Romania se afla in mijlocul unui razboi hibrid, in joc aflandu-se insasi supravietuirea sa. Chiar in aceste zile, fortele anti-romanesti au pornit un nou asalt impotriva suveranitatii statului roman, batalia ducandu-se pe terenul justitiei pentru a scoate sistemul judiciar romanesc din ordinea constitutionala romana si a-l pune in slujba agendei politice a fortelor globaliste care controleaza UE. Exponentii coloanei a cincea care, in profitul acestor forte, opereaza pe teritoriul romanesc – ministrul justitiei, Stelian Ion, procurorul general Gabriela Scutea si doi fosti ministri ai justitiei, Ana Birchal si Monica Macovei, printre altii – instiga pe fata procurorii, judecatorii, si Parlamentul sa consacre prin concluziile puse in fata instantelor judecatoresti si prin hotararile judecatoresti pe care le pronunta, pana la adoptarea unei legislatii anti-constitutionale in acelasi sens, subordonarea Constitutiei Romaniei fata de dreptul UE. Daca nu o vor face, ameninta acestia, Romania va fi exclusa din UE. Cu alte cuvinte, ori renuntam la Constitutie si astfel la statalitate pentru a deveni o provincie a unui imperiu, ori renuntam la bunastarea si stabilitatea asigurate de acel imperiu. Oare aceasta sa fie alternativa?

Imperialism sau suveranism?

Orice putere si orice demers al acesteia, pentru a se impune in ochii multimii, are nevoie de legitimitate. Cei care vor sa inlocuiasca puterea statului roman cu o alta suprastatala isi cauta, la randul lor, legitimitatea invocand obligatia asumata voluntar de Romania de a respecta dreptul UE si acuzand ca orice afirmare a suprematiei Constitutiei romane constituie o incalcare a acesteia. Prin urmare, cum incalcarea reclama sanctiunea, apararea legii romanesti fundamentale duce la excluderea din UE; iar excluderea duce la insecuritate individuala, colectiva, nationala si internationala, la saracie si izolare.

Orice imperiu are doua trasaturi caracteristice: renta imperiala si universalismul. Renta reprezinta cedarea drepturilor pe care le au comunitatile componente ale imperiului (entitatile dominate) asupra resurselor lor, in favoarea centrului acestuia (entitatea dominanta). Universalismul este contrapartida rentei, respectiv garantarea accesului comunitatilor dominate de la periferie la nivelul de civilizatie (adica la calitatea vietii) a centrului dominator. Cand raportul dintre acestea devine supraunitar (renta este prea mare fata de castigul de bunastare obtinut in schimb) periferia (in sensul nivelului de trai) se revolta impotriva centrului si imperiul este amenintat cu destramarea.

Cei care ameninta cu excluderea Romaniei din UE, asta spun. Romanii s-au predat benevol UE, abandonandu-si toate resursele in fata acesteia, pentru a primi, in compensatie, dreptul de a trai la nivelul calitativ cel mai inalt atins de nucleul dur al uniunii. Refuzul de a plati renta imperiala, sub cuvant ca ne opreste Constitutia, inseamna (auto)-excluderea de la avantajele universalismului imperial, pierderea dreptului de a trai ca nemtii, ca francezii sau ca oligarhia bruxelleza. Putem fi suverani, ne avertizeaza adeptii imperialismului franco-german, dar numai intorcandu-ne la covata sparta a gospodarului roman pauper. La care se adauga observatia (discutabila) ca si daca, de la intrarea in UE, viata romanilor nu a atins calitatea celei din statele europene cele mai dezvoltate, progresul inregistrat de Romania este mai mare decat ar putut fi cu ea ramasa in afara.

Desigur, si aceasta este o posibilitate: sa tragem concluzia ca nu ne putem guverna singuri, ca nu putem construi un stat performant, ca nu ne putem valorifica resursele in lipsa unei comenzi straine, ca nu avem cum recupera eventualele decalaje civilizationale care ne despart de altii, ca nu putem raspunde pozitiv propriilor noastre aspiratii si ca in calitate de natiune suverana nu avem viitor, in consecinta acceptand sa iesim din istorie si sa ne punem destinul in mainile altora mai harnici, mai inspirati si poate mai norocosi. Asta cred sau vor sa ne faca sa credem alde Stelian Ion, Gabriela Scutea, Monica Macovei, Ana Birchall, cu toti globalistii miscarii #rezist care ii urmeaza si cu altii facuti din acelasi aluat.

In discutie nu sunt cu adevarat nici Constitutia Romaniei, nici deciziile CCR si CJUE si nici dreptul UE. In discutie este renuntarea la statul roman a carui guvernare se considera a fi imposibil de dus pentru poporul roman, fie asta chiar si in asociere cu alte state. Este bine ca toata lumea sa stie despre ce vorbim si care este intrebarea la care ni se cere sa raspundem.

Alternativa oferita de adeptii anti-nationali ai noului Sfant Imperiu Roman de natiune franco-germana, nu este insa singura. O alta opune izolarii suverane, care, desigur, ar pune Romania intr-o situatie dificila din punct de vedere securitar, delegarea exercitiului unor atribute ale suveranitatii catre institutii transnationale (nu supranationale) europene, constituite in comun cu alte state, in scopul administrarii intereselor comune ale acestora, pe baze federale. De fapt, asta a urmarit Romania atunci cand a intrat in UE, asta i s-a promis si numai in acest sens pot fi interpretate angajamentele asumate la data aderarii.

Din atare perspectiva, suveranismul nu se opune federalismului, ci numai imperialismului si este o alternativa, alaturi de izolationism, la acesta. Considerand ca anumite atribute ale suveranitatii pot fi exercitate mai eficient si mai profitabil pentru cetateanul roman impreuna cu alte state, care isi pun in comun resursele necesare atingerii obiectivelor comune, Romania a acceptat sa intre intr-un sistem federal al natiunilor europene care, in limitele ingaduite de Constitutiile lor si cu respectarea acestora, au convenit ca in domeniile federalizate sa respecte deciziile forurilor transnationale, rezervandu-si competente exclusive in celelalte domenii, precum si dreptul de a recupera exercitiul delegat retragandu-se din uniune.

Astfel, spre deosebire de SUA, unde Constitutia federala reprezinta articulatia care agrega cele doua sisteme de drept (al federatiei si al statelor federate), in UE (Statele Unite ale Europei), accentul cade pe cuvantul „state”, iar nu pe cuvantul „unite” si dreptul federal european poate coexista cu dreptul national, piesa articulara fiind constitutiile nationale. Tratatele constitutive ale UE au putut intra in vigoare numai intrucat au fost conforme cu constitutiile statelor membre, iar statele membre s-au putut regasi impreuna in UE numai intrucat constitutiile lor, fiind fiecare conforma cu tratatele UE, au fost compatibile intre ele – doua cantitati egale cu a treia, sunt egale intre ele.

Cum legile fundamentale (respectiv Constitutiile), fie ca sunt ale unor state-natiune, fie ale unei federatii de state-natiune, cuprind principiile fundamentale subsecvente unei anumite orientari si vointe politice (de aceea instantele de contencios constitutional, precum CCR, sunt politico-juridice, si nu eminamente juridice) pe care se cladeste restul legislatiei, si mai putin norme tehnice, rezulta ca aceleasi principii guverneaza atat dreptul UE, cat si cel national. De aceea, divergentele nu au cum sa apara la nivelul normelor constitutionale, ci eventual la cel al interpretarii acestora de catre instantele competente – instantele nationale de control al constitutionalitatii legilor si CJUE. (Pana acum, asemenea divergente au aparut, cu adevarat, doar in raporturile cu Curtea Constitutionala a Germaniei.) Or, daca validitatea tratatelor constitutive ale UE si puterile CJUE deriva din Constitutiile statelor membre, si nu invers, rezulta ca ultimul cuvant il au cele din urma, astfel cum sunt interpretate cu putere obligatorie erga omnes de instantele competente la nivel national.

Iata de ce decizia CCR din 8 iunie 2021 nu incalca nici o norma de drept comunitar, ci dimpotriva, pune la punct raporturile ierarhice dintre Constitutiile nationale si dreptul UE, precum si intre CJUE si curtile constitutionale nationale. Cine afirma contrariul, cum este si procurorul militar Bogdan Parlog, un alt jurist al miscarii #rezist, nu are temei juridic, ci agenda politica. Poate fi promovata si o asemenea agenda, desigur, dar asta presupune emascularea statului roman si transformarea lui intr-o forma constitutionala fara fond, pana la disparitia totala.

Amorsarea rebeliunii anticonstitutionale

Pe 18.05.2021 miscarea magistratilor #rezist din Romania a suferit o infrangere. Ca urmare a mobilizarii fortelor suveraniste romane, dar si din alte tari, Curtea de Justitie a UE a dat inapoi formuland doar o decizie ambigua cu privire la conformitatea legilor justitiei din Romania cu dreptul UE. Mai mult de atat nu a avut curajul sa faca.

Pe 08.06.2021, a venit o a doua infrangere. CCR, printr-o decizie general obligatorie, a reconfirmat suprematia Constitutiei Romaniei fata de dreptul UE; acceptand, desigur, prioritatea dreptului UE fata de legislatia nationala interna infra-constitutionala, dar nu mai mult.   

Pe data de 09.06.2021, coloana a cincea anti-Constitutie din justitie primeste ordin sa contraatace. Procurorul general al Parchetului de pe langa ICCJ, Gabriela Scutea, trimite o scrisoare catre procurorii sectiilor judiciare „care participa in sedintele de judecata in cauzele in care urmarirea penala este efectuata de catre Sectia pentru investigarea Infractiunilor din Justitie” prin care le cere, din perspectiva deciziei CJUE din 18 mai 2021, sa dea preeminenta dreptului UE in raport cu Constitutia Romaniei, pentru a concluziona ca existenta SIIJ nu este justificata si sa conteste existenta acesteia si actele sale de urmarire.

Pe data de 14.06.2021, ordinul lui Scutea, adresat procurorilor, este reluat spre a fi adresat de asta data, judecatorilor, de catre fostul ministru Monica Macovei. Evident, mesajul acesteia se adresa ocultei anti-nationale infiltrata in timp in randurile puterii judecatoresti. Macovei reia teza excluderii Romaniei din UE, daca decizia CCR din 08.06.2021 va fi respectata. Revolta este, deci, conceputa impotriva CCR, adica impotriva Constitutiei Romaniei. Ori renuntam la Constitutie, ori la calitatea de membru UE.

Speriat de „razboiul civil” pe punctul de a se declansa in interiorul autoritatii judecatoresti, ca urmare a acestor chemari la revolta, sau, mai degraba, somat de cateva ambasade occidentale care numai de o rebeliune userista in Romania nu au nevoie, pe cand Presedintele Joe Biden se plimba prin Europa incercand sa coaguleze o coalitie mondiala anti-chineza, ministrul Stelian Ion confirma argumentele pucistilor Scutea, Macovei & Co. – respectiv informeaza ca Romania este la doar un pas de declansarea procedurii de impeachment (suspendare) pentru incalcarea dreptului UE, deja inceputa impotriva Curtii Constitutionale a Germaniei –, dar admite ca problema nu poate fi rezolvata de instantele judecatoresti, ci doar de puterea legislativa cu concursul executivului.

Pentru ca zgomotul sa fie maxim, confuzia totala si teroarea exercitata asupra aparatorilor Constitutiei eficienta, isi fac aparitia si batalioanele de asalt ale asa zisei societati civile care cer demisia judecatorilor CCR semnatari ai deciziei 08.06.2021, printr-un manifest anticonstitutional si antisuveranist. Majoritatea ong-urilor in cauza sunt fictive sau cu activitati confidentiale. Cele reale au un numar infim de membri, si aceia anonimi, dupa cum oculte sunt sursele de finantare. Protestul lor a fost insa perfect coordonat, inclusiv cu demersurile lui Ion, Scutea si Macovei, nu se stie cum si nu se stie de cine. Amenintarea la adresa sigurantei nationale este clara. Neclara este doar reactia sistemului imunitar al statului.

Propaganda mincinoasa referitoare la Decizia CJUE din 18.05.2021

In toata aceasta harmalaie provocatoare dezinformarea si diversiunea detin o pondere uriasa.

Tinta tactica aleasa este desfiintarea SIIJ, chipurile pentru ca asa ar fi spus CJUE. Desigur, atingerea acesteia ar fi importanta intrucat astfel bratul inarmat al puterii subterane care vizeaza emascularea Romaniei, DNA, ar fi complet eliberat de orice raspundere. Miza strategica mai mare este, insa, alta. Prin lichidarea SIIJ, in numele aplicarii unei asa zise decizii a CJUE, s-ar recunoaste suprematia dreptului UE asupra Constitutiei Romaniei si astfel suveranitatea statului roman ar fi complet anihilata.

In realitate, insa, CJUE nu a spus ca SIIJ nu poate exista in conformitate cu dreptul UE. Ceea ce Curtea de la Luxemburg a facut a fost sa indice principiile de drept al UE pe baza carora SIIJ trebuie sa functioneze. Cum era de asteptat, acele principii sunt inscrise si in Constitutia Romaniei. Deci CCR poate verifica si a si verificat respectarea lor.

Mai mult, CJUE a precizat ca aplicarea principiilor cu pricina in mod concret, respectiv evaluarea stadiului aplicarii lor, este de competenta autoritatilor romane. Care autoritati? Acelea care trebuie sa coopereze loial cu institutiile politice europene, printre altele, si autoare ale recomandarilor din rapoartele MCV. Asadar, chestiunea este politica si de ea trebuie sa se ocupe legislativul si executivul, dupa caz, ca institutii nationale politice, in functie de competentele lor constitutionale, iar nu instantele judecatoresti.

Vorbind de „instantele” responsabile cu transpunerea dreptului UE in dreptul national, CJUE foloseste sintagma cuprinzatoare de „instante nationale”, iar nu cea restrictiva de „instante judecatoresti”. Cu alte cuvinte, este vorba despre orice institutii / instante investite cu autoritate publica, urmand competentele constitutionale specifice fiecareia, iar nu de autoritatea judecatoreasca mobilizata de agitatorii politici inainte mentionati sa statueze ultra vires.

CJUE nu a spus nicaieri, asa cum cu tupeu fara margini sustin Monica Macovei sau Ana Birchal, ca „recomandarile” MCV ar fi „obligatorii”. Evident, acestea nu au caracter juridic, ci politic, si obligatia politico-juridica pe care ar avea-o Romania (uitand de expirarea bazei legale a MCV pe 01.01.2010) ar fi doar aceea de a coopera loial in evaluarea si transpunerea lor adecvata in politicile si legislatia romaneasca.

Din nefericire, obligatia de cooperare, care este biunivoca, a fost incalcata deja de insisi autorii recomandarilor. Acestia au criticat ignorarea avizului CSM de catre ministrul justitiei atunci cand a propus numirea unor procurori de rang inalt neagreati de eurocrati, dar nu ignorarea avizului aceluiasi for care cerea mentinerea SIIJ. Tot Comisia europeana a incalcat cooperarea loiala atunci cand a decis sa mentina regimul MCV facand referire la prevederea deciziei de infiintare a acestuia potrivit careia prelungirea ar fi fost posibila in masura in care criteriile de performanta stabilite la intrarea Romaniei in UE nu erau satisfacute (trecandu-se peste raportul de accesorialitate intre MCV si clauza de salvgardare expirata), dar care in prezent urmareste nu mai putin de douazeci de conditii abuziv adaugate in 2018 si 2019 (a se vedea raportul MCV din 2021). Si tot lipsa de loialitate este critica potrivit careia SIIJ, ai carei procurori sunt incadrati exclusiv prin concurs, fiind propusi si numiti exclusiv de CSM, ar fi vulnerabili la influenta politica, in timp ce DNA, cu procurori propusi de ministrul justitiei, numiti de Presedintele republicii si detasati de unde nu te astepti pentru a satisface diferite interese politice, este creditata cu independenta deplina fata de factorul politic. Cum oare poate arata cooperarea loiala cu un partener atat de patent neloial, care refuza sa vada aplicarea principiilor convenite de parti, acolo unde aceasta are loc, si o constata acolo unde ea nu se gaseste, folosind dubla masura si dublu limbaj?

De remarcat este ca, in apelul sau le rebeliune, Monica Macovei le cere judecatorilor care vor decide desfiintarea SIIJ (sic!) prin aplicarea deciziei CJUE, care nu o dispune, si impotriva deciziei CCR, care i-a constatat conformitatea cu Constitutia Romaniei si, deci, cu tratatele constitutive ale UE, sa nu se teama de sanctiunile ce le vor fi aplicate de CSM. Prin urmare, instigatoarea este constienta ca le cere magistratilor sa incalce legile care le guverneaza activitatea. Ea ii asigura, insa, ca sanctiunile le vor fi ridicate de instantele europene. (Care oare? Probabil CEDO, ca in cazul Laurei Kovesi.) Ceea ce inseamna nici mai mult nici mai putin decat recunoasterea faptului ca aceste instante europene actioneaza din impuls politic, iar nu in respectul legii; caci normele romanesti care stabilesc statutul magistratilor nu sunt nici in conflict cu tratatele europene si nici de competenta institutiilor europene, oricare ar fi acestea.

In ceea ce priveste organizarea judecatoreasca, acesta nu este de competenta UE, ci a statelor membre. Tratatele constitutive ale UE spun explicit ca sistemul institutional intern, in care se include categoric si sistemul instantelor judecatoresti, cu parchetele arondate lor, ramane a fi organizat exclusiv la nivel national. In materie de drept, UE are competenta, partajata cu statele membre, de a veghea ca principiile comune care circumscriu „guvernarea legii” sa fie respectate. Or, asa cum a rezultat din abuziv invocata decizie a CJUE, intre principii, ca si intre interpretarile acestora de catre CCR si CJUE exista perfecta coincidenta.

Si atunci, unde este problema? De ce trebuie sa se rascoale magistratii, incalcandu-si regulile de functionare valabile in Romania si in intreaga UE? Foarte simplu, pentru ca statul roman trebuie lasat fara identitate si protectie constitutionala.

Sa adaugam ca in decizia CJUE nu s-a afirmat ca dreptul UE este deasupra Constitutiei Romaniei, asa cum, iarasi mincinos, sustin magistratii #rezist, instigatorii lor si batalioanele lor de asalt din strada, si nici ca hotararile CJUE ar prevala asupra celor ale CCR. CJUE vorbeste, la modul general, despre prioritatea dreptului UE asupra „normelor de origine constitutionala”, adica a acelor legi adoptate de Parlament din ordinul expres al Constitutiei, ceea ce este cu totul altceva. La limita, dreptul UE poate trece inaintea acestora, asa cum o face in privinta oricarei legi infraconstitutionale interne, dar numai in masura in care CCR nu le va fi verificat si nu s-ar fi pronuntat in privinta lor.

Conflictul exceptionalismului german cu Europa germana

In fine, inclusiv apropierea dintre deciziile CCR si cele ale Curtii Constitutionale a Germaniei, care au determinat declansarea procedurii de impeachment impotriva acesteia, este abuziva. CJUE nu a identificat nici un conflict de evaluare sau de principii intre ea si CCR. Divergenta ar putea privi cel mult modul in care CJUE a definit prioritatea dreptului UE fata de legile interne de origine constitutionala, dar problema ramane deocamdata la nivelul dezbaterii teoretice, ea nepunandu-se inca intr-un caz concret.

Cu Curtea de la Karlsruhe lucrurile stau altfel. Aceasta, nu o data, a blocat aplicarea unor decizii politice ale UE sub cuvant ca ar fi in contradictie cu Constitutia Germaniei, interpretata de o maniera extensiva. Recent problema s-a pus in legatura cu acordurile privind combaterea consecintelor economice ale pandemiei Covid 19 si aici este vorba, trebuie sa o spunem, nu de suveranitate nationala, ci de egoism national german.

Chiar si asa insa, principiul potrivit caruia deciziile Curtilor Constitutionale ale statelor membre nu pot fi cenzurate de CJUE (inclusiv daca aceasta este, asemenea Curtii Supreme a SUA, si curte constitutionala europeana si curte de casatie europeana, in acelasi timp), ramane in vigoare. Procedura de impeachment pornita nu va rasturna acest principiu, intrucat interesele politice care il sustin sunt prea multe si prea mari pentru a permite devierea de la ceea ce ratiunea juridica o decreteaza. Ceea ce se urmareste, in realitate, este sa se faca unele presiuni pentru se reduce egoismul national german exprimat printr-un anume exceptionalism promovat de Curtea Constitutionala a Germaniei care, paradoxal, ajunge a pune stavila politicii guvernului german de a transforma UE intr-un „imperiu prietenos”, apt a face satelizarea celorlalte state membre atragatoare intr-o Europa germana.  

Nationalismul sau suveranismul Curtii de la Karlsruhe urmareste sa se asigure ca interesele Germaniei europene vor domina UE si nu vor fi sacrificate nici in cea mai mica parte de indatoririle de solidaritate cu ceilalti membri. Globalismul Guvernului de la Berlin vizeaza satisfacerea integrala si prioritara a intereselor germane in UE prin topirea suveranitatii celorlalti membri intr-o Europa germana organizata nu pe baze federale, ci pe baze imperiale. Acesta este terenul pe care se da o lupta politica interna in Germania, lupta care, in viziunea ambelor tabere, trebuie sa asigure maretia Germaniei, si in care Berlinul a implicat acum Bruxellesul, aflat prin Ursula von der Leyen si nu numai, la discretia sa.

In Romania lucrurile stau complet altfel. Suveranismul CCR este pro-european si se defineste in ordinea UE, comparativ cu pozitia omoloagei sale germane fiind prea lax, prea permisiv si chiar cosmopolit. Acest suveranism esential nu este in intrecere constructiva cu un globalism care, la randul sau, ar incerca sa confere Romaniei o pozitie avantajoasa in concertul sau in (con)federatia europeana. Catusi de putin. In timp ce CCR se straduieste sa salveze Romania de la disparitie, adversarii sai pledeaza si lucreaza pentru disparitia Romaniei.

Iata cadrul, miza si adevarul luptei noastre. In legatura cu ea nu avem de ce avea dileme. Si nu avem dreptul de a capitula.