanaru c. Romaniei din 26 iunie 2012, Manolachi c. Romaniei din 5 martie 2013, Hogea c. Romaniei din 29 octombrie 2013, Hanu c. Romaniei din 4 septembrie 2013, Gutau c. Romaniei din 8 noiembrie 2016, Moinescu c. Romaniei din 15 decembrie 2015 sau Mischie c. Romaniei din 16 septembrie 2014) impun cu caracter obligatoriu, in vederea respectarii cerintelor unui proces echitabil in sensul art. 6 § 1 din Conventia EDO, administrarea nemijlocita a martorilor pe care prima instanta si-a intemeiat solutia de achitare, ceea ce, in conditiile in care in prezenta cauza nu a avut loc, se constituie ca un impediment formal pentru modificarea solutiilor de incetare a procesului penal in sensul celor aratate mai sus.

De asemenea, Curtea constata caracterul neintemeiat si al criticilor aduse, pe fond, solutiilor de achitare pentru comiterea infractiunii de spalare a banilor in forma continuata prev. de art. 29 alin. 1 lit. „b” din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (Legea nr. 15/1968) si art. 5 Cod penal (Legea nr. 286/2009) – descrisa in cap II lit. D.2. si in capitolul V pct. 1.g. din rechizitoriu imputata inculpatului Kiss Alexandru Iosif Francisc, respectiv in capitolul II lit. D.2. si in capitolul V pct. 5.f. din rechizitoriu imputata inculpatului Bojtor Vilmos Laszlo.

Contrar sustinerilor din motivele de apel formulate de catre Parchet, Curtea constata ca, in mod judicios a aratat instanta de fond in considerentele teoretice expuse ca nu este realizata cerinta originii sumei ce ar fi facut obiectul material al acestei infractiuni, respectiv aceasta nu provine din comiterea infractiunii-predicat, a infractiunii de trafic de influenta, ci a fost generata anterior comiterii infractiunii de trafic de influenta tocmai pentru a putea fi platita cu titlu de foloase necuvenite inculpatului Kiss Alexandru.

Asa cum s-a subliniat corect de catre prima instanta, este incontestabil ca aceasta suma a fost obtinuta printr-un mecanism de interpunere, intre furnizori si beneficiarul SC Electrocentrale SA Oradea, a unor societati controlate de catre inculpatul Bojtor Vilmos, insa la fel de cert este ca toate aceste operatiuni trebuie plasate anterior actiunilor ce intra in continutul obiectiv al infractiunii de trafic de influenta.

Fara a relua starea de fapt stabilita de catre prima instanta in urma coroborarii temeinice a ansamblului probator administrat in cauza, Curtea reaminteste ca infractiunea de spalare a banilor are un caracter corelativ, derivat, intrucat existenta ei este conditionata de savarsirea prealabila a unei infractiuni din care sa provina bunul supus operatiunii de „spalare”.

Cu alte cuvinte, infractiunea de spalare de bani este o infractiune subsidiara, subzistand doar ca urmare a savarsirii anterioare a unei infractiuni-predicat din care provin bunurile care se ascund sau se disimuleaza, legatura dintre infractiunea-predicat si cea de spalare de bani fiind una dubla si se concretizeaza atat la nivel obiectiv, ca cerinta atasata obiectului material (bunuri cu origine ilicita), cat si la nivel subiectiv (inculpatul sa aiba cunostinta ca aceste bunuri provin din infractiuni), cu mentiunea ca, prin Decizia nr. 16/2016, in Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ICCJ a statuat ca infractiunea de spalare a banilor este o infractiune autonoma, nefiind conditionata de existenta unei solutii de condamnare pentru infractiunea din care provin bunurile si nu este necesar ca inculpatul care o savarseste sa aiba reprezentarea in detaliu a infractiunii-predicat, situatie in care raspunderea penala pentru prima poate subzista si in lipsa identificarii sau a tragerii la raspundere penala a autorului infractiunii principale.

Ca atare, in raport de dispozitiile explicite ale textului de incriminare, existenta juridica a infractiunii de spalare de bani se bazeaza pe caracterizarea infractiunii principale ca fiind de rezultat, respectiv sa produca bunuri care sa faca obiectul unei operatiuni de schimbare sau de transfer, cerinta ce caracterizeaza din nou in mod indiscutabil succesiunea temporala in care au loc actiunile din continutul constitutiv al celor doua infractiuni, respectiv a celei-predicat si a celei de spalare a banilor.

Or, sustinerile Parchetului in sensul ca infractiunea de spalare de bani din prezenta cauza s-a comis prin incheierea mai multor contracte fictive de comision sau prin incorporarea in pretul de achizitie al carbunelui a sumelor predate ulterior inculpatului Kiss cu titlu de foloase necuvenite, fiecare dintre aceste actiuni fiind plasata temporal anterior predarii foloaselor necuvenite, lipseste infractiunea de spalare a banilor de tipicitatea sa obiectiva.

Constructia juridica realizata de catre Parchet, potrivit careia infractiunea de trafic de influenta s-ar fi consumat in momentul pretinderii foloaselor necuvenite si, in acest fel, actiunile din continutul constitutiv al infractiunii de spalare de bani ar fi ulterioare acestui moment, este lipsita de suport logic, atata vreme cat fiecare din sumele disimulate s-au regasit ulterior ca obiect al infractiunii de trafic de influenta si niciodata invers: niciuna dintre sumele predate inculpatului Kiss ca folos necuvenit nu a facut, ulterior primirii lor, obiectul vreunei operatiuni de disimulare dintre cele care au facut obiectul sesizarii instantei.

Totodata, Curtea retine, contrar motivelor Parchetului, ca prima instanta a stabilit judicios, in baza probatoriului administrat in cauza, asa cum el a fost configurat inclusiv prin incheierea din data de 11.11.2020 a Tribunalului Bihor, ca inculpatul Kiss Alexandru nu a fost implicat in operatiunile descrise ca actiuni intrand in continutul obiectiv al infractiunii de spalare de bani cu care a fost sesizata instanta, astfel incat temeiul achitarii acestui inculpat, acela prevazut de art. 16 alin. 1 lit. a Cod de procedura penala, este cel corect.

Pe de alta parte, Curtea constata ca nici apelurile inculpatilor nu sunt intemeiate.

Astfel, se constata caracterul neintemeiat al criticilor aduse sentintei atacate sub aspectul solutiei de incetare a procesului penal pentru comiterea infractiunii de trafic de influenta in forma continuata in legatura cu achizitia de carbune pentru SC Electrocentrale Oradea SA (descrisa in capitolul V pct. 1 lit. f din rechizitoriu, imputata inculpatilor Kiss Alexandru Iosif Francisc si Bojtor Vilmos Laszlo), respectiv sub aspectul comiterii infractiunii de luare de mita vizand procedura de vanzare a terenurilor aflate in domeniul public al judetului Bihor si administrarea Consiliului Judetean Bihor (descrisa in capitolul V pct. 1 lit. d din rechizitoriu, imputata inculpatului Kiss Alexandru Iosif Francisc), critici potrivit carora faptele amintite nu ar fi existat in materialitatea lor si, in acest fel, solutia legala si temeinica ar fi trebuit sa fie cea de achitare in baza art. 16 alin. 1 lit. a Cod de procedura penala (critici sustinute si de catre inculpatul-apelant Rus Beniamin).

In primul rand, se impune a se sublinia ca, potrivit art. 18 Cod de procedura penala, in caz de prescriptie, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.

Dispozitiile art. 18 Cod de procedura penala consacra dreptul suspectului sau inculpatului de a solicita continuarea procesului penal pentru a demonstra existenta unui caz ce impiedica punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale prevazut de art. 16 alineat 1 lit. a-d Cod de procedura penala.

Astfel, potrivit art. 396 alineatele 7 si 8 Cod de procedura penala, daca inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18:

- si se constata, urmare a continuarii procesului, ca sunt incidente cazurile prevazute la art. 16 alin. 1 lit. a-d, instanta de judecata pronunta achitarea;

- si se constata ca nu sunt incidente cazurile prevazute la art. 16 alin. 1 lit. a-d, instanta de judecata pronunta incetarea procesului penal.

Din dispozitia legala precitata se desprind doua concluzii:

- daca pana la momentul interventiei cauzei de incetare a procesului penal, dintre cele prevazute de art. 18 Cod de procedura penala, au fost administrate in cauza suficiente probe din care sa rezulte incidenta vreunuia din cazurile prevazute la art. 16 alin. 1 lit. a – d Cod de procedura penala, instanta este obligata sa pronunte achitarea prin raportare la temeiul retinut si rezultat din probele administrate;

- daca pana la momentul interventiei cauzei de incetare a procesului penal, dintre cele prevazute de art. 18 Cod de procedura penala, nu au fost administrate in cauza suficiente probe din care sa rezulte incidenta vreunuia din cazurile prevazute la art. 16 alin. 1 lit. a – d Cod de procedura penala, instanta este obligata sa pronunte incetarea procesului penal. O solutie de achitare pe unul din temeiurile prevazute de art. 16 alin. 1 lit. a – d Cod de procedura penala se va putea dispune numai daca se solicita continuarea procesului penal, iar incidenta acestora este constatata „ca urmare a continuarii procesului penal”, adica in baza probelor administrate dupa momentul continuarii – fie exclusiv in baza acestora, fie prin coroborarea acestor probe cu cele administrate pana la momentul interventiei cauzei de incetare.

Ca atare, Curtea constatand ca inculpatii Kiss si Bojtor au solicitat continuarea procesului penal in baza art. 18 Cod de procedura penala, in mod corect a procedat prima instanta la verificarea apararilor lor formulate pe fond din perspectiva ansamblului probator administrat pana la data invocarii cauzei de incetare a procesului penal, dar cu respectarea jurisprudentei Curtii EDO reflectata in cauza Cauza Didu c. Romaniei in considerentele careia s-a aratat ca „trebuie facuta o distinctie intre deciziile care reflecta sentimentul de vinovatie a persoanei respective si cele care se limiteaza sa descrie o stare de suspiciune. Primele incalca prezumtia de vinovatie, in timp ce ultimele au fost considerate de mai multe ori ca fiind conforme cu spiritul art. 6 din Conventie”. Curtea EDO a mai subliniat „ca a fost incalcata prezumtia de nevinovatie in cazul in care, fara stabilirea legala prealabila a vinovatiei unui invinuit si, in special, fara ca acesta din urma sa fi avut ocazia sa isi exercite drepturile apararii, o decizie judiciara in privinta acestuia reflecta sentimental vinovatiei sale. Acesta este cazul chiar in absenta unei constatari formale; este suficienta o motivare care sa lase sa se intrevada ca judecatorul il considera pe reclamant ca fiind vinovat”.

De asemenea, in cauza Teodor c. Romaniei, Curtea EDO a reamintit ca prezumtia de nevinovatie este incalcata in cazul in care o hotarare judecatoreasca privind o persoana reflecta impresia ca aceasta este vinovata, desi vinovatia sa nu a fost legal stabilita in prealabil. Chiar si in lipsa unei constatari formale, este suficienta o motivare care lasa de inteles ca judecatorul il considera pe reclamant vinovat. Desi principiul prezumtiei de nevinovatie, consacrat la art. 6 § 2, se numara printre elementele procesului penal echitabil impus la art. 6 § 1, acesta nu se limiteaza la o simpla garantie procedurala in materie penala. Sfera acestuia de aplicare este mai vasta si impune ca niciun reprezentant al statului sau al unei autoritati publice sa nu declare ca o persoana este vinovata de o infractiune, inainte ca vinovatia acesteia sa fi fost stabilita de o „instanta”.

Analizand, din perspectiva considerentelor teoretice evocate, legalitatea si temeinicia solutiei instantei de fond, prin raportare la probatoriul administrat in cauza, luand in considerare totodata pozitia inculpatilor de solicitare a continuarii procesului penal conform art. 18 Cod de procedura penala, Curtea constata ca starea de fapt stabilita de catre instanta de fond corespunde celei ce rezulta din probatoriul administrat atat in cursul urmaririi penale, cat si al judecatii.

Astfel, Curtea constata ca prima instanta a retinut judicios ca, in perioada 2004 – mai 2008, prevalandu-se de influenta avuta asupra functionarilor din cadrul SC Electrocentrale SA Oradea implicati in procedurile de achizitie publica, in realizarea aceleiasi rezolutii infractionale, cei doi inculpati, Kiss si Bojtor, in mod repetat au pretins si primit de la denuntatorul Roatis Gheorghe Ioan suma de 3.210.472 euro, promitand in acest sens ca ii vor determina pe functionarii respectivi sa atribuie contractele de furnizare de carbune catre SC Martex Trans SRL Oradea.

Inculpatii au sustinut in mod neintemeiat ca nu ar fi fost individualizati „factorii decidenti” din cadrul Electrocentrale Oradea SA si nici actiunile sau inactiunile indeplinite de catre acestia din perspectiva adoptarii deciziilor de cumparare carbune. Asa cum rezulta din considerentele hotararii atacate, judecatorul fondului a descris atat modalitatea in care inculpatul Kiss s-a implicat in savarsirea infractiunii de trafic de influenta prin intermediul inculpatului Bojtor, cat si persoanele asupra carora s-a exercitat aceasta influenta calificata corect ca fiind indirecta, respectiv „volatila”. Astfel, este reprodus fragmentul din declaratia martorului Dragos Gligor Florinel in care acesta din urma relateaza intalnirea pe care a avut-o cu inculpatii Kiss si Bojtor acasa la Mudura Gheorghe, continutul discutiei purtate cu acesta din urma, rolul celor doi inculpati la intalnire, cine a avut initiativa acestei intalniri, cu sublinierea pozitiei subiective a martorului date de contextul propriei implicari in aceasta operatiune.

Prima instanta a reamintit judicios ca traficul de influenta este, in esenta, o exploatare a influentei pe care o are faptuitorul sau lasa sa se creada ca o are asupra unui functionar public sau altei persoane dintre cele mentionate de lege, fiind incriminata intrucat creaza sau mentine suspiciunea ca acestia ar putea actiona sub influenta interventiei reale sau presupuse a unor persoane si, in consecinta, se aduce atingere bunului mers al institutiilor publice si persoanelor juridice de utilitate publica ori celorlalte persoane juridice.

In prezenta cauza, probele administrate si la care a facut referire prima instanta dovedesc indubitabil ca inculpatul Kiss, precum si Mudura Gheorghe, aveau imaginea unor persoane in masura sa determine luarea deciziilor asteptate de catre denuntatorul Roatis prin influenta substantiala pe care persoanele din anturajul lor o percepeau ca avand-o asupra multor factori de decizie din judetul Bihor, iar nu doar la SC Electrocentrale Oradea SA. Folosirea apelativului de „Muntele mic” sau „Muntele mare” atunci cand persoanele implicate se refereau la inculpatul Kiss si la Mudura Gheorghe, contextul in care faceau referire la acestia doi, indicarea lor ca fiind decidentii esentiali, precum si condescendenta manifestata releva impresia clara de capacitate de influenta esentiala si determinanta in luarea deciziilor respective.

Curtea apreciaza ca valoarea probatorie data de catre prima instanta declaratiei denuntatorului Roatis Gheorghe, in masura in care aceasta se coroboreaza pe deplin cu cea a inculpatului Bojtor Vilmos din cursul urmaririi penale (in calitate de suspect), cu extrasele bancare, contracte, facturi, precum si, in parte, cu declaratia martorului Dragos Gligor Florinel este una corecta.

Imprejurarea ca inculpatul Bojtor a revenit asupra declaratiilor date initial nu modifica cu nimic aceasta concluzie, in conditiile in care motivele invocate de catre acesta din urma pentru pozitia sa procesuala contradictorie sunt inconsistente.

Astfel, dincolo de pretinsele presiuni pe care organele de urmarire penala din Romania le-ar fi exercitat asupra sa, inculpatul a invocat inclusiv o asa-zisa coordonare a autoritatilor romane cu cele maghiare (judiciare, dar si din sfera serviciilor secrete) in efectuarea de presiuni asupra sa (a se vedea declaratia din data de 10.11.2011). Or, Curtea retine ca prima declaratie (fila 268 vol. II up), data in prezenta avocatului sau ales se coroboreaza pe deplin cu cea a inculpatului Roatis Gheorghe atat in ceea ce priveste rolul inculpatului Kiss Alexandru si a lui Mudura Gheorghe in achizitia de carbune pentru SC Electrocentrale Oradea SA, cat si cu privire la sumele cerute cu titlu de „comision” de catre cei doi, iar revenirile sale ulterioare, din perspectiva motivelor invocate, sunt lipsite de credibilitate.

Hotararea instantei de fond a mai fost criticata si raportat la lipsa descrierii parghiilor detinute de inculpatul Kiss pentru influentarea factorilor de decizie. Insa Curtea constata ca din probele administrate, in special din declaratiile inculpatilor Roatis si Bojtor, rezulta cu prisosinta puterea insemnata detinuta si exercitata de catre inculpatul Kiss si Mudura Gheorghe, atat Roatis, cat si Bojtor fiind constienti ca deciziile privind achizitiile de carbune, chiar si in conditiile in care oferta ce ar fi fost prezentata ar fi fost una mai favorabila, depindea de influenta „Muntelui”, adica a inculpatului Kiss si a lui Mudura Gheorghe.

De asemenea, s-a mai invocat omisiunea descrierii modului in care inculpatul Kiss Alexandru, in calitatea sa de vicepresedinte al Consiliului Judetean Bihor, putea sa aiba influenta asupra membrilor Consiliului de administratie sau a Comisiilor de achizitii publice din cadrul SC Electrocentrale Oradea SA, insa Curtea constata ca atat denuntatorul Roatis, cat si inculpatul Bojtor au fost suficient de expliciti in declaratiile date asupra modului in care au perceput ei exercitarea influentei de catre inculpatul Kiss Alexandru, persoana fara de care, chiar si in conditiile unui pret mai mic pentru o marfa mai buna decat cea achizitionata anterior, tranzactia nu s-ar fi incheiat.

Ca atare, Curtea constata ca in mod judicios a stabilit prima instanta ca sunt indeplinite exigentele de tipicitate ale infractiunii de trafic de influenta, insa in raport de considerentele expuse vis-a-vis de implinirea termenului prescriptiei raspunderii penale, solutia legala este cea a incetarii procesului penal.

In ceea ce priveste criticile aduse solutiei de incetare a procesului penal fata de inculpatul Kiss Alexandru sub aspectul comiterii infractiunii de luare de mita in legatura cu vanzarea de catre Consiliul Judetean Bihor a terenurilor din Oradea str. Aradului nr. 4, respectiv str. Universitatii nr. 1A, Curtea constata ca fiind dovedit dincolo de orice indoiala ca, in data 02.11.2005, SC Selina SRL Oradea, reprezentata de inculpatul Rus Beneamin, a incheiat cu societatea Wasley’s Worldwide LLC Washington, reprezentata de Blajec Attila, dar controlata in fapt de inculpatul Bojtor Vilmos Laszlo (a se vedea propria declaratie din cursul urmaririi penale, declaratia martorului Solomie, folosirea casutei de email a acestui inculpat pentru comunicari), un contract de achizitie de utilaje si piese de schimb in valoare de 820.000 euro, contract ce ulterior in data de 13.12.20105 a fost modificat in sensul majorarii valorii de la suma de 820.000 euro la suma de 1.600.000 euro. In acest sens, prima instanta a subliniat corect cele retinute in raportul de constatare intocmit in cursul urmaririi penale, conform caruia platile pe care societatea comerciala S.C. Selina S.R.L. Oradea le-a facut catre societatea Wasley’s Worldwide LLC Washington au fost in suma totala de 1.024.703 euro. De asemenea, S.C. Trameco S.A. Oradea, la randul ei, a efectuat plati in perioada 18.04.2006 – 12.07.2006 ce insumeaza 241.325 euro, toate avand explicatia „avans pentru cumpararea de utilaje din import”.

Curtea constata ca fiind relevanta pentru stabilirea semnificatiei reale a modalitatii in care s-au desfasurat tranzactiile imprejurarea ca achizitionarea utilajelor s-a realizat in urma negocierilor (ce au vizat evident si pretul) purtate de catre angajatii societatilor Selina si Trameco direct cu furnizorii externi: Holtdirk Baumaschinen GmbH Lippstadt, Rudolf Storf Land und Baumaschinen GmbH, Helmut Andert GmbH, Olaf Hubner Baumaschinen GmbH, Kasper Baumaschinen GmbH din Germania, precum si societatile comerciale Pon Equipment B.V., Becx Trading B.V. si Smits Road Equipment B.V. din Olanda, iar nu de catre reprezentantii Wasley’s Worldwide LLC.

Or, faptul ca Wasley’s Worldwide LLC a achizitionat ulterior scriptic utilajele la pretul negociat de catre SC Selina SRL si SC Trameco SA si doar a refacturat utilajele catre S.C. Selina S.R.L. Oradea si S.C. Trameco S.A. Oradea, la preturi mult supraevaluate celor negociate cu furnizorii de chiar reprezentantii celor doua societati, releva cu evidenta alte intentii decat cele ce ar trebui sa fundamenteze activitatea oricarei societati comerciale, respectiv realizarea de profit.

Conform expertizei contabile efectuate in cauza, aceasta operatiune comerciala ar fi creat avantaje pentru SC Selina SRL si SC Trameco SA constand in evitarea platii la bugetul de stat din Romania a sumelor de bani reprezentand impozit pe profit si a impozitului pe dividende, respectiv obtinerea unui avantaj financiar din perspectiva platii unor sume mai mici cu titlu de taxe prin interpunerea pe circuitul de aprovizionare a unei firme offshore.

Curtea nu a fost investita cu analiza unor fapte ce s-ar putea circumscrie reglementarilor din Legea nr. 241/2005 modificata, insa coroborand aspectele factuale indubitabile rezultand din modalitatea in care au fost desfasurate operatiunilor comerciale mai sus amintite, inclusiv imprejurarea ca sumele achitate de catre SC Selina SRL si SC Trameco SA catre Wasley’s Worldwide LLC au fost destinate o parte pentru plata pretului utilajelor, iar restul a fost retrasa in numerar de catre Blajec Attila si Bojtor Vilmos, cu declaratia inculpatului Bojtor Vilmos vizand relatia cu Kiss Alexandru si Mudura Alexandru, Curtea retine ca prima instanta a stabilit judicios ca o parte a diferentei de pret achitate de catre cele doua societati comerciale catre Wasley’s Worldwide LLC a fost predata, ulterior retragerii in numerar, catre inculpatul Kiss Alexandru cu titlu de asa-zis comision.

La fel de judicios, apreciaza Curtea, a stabilit prima instanta si scopul predarii acestor sume catre inculpatul Kiss Alexandru, respectiv in legatura cu procedura de vanzare a terenurilor derulata de Consiliul Judetean Bihor si indeplinirea atributiilor de serviciu ale inculpatului Kiss Alexandru, in calitatea sa de presedinte al Consiliului.

Chiar si in conditiile in care inculpatul Bojtor Vilmos a specificat expres ca nu a cunoscut motivul pentru care inculpatul Rus Beneamin le-a platit comisioane inculpatului Kiss si lui Mudura Alexandru, Curtea constata ca prima instanta a retinut intemeiat, coroborand toate elementele de fapt ce au caracterizat modalitatea concreta de implementare a proiectului imobiliar, ca justificarea platilor respective a fost in legatura directa cu ajutorul acordat inculpatului Rus Beneamin pentru a cumpara, in conditii avantajoase, terenurile din Oradea, str. Calea Aradului, nr. 4, jud. Bihor, si din Oradea, str. Universitatii, nr. 1A, jud. Bihor.

In raport de mentinerea solutiilor de incetare a procesului penal fata de inculpatul Kiss Alexandru sub aspectul comiterii infractiunilor de trafic de influenta si luare de mita, respectiv fata de inculpatului Bojtor Vilmos sub aspectul comiterii infractiunii de trafic de influenta, Curtea constata ca si dispozitiile de confiscare speciala si cele privind masurile asiguratorii sunt legale si temeinice.

Fata de cele aratate, in baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedura penala, va respinge ca nefondate apelurile declarate de Directia Nationala Anticoruptie Serviciul Teritorial Oradea si inculpatii Kiss Alexandru Iosif Francisc, Rus Beneamin si Bojtor Vilmos Laszlo, impotriva sentintei penale nr. 52/20.04.2022 pronuntate de Tribunalul Bihor.

Va mentine in totalitate dispozitiile sentintei apelate.

In baza art. 275 alineat 2 Cod procedura penala, va obliga inculpatii apelanti Kiss Alexandru Iosif Francisc, Rus Beneamin si Bojtor Vilmos Laszlo la plata sumei de cate 2.000 lei fiecare, reprezentand cheltuieli judiciare in apel.

In baza art. 275 alin. 3 Cod procedura penala, cheltuielile judiciare ocazionate cu solutionarea apelului declarat de parchet vor ramane in sarcina statului.

In baza art. 272 Cod procedura penala, onorariile partiale ale avocatilor din oficiu Dociu Ariana (delegatie nr.1931/16.05.2022), Matea Remus (delegatie nr.1929/16.05.2022), Vantu Bogdan (delegatie nr.1927/16.05.2022), Mesaros Carmen (delegatie nr.1928/16.05.2022), Manole Ionel (delegatie nr.1926/16.05.2022) si Pascu Simona (delegatie nr. 1930/16.05.2022), in cuantum de cate 626 lei fiecare, se vor avansa din fondurile Ministerului Justitiei”.

* Cititi aici intreaga decizie a Curtii de Apel Oradea

* Cititi aici minuta achitarii de la CA Oradea

* Cititi aici detalii despre decizia Curtii de Apel Oradea din decembrie 2018 privind desfiintarea sentintei Tribunalului Bihor si retrimiterea dosarului la rejudecare

* Cititi aici detalii despre colaborarea dintre DNA, SRI si serviciul secret din Ungaria

* Cititi aici despre autosesizarea Sectiei speciale din PICCJ dupa dezvaluirea Luju.ro

* Cititi aici cum DNA a incercat sa forteze condamnarea lui Alexandru Kiss

* Cititi aici cum au fost supravegheati Kiss si avocatul sau, Razvan Doseanu

* Cititi aici minuta incheierii prin care Tribunalul Bihor a exclus din dosar interceptarile SRI

* Cititi aici minuta achitarii de la Tribunalul Bihor

sursa foto Doseanu: Ebihoreanul.ro