PREMIERUL CONDAMNA POLITICA DNA - Victor Ponta acuza Directia condusa de Codruta Kovesi ca este o unealta politica: "In Parlament nu ne poate da jos PNL-ul. Daca ne da jos DNA-ul, asta e... Partidul nostru rezista in orice conditii... Am castigat alegerile in Arges, nu mai avem nici presedinte, nici primar; ca nu ne-a batut PNL-ul, ce naiba, si nici n-o sa ne bata vreodata. La fel si-n Prahova, la fel si-n Constanta, la fel si-n Ialomita, la fel si-n multe alte zone"
Directia Nationala Anticoruptie poate sa distruga majoritati parlamentare si sa schimbe raportul dintre Putere si Opozitie. Asta a acuzat, voalat, premierul Victor Ponta, joi 7 mai 2015, intr-o declaratie de presa ocazionata de implinirea a 3 ani de guvernare PSD. Prim-ministrul a facut o trecere in revista a succeselor inregistrate de guvernul pe care il conduce din luna mai 2012, dand asigurari ca alianta din care face parte partidul sau va izbuti sa castige si viitoarele alegeri, indiferent cat de mult va fi diminuat numarul membrilor activi, capabili sa aduca voturi.
In opinia lui Victor Ponta, PNL nu poate rasturna PSD, iar daca acest lucru va fi facut de DNA, Partidul Social Democrat va rezista in orice conditii:
"Evident ca pentru unii oamenii o sa vorbim degeaba. O sa spunem 'Am dat pensiile si salariile' 'Da, dar ati subminat statul de drept sau nu stiu ce...', 'Pai da, dar am facut locuri de munca' 'Da, dar sunteti rai, sunteti...'. Deci, n-are rost, ca n-o sa-i convingem pe cei pe care nu putem sa-i convingem. Foarte multi dintre colegii nostri, unii pe buna dreptate, cred ca au gresit. Si ma refer aici la unii mai recent aparuti in opinia publica, altii pe nedrept au avut de suferit. Dar important este ca oricati dintre noi nu mai sunt la aceasta masa, partidul este tot la 40% si tot o sa castigam alegerile locale si generale. Si sper ca daca le castigam sa si putem face treaba. Ca am castigat alegerile in Arges, nu mai avem nici presedinte, nici primar; ca nu ne-a batut PNL-ul, ce naiba, si nici n-o sa ne bata vreodata. La fel si-n Prahova, la fel si-n Constanta, la fel si-n Ialomita, la fel si-n multe alte zone. Dar noi ne bazam pe oameni si o sa castigam din nou alegerile, vreau sa va asigur ca acest Guvern isi va face treaba. In Parlament nu ne poate da jos PNL-ul. Daca ne da jos DNA-ul, asta e... Partidul nostru rezista in orice conditii. Dar in Parlament majoritatea functioneaza si eu sunt convins ca vom fi pe primul loc si in 2016".
Traian Basescu, mesaj pentru parlamentarii care vor modificarea codurilor penale: "Opriti-va, imbecililor!"
In timp ce premierul Victor Ponta a facut aceste declaratii, fostul presedinte al Romaniei a postat pe Facebook un mesaj extrem de virulent la adresa politicienilor care vor sa indrepte disfunctionalitatile noilor coduri in materie penala. Traian Basescu i-a facut "imbecili" pe parlamentarii care considera ca arestul preventiv nu trebuie dispus pe "suspiciuni rezonabile", ci pe "indicii temeinice":
"Opriti-va, imbecililor!
Un grup de parlamentari a inceput o batalie nemiloasa cu codul penal si cu justitia pentru a inlocui sintagma 'suspiciuni rezonabile' cu sintagma 'indicii temeinice'. Eu, ca om politic, sustin ca formularea actuala trebuie sa ramina pentru ca da un spectru foarte larg de apreciere judecatorului. Incercarea de a-l incorseta pe judecator in criterii inguste, la aprecierea arestarii preventive, ar fi o greseala si, in mod categoric, problema sistemului nostru judiciar nu este aici, deci opriti-va!
Personal, cred ca problema sistemului judiciar este chiar la parte din judecatori, la mentalitatea lor legata de propria independenta sau de propria lor putere.
La bordul navelor de mare tonaj, exista o vorba, care, cred eu, este aplicabila si judecatorilor si ea suna asa: 'La bordul navei, intre pavilion si Dumnezeu este doar comandantul'. In toata istoria Marinei, nimeni n-a indraznit vreodata sa-l puna si pe secund intre pavilion si Dumnezeu'.
Parafrazind, 'in justitie, intre lege si soarta unui om, pe de o parte, si Dumnezeu, pe de alta parte, este doar judecatorul'. La fel ca si la comandantul de nava, alaturi de judecator, nu incape secundul, adica nici procurorul, nici ofiterul SRI, nici avocatul, nici atmosfera creata de televiziuni, uneori chiar cu sprijinul generos al procurorilor, nici opinia publica, nici fostii ofiteri acoperiti dintre judecatori si procurori, nici politicienii.
Mai mult ca oricind justitia are nevoie de judecatorul care este singur pe baricada legii si a constiintei lui, precum comandantul pe puntea de comanda".
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# gelu 7 May 2015 17:52 +14
# obiectiva 7 May 2015 21:50 +4
# SPARTAKUS 8 May 2015 03:32 +2
# remember remember ..... 16 of november 8 May 2015 11:27 0