Din ce in ce mai mult, in ultima perioada, asistam la diluarea excesiva a unui drept fundamental: prezumtia de nevinovatie. Asistam la arestari preventive in interiorul carora, prin motivari ale unor judecatori, aceasta prezumtie este facuta pres la usa Justitiei. Asistam la comunicate de presa date de DNA prin care iarasi, prezumtia de nevinovatie, desi amintita de procurori la finele acestui anunt de presa, devine efemera. Opinia publica isi formeaza deja o parere, iar atunci cand ia cunostinta si de referatele de arestare, cel acuzat e ca si condamnat. De societate. Nici nu mai conteaza desfasurarea procesului. Nici nu mai conteaza daca dosarul va ajunge in fata judecatorilor si nici daca, la finalul procesului inculpatul parchetelor, ar putea fi achitat.

Toata lumea, analisti, comentatori, ziaristi, chiar si unii politicieni vorbesc de prezumtia de nevinovatie, dar in practica, ea aproape ca a disparut. In lipsa unei schimbari radicale de atitudine, discursurile despre prezumtia de nevinovatie au devenit demagogie pura, chiar daca ea se manifesta, de multe ori, involuntar. Asta se poate observa si din modul in care sunt prezentate de DNA cazurile de urmarire penala pe care isi construiesc procurorii imaginea de luptatori anticoruptie. Din start, ele sunt catalogate drept ”purul adevar”.

Justitia romana pare sa nu fie deloc „miscata” de jurisprundenta CEDO, desi deciziile Curtii sunt obligatorii. Cand judeca, magistratii citeaza de multe ori, spre bunul plac al procurorilor, din jurisprundenta CEDO, doar cauze care s-ar potrivi cu sustinerea deciziei pe care (trebuie sa...) o dau. Alte decizii, contrare „bunului mers” al anticoruptiei, de stricta necesitate si maxima importanta in privinta protejarii drepturilor omului, sunt ca si inexistente.

Cel mai „proaspat” exemplu se regaseste in motivarea unei incheieri date de atoatecunoscatorul si indelung cugetatorul magistrat-judecator Camelia Bogdan de la Curtea de Apel-Bucuresti. Aflata in fata judecarii contestatiei lui Sorin Oprescu la decizia arestarii preventive, judecatorul Camelia Bogdan a emis acea incheiere de notorietate cu „polisinela”, in care exista un pasaj care reduce la ZERO prezumtia de nevinovatie. Pasajul elocvent este acesta: „In urma analizei conditiei privind exigentele standardului probator necesar a fi intrunit pentru admiterea unei propuneri de arestare preventiva, judecatorul de drepturi si libertati de la Curte ia act ca organele de urmarire penala au intemeiat prezenta propunere de arestare pe probe relevante din care rezulta in mod indubitabil ca inculpatul OSM a savarsit infractiunea descrisa in actul de sesizare, aspect retinut in mod legal si temeinic in incheierea primei instante”.

Dupa o asemenea motivare, te intrebi ce sanse mai sunt pentru suspectul/inculpatul respectiv sa nu fie, totusi, trimis in judecata daca prezinta probe ce dovedesc nevinovatia sa inca din faza urmaririi penale sau daca mai are vreo sansa sa nu fie condamnat in cazul in care se va purcede la judecarea cauzei, nu? Daca judecatorul Camelia Bogdan, doctor in confiscari extinse a ajuns la concluzia ca procurorii detin probe din care rezulta „INDUBITABIL” ca inculpatul Oprescu „A SAVARSIT INFRACTIUNEA DESCRISA IN SESIZARE”, eu cred ca toti magistratii care vor judeca cereri ale aparatorilor fostului primar privitoare la starea de arest preventiv au deja la indemana precedenta judecata a doamnei Camelia Bogdan. Si se vor baza pe ea, asa ca Oprescu va sta mult si bine in arest cu conditia sa-l tina Dumnezeu in viata!

O astfel de motivare demonstreaza cat de mult respecta unii magistrati prezumtia de nevinovatie. La CEDO, alti judecatori, nepartinitori si care nu au legatura cu „sistemul” nostru mioritic, au dat decizii cat se poate de consistent motivate, in care arata cum e cu prezumtia de nevinovatie si au si condamnat unele state pentru incalcarea acestui drept. Amintesc aici doar una dintre aceste decizii. E vorba de decizia in cauza Allenet de Ribemont c/ Frantei, din 10.02.1995. E o cauza veche, dar la fel de obligatorie. Pe care, judecatorii nostri se feresc sa o aminteasca si sa se raporteze la ea.

Pe scurt, cazul are la baza deschiderea unui dosar penal in urma asasinarii lui Jean de Broglie, fost ministru si deputat, in 24 decembrie 1976. Cinci zile mai tarziu, ministrul de Interne si directorul politiei judiciare sustin o conferinta de presa in care fac afirmatii incriminatoare si ferme vizavi de vinovatia lui Patrick Allenet de Ribemont. Acesta fusese arestat chiar in acea zi si inculpat pentru complicitate la omucidere. Plasat in detentie in 14 ianuarie 1977, Allenet a fost eliberat in martie 1977 si a beneficiat de o solutie de neurmarire penala in 21 martie 1980. Allenet de Ribemont a acuzat autoritatile judiciare ca l-au acuzat public ca ar fi autorul asasinatului, in conferinta de presa din ziua arestarii sale, incalcandu-i-se astfel prezumtia de nevinovatie.

In decizia pe care CEDO a dat-o in 1995, judecatorii europeni au considerat ca „o atingere adusa prezumtiei de nevinovatie poate emana nu numai de la un judecator sau o instanta, ci si de la alte autoritati publice”, motivand, printre altele: „Dupa conferinta de presa din 29 decembrie 1976, domnul Allenet de Ribemont a fost arestat de politie. Chiar daca nu era inca inculpat de complicitate voluntara la omucidere, interpelarea si retinerea lui se inscriau in cadrul anchetei judiciare deschise cu cateva zile mai devreme de catre un judecator din Paris si ii conferea calitatea de 'acuzat' in sensul articolului 6-2. Cei doi inalti functionari ai politiei erau insarcinati cu conducerea investigatiilor. Pe baza anchetei judiciare si in acelasi timp, sprijinite de catre ministrul de Interne, afirmatiile lor se explica prin existenta acesteia si prezinta o legatura directa cu ea. Articolul 6-2 se aplica, deci, in speta”.

Analizand respectarea articolului 6-2 (dreptul la prezumtia de nevinovatie) cu raportare la alt drept fundamental (Art.10-libertatea de exprimare), CEDO a constatat:

„Libertatea de exprimare, garantata de articolul 10 din Conventie o include pe cea de a primi sau comunica informatii. Articolul 6-2 nu ar putea deci sa impiedice autoritatile sa informeze publicul asupra anchetelor penale in curs, dar cere ca ele sa faca acest lucru cu toata discretia si toata rezerva pe care respectarea prezumtiei de nevinovatie le cere. Curtea constata ca, in speta, unii dintre cei mai inalti responsabili ai politiei franceze l-au numit pe d. Allenet de Ribemont, fara nicio nuanta sau rezerva, ca fiind unul dintre instigatorii, si deci complice, al unui omor (…). Este vorba aici, in mod evident, despre o declaratie de vinovatie care, pe de-o parte incita publicul sa creada in ea si, pe de alta parte, prejudeca aprecierea faptelor de catre judecători. In consecinta, articolul 6-2 a fost incalcat”.

Cine vrea sa citeasca toata decizia Curtii in cauza Allenet de Ribemont vs.Franta, o poate face oricand, internetul ofera aceasta sansa. Dar, cred ca primii care ar fi trebuit sa o cunoasca sunt magistratii, adica cei ce aplica legea si care, in mod obligatoriu, trebuie sa tina cont de toate deciziile CEDO, nu doar de cele care le convin si pe care pe muleaza, ca plastilina, pe sentinte date dupa pofta anchetatorilor sau de teama sa nu-i deranjeze pe cei care, oricand, pot declansa o ancheta impotriva lor. Doar stie toata lumea ce facil e sa se intample asa! Ajunge un singur denuntator, eventual bagat si sub protectie, care sa faca zob cariera oricui, inclusiv a unui judecator.

Pana ce Justitia noastra se va insanatosi va trece mult timp. Si va fi nevoie, cum am mai afirmat de nenumarate ori, de constiinta. Si in politica, si in magistratura, dar si la nivelul oricarui cetatean. Pana atunci, in Romania va continua conflictul „care pe care”, in interiorul caruia nu mai exista niciun principiu.

Nota autorului - In aceste conditii, ma intreb: de ce nu se desfiinteaza CSM? Sau in loc sa se ocupe de dezlegarea problemelor sistemului judiciar (printre care si abuzurile magistratilor, erorile de judecata, reaua credinta sau incompetenta) si de garantarea independentei judecatorilor, CSM se ocupa cu cenzura si cu cheltuirea anapoda a banilor publici? Si cat timp li se mai acorda unui membru al CSM rangul de demnitar? Sau conteaza doar ca functia sa fie de demnitate, dar persoana investita cu aceasta demnitate sa nu aiba, la nivel personal, nici autoritate morala, nici prestigiu, nici una dintre calitatile unei persoane demne de functia pe care o ocupa? Cred ca raspunsul, ca si altele, vor ramane in eter...