De curand, jurnalistul Ion Cristoiu anunta ca este foarte posibil sa dea in judecata statul roman la CEDO, dupa ce a pierdut un proces cu sefa DNA Laura Codruta Kovesi (foto 1). “Am pierdut procesul (voi merge la CEDO), fara ca Lulutza sa catadicseasca sa vina in sala de judecata – eu am fost si am vorbit – ba chiar fara sa-si angajeze un avocat!”, scria Ion Cristoiu (foto 2), intr-o postare pe blogul propriu cristoiublog.ro. Mai este insa ceva. Kovesi a castigat procesul nu pentru ca cele doua instante care au judecat aceasta cauza ar fi ajuns la concluzia unanima ca actiunea ziaristului este neintemeiata, ci gratie unei hotarari discutabile a Tribunalului Bucuresti, prin care s-a stabilit ca recursul impotriva sentintei de fond de la Judecatoria Sectorului 5 ar fi fost introdus tardiv. O hotarare luata, cel putin din punctul de vedere al lui Cristoiu si al avocatei sale Graziela Barla (foto 3), cu nerespectarea Codului de procedura civila. Fata de acest aspect urmeaza sa se pronunte insa Tribunalul Bucuresti, unde a fost formulata o contestatie in anulare.

In 2012, Ion Cristoiu, reprezentat de avocata Graziela Barla, a dat-o in judecata pe Codruta Kovesi, pe fostul procuror Horia Valentin Selaru – ajuns intre timp direct judecator la ICCJ fara sa fi judecat macar o zi in viata lui – si Parchetul General, solicitand daune morale de 50.000 de lei. Actiunea lui Cristoiu a avut la baza un motiv cat se poate de intemeiat, in opinia noastra. “Editura Ion Cristoiu” si implicit numele ziaristului au fost aruncate de procurorii PICCJ in dosarul FNI al lui Sorin Ovidiu Vintu, dosar care privea grave infractiuni economice. Asta desi nici Ion Cristoiu, nici editura sa nu aveau vreo implicare in acest caz, dovada ca jurnalistul nu a fost audiat nici macar ca martor. A fost practic o actiune pe care o vedem tot mai des in aceste zile din partea DNA, condusa de fostul Procuror General Codruta Kovesi, cand numele unor persoane sunt aruncate de-a valma in diverse dosare, doar cu scopul discreditarii lor.

Ion Cristoiu: ”Fapta exista, a fost savarsita in cunostinta de cauza de catre cei doi parati, persoane fizice, care au incalcat legea”

Informatiile privindu-l pe Ion Cristoiu din dosarul lui SOV au fost prezentate intr-un comunicat public de Parchetul General si in rechizitoriul intocmit de Horia Selaru si confirmat de Codruta Kovesi, fiind apoi scurs in presa, asa cum se obisnuieste. Evident, ulterior, toata presa a scris despre Cristoiu si banii negri ai lui Vintu, desi jurnalistul nu era implicat in acest caz si nu avea vreo legatura cu presupusele infractiuni comise de SOV. In aceste conditii, in cererea de chemare in judecata, din 2012, Ion Cristoiu a aratat ca i-a fost creat un prejudiciu nejustificat, prin includerea numelui sau in rechizitoriu in mod cu totul neintemeiat:

“Au fost incalcate prevederile legii, rechizitoriul trebuind sa se limiteze, potrivit art.263 alin 1 Cod procedura penala, la fapta si persoana pentru care s-a efectuat urmarirea penala, el trebuind sa cuprinda (in acceptiunea alin.2 al aceluiasi articol) numele si prenumele persoanelor care trebuie citate in instanta, cu indicarea calitatii lor in proces (...).

In aceste conditii:

-includerea neintemeiata a numelui meu in acest rechizitoriu, in forma care poate da nastere la interpretari si sanctiuni cu conotatii cel putin morale,

-alaturarea numelui meu celui al inculpatului fara ca eu sa am vreo calitate procesuala care sa justifice acest lucru,

-prezentarea in presa, ca urmare a preluarii ei din rechizitoriu, a unei scheme sofisticate ce cuprinde numele Editurii Cristoiu (inscris al carui rol este acela de a demonstra modul in care s-au pierdut banii FNI) fara a se fi demonstrata insa vreo participare din partea mea la activitatea infractionala de care este acuzat Sorin Ovidiu Vintu in aceasta cauza (instigare la infractiunea de delapidare, spalare a banilor) si

-confirmarea legalitatii rechizitoriului de catre procurorul general, in exercitarea atributiilor sale,

imi creeaza un prejudiciu incomensurabil si absolut nejustificat, aduce atingere demnitatii persoanei mele, imaginii mele publice.

O simpla lectura doar a comentariilor de pe paginile – inclusiv cele on-line, ale cvasi-totalitatii publicatiilor confirma acest lucru si modul in care opinia publica a perceput mesajul transmis de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie catre si prin intermediul mass mediei.

Prin raportare la argumentele de mai sus, apreciez ca sunt intrunite elementele constitutive ale raspunderii civile delictuale deoarece fapta exista, a fost savarsita in cunostinta de cauza de catre cei doi parati, persoane fizice, care au incalcat legea, fapta mi-a produs un prejudiciu de imagine si a adus atingere demnitatii persoanei mele, iar legatura de cauzalitate dintre acest prejudiciu si fapta este evidenta, eu fiind supus oprobriului public, prin intermediul mass-media, ca urmare a acestei situatii create de catre cei doi parati”.

Judecatorul Ionut Niculescu de la Judecatoria Sectorului 5 a decis pentru Coduta Kovesi

Cu toate acestea, Ion Cristoiu nu a reusit sa convinga prima instanta ca a suferit un prejudiciu de imagine. Judecatorul Ionut Niculescu de la Judecatoria Sectorului 5, la inceputul anului 2014, a respins cererea lui Ion Cristoiu ca neintemeiata.

Sentinta civila nr. 1142 din 21 februarie 2014 a judecatorului Ionut Niculescu a fost atacata cu recurs de catre jurnalist. Ion Cristoiu a explicat ca instanta a retinut, in mod gresit, ca nu ar fi intrunite conditiile atragerii raspunderii civile delictuale, nici cu privire la indicarea numelui “Editurii Ion Cristoiu” in schema infractionala ce a fost anexata comunicatului de presa al PICCJ, nici prin includerea numelui sau, fara temei legal, in rechizitoriul prin care Vintu a fost trimis in judecata.

Prezentam un fragment din motivele de recurs ale lui Ion Cristoiu:

“In mod gresit retine instanta ca, in comunicatele de presa emise de Ministerul Public si remise presei nu s-ar face nicio referire la subsemnatul sau la editura care imi poarta numele.

Instanta omite in mod voit sa ia in considerare faptul ca, in comunicatul din 19.07.2012, paratul Parchetul de pe langa Inalta Curte a prezentat si un link care, o data deschis de cititor, facea trimitere la elemente ale rechizitoriului, in principal la ceea ce Parchetul a prezentat drept schema privind ”gestionarea frauduloasa a Fondului National de Investitii”.

Este vorba de pagina 31 din Rechizitoriu, unde figureaza fara nici un dubiu Editura Ion Cristoiu ca beneficiara in mod fraudulos a unor sume utilizate de Sorin Ovidiu Vantu.

Prin urmare nu este nerelevanta, asa cum sustine instanta de fond (fila 4 sentinta), modalitatea in care fragmente din rechizitoriu au fost facute publice, deoarece aceasta comunicare catre mijloacele mass-media a unor documente aflate in faza de urmarire penala a fost de natura a-mi crea un prejudiciu de imagine.

Este neadevarata deci sustinerea instantei potrivit cu care nu as fi facut dovada ca informatiile privind continutul Rechizitoriului au fost trimise catre agentiile de presa de angajati ai paratului, atata vreme cat, in primul comunicat de presa al paratului, linkul se deschide exact pe o parte insemnata a rechizitoriului si anume pe schema incriminatoare, care la o prima vedere, a creat cititorului neavizat sentimentul apartenentei mele la actul infractional.

Dovada acestui lucru il constituie zecile de mesaje aparute in presa, ulterior acestui moment, si ma refer nu doar la articolele unor colegi jurnalisti, de mai buna sau rea credinta ci, in egala masura, la comentariile facute de cititori: o lectura, chiar superficiala a acestor “luari de pozitii”, demonstreaza interesul creat in randul cititorilor cu privire la posibila mea activitate infractionala, oprobiul ce mi-a fost atras, indemnurile la a fi sanctionat, injuriile aduse ca urmare a alaturarii, fara discernamant si exeplicatii, a numelui meu, celui unei persoane trimisa in judecata.

Relevante sunt mesajele de tipul “la puscarie Cristoiule, la puscarie!”, “ati trecut prin noroi, imposibil sa nu va fi stropit”, “iata un subiect pentru oficinele securiste, Ion Cristoiu, om in spatele afacerii FNI”, “bine inteles ca procurorii au temei legal daca v-au mentionat in rechizitoriu”… etc.

Argumentul de mai sus ar trebui sa inlature orice dubiu pe care il creeaza in mod insinuant instanta de fond, atunci cand afirma, fara nici un fel de argument, pentru ca nici o parte nu a invocat acest lucru in concluziile orale sau scrise, in intampinari sau note de sedinta, ca fiind invocate chiar initiativa reclamantului, adica a subsemnatului, in a face public un rechizitoriu care, la momentul la care a fost facut public, se afla inca numai pe masa doamnei foste procuror general, intimata-parata in prezenta cauza.

Instanta nu face in nici un fel vorbire despre faptul ca subsemnatul am formulat cererea introductiva de instanta motivata nu doar de existenta unui comunicat de presa al carui link accesat trimite la numele Editurii Cristoiu, ci si de faptul ca persoanele fizice, intimate-parate in prezenta cauza, au dispus includerea numelui meu, fara temei legal, fara sa am vreo calitate (dar fara sa specifice acest lucru) intr-un Rechizitoriu care nu ma vizeaza, desi in cauza nu aveam nicio calitate, astfel cum Parchetul a si recunoscut, atat prin rechizitoriu cat si prin adresa din 2012 comunicata aparatorului meu ales.

Or, modalitatea de redactare a rechizitoriului, cuprinderea numelui meu in schema demonstreaza, la prima vedere, caracterul infractional al relatiilor mele cu inculpatul (pag 31 Rechizitoriu) aflata la capitolul ”Directionarea sumelor”, a lasat loc speculatiilor facute de mijloacele mass-media care au preluat informatia sub beneficiul autenticitatii ei, Rechizitoriul fiind emis de o institutie publica.

In lumina celor ce preced, apreciez fara acoperire legala, daca nu voit cinica, sustinerea instantei, potrivit cu care “lipsa oricaror acte de urmarire penala instrumentate fata de reclamant reprezinta o garantie necesara si suficienta a activitatii licite desfasurate in cadrul SC Editura Ion Cristoiu SA”!

Acest lucru deoarece, dupa cuprinderea numelui “Editurii Cristoiu” in schema infractionala, si a numelui meu in Rechizitoriu, nici o explicatie publica n-a fost data de catre intimatii-parati, care sa dezminta implicarea mea in cauza Vintu si sa ofere cititorilor argumente asupra lipsei mele de vinovatie, precum si sa justifice, intr-un fel, de ce din tot Rechizitoriul a fost pusa la dispozitia presei doar aceasta schema, in care apare implicit numele meu; or, lipsa unei motivari juridice, a dat nastere la o mulitudine de interpretari si speculatii, cu consecinta stirbirii imaginii mele.

Nu poate fi retinuta nici concluzia instantei de fond cu privire la faptul ca, in privinta subsemnatului, fiind o persoana publica, ar exista oricum, din start, riscul asocierii cu diverse opinii si curente politice sau activitati ilicite si ca acest risc ar fi inerent, chiar in conditiile unei informari corecte din partea autoritatilor.

In speta insa nu nu poate fi vorba in nici un caz de o informare corecta din partea autoritatilor, ci de o premisa care a generat un prejudiciu de imagine, tocmai datorita ambiguitatii create de catre autoritate, in mod constient, acceptat.

De asemenea apreciaza instanta, in mod gresit, si ca nu as fi probat in vreun fel perturbarea activitatii mele jurnalistice, ca urmare a alaturarii numelui meu, fara temei legal, celui unui inculpat, deoarece nu mi s-au interzis colaborari, nu mi-ar fi scazut audienta TV, etc…

Sustinerea nu poate fi primita deoarece, asa cum constata instanta in enumerarea de mai sus, pe care o aprecia ca nefiind limitativa, formele in care se poate concretiza acest prejudiciu sunt multiple si complexe iar subsemnatul am probat mai mult decat suficient acest lucru, prin nenumaratele afirmatii calomniatoare cuprinse in comentariile de presa si ale cititorilor, a caror opinie este cu atat mai mult influentata, cu cat emitentul afirmatiilor denigratoare este mai important.

Or, ce ar fi putut fi mai credibil decat cuprinderea numelui unei persoane – chiar publice fiind ea, ca in cazul meu – intr-un Rechizitoriu cu care nu are nici o legatura - dar fara sa existe nicaieri facuta publica aceasta mentiune, din partea autoritatii emitente a actului ce a creat confuzia (comunicatul de presa insotit de link si fragmentul din Rechizitoriu)”.

Cristoiu: “Cum nimeni nu a pus in discutie, la prima zi de infatisare, o eventuala tardivitate a recursului – nici partile si nici instanta din oficiu - in mod gresit instanta a apreciat dupa prima zi de infatisare, cu incalcarea art. 310 cod proc.civ, ca recursul este tardiv introdus... Hotararea este rezultatul unei greseli materiale facute de instanta de judecat”

Recursul lui Cristoiu s-a judecat extrem de rapid la Tribunalul Bucuresti. In doar doua termene. De fapt, intr-o singura sedinta, daca ne gandim ca la primul termen s-a dat amanare.

Astfel, potrivit informatiilor existente pe portal, primul termen de la recurs a avut loc in 29 septembrie 2014, cand cauza a fost amanata pentru a se lua la cunostinta de intampinare. A urmat apoi termenul din 24 noiembrie 2014, cand recursul a fost respins ca tardiv. Modalitatea in care a fost respins recursul, pe motiv de tardivitate, le-a ridicat insa jurnalistului Ion Cristoiu si avocatei sale Graziela Barla semne de intrebare. Motiv pentru care a fost formulata contestatie in anulare la decizia civila a TMB, din 24 noiembrie 2014.

In respectiva contestatie in anulare, Ion Cristoiu acuza modul in care recursul sau a fost respins ca tardiv. In opinia jurnalistului si a avocatei sale, avem de-a face cu o nerespectare a Codului de procedura civila. Mai exact, instanta nu avea cum sa respinga ca tardiv recursul la al doilea termen de judecata, in conditiile in care la primul termen nimeni nu a pus in discutie o eventuala tardivitate:

“In principal, in ceea ce priveste exceptia tardivitatii recursului formulat de subsemnatul impotriva Sentintei pronuntate de Judecatoria Sector 5, aceasta exceptie a fost invocata din oficiu de catre instanta, la termenul din data de 24.11.2014, termen la care instanta a si ramas in pronuntare.

Or, conform dispozitiilor prevazute de art. 310 cod proc.civ, daca nu se dovedeste, la prima zi de infatisare, ca recursul a fost depus peste termen, acesta se va considera ca a fost facut in termen.

In aceasta situatie, asa cum reiese din incheierile de sedinta si din extrasele ecris, primul termen de judecata a fost in data de 29.09.2014, data la care instanta a acordat urmatorul termen de judecata pentru ca subsemnatul sa pot lua cunostinta de cuprinsul intampinarilor depuse la dosar de intimatii-parati.

Cum nimeni nu a pus in discutie, la prima zi de infatisare, o eventuala tardivitate a recursului – nici partile si nici instanta din oficiu - in mod gresit instanta a apreciat dupa prima zi de infatisare, cu incalcarea art. 310 cod proc.civ, ca recursul este tardiv introdus.

Pentru acest motiv, va solicit sa constatati faptul ca aceasta este o norma imperativa, de la care nu se poate deroga, asa incat instanta trebuia sa procedeze la judecarea fondului cauzei si nu la respingerea recursului ca tardiv introdus”.

Pe de alta parte, Ion Cristoiu considera ca Tribunalul Bucuresti, in momentul in care a decis respingerea recursului sau, a apreciat eronat ca acesta a fost depus peste termen:

“In subsidiar, apreciez ca in cauza hotararea este, de asemenea rezultatul unei greseli materiale facute de instanta de judecata, care a apreciat in mod neintemeiat ca subsemnatul as fi depus recursul peste termen.

Or, asa cum rezulta din inscrisurile de la dosar, Sentinata civila ce a facut obiectul dosarului, mi-a fost comunicata la data de 11.04.2014, iar recursul subsemnatului a fost depus pe data de 29.04.2014 si primit la Judecatoria sectorului 5 o zi mai tarziu.

Termenul de declarare a recursului este de 15 zile libere, ceea ce inseamna ca nici data de 11 (data primirii sentintei) si nici ultima zi, care in acest caz este 28.04.2014 nu se iau in calcul. Ceea ce nu a remarcat instanta de recurs este faptul ca data de 11.04.2014 a cazut intr-o zi de vineri, ce nu se socoteste potrivit prevederilor art. 101 alin. 1 cod proc. civ. (in vigoare la momentul introducerii actiunii), si ca prima zi care intra in calcul nu o reprezinta data de 12 sau 13 aprilie 2014 (sambata si duminica), ceea ce inseamna ca data de la care incepe sa curga termenul pentru introducerea caii de atac este 14.04.2015, adica luni, prima zi lucratoare si se sfarseste in data de 29.04.2014, adica data la care a fost depus recursul subsemnatului la posta, conform datei de pe plic si de pe confirmarea de primire”.

Contestatia in anulare a lui Ion Cristoiu se va judeca la Tribunalul Bucuresti in data de 17 martie 2015.

*Cititi aici sentinta judecatorului Ionut Niculescu de la Judecatoria Sectorului 5

*Cititi aici motivele de recurs ale lui Ion Cristoiu

*Cititi aici contestatia in anulare formulata de Ion Cristoiu